Conflict de muncă. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 85
Ședința publică de la 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 2318 din 12.12.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen, că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar practică judiciară de către intimata.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două recursuri, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe acestea.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 2318/12 decembrie 2007 TRIBUNALUL IAȘI respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în I,-,. 2, parter, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, cu sediul în I, str. - nr. 25, jud. I, Curtea de Apel Iași, cu sediul în I, str. - nr. 25, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor la sediul I, strada - nr.26.
Obligă pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției să plătească reclamantei o despăgubire în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 01.10.2004 - 06.11.2004, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirii la care au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției.
Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate începând cu data de 07.11.2004 și a cheltuielilor de judecată.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor privind obligarea acestora la plata drepturilor salariale solicitate începând cu data de 01.10.2004 și a cheltuielilor de judecată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor privind obligarea acestora la plata drepturilor salariale pentru perioada anterioară datei de 30.09.2007, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța constată că nu este întemeiată, urmând să o respingă. Astfel, instanța reține că pârâtul a fost chemat în judecată pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale pretinse de reclamanți, acesta fiind cel care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare bugetară. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit disp. art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Având în vedere aceste dispoziții legale, obiectul prezentei acțiuni, precum și faptul că cererea reclamanților a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 23.10.2007, instanța constată că este prescris dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește drepturile salariale solicitate pentru perioada anterioară datei de 30.09.2007.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Potrivit disp. art. 6 alin. 2 din Codul muncii, astfel cum era în vigoare în anul 2004, tuturor salariaților care prestează o muncă le era cunoscut dreptul la plată egală pentru munca egală. Acest principiu este instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Contrar acestor principii prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 republicată, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Reclamanta a ocupat funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Iași până la data de 06.11.2004. Deși, a îndeplinit aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10 %, aceasta nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciată, discriminată. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin legea nr. 27/2004 și disp. art. 6 alin. 2 din Codul muncii, conform cărora pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu este astfel îndreptățită la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor acesteia, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
În consecință, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata unei despăgubiri în cuantum echivalent cu indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 01.10.2004 - 06.11.2004, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sporului de 10% și pentru perioada ulterioară datei de 07.11.2004, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamanta a fost salariata Judecătoriei Iași până la data de 06.11.2004. Tot neîntemeiată este și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că în speță nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la aceste cheltuieli.
De asemenea, instanța reține că este neîntemeiată și acțiunea formulată de reclamantul privind obligarea pârâților la plata indemnizației de 10% începând cu data de 01.10.2004, având în vedere faptul că ulterior acestei date reclamantul nu a mai fost salariatul Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Ministerul Justiției critică sentința pronunțată de prima instanță pentru u8rmătoarele motive:
Hotărârea pronunțată în această cauză este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin.(2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se dispune: "Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției".
"Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor".
"Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond reține existența unei discriminări profesionale între grefierii care beneficiază de acest spor salarial față de cei ce nu beneficiază de el, conform art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare - care la art. 1 alin. 2 stabilește principiul egalității prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea în condiții de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurentul con sideră că motivarea instanței de fond, bazată pe raționamentul că, în cadrul aceleiași profesii de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexității sarcinilor de serviciu, dau naștere unui tratament diferențiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial.
Mai mult, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentanți legali, critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Ministerul Finanțelor Publice arată că nua re calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Recurentul arată că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că acele credite bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În recurs nus -au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate de ambii recurenți, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 50/1996 (art.19 pct. 3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG 8/2007 (art. 3 alin.8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea nr. 387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la ședințele de judecată. Dispozițiile art. 1 alin.3 și 2 din nr.OG 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției, din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reține că, într-adevăr, așa după cum susțin e și Ministerul Justiției, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare num ai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și ulterior, de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară muncă în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest context, Curtea reține că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile ce le implică activitățile desfășurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menționate nu pot fi reținute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincția salarială.
Se mai reține că nu există temei a se considera că diferența de tratament salarial urmărește un scop legitim, iar raportul de proporționalitate dintre scop și mijloacele utilizate este lipsit de importanță câtă vreme există disproporționalitate între interesul general (organizarea judiciară) și interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima in ștanță obligând recurentul să includă în buget sumele necesare plății sporului de vechime.
Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Pentru aceste considerente, se reține că recurentul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile și va menține hotărârea pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 2318/12.12.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
20.03.2008
TRIBUNALUL IAȘI:
- -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu, Carmen Bancu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 466/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
