Conflict de muncă. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 72
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE I și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1977 din 26.10.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-) intimați fiind și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE I și avocat pentru intimata, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Reprezentanții părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu de formulat alte cereri.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepția tardivității recursului formulat de MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și pe fondul cererilor de recurs.
Consilierul juridic pentru recurentul SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE I arată că în total sunt 25 de cauze identice care nu s-au conexat și în care acțiunea este trasă la xerox. Consideră că se pune problema dacă aceste acte sunt acte de sesizare a instanței. Precizează că reclamanta este soră și nu asistentă și că prin acțiune se solicită niște drepturi care nu sunt prevăzute de OUG115/2004 combinată cu Legea nr-, deoarece acest spor clinic nu este prevăzut de lege. 90% din spitale sunt plătite la nivel neclinic. Consideră că nu pot fi obligați la plata unui spor care nu există și că în acțiunea de sesizare a instanței apar niște anomalii, în sensul că se solicită plata sporului în funcție de "caracterul clinic al spitalului". Sunt indicate niște noțiuni pe care nu știe de unde au fost scoase. Mai arată că fiecare minister are propria politică de personal și că toate dispensarele comunale au fost arondate spitalelor clinice. Dar spitalele clinice se află doar în orașele universitare unde se face un act medical de nivelul cel mai înalt. Indică faptul că în acțiune se arată că reclamanta este asistent în spitalul clinic, dar toți cei 25 de reclamanți nu sunt salariații spitalului clinic deoarece atât Spitalul de Penumoftiziologie, cât și Spitalul Parhon și Spitalul de copii au niște secții exterioare. Reclamanții sunt salariați în secții exterioare, secții care nu au personalitate juridică, iar în cauza de față reclamanta lucrează la Secția IV din structura Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie. Mai precizează că Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie tine doar cărțile de muncă și din această cauză reclamanta crede că ține de spital. Indică faptul că ordinul ministrului nr. 200/2003 arată că salariații de la secțiile exterioare au un alt statut, iar un ordin a ministrului este un act normativ obligatoriu care nu poate fi aplicat retroactiv. Temeiul legal cu privire la discriminare nu corespunde cu situația de fapt și de drept. Se invocă acte normative care nu au legătură cu cauza. Este relevant și faptul că deși Secțiile a III - și a IV - a au 76 de salariați din aceștia numai 25 au formulat acțiuni. salariați nu fac muncă de cercetare. Solicită admiterea recursului declarat de ei și respingerea acțiunii. Consideră că recursul declarat de
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE este tardiv.
Avocat pentru intimata arată că acțiunea a fost precizată în termenul procedural și că au solicitat diferența de salariu dintre nivelul clinic și nivelul neclinic pe o perioadă de 3 ani cât permite legea. Precizează că reprezentantul spitalului a afirmat că secțiile nu au personalitate juridică și că sunt secții de sine stătătoare în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie. În consecință tot personalul este angajatul aceleiași unități. Indică faptul că legea spune că spitalul este clinic dacă are în cadrul său o secție universitară. Mai arată că personalul a participat în permanență la munca de cercetare și învățământ, acest lucru fiind dovedit cu actele depuse la dosar, acte necontestate de spital. Solicită respingerea recursului deoarece acesta nu este întemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe. Mai solicită să de aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 270/2003 și a Legii nr. 95/2006 coroborate cu nr.OUG115/2004 anexa 1 pct.1. Consideră că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale și că o lege are o forță mai mare decât un ordin a ministrului. Mai consideră că recursul Ministerului Sănătății este tardiv. Fără cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic pentru recurentul SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE I arată că tribunalul a schimbat temeiul juridic al cererii.
Avocat pentru intimata arată că sunt depuse precizări la dosar.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și Ministerul Sănătății solicitând plata sporurilor salariale pentru perioada martie 2004-martie 2007, cuvenite ca urmare a caracterului clinic al spitalului, reactualizate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este asistent la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, care avea și are caracter clinic, fapt ce conduce la aplicarea unor sporuri față de salariul de bază, de care angajații secției exterioare,Dr." nu au beneficiat, deși s-a solicitat în numeroase rânduri conducerii unității aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor legale.
Consideră reclamanta că angajatorul a încălcat principiul egalității de tratament consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 154 alin. 3 Codul muncii, precum și de numeroase reglementări internaționale.
Au fost invocate și dispozițiile nr.OUG 115/2004 Anexa 1 lit. B, care stabilește cuantumul drepturilor salariale cuvenite unui medic primar într-o unitate clinică.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Ias olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că reclamanta ocupă funcția de asistent medical, iar legislația privind salarizarea personalului din sistemul sanitar nu prevede acordarea unui spor aferent caracterului clinic al spitalului.
Dacă reclamanta se referă la salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar din unitățile clinice, acțiunea sa este nefondată. Legiuitorul, prin nr.OUG 115/2004, a stabilit diferențiat cuantumul salariului pentru personalul ce lucrează în unități clinice, față de cei ce lucrează în unități neclinice, secția clinică universitară fiind definită în art. 172 alin. 1 lit. i din Legea nr. 95/2006.
Conform adresei nr. 9864/1.09.2004 a Ministerului Sănătății, întregul personal de specialitate medico-sanitar, indiferent dacă este încadrat într-o structură clinică sau neclinică, poate beneficia de salarizarea pentru unități clinice numai dacă ponderea paturilor din secțiile și compartimentele clinice este de cel puțin 70% din numărul total de paturi al spitalului.
În prezent, Secția a III-a a fost transformată în secție clinică, iar Secția exterioară,Dr. ", deși este neclinică, va beneficia de salarizare la nivel clinic, ca urmare a majorării numărului de paturi din secțiile clinice.
Reclamanta a formulat precizări la acțiune (la termenele din 02.05 și 27.06.2007) arătând că sporul corespunzător caracterului clinic constă în acordarea salariului de bază, la care se adaugă sporuri și alte drepturi.
Reclamanta a solicitat și plata sumei de 1 leu, daune morale și a mai precizat că înțelege să se judece în contradictoriu atât cu Ministerul Sănătății Publice, cât și cu Autoritatea de Sănătate Publică
Pârâtul Ministerul Sănătății Publice a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive. .-se pe dispozițiile nr.HG 743/2003, nr.HG 168/2005, nr.HG 862/2006, Legii nr. 270/2003, Legii nr. 95/2006, Legii nr. 500/2002, Ordinului nr. 755/2004 și Ordinului nr. 896/2006, pârâtul a susținut că nu există raporturi de muncă între el și reclamantă, iar actele normative nu prevăd că ministerul are obligația de a plăti salariile personalului din unitățile sanitare publice.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că solicitarea reclamantei nu are temei legal. unității sanitare nu implică o anumită salarizare, iar legiuitorul a folosit noțiunea de unități sanitare numai pentru personalul ale cărui salarii sunt stabilite la punctul I din anexa nr. 1, noțiunea de unitate clinică fiind folosită în sensul de secție/compartiment fără personalitate juridică, aflată în structura unei unități sanitare, așa încât, din interpretarea legii rezultă că, în cazurile prevăzute la punctul II, sunt salarizate numai secțiile clinice.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Iai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu este angajatorul reclamantei și a arătat că acțiunea este neîntemeiată deoarece reclamanta nu își desfășoară activitatea într-o secție clinică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie I, astfel că nu poate fi salarizată conform grilei de salarizare aplicabile unităților sanitare clinice.
Prin sentința civilă nr. 1977 din 26 octombrie 2007, Tribunalul Iașia admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică I și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice.
A admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și Ministerul Sănătății Publice, care au fost obligați să plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și salariul cuvenit potrivit nr.OUG 115/2004, anexa 1, punct II, lit. A, pentru perioada 1.03.2004-30.04.2007.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
A respins acțiunea formulată de reclamanăt în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică I, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății Publice este neîntemeiată. Potrivit art. 16 lit. i din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății Publice elaborează normele de organizare și funcționare a unităților care asigură asistența de sănătate publică, autorizează și controlează activitatea instituțiilor de sănătate publică și asigură finanțarea unităților din subordine. De asemenea, deși în art. 188 din Legea nr. 95/2006 se prevede faptul că spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, în art. 190 alin. 1 lit. a se prevede că spitalele primesc, în completare, sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății Publice sau al ministerelor ori instituțiilor publice centrale cu rețea sanitară proprie.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică I este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 95/2006, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului B sunt servicii publice deconcentrate cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătății Publice, care pun în aplicare politica și programele naționale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează și implementează acțiuni locale de sănătate publică. S-a mai reținut că, din cuprinsul Legii nr. 95/2006, nu rezultă că autoritățile de sănătate publică au vreo atribuție legată de asigurarea finanțării spitalelor.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta este salariata pârâtului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I pe postul de asistent medical, desfășurându-și activitatea în cadrul secției a IV-a,Dr.".
Din cuprinsul Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 200/2003 anexa 3, rezultă că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I avea în structura sa atât secții clinice (secțiile I, a II-a, de chirurgie toracică și ), cât și secții neclinice (secția a III-a și secția exterioară "Dr. "). Această structură este menținută și prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 64/17.01.2007, pentru ca ulterior, prin Ordinul nr. 185/1.02.2007, secția a III-a să fie transformată din secție neclinică în secție clinică.
Prin nr.OUG 115/2004, aprobată prin Legea nr. 125/2005, legiuitorul a stabilit grile de salarizare diferite pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în unitățile clinice și pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în unități sanitare, altele decât cele clinice. Întrucât reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul secției neclinice,Dr.", aceasta a fost salarizată potrivit grilei de salarizare stabilite pentru unitățile sanitare, altele decât cele clinice, prevăzută în anexa 1 punctul I din nr.OUG 115/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. 1 lit. h din Legea nr. 95/2006, spitalul clinic este spitalul care are în componență secții clinice universitare care asigură asistența medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică-medicală și de educație continuă, având relații contractuale cu o instituție de învățământ superior. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 165 din aceeași lege, spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. În același sens, și dispozițiile art. 1 din legea nr. 270/2003 defineau spitalul ca fiind unitatea sanitară cu paturi, publică sau privată, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce asigură servicii medicale. Față de aceste dispoziții legale, s-a reținut că atunci când legiuitorul folosește termenul de unitate se referă în exclusivitate la spital și nu la secții sau subunități ale acestuia.
În consecință, prin termenul de unitate clinică folosit în nr.OUG 115/2004 anexa 1 punctul II, se înțelege spital clinic și nu o secție clinică din cadrul unui spital. Reclamanta, fiind angajata unui spital clinic, trebuia salarizată potrivit grilei de salarizare prevăzute pentru unitățile clinice, neavând relevanță faptul că secția în care aceasta își desfășoară activitatea este o secție neclinică. Astfel, în mod greșit, pârâtul, interpretând termenul de unitate clinică din anexa 1 punctul II ca făcând referire la secție clinică și nu la spital, a salarizat-o pe reclamantă în temeiul grilei prevăzute în anexa 1 punctul I pentru unități sanitare, altele decât cele clinice, acțiunea reclamantei fiind întemeiată pentru perioada 01.03.2004-30.04.2007.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei de 1 mai 2007, s-a constatat că este neîntemeiată, având în vedere faptul că însăși reclamanta, prin răspunsul la interogatoriu, a recunoscut că începând cu luna mai 2007 beneficiat de salarizare la nivel clinic.
Este neîntemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata de daune morale, având în vedere că, în speță, nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit de reclamantă ca urmare a neacordării drepturilor salariale cuvenite.
S-a respins și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reținându-se că în cauză nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și Ministerul Sănătății Publice.
În motivarea recursului său, recurentul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I susține că hotărârea este nelegală, instanța de fond încălcând și ignorând toată legislația din domeniul sănătății care diferențiază salarizarea la nivel clinic și neclinic. Interpretând greșit art. 172 din Legea nr. 95/2006 și art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanța a reținut că atunci când legiuitorul folosește termenul de unitate se referă în exclusivitate la spital și nu la secții sau subunități ale acestuia. În orașele universitare toate spitalele clinice au în subordine și alte secții, care, dacă nu îndeplinesc cumulativ niște condiții, sunt, de regulă, salarizate la nivel neclinic.
A mai arătat recurentul că hotărârea nici nu poate fi pusă în executare, singura instituție care plătește salarii fiind Casa de Asigurări de Sănătate, care trebuia introdusă în cauză.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Sănătății Publice susține, în primul rând, că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive prin interpretarea greșită a dispozițiilor legale pe care le-a invocat, respectiv art. 16 lit. i din Legea nr. 95/2006 și art. 190 alin. 1 lit. a din același act normativ. Art. 16 lit. i din Legea nr. 95/2006 trebuie coroborat cu dispozițiile art. 13 din același act normativ și cu dispozițiile art. 14 din nr.HG 862/2006, în sensul că unitățile din subordine la care face referire art. 16 lit. i din Legea nr. 95/2006 sunt unitățile/instituțiile clar identificate în anexa nr. 2 la HG nr. 862/2006 și nu toate unitățile sanitare din sistemul public. De asemenea, în alin. 2 al art. 190, legiuitorul detaliază care sunt activitățile pentru care, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Sănătății Publice, spitalele clinice cu secții universitare pot primi sume de bani.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a interpretat eronat dispozițiile nr.OUG 115/2004. Legiuitorul a folosit noțiunea de unități sanitare numai pentru personalul ale cărui salarii sunt stabilite la punctul I din anexa nr. 1. Pentru salariile personalului de la punctul II anexa 1, legiuitorul nu a mai uzitat noțiunea de unități sanitare, ci s-a rezumat la aceea de unități clinice, institute și centre medicale. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca salariile prevăzute la punctul II să se aplice la nivel de unitate sanitară, ar fi păstrat aceeași formulare ca la punctul Astfel, din interpretarea legii, rezultă că, în cazurile prevăzute la punctul II, sunt salarizate conform grilei numai secțiile clinice, în care, în afara activităților de asistență medicală, se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală și educație medicală continuă, fiind angajat cel puțin un cadru didactic universitar prin integrare clinică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8,9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea de Sănătate Publică Iaa rătat că în mod corect instanța a reținut lipsa calității sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei, intimata a precizat că reclamanta nu își desfășoară activitatea într-o secție clinică, deci nu poate fi salarizată conform grilei de salarizare aplicabile unităților clinice, acțiunea sa fiind neîntemeiată.
În recurs au fost depuse înscrisuri.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății Publice, s-a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii recursului.
Excepția este întemeiată.
Astfel, sentința civilă nr. 1971 din 26.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost comunicată recurentului Ministerul Sănătății Publice la data de 22.11.2007.
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, iar art. 302 Cod procedură civilă, care completează dispozițiile Legii nr. 168/1999, prevede că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Recurentul a depus cererea de recurs la Tribunalul Iași, fiind înregistrată la data de 11.12.2007, în condițiile în care termenul de recurs, calculat conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a împlinit la data de 3.12.2007.
În conformitate cu dispozițiile art. 104 Cod procedură civilă, actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
Art. 111din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea nr. 387 din 22.09.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, prevede că la cererile de apel sau de recurs primite prin poștă se vor atașa și plicurile în care au fost expediate.
Din examinarea plicului atașat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poștal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispozițiile art. 104 Cod procedură civilă.
Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr.168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispozițiilor art.103 alin.1 Cod procedură civilă.
În consecință, recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice va fi respins ca tardiv introdus.
În ceea ce privește recursul declarat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I, Curtea de Apel constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Intimata reclamantă este salariata recurentului pârât Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I pe postul de asistent medical, desfășurându-și activitatea în cadrul secției exterioare,Dr. ". Din examinarea structurii organizatorice a recurentei pentru perioada martie 2004-martie 2007, aprobate prin ordinele succesive ale Ministrului Sănătății Publice, rezultă că secția exterioară,Dr. "nu a fost o secție clinică.
Interpretând dispozițiile art. 172 alin. 1 lit. h și art. 165 din Legea nr. 95/2006, precum și art. 1 din Legea nr. 270/2003, instanța de fond a reținut că legiuitorul, atunci când folosește termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secții sau subunități ale acestuia, așa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în nr.OUG 115/2004 anexa 1 punctul II, se înțelege spital clinic, și nu o secție clinică din cadrul unui spital.
O atare interpretare este greșită. Chiar în Legea nr. 95/2006, legiuitorul folosit noțiunea de "unitate", dar nu cu sensul de "spital". Astfel, cu titlu exemplificativ, în art. 172 alin. 1, pentru a defini o serie de termeni și noțiuni, legiuitorul folosește cuvântul "unitate", dar nu pentru a se referi la spital, ci la institute și centre medicale clinice, sanatorii, preventorii sau alte instituții publice specializate. Este evident că atunci când a avut în vedere spitalul, ca unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale, legiuitorul a folosit chiar termenul de spital, neputându-se stabili o echivalență între cele două noțiuni, respectiv unitate și spital.
Relevant pentru definirea unui spital ca spital clinic este ca în componența sa să existe secții clinice universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică-medicală și de educație continuă. În acest context, secția clinică, care conferă spitalului titulatura "clinic", este "unitatea clinică" avută în vedere de legiuitor în nr.OUG 115/2004 anexa nr. 1 punctul II. Dacă ar fi dorit ca întreg personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din cadrul unui spital clinic să beneficieze de salariile de bază prevăzute în anexa nr. 1 punctul II, legiuitorul ar fi folosit noțiunea de spitale clinice, alăturat noțiunilor de institute și centre medicale.
În aceste condiții, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în nr.OUG 115/2004 anexa nr. 1 punctul I, nu punctul II.
În consecință, față de considerentele expuse, reținând că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale menționate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge cererea reclamantei privind plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1.03.2004-30.04.2007. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I împotriva sentinței civile nr.1977 din 26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie I și Ministerul Sănătății Publice privind obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1.03.2004 - 30.04.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca fiind tardiv recursul declarat de Ministerului Sănătății Publice împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
04.03.2008
2 ex.
Tribunalul Iași: -
- -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Smaranda
| ← Contestație decizie de concediere. Încheierea /2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
