Conflict de muncă. Decizia 586/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 586

Ședința publică de la 30 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Smaranda

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind cererea de revizuire a deciziei nr.1698 din 25.10.2002 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. 3787/2002 formulată de către revizuenta, intimată fiind " "

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuenta asistată de avocat și consilierul juridic pentru intimata " "

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata " ", întâmpinare comunicată revizuentei.

Avocat pentru revizuenta depune împuternicire avocațială la dosar și arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța pune în discuția părților excepția tardivității cererii de revizuire, excepție invocată de intimata " " prin întâmpinare.

Consilierul juridic pentru intimata " " solicită ca revizuenta să facă dovada datei când a făcut rost de acte.

Avocat pentru revizuenta solicită respingerea excepției deoarece sunt în termen. Arată că la fila 28 este adresa emanată de la societate și că l-i s-a comunicat fie că nu mai există actele, fie că au fost predate la locul în care s-a mutat societatea. Precizează că niciodată nu au fost comunicate actele și că a făcut rost de acestea neoficial. Mai arată că înscrisurile noi din cererea de revizuire sunt lista de inventar din 1.04.2002, declarația manipulantului și instrucțiunile de lucru din 5.04.2002. Consideră că acea adresă face dovada modului în care s-a răspuns de societate. Mai precizează că de înscrisuri a luat cunoștință în luna iulie 2008.

Instanța acordă cuvântul părților și pe fondul cererii de revizuire.

Avocat pentru revizuenta solicită admiterea cererii de revizuire, modificarea deciziei și respingerea recursului deoarece în sarcina clientei sale nu se poate reține nici un fel de culpă. De asemenea nu se poate reține nici existența unui prejudiciu. Consideră că dispozițiile art.85 din Contractul Colectiv de muncă au fost aplicate în mod greșit cu privire la revizuentă. Fără cheltuieli de judecată.

Consilierul juridic pentru intimata " " arată, referitor la excepția tardivității recursului, că nu există dovada când revizuenta a intrat în posesia actelor noi. Precizează că gestionarul a avut cunoștință de fișa de inventar de la momentul întocmirii inventarului și că declarația manipulantului există la dosarul de fond depusă odată cu documentația. Nu consideră că adresa emisă de ei are caracterul unui act nou. Mai precizează că la data de 15.05.2008 este prima oară când revizuenta a făcut dovada că a solicitat acte. Consideră că cererea de revizuire este formulată tardiv și cu rea credință. Pe fond solicită respingerea cererii de revizuire deoarece aceasta nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de Codul d e procedură civilă. Una din condiții este aceea ca înscrisurile să existe la momentul pronunțării hotărârii, dar cel de al treilea act a fost emis după. De asemenea nota explicativă a fost cunoscută de instanță deoarece a fost depusă la instanța de fond și nu există dovada că a cerut actele de la societate. Mai arată că actele noi trebuie să fie doveditoare, de natură a schimba soluția din litigiu. Dar halvaua a fost sustrasă din depozit, iar notele explicative sunt de recunoaștere a greșelii. Consideră că apărările nu sunt întemeiate.

Declarând dezbaterile închise.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 582/45/16.07.2008, revizuenta - a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1698/25.10.2002 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. 3787/2002, în baza dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de revizuire arată că, prin decizia civilă nr. 1698/25.10.2002, a fost admis recursul declarat de angajatorul "" I și a fost respinsă contestația sa declarată împotriva dispoziției nr. 128/01.04.2002 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă în conformitate cu art. 130 lit. "i" din Codul muncii, reținându-se în sarcina ei culpa de a nu fi împiedicat sustragerea din gestiunea sa a cantității de 36 pachete halva de către șoferul mașinii -, încălcând astfel prevederile art. 58 din Contractul colectiv de muncă.

Deși instanța de fond a constatat că "neatenția" revizuentei s-a datorat volumului foarte mare de lucru (încărcări și aprovizionări din acea zi) și că nu a existat nici o înțelegere între aceasta și șoferul care a încercat sustragerea cutiei cu 36 pachete halva, iar din aceste considerente nu se justifică atragerea celei mai drastice sancțiuni disciplinare, Curtea de Apel a desființat în tot această hotărâre, apreciind că măsura luată în temeiul art. 130 lit. "i" Codul muncii este temeinică și legală.

Și-a motivat instanța de control judiciar decizia de admitere a recursului angajatorului prin aceea că lipsa din gestiunea d-nei - rezultă din probele dosarului de fond (fila 11 - raportul serviciului de pază; fila 12 - declarația șoferului; fila 14 - nota explicativă a contestatoarei-revizuente), iar art. 85 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă (filele 20-21 dosar fond), potrivit cu care "înlesnirea sustragerii oricărui produs material, indiferent de volum sau gramaj, din proprietatea "" de către angajații, care din neglijență sau lipsă de profesionalism, aduc prejudicii societății, atrage desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului vinovat", permite luarea măsurii disciplinare contestate de către revizuentă, independent de împrejurarea că aceasta, în cei 18 ani de activitate la "", nu a săvârșit nici o abatere disciplinară, de nici o natură.

de 6 ani de zile, revizuenta a încercat să obțină, de la fostul angajator, documentele deținute de acesta, cu care să dovedească instanțelor de judecată lipsa oricărei forme de vinovăție a sa în crearea unui prețios prejudiciu la "" I, care să justifice aplicarea unei sancțiuni atât de grave, cum este desfacerea disciplinară a contractului de muncă, datorită căreia nici un alt angajator, ulterior anului 2002, nu a mai fost de acord să-i ofere șansa încheierii unui contract individual de muncă.

În luna iulie 2008, revizuenta a reușit să obțină copia listei de inventariere întocmită în data de 01.04.2002 de către "" - gestiunea produse zaharoase, gestiunea 51, gestiunea 51 materiale, gestiunea 56, cu care face dovada că în aceeași zi a desfacerii contractului individual de muncă, d-nei - i-a fost verificată gestiunea, constatându-se că nu are nici o lipsă. Acest document nu a fost nicicând depus în dosarul nr. 5468/2002 al Tribunalului Iași, și nici ulterior, în dosarul instanței de control judiciar, ce a avut ca obiect recursul angajatorului împotriva sentinței nr. 736/21.08.2002 prin care s-a admis contestația revizuentei (respectiv dosar nr. 3787/2002).

Consideră deosebit de relevantă analizarea acestor înscrisuri pentru justa soluționare a revizuirii întrucât rezultă din cuprinsul acestora, că - avea gestiunea completă, astfel încât cutia cu cele 36 pachete halva nu fusese sustrasă din bunurile ce se aflau în gestiunea acesteia, ci dintr-o altă locație (de exemplu, din secția de producție halva) în care probabil a avut acces șoferul.

Tot la începutul lunii iulie 2008, revizuenta a intrat și în posesia notei explicative al fostului angajat "", căruia i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în aceleași condiții ca și ale prezentei revizuente și din cauza aceluiași eveniment. Solicită a se avea în vedere și declarația acestuia, cu care înțelege revizuenta să-și susțină cererea: "în ziua de 25.03.2002, ora 14,45, fiind volumul foarte mare de încărcări și de aprovizionare cu materiale și încărcări foarte mari, s-a greșit la numărătoare în ce încărca mai multe mașini, cu o cutie, după ce i-a spus șoferul și neverificând factura".

Deși a avut o poziție procesuală constantă, în concordanță cu realitatea faptică și cu toate probele administrate până la acel moment în cauză, instanța de control judiciar a recursului a reținut în mod total eronat că și revizuenta/contestatoarea ar fi recunoscut că a greșit la numărătoarea cutiilor de halva livrate, concluzionând Curtea de APEL IAȘI că "prin chiar această explicație rezidă neglijența gestionarei în activitatea sa". Nota explicativă a revizuentei înregistrată sub nr. 747/26.03.2002 de către angajator, este mai mult decât clară și nu face referire la vreo posibilă culpă a acesteia, ci dimpotrivă, a manipulantului "Fiind volumul foarte mare de încărcări și aprovizionare cu materiale, s-a greșit la încărcarea unei mașini cu o cutie de către ". Iar instrucțiunile de lucru pentru livrările de halva pe care le-a emis angajatorul sub nr. 1210/05.04.2002 - document care a stat numai în posesia angajatorului până în prezent și care nu a fost depus la dosarul cauzei- reprezintă un alt înscris nou care dovedește în mod clar care erau condițiile de încărcare, astfel încât instanța de revizuire să poată obiectiv și pertinent verifica susținerile și apărările constante ale contestatoarei -.

Cu toate acestea, la data de 19.06.2008, fără a-i comunica niciunul dintre actele solicitate (ultima dată, la 15.05.2008), angajatorul recunoaște în adresa nr. 215 că "nu vi s-a reținut nici o sumă de bani în legătură cu cele 36 de pachete de halva întrucât marfa sustrasă nu a părăsit incinta unității, fiind depistată cu ocazia controlului efectuat de paza la poartă, înainte de ieșirea autovehiculului din unitate", deși trei alineate anterior precizează că "în sarcina dv. unitatea a reținut neglijența de care a dat dovadă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu". Important este finalul acestei adrese, unde se specifică imposibilitatea furnizării tuturor informațiilor și documentelor solicitate de către revizuentă (obținute doar în parte, după 6 ani de repetate adrese și astfel de solicitări).

Permanent revizuenta a rugat pe fostul angajator să-i emită o copie a facturii fiscale nr. -/26.03.2002,pe care personal a completat-o, semnat-o și predat-o șoferului, un alt document la care s-ar fi putut face referire în prezentul dosar, din care se observa că încărcarea la rampa unității s-a făcut conform facturii, așa cum prevedeau obligațiile de serviciu ale gestionarei și nu într-o altă manieră, ce ar fi putut justifica luarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă în temeiul art. 130 lit. "i" Codul muncii.

La fel a procedat angajatorul și atunci când revizuenta a solicitat o copie a procesului-verbal de predare-primire a cutiei cu cele 36 pachete halva încheiat la data de 26.03.2002, între serviciul de pază de la poarta " " și persoana căreia i-a predat cutia. S-ar fi constatat, din nou, pe baza conținutului acestui înscris, că bunul sustras de a fost predat șefului secției halva, și nu gestionarei-revizuente, ceea ce dovedește, o dată în plus, că revizuentei - nu-i lipsise nici un bun din gestiune, cutia fiind sustrasă din secția de producție și nu de la rampă.

Ca urmare, se solicită admiterea cererii de revizuire și respingerea recursului declarat de "" I împotriva sentinței civile nr. 736/21.08.2002 a Tribunalului Iași.

Alăturat cererii au fost depuse înscrisurile la care s-a făcut referire.

Au fost atașate dosarele nr. 3787/2002 al Curții de APEL IAȘI în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1698/25.10.2002 și dosarul nr. 5468/2002 al Tribunalului Iași în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 736/21.08.2002.

Intimata a formulat întâmpinare prin care invocă, în primul rând, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, conform art. 324 pct. 4 Cod procedură civilă; pe fond, solicită respingerea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor cerute cumulativ de art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă.

Analizând cu prioritate excepția invocată, conform art. 137 Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 324 pct. 4 Cod procedură civilă, termenul de revizuire de o lună se calculează, în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5 (invocat în speță), din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

Ori,în speță, revizuenta susține că actele noi ce stau la baza cererii de revizuire i-au fost comunicate abia la data de 20.06.2008 de către societatea intimată, urmare a solicitărilor sale în acest sens.

Ca atare, raportat la data comunicării acestor înscrisuri (20.06.2008, conform copiei plicului de la 7 dosar) și data introducerii cererii (16.07.2008), Curtea de Apel constată că a fost respectat termenul prevăzut de art. 324 pct. 4 Cod procedură civilă, urmând a respinge excepția tardivității invocate de intimată.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale aplicabile, Curtea de apel constată că cererea de revizuire este nefondată.

În cauză, s-au invocat ca înscrisuri noi:

- lista de inventariere întocmită în data de 01.04.2002;

- nota explicativă dată de fostul salariat;

- factura fiscală nr. -/26.03.2002;

- instrucțiunile de lucru nr. 1210/05.04.2002;

- adresa nr. 215/19.06.2008.

Conform art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Rezultă că, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinitecumulativurmătoarele condiții:

- partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

- înscrisul să fie determinat, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

În speță, înscrisurile invocate nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Astfel, listele de inventariere întocmite la 01.04.2002 au fost semnate de câtre revizuentă, ce avea calitatea de gestionar, și puteau fi solicitate pe parcursul judecății fondului. Mai mult, nu s-a cerut pe parcursul judecății depunerea acestor liste de inventariere de către contestatoarea-revizuentă iar intimata a refuzat aceasta; ca atare, nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să nu fi putut fi invocat pentru că ar fi fost reținut de partea potrivnică ori dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Nota explicativă dată de a fost depusă la dosarul instanței de fond ( 13), astfel încât nu este un înscris nou.

Factura fiscală nr. -/26.03.2002 și instrucțiunile de lucru nr. 1210/05.04.2002 puteau fi solicitate pe parcursul judecății fondului; mai mult, ele nu sunt determinante, întrucât instanța a avut în vedere la pronunțarea soluției dispozițiile contractului colectiv de muncă, nota explicativă a contestatoarei, declarația șoferului care a sustras cutia de halva din gestiunea contestatoarei, referatul unității și raportul agentului de pază.

Cât privește adresa nr. 215/19.06.2008 emisă de "", aceasta nu exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, nefiind un înscris din cele la care se referă art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Față de toate considerentele arătate, cererea de revizuire este nefondată și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimată.

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 1698/25.10.2002 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI formulată de revizuenta - în contradictoriu cu intimata ""

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

Grefier,

Red. -

Tehnored.

31.10.2008 - 2 ex.

Curtea de APEL IAȘI: -Romano,

, -

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Smaranda

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 586/2008. Curtea de Apel Iasi