Conflict de muncă. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 118
Ședința publică de la 04 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței civile nr.2168/21.11.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, TRIBUNALUL VASLUI și CURTEA DE APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen, că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți și că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar un memoriu de către intimata.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 7949 /22 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor trei pârâți la includerea sporului de vechime în muncă în calculul indemnizațiilor brute lunare și la plata acestui spor, actualizat cu rata inflației la data efectuării plății, începând cu anul 2004 și până la 05.03.2005. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la includerea în buget a sumelor necesare plății sporului de vechime.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că sporul de vechime în muncă a fost acordat, prin art. 31 din Legea nr. 50/1996, atât magistraților cât și personalului auxiliar. Prin nr.OG 83/2000 de completare și modificare a Legii nr. 50/1996, vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută pentru magistrați, ci doar pentru personalul auxiliar, dar nici nu a fost abrogat art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, omisiune ce se regăsește și în nr.OUG 177/2002. Or, în aceste condiții, susține reclamanta că există obligația stabilirii indemnizației lunare cu includerea sporului procentual de vechime în muncă.
Mai susține reclamanta că prin art. 9 alin. 4 pct. 2 din nr.OUG 83/2000 s-a prevăzut că "orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă", formulare ce se regăsește și în art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002, însă art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu este unul contrar acestor acte normative, ci unul complementar, fiind în vigoare și în prezent. Mai mult, potrivit dispozițiilor Legii nr. 24/2000, normele legale ordinare nu pot modifica ori abroga dispozițiile unui act normativ de nivel superior.
A mai motivat reclamanta că, prin hotărârea D din 6 iulie 2006, s-a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminator, între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, recomandând Ministerului Justiției adoptarea de măsuri în vederea înlăturării tratamentului discriminatoriu.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind parțial prescrisă, motivat de faptul că, în speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat de art. 283 alin. 1 lit. Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 2168/21 noiembrie 2007, Tribunalul Iașia respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantei sporul de vechime, actualizat cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 01.01.2004 -05.03.3005.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății sporului de vechime la plata cărora au fost obligați primii trei pârâți în cauză.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reținut următoarele:
Excepția prescripției invocată de pârâtul Ministerul Justiției instanța a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că la data de 6.07.2006 a fost pronunțată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării Hotărârea nr. 170, prin care s-a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu în aplicarea prevederilor legale privind acordarea sporului de vechime aferent perioadei lucrate, ce a defavorizat în mod nejustificat categoria profesională a magistraților.
discriminarea fiind constatată abia la data pronunțării hotărârii, respectiv 6.07.2006, instanța a considerat că aceasta este data de la care trebuie calculat termenul de 3 ani anteriori pentru calcularea drepturilor bănești. Or, în aceste condiții, data de 01.01.2004 se încadrează în termenul de prescripție de 3 ani, astfel încât instanța a respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a avut calitatea de judecător la TRIBUNALUL VASLUI în perioada 2004 - 2005. In conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, atât magistrații, cât și personalul auxiliar beneficiază de un spor de până la 25 % calculat la salariul de bază brut. Prin nr.OUG 83/2000 de completare și modificare a Legii nr. 50/1996, s-a menținut acest spor de vechime numai pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești (art. 33 alin. 1), prevăzându-se că acesta nu este aplicabil magistraților (art. 33 alin. 3). Mai mult, începând cu data de 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de nr.OUG 177/2002, nemaifiind prevăzut sporul de vechime în muncă pentru această categorie de personal. Potrivit art. 50 din acest act normativ, s-au abrogat celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din legea nr. 50/1996, precum și alte dispoziții contrare. De asemenea, nici nr.OUG 27/2006, act normativ care a abrogat nr.OUG 177/2002, nu a mai reglementat sporul de vechime în muncă. Ulterior însă, prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006 s-a prevăzut că pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar potrivit disp. art. 154 alin. 3 din Codul muncii, la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare. Potrivit Legii nr. 50/1996, magistrații au beneficiat, asemenea celorlalte categorii de personal, de sporul de vechime în muncă, până la punerea în aplicare a prevederilor nr.OUG 83/2000, prin care magistrații au fost exceptați de la acordarea acestui spor, creându-se astfel un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor.
Astfel, s-a reținut caracterul discriminatoriu al actelor normative subsecvente, emise pe tărâmul drepturilor salariale, în suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu ceilalți magistrați și personalul auxiliar de specialitate din organele sistemului judiciar românesc, din perspectiva dispozițiilor OG137/2000.
Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, arată că prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și motivarea Curții Europene a drepturilor Omului în jurisprudența relativă la violarea Convenției din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, s-a reținut că, într-adevăr, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță însă, tribunalul a constatat că judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel se află într-o situație analogă și comparabilă cu judecătorii de la instanța supremă. Aceștia din urmă sunt beneficiarii sporului de vechime, legiuitorul prevăzându-le acest drept prin Legea 56/1996, astfel cum a fost ulterior modificată și completată (acest act normativ a fost abrogat prin art. 30 din OUG 8/2007 doar în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate). În acest context, instanța a concluzionat că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare.
Raportat tuturor considerentelor expuse, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Ministerul Finanțelor Publice.
În consecință, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, ca urmare a restabilirii situației anterioare discriminării, la includerea sporului de vechime în calculul indemnizațiilor brute lunare cuvenite reclamantei, precum și la plata actualizată a acestui spor pentru perioada 01.01.2004 - 05.03.2005. Acest prejudiciu urmează a fi calculat prin aplicarea procentelor prevăzute de dispozițiile Legii 50/1996 (art. 33 alin. 1) la indemnizația de bază brută.
În temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002, instanța a obligat Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății sporului de vechime la plata cărora au fost obligați ceilalți pârâți
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentanți legali.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, susține că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă.
Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată - 22 octombrie 2007 - consideră recurentul că acțiunea este prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 22 octombrie 2004, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 Codul muncii.
Mai arată recurentul că Decizia nr. 170/7 iulie 2006 a nu a produs întreruperea cursului prescripției, deoarece nici un act al unei alte autorități în care să se recunoască un drept în favoarea magistraților nu are valoarea unei recunoașteri a dreptului.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pentru perioada prescrisă.
Ministerul Economiei și Finanțelor, în motivarea recursului său, arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire reclamanta.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competența de a legifera.
Recurentul mai arată că, deși are competență de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată, în primul rând, că recursul declarat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 2 lit. c din Codul muncii, reținute și de prima instanță, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimata - reclamantă a solicitat plata sporului de vechime în muncă calculat la salariul brut lunar începând cu anul 2004 și până la data de 5 martie 2005.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, astfel încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr. 170/7 iulie 2006.
Mai mult, și art. 28 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de vechime la indemnizația lunară de care a beneficiat intimata - reclamantă în perioada 1 ianuarie 2004 - 5 martie 2005, această inacțiunea reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de vechime cuvenit, dar neacordat, au fost încasate de intimata - reclamantă.
În consecință, reținând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, având în vedere și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de Ministerul Justiției și va fi modificată în parte sentința, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 21 octombrie 2006, cu consecința obligării pârâților să plătească reclamantei sporul de vechime, actualizat cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 22 octombrie 2004 - 5 martie 2005.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, care nu contravin prezentei decizii.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin I, Curtea de Apel constată că este nefondat.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, și nici nu s-a dispus finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 72/1996 invocate de recurent. Acesta a fost obligat, de către instanța de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Ca urmare, va fi respins recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2168/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01.2004 - 21.10.2004.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantei sporul de vechime, actualizat cu rata inflației la data plății efective, pentru perioada 22.10.2004 - 05.03.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin I, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
26.03.2008
02 ex.
Tribunalul Iași - Jud.
- Jud.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela
| ← Conflict de muncă. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 9626/2008. Curtea... → |
|---|
