Contestație decizie de concediere. Decizia 4207/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8753/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr. 4207/
Ședința Publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.6167 din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.21282/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul Centrul de Boli "Dr. ", având ca obiect"contestație decizie concediere".
Dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din data de 02 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09 iunie 2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul de față, reține următoarele:
Cauza se află în cel de-al doilea ciclu procesual.
Inițial, în primul ciclu procesual, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința civilă nr.4656 din data de 20.10.2006, pronunțată în dosarul nr.5101/3/LM/2006, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei de concediere disciplinară nr.6/26.01.2006, în contradictoriu cu intimatul Centrul de Boli "Dr. ".
Ulterior, prin decizia civilă nr.990/R/18.04.2007, pronunțată în dosarul cu același număr, Curtea de Apel București - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus admiterea recursului formulat de contestatorul, casarea sentinței civile atacate, nr.4656/20.10.2006 și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.
În motivarea deciziei pronunțată de instanța de recurs s-a arătat, că în speță, se impune efectuarea unei expertize, care să verifice existența unei legături de cauzalitate între fapta salariatului și prejudiciul reclamant de către angajator.
S-a precizat că lucrarea urma să fie întocmită de un expert specializat în materia tehnologiei informației și nu în logică, deoarece obiectivele ce se impuneau a fi clarificate nu țin de domeniul logicii, ci țin exclusiv de cel al exploatării sistemului informatic al calculatorului.
În cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr.6167 din data de 08.10.2008, pronunțată în dosarul nr.21282/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei de concediere disciplinară nr.6/26.01.2006,în contradictoriu cu intimatul Centrul de Boli "Dr. ".
Această din urmă sentință este atacată cu prezentul recurs.
Pentru a pronunța această sentință, rejudecând cauza, în fond, după casare, în conformitate cu decizia instanței de recurs, instanța de fond a administrat în cauză proba cu expertiză tehnică judiciară în materia tehnologiei informației.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul de specialitate, a reținut că la data de 14 decembrie 2005, la ora 11 și 22 minute, a fost instalat pe calculatorul respectiv jocul cu inițialele, iar la aceeași dată, la ora 12 și 22 minute a fost instalat programul. De asemenea, tot la la ora 12 și 22 minute, a fost instalat și programul, ce permite vizualizarea de firme.
A mai reținut, din analiza listei de viruși depistați de firma de service -, că au fost identificate următoarele categorii de viruși:.L, JS. și /-
S-a constatat că, potrivit raportului de service din data de 23.01.2006, virușii depistați pot proveni din programe de jocuri sau filme infestate și că expertul a precizat că nu poate să stabilească, în mod cert, data exactă a inoculării cu viruși a calculatorului în discuție.
De asemenea, Tribunalul a mai constatat că, la pct.3 din raportul de expertiză, s-au omis precizări foarte necesare, respectiv s-a omis să se specifice în ce a constat așa zisa perturbare, modalitatea de materializare, precum și consecințele produse, iar din concluzia de la pct.4 al raportului se deduce fie că utilizatorul calculatorul nu și-a respectat sarcinile de serviciu, fie că acesta a contaminat cu bună știință.
Instanța de fond a avut în vedere obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către centrul medical intimat, care a susținut că, din motivația răspunsului de la obiectivul nr.1 al expertizei judiciare, se deduce că au fost constatate instalări neautorizate de programe cu caracter neadecvat locului de muncă, în timpul orelor de muncă ale contestatorului.
De asemenea, referitor la obiectivul nr.2 al expertizei, intimatul susține că expertul trebuia să precizeze, în mod explicit, că nu exista posibilitatea denaturării datelor calculatorului în cauză, prin intervenții ulterioare.
A mai susținut și că, la pct.3 din raportul de expertiză, expertul nu a explicat clar dacă manevrele precizate conduc la perturbarea aplicației ce era instalată pe calculator, potrivit scopului laboratorului în cadrul căruia lucra salariatul contestator.
Instanța de fond a mai reținut că, prin Decizia nr.6/26.01.2006 s-a reținut în sarcina contestatorului abaterea disciplinară constând în virusarea calculatorului, fapt ce a necesitat intervenția repetată a firmei de service, întrucât acesta era infectat cu viruși și, fapt ce a determinat funcționarea anormală a sistemului informatic, datorită faptului că au fost utilizate programele de codare în timpul turei de lucru a contestatorului.
S-a apreciat că denumirile unora dintre filmele vizionate au un conținut clar pornografic, implicând minori, aspect ce rezultă din anexa raportului de service.
Deși, prin declarația dată, salariatul nu a recunoscut că, în sa, a accesat programele în discuție, totuși, prima instanță a înlăturat, ca fiind neîntemeiate, apărările acestuia, cu motivarea că, din documente rezultă că la ora respectivă nimeni altcineva nu se mai afla în Cabinetul de "".
Ca urmare, s-a reținut că, prin folosirea calculatorului în alte scopuri decât cel destinat și prin defectarea acestuia, contestatorul a încălcat cu vinovăție prevederile art.12 alin.2 lit. b), lit.c), lit.e), lit.h), lit.i și lit. j) din Regulamentul Intern, precum și aspectul că, anterior, contestatorul a mai fost sancționat, prin decizia nr.28/08.07.2005 emisă de centrul medical angajator.
Prima instanță a constatat că, sub aspectul întrunirii cerințelor legale de formă și de fond, decizia de concediere disciplinară nr.6/26.01.2006, ce se contestă în speță, a fost emisă, de către angajator, cu respectarea cerințelor statuate prin dispozițiile art.267 din Codul muncii.
Totodată, coroborând concluziile raportului de expertiză cu datele care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a constatat că infestarea cu viruși a calculatorului în discuție a avut loc în intervalul de timp în care singurul salariat prezent în cabinet era contestatorul, care își desfășura activitatea în de după-amiază.
Astfel, în raport de dispozițiile art.263 alin.2 din Codul muncii, a apreciat că, prin decizia de sancționare contestată, angajatorul a reținut în mod corect, în sarcina contestatorului, abaterile disciplinare săvârșite de acesta.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând constatarea nulității absolute a deciziei de concediere disciplinară nr.6/26.01.2006, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea intimatului la plata drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate, care i s-ar fi cuvenit de la data desfacerii contractului de muncă și până la momentul reintegrării efective. Totodată, solicită și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-contestator arată că hotărârea judecătorească atacată este nelegală și netemeinică, întrucât nu cuprinde motivele pe care instanța de fond își sprijină soluția pronunțată, ci doar simple aserțiuni, preluate din așa-zisa probațiune a centrului intimatului.
Astfel, arată că, potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, în considerentele hotărârii trebuia să fie expus tot procesul de elaborare al raționamentului instanței și să se argumenteze cât mai clar (coerent și logic), cum s-a ajuns la adoptarea sau la respingerea anumitor principii, dispoziții legale, probe etc.
Mai mult decât atât, arată recurentul-contestator, deși intimata i-a desfăcut contractul de muncă pe considerentul că el ar fi accesat, în zilele de 16 - 18 ianuarie 2006, programe de decodare jocuri și filme, care ar fi condus la virusarea calculatorului, raportul de expertiză întocmit în cauză stabilit că accesarea invocată s-a făcut la data de 14.12.2005, deci la o dată anterioară celei reținută ca temei al emiterii deciziei de concediere.
Mai arată recurentul-contestator că instanța de fond a constatat faptul că aparatura de calcul a fost infestată cu viruși în intervalul de timp în care singurul salariat prezent în cabinet era el, contestatorul, care își desfășura activitatea în de după-amiază, de unde ar fi rezultat că singurul salariat prezent în incinta instituției era acesta, pentru că numai într-o asemenea situație nu ar mai fi intrat nimeni în cabinetul de"".
În altă ordine de idei, recurentul-contestator arată că instanța de fond, în mod greșit, nu a reținut că centrul medical intimat, în calitate de angajator, nu a reușit, de fapt, să probeze faptul că, în perioada 16 - 18 ianuarie 2006, el, contestatorul, ar fi fost singurul salariat prezent la serviciu, în incinta cabinetului. Aceasta întrucât numai în situația neprezentării la program a întregului personal al instituției nu ar mai fi existat posibilitatea ca și o altă persoană să pătrundă în laborator.
Recurentul-contestator arată că, de asemenea mod eronat, instanța i-a calificat obiecțiunile, pe care le-a formulat la raportul de expertiză întocmit în cauză, ca fiind simple apărări de fond, în condițiile în care el a susținut, în mod corect, prin aceste obiecțiuni, că expertul nu a răspuns clar și concis la obiectivele stabilite de instanța de recurs - Curtea de Apel București.
Ori, consideră recurentul-contestator, în condițiile în care expertiza nu a răspuns cu rigurozitate obiectivelor stabilite de către instanța de fond, aceasta era datoare să constate, din oficiu, acest lucru, chiar și în situația în care părțile nu ar fi formulat obiecțiuni.
Precizează că se impunea o analiză temeinică și obiectivă a acestor dovezi, cu atât mai mult cu cât angajatorul a instalat un program antivirus abia la data de 22.02.2007, deci, cu mult timp după virusarea calculatorului, fără să fi depus, în acest sens, la dosar, vreun înscris prin care să demonstreze că a cumpărat licența pentru acest program antivirus, de unde rezultă că programul antivirus era, de fapt, unul piratat, fiind, deci, supus riscului de a fi el însuși virusat chiar de la momentul instalării.
Mai precizează recurentul-contestator că în cadrul instituției nu există nici un Regulament Intern, fapt ce este probat prin adresele ce au fost emise atât de către intimat, cât și de către Uniunea SANITAS a Municipiului B, ce sunt depuse la dosarul cauzei, dar instanța de fond le-a ignorat, așa cum a procedat și cu Raportul de Control nr.N/6755/03.04.2006, întocmit de Direcția de audit și Control a Ministerului Sănătății, probă pe care instanța a considerat-o în mod nejustificat inferioară, sub aspectul credibilității, Raportului de service al -
Recurentul-contestator consideră că și mai gravă este ignorarea memoriului său, adresat Consiliului de Administrație al centrului intimat, înregistrat sub nr.352/26.01.2006, prin care el a contestat calitatea contabilei de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă, cercetare care a început la data de 25.01.2006, ora 12 și 20 de minute, dar care nu s-a încheiat cu respectarea prevederilor legale, până la momentul emiterii deciziei de concediere disciplinară nrt.6/26.01.2006.
Mai arată că nici declarația d-nului, liderul sindicatului SANITAS din cadrul instituției, nu a fost luată în considerare de către prima instanță, deși această declarație probează că sindicatul nici măcar nu a fost informat despre vreo eventuală abatere disciplinară ce ar fi fost săvârșită de către recurentul-contestator și nici despre procedura disciplinară declanșată împotriva acestuia.
În acest context, recurentul-contestator susține că este mai mult decât evident că lui i-a fost îngrădit dreptul de a-și formula și de a-și susține apărările și de a oferi persoanei împuternicite cu realizarea cercetării toate probele și motivațiile pe care el le considera necesare, în același timp fiindu-i îngrădit și dreptul de a fi asistat, la cerere, de un reprezentant al sindicatului al cărui membru era.
Concluzionând, recurentul-contestator susține că instanța de fond a încercat să înlăture și prevederile obligatorii ale Deciziei nr.24/22.01.2003 a Curții Constituționale, reținând, în mod eronat, că prioritate are Decizia nr.6/26.01.2006, prin care intimata l-a concediat în mod abuziv.
Astfel, arată că din motivarea deciziei Curții Constituționale instanța de fond putea să rețină că instituția suspendării contractului de muncă reprezintă o măsură de protecție a salariatului, al cărui contract individual de muncă nu poate fi desfăcut, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă, în mod generic, dispozițiile art.304 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 27 - 32 din dosarul de recurs), intimatul Centrul de Boli "Dr. " a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurentul-reclamant nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile art. art.304 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.7, pct.8 și pct.9 din Codul d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, prin dispozițiile Codului muncii adoptat prin Legea nr.53/2003 - lege organică, se reglementează cadrul și condițiile în care se inițiază, de desfășoară și încetează raporturile juridice de muncă dintre salariat și angajator, precum și procedura soluționării conflictelor de muncă ivite în legătură cu acestea.
Prin norme legale imperative, legea-cadru susmenționată stabilește în mod expres cazurile și condițiile în care poate avea loc încetarea contractului individual de muncă al salariatului, precum și procedura care trebuie parcursă de către angajator, la adoptarea măsurii concedierii.
Nerespectarea cerințelor legale imperative este sancționată cu nulitatea deciziei de concediere, nulitate ce nu poate fi acoperită în nici un mod, însuși legiuitorul utilizând sintagma "nulitate absolut ", pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulității ce intervine.
În ceea ce priveștecazul de concediere prevăzut de dispozițiile art.61 lit. a) din Codul muncii, acesta esteunul dintre cazurile de concediere reglementate în Secțiunea a 3-a a Capitolului V din Codul muncii, intitulată "Concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului", ce se regăsește în situația în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă,contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, casancțiune disciplinară.
otrivit dispozițiilor art.61 lit. a) din Codul muncii:
"Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații:
a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară; -.".
Dispozițiile legale suscitate se coroborează cu dispozițiile art.264 alin.1 lit. f) din Titlul XI, Capitolul II din Cod, intitulat "Răspunderea disciplinară, dispoziții potrivit cărora:
"(1) Sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt:
a) avertismentul scris;
b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depași 10 zile lucrătoare;
c) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10 %;
e) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10 %;
f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.".
Curtea constată că textul de lege suscitat enumeră sancțiunile disciplinare în mod gradual, în funcție de severitea acestora, începând cu cea mai ușoară și crescând, progresiv, pînă la cea mai severă, de unde rezultă că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, fiind ultima sancțiune disciplinară menționată, este cea mai severă dintre toate, fiind o sancțiune extremă.
Însă, orice sancțiune disciplinară (severă sau mai puțin severă) nu poate fi aplicată de către angajator, salariatului, după criterii arbitrare, ci numai în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de acesta, cu respectarea cerințelor de dozare a sancțiunii, instituite de dispozițiile art.266, care prevăd că:
"Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
b) gradul de vinovăție a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.".
Ca urmare, în situația în care este antrenată răspunderea disciplinară a salariatului, angajatorul trebuie să aibă în vedere atât circumstanțele reale, cât și pe cele personale, în vederea individualizării corecte a sancțiunii.
În speță, cât privește gravitatea abaterii disciplinare reținută de intimatul Centrul de Boli "Dr. " în sarcina salariatului său, recurentul-contestator, Curtea reține că, dacă se confirmă, această abatere justifică pe deplin aplicarea celei mai severe sancțiuni, aceea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, astfel că, sub acest aspect, decizia de concediere nr.6/26.01.2006, ce se contestă, este temeinică, întrcuât respectă cerințele privitoare la individualizarea sancțiunii disciplinare.
De asemenea, Curtea reține că decizia de concediere susmenționată este și legală, fiind emisă de către angajator cu respectarea cerințelor legale obligatorii de fond și de formă, prevăzute de dispozițiile imperative ale art.268 din Codul muncii, cât și de dispozițiile, de asemenea, inperative ale art.267 din același Cod, referitoare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Față de cele reținute mai sus, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-contestator, care susține, în mod nejustificat, că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, astfel că le va înlătura ca atare.
Dimpotrivă, Curtea reține că, în speță, angajatorul a efectuat o cercetare disciplinară efectivă, ci nu formală, fără a se produce vreo vătămare salariatului, astfel că a fost pe deplin garantată respectarea dreptului la apărare al acestuia, prin efectuarea cercetării anterior aplicării sancțiunii disciplinare, prin realizarea convocării în condițiile legii, prin ascultareasalariatului, căruia nu i s-a refuzat cererea de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului, întrucât el nici nu a formulat o atare cerere.
Ori, în cazul concedierii disciplinare, angajatorul nu are obligația de a anunța sindicatul în legătură cu declanșarea procedurii de aplicare a sancțiuni disciplinare vreunui salariat de-al său. Numai în cazul concedierii colective, Codul muncii prevede o atare obligație, ceea ce nu este cazul în speță.
Ca urmare, recurentul-reclamant este în eroare atunci când susține că dreptul la apărare i-ar fi fost încălcat din acest motiv, câtă vreme el însuși trebuia să apeleze (ci nu angajatorul), dacă ar fi considerat că este necesar, la asistența oferită de sindicatul al cărui membru era sau chiar la asistența juridică oferită de un avocat, fapt ce nu i s-a interzis în timpul cercetării efectuate de către angajator.
Cât timp sub aspectul legalității deciziei, angajatorul și-a îndeplinit sarcina probei ce îi revine în temeiul dispozițiilor art.287 din Codul muncii, făcând pe deplin dovada că nu există nicio cauză de nulitate a acesteia, mai rămân de clarificat unele aspecte legate de temeinicia acesteia, mai puțin cel referitor la individualizarea a sancțiunii, care a fost deja lămurit. Așa cum s-a arătat anterior, angajatorul a dozat corect sancțiunea disciplinară.
Așadar, problema care se pune, în speță, pentru instanța de recurs, este doar cea a stabilirii situației de fapt și anume, dacă instanța de fond și, implicit, angajatorul care a emis decizia de sancționare, au reținut corect împrejurările de fapt ori dacă, dimpotrivă, apar ca fondate criticile salariatului recurent, care susține că nu el a săvârșit fapta și că aceasta a fost reținută, în mod nejustificat, în sarcina sa.
În legătură cu acest aspect, Curtea reține că din raportul de expertiză întocmit de expertul de specializat în tehnologia informației, rezultă că la data de 14 decembrie 2005, la ora 11 și 22 minute, a fost instalat pe calculatorul respectiv jocul cu inițialele, iar la aceeași dată, la ora 12 și 22 minute a fost instalat programul. De asemenea, tot la la ora 12 și 22 minute, a fost instalat și programul, ce permite vizualizarea de firme.
Din lista cu virușii depistați, întocmită de firma de service -, rezultă că au fost identificate următoarele categorii de viruși:.L, JS. și /-
Potrivit raportului de service din data de 23.01.2006, virușii depistați pot proveni din programe de jocuri sau filme infestate și că expertul a precizat că nu poate să stabilească, în mod cert, data exactă a inoculării cu viruși a calculatorului în discuție.
Coroborând aceste împrejurări cu faptul că, la ora respectivă, nimeni altcineva nu se mai afla în Cabinetul de"",întrucât singurul salariat care lucra în de după-amiază era recurentul-contestator, rezultă indubitabil că doar acesta putea să instaleze programele care au condus la virusarea gravă a calculatorului aparținînd angajatorului, a cărui utilizare, în bune condiții era necesară, chiar esențială, pentru desfășurarea activității centrului medical.
La acestea se adaugă și faptul că aceste manopere au fost efectuate de contestator în timpul programului său de lucru, pe un calculator ce nu îi aparținea lui, ci angajatorului și, totodată, fără acordul sau măcar cu infirmarea angajatorului.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că prima instanță a reținut, în mod corect, împrejurările de fapt, întocmai cum au fost acestea descrise de către angajator, în cuprinsul deciziei de concediere disciplinară, astfel că și în ceea ce privește temeinicia acestei decizii, angajatorul și-a îndeplinit sarcina probei, prevăzută de dispozițiile art.287 din Codul muncii.
Ca urmare, apreciază că atât susținerile, cât și aspectele probate de către salariat nu sunt de natură să infirme situația de fapt astfel reținută.
Deși a susținut că nu el a săvârșit abaterea disciplinară și că exista, practic, posibilitatea să pătrundă și alte persoane în laborator, recurentul-contestator nu și-a probat în nici un mod susținerile și nici nu a solicitat instanței să pună în vedere angajatorului să probeze el aceste aspecte.
De altfel, Curtea reține că, chiar și în condițiile art.287 din Codul muncii, nici nu i se poate cere angajatorului să facă dovada unui fapt negativ, acela că nu au intrat și alte persoane, la orele respective, în laboratorul în care își efectua salariatul, care, oricum, el era persoana care a petrecut cel mai mult timp acolo.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.6167 din data de 08.10.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul Centrul de Boli "Dr. ".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.LG/2 ex./31.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5720/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1021/2010. Curtea... → |
|---|
