Conflict de muncă. Decizia 711/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 711

Ședința publică de la 04 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI H împotriva sentinței civile nr. 657 din 12 VI 2008 Tribunalului Vaslui, intimat fiind, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurent și avocat pentru intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.

La interpelarea instanței, părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii. Sentința este dată cu aplicarea greșită a legii. Dispozițiile art.61 din Legea 215/2001, prin modificarea adusă de Legea 286 din 6 VII 2006 precizează că primarul și vice primarul nu beneficiază de spor de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege. Nu pot fi primite afirmațiile că legea ar fi permis acordarea și acestor sporuri.

Cu privire la acordarea premiului de 2% și a premiului anual, art.20 al.1 din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar, prevede că indemnizația lunară este unica formă de remunerare. Partea a doua a art.20 alin.1 din Legea 154/1998 face referire la dreptul primarului la concediul remunerat, la îndeplinirea obligațiilor acestuia către buget. In consecință solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 154/1998 și Legii 40/1991. De altfel, îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 39 din Legea nr.393/2004, care era în vigoare în luna decembrie 2004. În acest sens, în practica juridică există numeroase hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au acordat primarilor și viceprimarilor sporurile de vechime în muncă, sporul lunar de 2% și premiul anual. Un drept câștigat nu poate fi anulat. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr.581/06.03.2008 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al municipiului H, solicitând obligarea pârâtului la plata sporului de vechime în muncă, a premiului lunar de 2% și a premiului anual pentru perioada iunie 2004- martie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Prin aceeași acțiune, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la înscrierea sporului de vechime în carnetul de muncă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat faptul că, începând cu luna iunie 2004 îndeplinește funcția de primar și până în prezent a fost remunerat numai cu remunerația prevăzută pentru această funcție, cuvenindu-i-se însă și sporul de vechime potrivit Legii nr.40/1991.

Consiliul local al municipiului H nu a formulat întâmpinare în cauză.

La termenul de judecată din data de 10.04.2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului reclamantului la acțiune, pentru perioada iunie 2004- martie 2005.

Prin sentința civilă nr.657/12.06.2008, Tribunalul Vasluia admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada iunie 2004- martie 2005 și a respins acordarea drepturilor solicitate de către reclamant pentru această perioadă, a admis în parte acțiunea reclamantului, cu obligarea pârâtului să plătească acestuia sporul de vechime în muncă, aferent perioadei lucrate, sporul lunar de 2% și premiul anual, pentru perioada martie 2005- martie 2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Pârâtul a fost obligat și la înscrierea sporului de vechime în muncă în carnetul de muncă al reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, dreptul reclamantului la acțiune, în ceea ce privește drepturile bănești solicitate pentru perioada iunie 2004-martie 2005 este prescris, având în vedere data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 06.03.2008.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată, întrucât acesta deține funcția de primar al municipiului H, beneficiind pe durata exercitării mandatului, potrivit dips.art.39 din Legea nr.393/2004, de vechime în muncă și specialitate.

S-a mai reținut că, potrivit disp. art.18 din Legea nr.154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație lunară stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr.II.

Art.20 din aceeași lege a stabilit că această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru drepturile și obligațiile ce se determină în raport cu venitul salarial. Prima instanță a reținut astfel că sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, care includ sporul de vechime în muncă reglementat de art.14 și premiul anual, prevăzut de art.18 alin.1 din Legea nr.14/1991, dispoziții ce nu au fost abrogate expres de legiuitor prin anexa nr.10 a legii nr.154/1998.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Consiliul local al municipiului H, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Art.20 alin.1 din Legea nr.154/1998 prevede că indemnizația reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de demnitate publică și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Potrivit disp.art.61 alin.5 din Legea nr.215/2006, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.286/2006, pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Se mai arată că art.14,17 și 18 din Legea nr.40/1991 sunt aplicabile doar personalului salarizat, nu și primarilor care sunt aleși într-o funcție de demnitate publică, având ca unică formă de remunerare indemnizația stabilită potrivit legii.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de Consiliul local al municipiului H, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză este incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 din Cod.proc. civ. hotărârea fiind pronunțată de către prima instanță cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.40/1991 cu privire la salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive, reținute de către prima instanță în considerentele hotărârii:

Persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază, la funcția de baza de un spor de vechime în munca de pînă la 25% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru(art.14 alin.1).

Pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de pînă la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase(art.17).

Pentru activitatea desfășurata, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfîrșitul anului calendaristic de un premiu anual de pînă la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata(art.18).

Chiar dacă prin anexa nr.10 a Legii nr.154/1998 nu au fost abrogate aceste dispoziții, se constată că acestea în mod greșit au fost reținute în speță, întrucât persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese în administrația publică locală, deci și reclamantul-intimat, ce îndeplinește funcția de primar, au fost excluse de la aplicarea acestor dispoziții prin prevederile exprese ale următoarelor acte normative:

În anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală.

În preambulul acestui act normative s-au reținut următoarele:

"Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul Romaniei si-a propus, ca obiectiv prioritar, intărirea capacitatii instituționale din administratia publica locala.

In vederea susținerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitațile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime in muncă), in baza hotararilor definitive si irevocabile ale unor instante de judecată. In acest sens și pentru a se evita extinderea aplicării unor dispozitii contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acțiuni in instanță in curs de soluționare, se impune, in regim de urgență, reglementarea situației privind remunerarea funcțiilor de demnitate publica, alese si numite, din administrația publica locala."

Astfel, conform disp.art. 2 din această ordonanță: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publica, alese și numite, din administrația publica locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adauga sporul de vechime în munca și nici alte sporuri prevăzute de lege."

Se mai reține că, potrivit disp.art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:

"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."

Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica:

"Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Se mai reține că, potrivit art. 57 alin.5 și 6 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată:

"Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite."

Având în vedere modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, chiar prin aceste din urmă dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, precizându-se în același articol faptul că aceștia nu sunt îndreptățiți la spor de vechime, dar durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitate, se reține că în mod eronat prima instanță a reținut în sprijinul acordării sporului solicitat de către reclamant prin acțiune, disp.art. 39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora: "Durata exercitarii mandatului de primar si de viceprimar, de presedinte si de vicepresedinte al consiliului judetean constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovare si la acordarea tuturor drepturilor banesti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si la recalcularea pensiei."

Pentru toate aceste considrente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civ. să se admită recursul declarat de Consiliul local al municipiului H, să se modifice în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul de a se respinge acțiunea formulată de către reclamant, menținându-se restul dispozițiilor sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Consiliul local al municipiului H împotriva sentinței civile nr.657/12.06.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul privind obligarea Consiliul local al municipiului H la plata sporului de vechime în muncă, aferent perioadei lucrate, sporului lunar de 2% și premiului anual, pentru perioada martie 2005- martie 2008, precum și cererea de înscriere a mențiunilor în carnetul de muncă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored:;

2 ex.- 02.12.2008;

Jud.fond:- Tribunalul Vaslui:-;

-.

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 711/2008. Curtea de Apel Iasi