Conflict de muncă. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 107
Ședința publică de la 26 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 2619 din 21.11.2007 (dosar nr-), intimați fiind, TRIBUNALUL VASLUI, CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, reclamanta (fostă ) a chemat în judecată pe pârâții TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 11.04.2002-25.04.2004 și în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.04.2004-1.04.2006, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor solicitate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioadele menționate, a funcționat ca judecător la TRIBUNALUL VASLUI și a activat la secția penală, beneficiind de sporurile menționate doar în lunile în care avea repartizate spre soluționare dosare cu infracțiuni de corupție.
Aceste sporuri, instituite prin nr.OUG 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, menținute prin nr.OUG 177/2002 și majorate prin nr.OUG 24/2004, au fost acordate discriminatoriu.
Prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe prin aplicarea textelor de lege menționate și a propus Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ de modificare a acestor prevederi.
A mai arătat reclamanta că, prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Consideră reclamanta că termenul de prescripție curge de la data constatării discriminării, cererea fiind formulată în termenul legal.
Prin întâmpinarea formulată, invocând dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 7 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, art. 166 din Legea nr. 53/2003 și art. 27 din nr.OG 137/2000, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că dreptul la acțiune este prescris parțial, pentru perioada anterioară datei de 23.10.2004.
Prin sentința civilă nr. 2169 din 21.11.2007, Tribunalul Iașia respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta () în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând drepturile salariale de 30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 11.04.2002-30.09.2003, reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor reprezentând drepturi salariale la plata cărora au fost obligați primii trei pârâți.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale în cuantum de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare pentru perioada 1.10.2003-1.04.2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției este nefondată. Termenul de prescripție nu a început să curgă la data de 4.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, ci la data când discriminarea a fost constatată prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Acțiunea a fost promovată la data de 23.10.2007, reclamanta fiind în termen să solicite repararea prejudiciului pentru perioada 11.04.2002-1.04.2006.
O altă interpretare a debutului prescripției ar însemna că "un drept general stipulat în legea în vigoare nu poate fi caracterizat în practică", devenind o "obligație vidă de conținut", fără valoare materială, așa cum se arată și în Hotărârea Broniowschie vs. Polonia nr. 31443/22.06.2004.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în perioada 11.04.2002-1.04.2006, reclamanta () a ocupat funcția de judecător în cadrul Tribunalului Vaslui.
Dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 aprobată prin Legea nr. 503/2002 și apoi art. 11 din nr.OUG 177/2002 și art. 24 alin. 4 din legea nr. 508/2004 introduc o discriminare între judecătorii care participă la judecarea cauzelor cu infracțiuni de corupție sau în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii din cadrul și ceilalți judecători.
Deși scopul urmărit în cauză este legitim, metoda de atingere a acestui scop nu este cea corectă întrucât incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți magistrații, la toate nivelele de judecată și la toate instanțele, indiferent de grad.
Prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interesul legii, că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 modificată prin nr.OUG 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
S-a reținut că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata de despăgubiri reprezentând drepturi salariale de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, reactualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 11.04.2002-30.09.2003.
În ceea ce privește perioada 1.10.2003-1.04.2006, s-a reținut că din cuprinsul carnetului de muncă rezultă că, începând cu data de 1.10.2003, reclamanta a beneficiat în fiecare lună de sporul de 30%, iar începând cu data de 1.05.2004 și până la data de 1.04.2006, aceasta a beneficiat de sporul de 40%, acțiunea fiind întemeiată în parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Ministerul Justiției susține că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Invocând dispozițiile art. 3 și 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, recurentul consideră că prima instanță a pronunțat o soluție greșită în ceea ce privește aprecierea momentului la care a început cursul prescripției, respectiv data pronunțării Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care nu a făcut decât să constate tratamentul discriminatoriu.
Acțiunea în justiție nu este condiționată de desfășurarea vreunei proceduri în fața, în acest sens fiind și dispozițiile nr.OG 137/2000.
Ca atare, momentul de la care a început să curgă prescripția este data publicării actului normativ care a reglementat sporul de anticorupție, ori data la care intimatei reclamante i-au fost aplicate dispozițiile legale care reglementează sporul anticorupție, aceasta fiind semnificația momentelor alternative prevăzute de textul legal.
Nici decizia instanței supreme prin care s-a soluționat recursul în interesul legii nu modifică începutul cursului prescripției, care trebuie să se determine potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 și art. 283 Codul muncii, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul acestei decizii, se vorbește despre drepturi salariale cuvenite tuturor magistraților.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Justiției este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, reținute și de prima instanță, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimata reclamantă () a solicitat plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de 30%, respectiv 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada 11.04.2002-1.04.2006.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care autoritatea de stat în domeniul discriminării a soluționat sesizarea persoanelor care se consideră discriminate.
Potrivit art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, cererea pentru plata despăgubirilor nu este condiționată de sesizarea, așa încât nu se poate reține că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care a pronunțat Hotărârea nr. 185/2005 prin care s-a constatat existența discriminării directe. Prima instanță a reținut că termenul de prescripție nu a început să curgă la data de 4.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, deși recurentul, prin întâmpinarea formulată la fond, nu a susținut că termenul de prescripție ar fi început să curgă de la această dată, ci a invocat dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, reiterate și în recurs, care au fost ignorate de instanța de fond.
Mai mult, și art. 27 alin. 2 din nr.OG 137/2000 prevede că termenul de prescripție începând să curgă de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
"Data săvârșirii faptei" este un criteriu obiectiv, care se raportează la momentele succesive reprezentate de neacordarea sporului de 30%, respectiv 40% la indemnizația lunară de care a beneficiat intimata, această inacțiune reprezentând "fapta", iar "data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" este un criteriu subiectiv, stabilit pentru fiecare "prestație" succesivă, raportându-se la datele la care drepturile salariale, mai puțin sporul de 30%, respectiv 40%, cuvenit dar neacordat, au fost încasate de intimată.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor: Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimata reclamantă, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, și nici nu s-a dispus finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 500/2002 invocate de recurent. Acesta a fost obligat, de către instanța de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință, reținând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite cele două recursuri și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și se va respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, reactualizată, pentru perioada 11.04.2002-12.12.2004. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.2169 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge, ca prescrisă extinctiv, acțiunea formulată de reclamanta () în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VASLUI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, reactualizate, pentru perioada 11.04.2002 - 12.12.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored./
Tribunalul Iași:
-
- -
17.III.2008.-
Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
04 Martie 2008
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
| ← Conflict de muncă. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 673/2009. Curtea de... → |
|---|
