Conflict de muncă. Decizia 928/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 928/2008
Ședința publică de la 16 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Victor Crețoiu vicepreședinte Curtea de Apel
- - -JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - - -JUDECĂTOR 3: Ioana Cibu Mirea
- - - -grefier
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.694/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatoarea lipsă fiind intimata Compania Națională Poșta Română -. Regională de Poștă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată compus din judecătorii - -, și - -.
Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei, în componența completului de judecată a intrat judecătorul - - -, la rând în planificarea de permanență a secției.
S-a făcut referatul cauzei după care contestatoarea depune la dosar motivele contestației în anulare și copia certificatului medical nr.755 din 12.06.2008 și declară că nu mai are cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare învederând faptul că, deși a fost trecută prezentă pe pontaj la data de 13 iulie, la această dată se afla în concediu medical, astfel cum se poate observa din certificatul medical depus în copie la dosar.
Instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față;
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională "Poșta Română" - Oficiul Poștal A I, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă și reintegrarea în funcția deținută anterior.
În motivarea cererii arată că a fost angajată la OJ Poștal A I, până la data de 13 august 2007, când i-a fost desfăcut abuziv contractul de muncă prin Decizia nr.210/13.08.2007, deși la acea dată se afla în concediu medical de urgență, conform certificatului medical nr.-/8.08.2007.
Prin întâmpinare intimata solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare se arată că, a fost angajată a Companiei Naționale "Poșta Română" - Direcția Regională de Poștă B, având funcția de factor poștal distribuitor la Oficiul Poștal de Distribuire A I, și a lipsit nemotivat de la serviciu în perioada 15-21.05.2007. În perioada 01.06.2007 - 02.10.2007 a fost prezentă la serviciu doar cinci zile între 10-14.07.2007.
Arată intimata că în data de 13.07.2007 a fost convocată în vederea cercetării abaterii disciplinare, cercetare care a avut loc în aceeași zi. În data de 02.08.2007 cercetarea disciplinară a ajuns la cunoștința Direcției Regionale de Poștă B, fiind înregistrată sub nr.210/20.932, iar la data de 13.08.2007 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă numărul 210/21.855 care a fost comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007.
Decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost comunicată contestatoarei la locul de muncă în prezența întregului personal prezent, dar contestatoarea a refuzat să o primească, fapt consemnat printr-un proces verbal semnat de către toți salariații prezenți.
Mai arată intimata, că în ceea ce privește susținerea contestatoarei că ar fi primit decizia pe data de 13.08.2007 când se afla în concediu medical, aceasta este falsă și nesusținută de probe.
Data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nu este data de la care aceasta își produce efectul cu excepția cazului în care aceasta este comunicată în aceeași dată în care a fost emisă, ceea ce în speța de față nu este cazul.
În consecință, decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei este întocmită și emisă cu respectarea prevederilor legale, neexistând nici un motiv de ineficiență a acestuia.
Prin sentința civilă nr.217/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus contestația a fost admisă, s-a dispus anularea deciziei nr.210/21855/13.08.2007 și reintegrarea reclamantei în funcția deținută, pârâta fiind obligată la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției deținute începând cu data de 13.08.2007 până la reintegrare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata pârâtei în funcția de factor poștal distribuitor până la data de 13.08.2007, când a încetat contractul individual de muncă, conform deciziei nr.210/21855, comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007.
Decizia menționată, a fost emisă urmare a cercetării disciplinare efectuată la data de 13.07.2007, reținându-se lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 15-21.05.2007.
Conform certificatului medical seria - nr.-/08.08.2007, contestatoarea s-a aflat în incapacitate de temporară de muncă, în perioada 13.08.2007-29.08.2007.
Potrivit art.60 lit.a Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită conform legii prin certificat medical.
În acest caz, angajatorul nu poate dispune concedierea până la încetarea situației care a impus protecția salariatului, iar decizia de concediere emisă cu încălcarea prevederii legale menționate este lovită de nulitate absolută.
Astfel, apărarea contestatoarei că a comunicat această decizie după încetarea incapacității de muncă la data de 2.10.2007 iar data emiterii deciziei nu este data la care aceasta își produce efectele cu excepția cazului în care este comunicată în aceeași dată, este lipsită de suport juridic.
Interdicția temporară a concedierii constituie o limitare a dreptului angajatorului de a pune capăt contractului individual de muncă, dispozițiile art.60 Codul muncii având un caracter de excepție și de strictă interpretare.
În perioada incapacității temporare de muncă contractul se suspendă de drept potrivit art.50 lit.b din Codul muncii, astfel că nici termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii nu curge, fiind întrerupt cursul prescripției.
Pentru aceste considerente, instanța a reținut că intimata a nesocotit prevederile legale privind imposibilitatea desfacerii contractului de muncă pe perioada cât contestatoarea se afla în concediu medical, astfel că Decizia nr.210/21.885/13.08.2007 este lovită de nulitate absolută.
Potrivit art.78 Codul muncii instanța a dispus și repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă cu consecința reintegrării reclamantei în funcția deținută și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale începând cu data de 13.08.2007 până la reintegrare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Compania Națională "Poșta Română" solicitând casarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii contestației formulată de reclamantă.
În expunerea de motive arată că data emiterii unei decizii de concediere nu este și data de la care aceasta își produce efectul. Concedierea menționată la art.60 lit.a Codul muncii are în vedere data efectivă la care încetează raportul de muncă dintre angajator și salariat și nu momentul emiterii deciziei.
Efectele juridice ale concedierii se produc la data încetării raportului de muncă consemnat în carnetul de muncă și nu la data emiterii deciziei de concediere.
Decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost emisă la data la care angajata era la serviciu, dar i-a fost comunicată când se afla în incapacitate temporară de muncă, dar instanța de fond a apreciat greșit că au fost încălcate prevederile art.60 alin.1 Codul muncii.
În mod greșit instanța de fond a dispus reintegrarea contestatoarei în funcție, deși din data de 14.11.2007 avea pierdută în totalitate capacitatea de muncă, fiind încadrată în gradul II de invaliditate, dată la care contractul individual de muncă încetează de drept conform art.56 lit.d Codul muncii. În aceste condiții plata drepturilor salariale putând fi făcută cel mult pentru perioada 13.08.2007 - 13.11.2007.
Prin decizia civilă nr.694/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- recursul a fost admis ca fondat, sentința atacată fiind modificată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata societății pârâtei în funcția de factor poștal distribuitor la Oficiul Poștal A
Prin decizia nr.210/21855/13.08.2007 emisă de societatea pârâtă s-a dispus concedierea contestatoarei conform art.61 lit.a din Codul muncii, coroborat cu art.264 lit.f Codul muncii, reținându-se lipsa nemotivată de la serviciu în perioada 15-21.05.2007.
Această decizie a fost comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007, dar aceasta a refuzat să semneze de luare la cunoștință, așa cum rezultă din procesul-verbal semnat de un număr mare de angajați prezenți la fața locului.
Este adevărat faptul că la data de 13.08.2007 contestatoarea se afla în incapacitate temporară de muncă, așa cum rezultă din certificatul medical seria - nr.-/08.08.2007.
În această situație instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.60 lit.a Codul muncii, conform cărora concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită conform legii prin certificat medical.
A mai arătat instanța de fond că angajatorul nu putea dispune concedierea până la încetarea situației care a impus protecția salariatului, astfel că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută.
Deși instanța de fond a observat că decizia i-a fost comunicată contestatoarei la data de 02.10.2007, după încetarea temporară a incapacității de muncă, nu a avut în vedere faptul că, potrivit art.3 din decizie, contractul individual de muncă încetează la data comunicării și nu la data emiterii deciziei.
În această situație instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că apărarea societății pârâte este lipsită de suport juridic.
Astfel, potrivit prevederilor art.50 lit.b din Codul muncii, pe perioada incapacității temporare de muncă a angajatului contractul individual de muncă al acestuia este suspendat de drept.
Ultimul certificat de concediu medical eliberat contestatoarei a fost acordat pentru perioada 06.09.2007-28.09.2007, după această din urmă dată aceasta nemaifiind în incapacitate temporară de muncă, astfel că încetează și suspendarea de drept a contractului individual de muncă.
În consecință, după încetarea cauzei de suspendare de drept a contractului individual de muncă, decizia de concediere dispusă pe motivul disciplinar (absențe nemotivate de la locul de muncă) potrivit art.61 lit.a Codul muncii își produce efectele, așa cum corect a procedat societatea pârâtă începând cu data de 02.10.2007, cu toate că decizia a fost emisă la 13.08.2007, împrejurare față de care soluția adoptată de prima instanță este greșită, fiind întemeiată pe ignorarea prevederilor art.50 Codul muncii și pe interpretarea trunchiată a prevederilor art.60 alin.1 lit.a Codul muncii.
Întemeiată este și critica formulată de societatea recurentă cu privire la reintegrarea contestatoarei pe funcția deținută anterior concedierii, dispusă de instanța de fond nemotivat.
La dosarul cauzei în instanța de fond a fost depusă decizia asupra capacității de muncă a contestatoarei nr.3590/23.11.2007, cu reținerea diagnosticului cardiopatie ischemică, tulburări de personalitate de tip mixt începând cu 14.11.2007, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate, aceasta fiind încadrată în gradul de invaliditate doi, cu termen de revizuire la 22.05.2008.
Instanța de fond a ignorat această decizie și nu a observat că începând cu data de 14.11.2007, conform art.50 lit.b Codul muncii, contractul individual de muncă al contestatoarei era suspendat de drept, astfel încât nu putea opera reintegrarea acesteia în funcția deținută anterior.
Față de cele ce preced Curtea a admis ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă și a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatoarea solicitând desființarea deciziei atacate și menținerea sentinței civile nr.217/2008 a Tribunalului Alba.
.-și contestația în anulare pe cazurile prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, contestatoarea invocă starea de sănătate agravată datorată faptului că șeful ierarhic nu a reprogramat-o la testul psihilogic, situație în care Aas ancționat Direcția Regională de Poștă
Analizând contestația în anulare de față prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiile legale incidente, Curtea reține că, potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din modul de redactare al contestației în anulare rezultă că reclamanta contestatoare invocă motive de sănătate cunoscute de șeful ierarhic dar nesoluționate la timp. Motivele pentru care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare sunt limitativ prevăzute de art.318 Cod procedură civilă, printre acestea neregăsindu-se motivele de sănătate invocate de contestatoare, împrejurare față de care Curtea va respinge contestația în anulare formulată de aceasta.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.694/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
(continuarea deciziei civile nr.928/2008).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- ---
Red.
Tehnored. 2 ex
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR .124/R/CC/2008
Ședința camerei de consiliu din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - - vicepreședinte
Curtea de Apel
- - - judecător
- - -- judecător
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorul în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe contestatoarea în contradictoriu cu "Poșta Română".
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererii a arătat că se abține de la soluționarea recursului invocând dispozițiile art.25 raportat la art.27 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.25 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecătorul în dosarul nr-.
Pronunțată în ședință publică din 16 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- ---
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
PROCES VERBAL
Încheiat azi, 16 octombrie 2008
În ședința din 16 octombrie 2008 în dosarul nr- s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii - -, și - -.
Întrucât judecătorul s-a abținut de la judecarea cauzei, invocând prevederile art.25 raportat la art.27 pct.9 Cod procedură civilă, a fost inclus în compunerea completului de judecată judecătorul - - -, la rând în planificarea de permanență a secției.
Completul compus din judecătorii - -, - - și - - - a păstrat cauza spre soluționare.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- ---
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 928
Ședința publică de la 16 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE - -
Judecător - -
Judecător - - -
Grefier - - -
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe
contestator
și pe intimat COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ - PRIN. REGIONALĂ DE POȘTĂ B, având ca obiect
conflict de muncă
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
au răspuns:
- contestator - personal
- intimat - COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ - PRIN. REGIONALĂ DE POȘTĂ B personal
lipsind:
- contestator -
- intimat - COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ - PRIN. REGIONALĂ DE POȘTĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 16 Octombrie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - - |
17 Octombrie 2008
Președinte:Alina Lodoabă Victor CrețoiuJudecători:Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Ioana Cibu Mirea
← Contestație decizie de concediere. Decizia 734/2008. Curtea de... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
---|