Conflict de muncă. Decizia 692/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 692

Ședința publică de la 28 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 728 din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimata SC SA I, având ca obiect conflict de muncă;

La apelul nominal din ședința publică, la prima și a doua strigare, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, se solicită judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că se solicită judecata în lipsă, în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL;

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.728/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii privind acordarea sporurilor salariale, fiind respinsă acțiunea acestuia în contradictoriu cu pârâta SC "" SA S-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii privind înscrierile în carnetul de muncă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iașia reținut următoarele:

În perioada 01.07.1968 - 06.06.1984, reclamantul a fost salariatul I - Autobaza nr. 2, în funcția de mecanic auto, conform carnetului de muncă.

La interogatoriu, pârâta SC "" SA Iar ecunoscut că în perioada 01.07.1968 - 04.06.1984 a lucrat în cadrul atelierului mecanic, dar a arătat că nu există nici o evidență privind faptul că reclamantul ar fi lucrat în condiții grele de muncă în sectorul specializat de demontări, decapări, degresări, executând operațiuni în proporție de 100% ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.

La dosar au fost depuse procesele - verbale încheiate de sindicatul SC " " SA I și conducerea unității privind locurile de muncă cu condiții grele sau periculoase pe șantierele de construcții, construcții-montaj ce se încadrează în grupa a II-a de muncă. Reclamantul nu figurează în aceste procese-verbale.

A mai retinut prima instanta ca in speță nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că salariatul a lucrat în sectoare de demontări,decapări și degresări pentru a-i fi aplicabile dispozițiile din anexa 2 (poz. 184) din Ordinul nr. 50/1990.

Chiar dacă reclamantul a lucrat împreună cu și în același atelier mecanic, nu rezultă neapărat că au avut toți aceleiași atribuții privind demontarea, decaparea și degresarea, activități ce sunt încadrate în grupa a II-a de muncă.

Pentru aceste considerente, cererea privind acordarea grupei a II-a a fost respinsă.

Pârâta, prin reprezentant, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, dar nu a invocat temeiul juridic al acesteia și nu a precizat data de la care începe să curgă termenul de prescripție, motiv pentru care s-a respins excepția invocată.

În baza dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii privind acordarea sporurilor salariale aferente grupei a II-a de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 92/1976 cererile privind înscrierea de mențiuni în carnetul de muncă sunt de competența Judecătoriei. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă, instanța de fond a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii reclamantului privind înscrierea în carnetul de muncă a grupei a II-a de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

A invocat recurentul că a lucrat în perioada 01.07.1968 - 06.06.1984 la Autobaza 2, devenită "" în aceleași condiții grele de muncă (grupa a II-a) ca și în perioadele în care a fost detașat pe parcursul anilor 1981-1984, neîntrerupt, aceste aspecte rezultând din probele dosarului.

În mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea pe excepția prescripției raportându-se la intrarea în vigoare a Ordinului 50/1990 întrucât data la care a promovat acțiunea a fost determinată de data luării la cunoștință a mențiunilor din carnetul de muncă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, critica referitoare la greșita soluționare la fond a cauzei pe excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită întrucât, așa cum rezultă fără echivoc din conținutul dispozitivului sentinței, această excepție a fost considerată neîntemeiată și a fost respinsă, recurentul fiind intr-o evidenta eroare atunci cand a criticat sub acest aspect o sentinta ce-i era favorabila.

În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în raport de conținutul proceselor-verbale de la filele 32-33 dosar fond, încheiate între sindicat și conducerea SC "" SA I, reclamantului nu i se poate recunoaște activitatea desfășurată în perioada 1968-1984 ca fiind în grupa a II-a de muncă întrucât nu rezultă dacă condițiile concrete în care a lucrat acesta au fost identice celor în care au desfășurat activitate persoanele nominalizate.

Simplele afirmații ale reclamantului din petitul acțiunii în acest sens nu sunt suficiente pentru a forma convingerea instanței de judecată, fiind necesară susținerea acestora cu probe concludente.

Față de cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.728/21.05.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

10.XII.2008.-

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Carmen Bancu, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 692/2008. Curtea de Apel Iasi