Contestație decizie de concediere. Decizia 1021/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7061/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1021/
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată - SRL, împotriva sentinței civile nr.6928 din 05 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10822/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la apelarea cauzei pe lista de amânări, au răspuns recurenta-intimată - SRL, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/24.02.2010 atașată la fila 14 dosar, intimatul-contestator, personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 18.02.2010.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării avocatului recurentei-intimate - SRL.
Avocatul recurentei-intimate - SRL, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
După deliberare, Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurenta-intimată - SRL, pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, întrucât nu există un temei juridic în acest sens și dispune apelarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La a doua apelare a cauzei, au răspuns recurenta-intimată - SRL, prin avocat și intimatul-contestator, personal.
Intimatul-contestator, personal, arată că înțelege să renunțe la susținerea excepției nulității recursului invocată prin întâmpinare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentei-intimate - SRL, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat; cu privire la cheltuielile de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Intimatul-contestator, personal, solicită respingerea recursului ca nefundat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.6928 din 05.11.2009 pronunțată în Dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată; a fost admisă în parte acțiunea precizată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - SRL; a fost anulată decizia nr.805/20.10.2008 emisă de intimată; a fost obligată intimata la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor conform art.78 din Codul muncii (egale cu salariile, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul).
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă in baza contractului individual de muncă m 589/05.09.2002, contestatorul fiind angajat al societății intimate in funcția de economist iar prin decizia nr.26/28.12.2008, contestatorul a fost numit in funcția de director executiv începând cu data de 01.01.2003.
Prin decizia nr. 236/24.07.2007 s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 24.07.2007, în temeiul art.52 al.1 lit. c din muncii.
Prin decizia nr. 805/20.10.2008 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al d-lui, în temeiul art. 61 lit. a Codul muncii, in motivarea acestei decizii menționându-se că angajatul a săvârșit următoarele fapte care constituie abateri disciplinare, respectiv: a refuzat sa restituie motocicleta marca 750 proprietatea - SRL, cartea de identitate, anexa certificatului de înmatriculare, actul constatator privind taxele vamale, copiile ordinelor de plată privind taxele vamale și cele două chei ale motocicletei, refuz ce a determinat promovarea unei acțiuni în justiție ce a făcut obiectul dosarului nr- în care au fost pronunțate sentința civilă 10677/20.12.2007 și decizia civilă nr.l553/23.09.2008, iar cu toate că instanța l-a obligat pe salariat să restituie motocicleta și celelalte documente acesta a refuzat în continuare.
În acțiunea ce formează obiectul dosarului de fata, așa cum a fost precizata la data de 09.09.2009, contestatorul a criticat decizia de concediere, menționând că aceasta a fost tardiv emisă față de prevederile art.268 alin. 1 din Codul muncii, că angajatorul dispusese suspendarea contractul său individual de muncă, nefiind astfel posibilă aplicarea unei sancțiuni peste altă sancțiune, că au fost încălcate disp. art. 268 alin. 2 lit. a și b Codul muncii și disp. art.268 alin.4 și 5, că la data formulării convocării de către angajator, nu a existat nici un refuz de restituire a motocicletei marca 750, că a solicitat în mod expres fixarea unei alte date la care să se poată prezenta la cercetarea disciplinară, că procesul verbal de conciliere este nul iar decizia de concediere nu i-a fost comunicată legal valabil conf. art. 268 din Codul muncii.
Instanța constată că a intervenit prescripția răspunderii disciplinare a contestatorului prin raportare la dispozițiile art. 268 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Se retine că, în decizia de concediere nu s-a menționat data la care a avut loc fapta reprezentând abatere disciplinară, si anume refuzul contestatorului de a restitui motocicleta și restul anexelor. . pentru această faptă, intimata a introdus o acțiune civilă la sfârșitul anului 2007 având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea motocicletei marca si la predarea restului de anexe si, la data de 26.10.2007, o plângere penala la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, în ambele demersuri judiciare reținându-se că începând cu data de 01.09.2006 se afla în posesia motocicletei respective, a cheilor si a actelor acesteia și refuză restituirea lor.
Prin urmare, decizia de concediere contestată a fost emisă după împlinirea ambelor termene de prescripție - unul subiectiv si altul obiectiv -cu raportare la momentul luării la cunoștință a angajatorului (termenul de 30 zile), cât și la momentul săvârșirii faptei (termenul de 6 luni), astfel încât dreptul angajatorului de a sancționa disciplinar salariatul s-a prescris.
Deși acesta ar fi un motiv suficient pentru anularea deciziei de sancționare, având in vedere motivele de nelegalitate invocate de contestator, instanța retine si dispozițiile art.268 alin. 1 și 2 din Codul muncii, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța reține că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Potrivit art. 268 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin. 1 și 5 din Codul muncii.
Din analiza deciziei contestate, instanța reține că intimata a aplicat sancțiunea pentru faptul că salariatul a refuzat sa restituie motocicleta marca, cheile si actele acesteia, fără a se specifica în mod concret în ce au constat respectivele abateri disciplinare, în ce mod au respectate, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate si nu se arată data la care au fost săvârșite.
Acest ultim element are o mare importanță, deoarece în lipsa acestuia, instanța nu poate calcula termenul de prescripție prevăzut de art. 268 alin.1 din Codul muncii, iar angajatului nu îi este permisă exercitarea dreptului la apărare.
De asemenea, un alt aspect care susține opinia instanței în sensul nelegalității deciziei de concediere, este faptul că în cadrul cercetării prealabile, contestatorului nu i-a fost respectat dreptul la apărare, drept garantat și ocrotit de Constituția României. Astfel, deși, contestatorul a comunicat intimatei atât verbal cat si în scris, imposibilitatea de a se prezenta la data stabilită pentru efectuarea cercetării prealabile, și a solicitat un alt termen la care să se prezinte, intimata nu a dat curs acestei solicitări și a încheiat procesul verbal nr.803/20.10.2003 cu ocazia cercetării disciplinare.
Tribunalul apreciază că, în condițiile în care contestatorul nu a refuzat participarea la cercetarea disciplinară, solicitând chiar expres fixarea unei alte date la care să se poată prezenta, i s-a îngrădit dreptul la apărare, motiv pentru care decizia contestată este nelegala.
Analizând si temeinicia deciziei contestate, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 61 alin.1 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, în cazul în care acesta a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Coroborând textul legal menționat cu conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă și cu cele consemnate în procesul verbal nr. 803/20.10.2003, instanța apreciază că decizia este netemeinică.
Astfel, s-a reținut în sarcina contestatorului împrejurarea că a refuzat să restituie motocicleta marca. 750 proprietatea - SRL, cartea de identitate, anexa certificatului de înmatriculare, actul constatator privind taxele vamale, copiile ordinelor de plată privind taxele vamale și cele două chei ale motocicletei.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța apreciază că intimata nu a făcut dovada existenței unor asemenea abateri disciplinare, în condițiile în care prin intermediul executorului judecătoresc au fost predate la data de 11.06.2008 restul anexelor, deci anterior emiterii deciziei. 805/20.10.2008 de desfacere a contractului individual de muncă.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, văzând și dispozițiile art. 267 Codul muncii, instanța va dispune anularea deciziei de concediere nr. 805/20.10.2008 emisă de intimată ca fiind netemeinica si ne1ega1a si, pe cale de consecința, reintegrarea contestatorului in funcția si postul deținut anterior concedierii.
Instanța retine ca este neîntemeiata susținerea contestatorului in sensul ca nu se putea dispune concedierea sa întrucât la acel moment avea contractul de munca suspendat, având în vedere că suspendarea contractului individual de munca in temeiul art.52 alin.1 lit. Codul muncii nu se încadrează in cazurile limitativ prevăzute de art.60 muncii în care concedierea salariaților nu poate fi dispusa.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada cuprinsa între data emiterii deciziei si reintegrarea efectivă, conform art.78 muncii, având în vedere că, la data concedierii, acesta avea contractul de munca suspendat in baza deciziei nr.236/24.07.2007 emisa de - SRL și nu s-a făcut dovada că, până la data concedierii, s-ar fi ridicat măsura suspendării contractului individual de muncă, pe perioada suspendării, contestatorul neavând dreptul să primească despăgubiri.
In ceea ce privește cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata de daune morale, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 08.10.2009, apreciind că această cerere a fost tardiv introdusa prin raportare la disp.art.132 pr. civ.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâta considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1.Excepția prescripției dreptului la acțiune.
În mod greșit instanța de fond a respins această excepție. Conform art. 268 alin 3 din Codul muncii, decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.
Conform art. 268 alin. 4 din Codul muncii, comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.
Subscrisa a recurs la varianta comunicării deciziei de concediere nr. 805/20.10.2008 cu scrisoare recomandată, deoarece refuzul de primire al acesteia de către salariat era evident s-a sustras în mod evident cercetării disciplinare, refuzând sa se prezinte, neprezentându-se la serviciu era evident ca nu i se putea comunica personal.
Refuzul de primire se evidențiază și din faptul că deși a primit scrisoarea recomandată și avizarea de la poștă să o ridice, acesta nu a ridicat-o si astfel scrisoarea a fost restituită. În orice caz, acest aspect nu poate fi imputat - SRL.
Susținerile contestatorului că nu a refuzat prezentarea la cercetarea disciplinară și că s-ar fi prezentat după ce s-ar fi întors din oraș, conform adresei nr. 802 (20S) /20.10.2008, semnată de un cabinet de avocatură, sunt simple afirmații, care au fost luate în considerare si analizate de societate la momentul sancționării salariatului acesta nu a făcut dovada faptului că se află în imposibilitate de a se prezenta in fata comisiei de disciplina, iar cabinetul de avocatura, care semnează adresa, nu a făcut dovada calității de reprezentant al dlui.. Având în vedere și dispozițiile art. 267 alin 3 din Codul muncii, subscrisa a luat decizia de concediere în lipsa salariatului, neprezentarea acestuia la convocarea disciplinară fără un motiv obiectiv, dând dreptul angajatorului să dispună sancționarea salariatului.
În aceste condiții societatea a acționat în mod legal, respectând toate dispozițiile Codului muncii: având in vedere Decizia Civila nr. 1553/23.09.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă (moment de la care societatea putea sa constate abaterea disciplinară gravă săvârșită de salariat), a fost convocat salariatul în vederea cercetării disciplinare pentru data de 20.10.2008, dată la care acesta nu s-a prezentat, iar societatea a luat in mod legal decizia de concediere.
Această decizie de concediere, în lipsa salariatului, a fost comunicată prin scrisoare recomandată în termen de 5 zile de la emiterea ei, conform art. 268 alin. 3 din Codul muncii.
Având în vedere că salariatul nu s-a mai prezentat la societate de la sfârșitul anului 2006, subscrisa nu avea altă posibilitatea de a-i comunica Decizia decât prin scrisoare recomandată, iar refuzul contestatorului de primire a Deciziei nu poate fi imputabilă subscrisei.
Conform principiului, nimeni nu-si poate invoca propria culpa pentru protejarea unui drept al sau, salariatul avea posibilitatea luării la cunoștința, dar a preferat sa nu primească, cu rea credință, nici o comunicare din partea subscrisei, abuzând astfel de drepturile sale.
Conform arte 268 alin. 5, decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. Data de la care curge termenul de 30 de zile este, cel mai târziu, 12.11.2008 (data la care scrisoarea a fost returnata expeditorului), data pana la care contestatorul putea lua cunoștință de Decizia de concediere nr. 805/20.10.2008.
Astfel încât in mod greșit Tribunalul Bucureștia considerat că termenul de contestație curge de la data când ia cunoștință salariatul de, decizia de sancționare, deoarece conform art. 268 alin 4 si 5, decizia își produce efecte de la data comunicării, iar termenul de contestație curge tot de la data comunicării. Or comunicarea Deciziei -.10.2008 a fost făcută in mod legal la data de 24.10.2008, conform confirmării de primire de la dosar.
2.Pe fondul cauzei, instanța a admis in parte acțiunea precizată si a dispus anularea Deciziei 805/20.10.2008 în mod netemeinic si nelegal.
Tardivitatea precizării acțiunii. Conform art. 132 Cod procedura civilă, reclamantul avea posibilitatea precizării sau modificării cererii până la prima zi de înfățișare. Deși primul termen de judecata a avut loc în data de 04.06.2009, contestatorul și-a precizat cererea la data de 08.10.2009, adică la al patrulea termen de judecată.
Netemeinicia si nelegalitatea contestației astfel cum a fost precizată.
Instanța în mod greșit constată că subscrisa nu a făcut dovada abaterii disciplinare, în condițiile in care motocicleta a fost restituită în fapt la data de 26.05.2008 în prezența executorului judecătoresc, deci anterior emiterii deciziei.
Astfel cum rezulta din Procesul verbal de executare din 26.05.2008, executorul judecătoresc a consemnat: "în ciuda tuturor insistentelor noastre debitorul si/sau eventualul reprezentant legal nu a fost prezent la derularea procedurii deși a fost legal somat. În aceste condițiuni noi am procedat la predarea motocicletei reprezentanților creditoarei."
Practic abaterea disciplinară gravă de care se face vinovat a fost constată la data de 23.09.2008, când instanța a stabilit în mod irevocabil că salariatul a luat fără drept din proprietatea subscrisei acest bun și l-a obligat la predarea lui.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond reține că nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, aceasta fiind in detaliu prezentată la art. 1 din decizie.
Cu privire la încălcarea dreptului la apărare al contestatorului, vă rugam sa observați că acesta a fost legal convocat, au fost luate în considerare apărările din adresa nr.802/20.10.2008, dar această adresă era semnată de un cabinet de avocatura, care nu a făcut dovada că are mandat din partea dlui. si nici nu s-a făcut dovada imposibilității sale de prezentare la cercetarea disciplinara. Conform art. 267 alin 3 din Codul muncii, subscrisa a luat decizia de concediere in lipsa salariatului, neprezentarea acestuia la convocarea disciplinara fără un motiv obiectiv, dând dreptul angajatorului sa dispună sancționarea salariatului.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Astfel, cu privire la prima critică constând în faptul că greșit a respins Tribunalul excepția prescripției dreptului la acțiune invocată ca apărare de fond.
Curtea reține că potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii, "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei."
Or, Tribunalul a reținut că în decizia de concediere nu s-a menționat data la care a avut loc fapta reprezentând abatere disciplinară, și anume refuzul contestatorului de a restitui motocicleta și restul anexelor.
Tribunalul a reținut în mod corect că pentru în fapta în cauză s-a introdus o acțiune civilă la sfârșitul anului 2007, precum și o plângere penală la data de 26.10.2007 prin care se arată că începând cu data de 01.09.2006 intimatul se află în posesia motocicletei respective, a cheilor și a actelor acesteia și refuză restituirea lor.
Curtea reține că alin. 1 al art. 268 din Codul muncii reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul putea să-l sancționeze pe salariat; unul de 30 de zile calendaristice; și altul de 6 luni.
Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii, termen ce se calculează în conformitate cu art.101 alin. (1) din Codul d e procedură civilă, pe zile libere, adică nu intră în calcul nici ziua când a început, și nici cea când s-a sfârșit.
Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv: data săvârșirii abaterii disciplinare.
Evident că și curgerea acestui termen are drept consecință prescrierea dreptului angajatorului de a-l sancționa disciplinar pe salariatul vinovat.
Curtea constată că în mod temeinic și legal a stabilit Tribunalul că emiterea deciziei de concediere nr.805 din data de 20.10.2008 pentru faptele ce au constituit obiectul plângerii penale și au dus la suspendarea contractului individual de muncă la data 24.07.2007, este nelegală deoarece a fost emisă cu încălcarea art.268 alin. 1 din Codul muncii, text de lege ce stabilește termenul de prescripție al aplicării sancțiunii disciplinare cuprins între 30 de zile și 6 luni de la data luării la cunoștință a săvârșirii abaterii disciplinare.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, constând în critici pe fondul cauzei, recurenta se referă la faptul că modificarea cererii de chemare în judecată a avut loc după prima zi de înfățișare, iar a doua critică vizează modul în care instanța de fond a înțeles să interpreteze existența faptei.
Critica recurentei sub acest aspect este nefondată, deoarece pentru instanța de fond era suficient analizarea unui singur motiv de nelegalitate a deciziei de concediere, respectiv prescripției faptei ce atrage răspunderea disciplinară.
În plus, Tribunalul a analizat și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 268 alin. 4 din Codul muncii, ce se referă la comunicarea deciziei de concediere, dispoziții legale ce statuează următoarele, "Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoarea recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta."
Prin urmare, critica recurentei, că deși a trimis decizia de concediere prin scrisoare recomandată intimatul a refuzat să o ridice, este nefondată pentru următoarele motive.
În primul rând comunicarea deciziei se predă personal salariatului, și în caz de refuz are loc comunicarea prin scrisoare recomandată.
Recurenta nu a produs nici o dovadă de refuz a acestei comunicării, ci a susținut că acesta nu a mai venit la serviciu, dar concedierea sa vizează alt tip de abateri decât lipsa nemotivată de la serviciu.
În al doilea rând, critica potrivit căreia intimatul nu a ridicat corespondența ce viza comunicarea deciziei de concediere pentru ca măsura să nu aibă efect nu este susținută de argumente logice, deoarece pe scrisoarea respectivă nu era precizat conținutul acesteia (decizie de concediere), și pe de altă parte prin scrisoarea recomandată se înțelege că serviciul de curierat folosit se prezintă la domiciliul destinatarului și îi predă acestuia corespondența în cauză și nici de cum doar îl înștiințează de existența acesteia.
Cu privire la celelalte critici privind modul de executarea a sentinței civile 10677/20.12.2007 și modul în care a avut loc predarea bunului ce a făcut obiectul acelei sentinței, Curtea reține că aceste critici nu au nici o relevanță în raport de obiectul recursului și al deciziei de concediere.
De asemenea, nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare al contestatorului, nu au relevanță în cauza de față deoarece, așa cum am precizat mai sus, prima condiție cerută pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, indiferent de felul ei, chiar și concedierea, constă în existența unei fapte care să constituie abatere disciplinară, faptă pentru care angajatorul trebuie să respecte termenul de prescripție al aplicării sancțiunii așa cum este reglementat de art. 268 alin. 1 din Codul muncii.
Pentru aceste, considerente, Curtea în temeiul art. 312. pr. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.6928/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10822/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
25.02.2010
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4207/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 680/2009. Curtea... → |
|---|
