Conflict de muncă. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 608/R-CM

Ședința publică din 08 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu

JUDECĂTOR 3: Florica

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.549/CM din 12 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile procesuale.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este nemotivat.

Curtea, în raport de această excepție, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției privind nemotivarea căii de atac.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 18.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Pitești -, solicitând de la acesta "prejudiciul profesional și moral creat, rezultat din favorizarea, apărarea și neluarea măsurilor legale în legătură cu etica morală și activitatea profesională depusă de domnul, directorul Administrației Piețelor Pitești".

Cererea nu este motivată în fapt și în drept, reclamantul susținând că motivarea va fi depusă până cel târziu la data de 15.01.2008.

Față de aceasta situație, la data de 26.03.2008, instanța în baza rolului activ, a pus în vedere reclamantului să-și precizeze obiectul acțiunii, să stabilească cadrul procesual și să-și motiveze în fapt și în drept acțiunea.

La termenul de judecată din 12.06.2008 s-a constatat că reclamantul nu s-a conformat dispoziției instanței, așa încât tribunalul a pus în discuție, din oficiu, excepția nulității acțiunii ca lipsită de obiect.

Prin sentința civilă nr.549/CM/12 iunie 2008, Tribunalul Argeșa anulat acțiunea formulată de reclamant ca lipsită de obiect.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că art.112 din Codul d e procedură civilă menționează expres ceea ce trebuie să cuprindă o cerere de chemare în judecată. Pct.3 al acestui text de lege vizează obiectul cererii, iar la pct.4 arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

Potrivit art.133 alin.1 Cod procedură civilă, "cererea de chemare în judecată care nu cuprinde - obiectul ei -, va fi declarată nulă".

Deoarece reclamantul nu și-a precizat obiectul acțiunii, deși i s-a pus în vedere, tribunalul a anulat acțiunea ca lipsită de obiect, excepția fiind privită ca întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, fără a arată însă și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază calea de a atac declarată.

În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului, potrivit art.3021lit.c din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art.303 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte (alin.2).

Art.304 Cod procedură civilă enumeră limitativ cele 9 motive de modificare sau de casare a unei hotărâri judecătorești.

Cererea de recurs se impunea să cuprindă motivele de nelegalitate, iar dezvoltarea acestora presupune încadrarea lor într-unul din cele nouă puncte ale art.304 Cod procedură civilă.

În speță, se constată că reclamantul nu a depus decât o simplă cerere de declarare a recursului, fără a-l motiva în fapt și în drept, cu mențiunea că motivele căii de atac declarate vor fi depuse până la termenul sorocit în vederea judecății.

Sentința primei instanțe a fost comunicată reclamantului la data de 09 iulie 2008, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare până la data soluționării, dar și după acest termen nu s-au depus motivele de recurs.

Conform art.3021lit.c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art.306 Cod procedură civilă statuează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2, care prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.

Procedându-se din oficiu la cercetarea dosarului, în temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate, se constată că nu sunt motive de casare de ordine publică.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art.3021lit.c și art.306 Cod procedură civilă, recursul va fi considerat ca nemotivat și sancționat cu nulitatea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.549/CM din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./14.10.2008

Jud.fond:

Președinte:Mariana Stan
Judecători:Mariana Stan, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florica

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Pitesti