Contestație decizie de concediere. Decizia 10405/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10405
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC Institutul de Cercetări și Energetice SA, împotriva sentinței civile nr.1237/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimatul contestator, depunând împuternicirea avocațială și chitanță onorariu, avocat, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, că recurenta pârâtă a depus o cerere prin care solicită o nouă expertiză contabilă, după care, avocat, consideră că solicitarea de a se efectua o nouă expertiză contabilă este neîntemeiată.
Instanța respinge cererea de efectuare a unei noi expertize, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare, și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimatul contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării prin care s-a răspuns punctual la motivele cererii de recurs și, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
URTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1237 din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA ( SA).
S-a anulat Dispoziția de concediere nr.40 din 18 ianuarie 2007 emisă de SC SA.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a următoarelor sume nete ce au fost reactualizate la data de 30 aprilie 2007: suma de 686 lei reprezentând c/val. preavizului de 20 de zile suma de 3.111 lei reprezentând c/val. îndemnizației de concediere egală cu 3 salarii de bază brute, suma de 3.694 lei reprezentând c/val. cuantumului sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 2006, suma de 1.208 lei reprezentând c/val. a 163 tichete de masă aferente perioadei 1 aprilie - 31 2005, suma de 68 lei reprezentând c/val. îndemnizație concediu odihnă pe perioada 01 - 23.01.2007 și suma de 693 lei ce a fost actualizată la data de 31 martie 2008 reprezentând c/val, despăgubiri aferente perioadei 1 ianuarie - 23 ianuarie 2007, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective,
A mai fost obligată pârâta la 2100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de recepționer cărbune din data de 20.10.2003, conform contractului individual de muncă nr. 2976/2003, iar la data de 14.02.2006, s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă, prin care s-a negociat salariul și avansările.
Atât în contractul de muncă, cât și în actul adițional, durata contractului este nedeterminată.
Prin Dispoziția nr. 40/18.01.2007, contractul individual de muncă s-a desfăcut începând cu data de 1.01.2007 în temeiul art.56 lit. j Codul muncii.
S-a mai reținut că decizia de desfacere a contractului de muncă este nulă, deoarece contractul de muncă al reclamantului s-a încheiat pe perioadă nedeterminată, iar temeiul în care acesta s-a desfăcut îl reprezintă art.56 lit. j Codul muncii, respectiv expirarea termenului contractului încheiat pe durată determinată, astfel că, nici actul adițional încheiat la data de 14.02.2006 nu a schimbat durata contractului.
Intimata a susținut contrariul, motivând că durata contractului a fost determinată, respectiv până la data expirării unui contract comercial încheiat cu - ROMAG, invocând în acest sens, sintagma înserată la capitolul "alte clauze" s-a luat la cunoștință că prezentul contract va înceta în momentul în care vor înceta raporturile comerciale cu ROMAG D Tr. S pentru activitatea de recepție cărbune pentru care a fost angajat.
Contractul individual de muncă pe durată determinată este reglementat de art.12 al.2 Codul muncii, care prevede și cazurile în care se încheie un astfel de contract.
Potrivit art.80 al.2 Codul muncii, contractul individual de muncă se poate încheia în formă scrisă (condiție ad probationem) cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie, acesta fiind un element esențial al contractului.
In speță, în actul adițional, durata contractului nu fost modificată, ea rămânând în continuare nedeterminată, rubrica cu durata determinată fiind necompletată în nici un fel.
De altfel, reclamantul a susținut că sintagma arătată mai sus nu era inserată în cuprinsul actului adițional la data când a fost semnat, încheierea actului adițional având ca scop avansări în funcție și negocieri de salariu, pârâta nefăcând dovada unei situații contrare și chiar dacă reclamantul ar fi avut cunoștință de acest fapt, nu înseamnă că s-a modificat durata contractului, ci numai faptul că la data expirării contractului comercial cu ROMAG, raporturile de muncă cu pârâta, vor înceta.
S-a mai reținut de asemenea, că temeiul de drept invocat de pârâtă nu este corect indicat, ceea ce atrage nulitatea deciziei, nefiind vorba de o eroare materială, care ar putea fi îndreptată de instanță în situația în care pârâta nu ar contesta-o, susținând că a expirat durata pentru care a fost încheiat contractul de muncă.
Așa fiind, instanța nu poate schimba temeiul de drept al desfacerii contractului de muncă.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că salariul net și indexat ce l-ar fi primit reclamantul pe perioada 1 ianuarie - 23 ianuarie 2007 este 632 lei, care actualizat la data efectuării expertizei este în cuantum de 693 lei sumă la care pârâta va fi obligată să o plătească, sub forma unor despăgubiri în condițiile prevăzute de art.78 și va fi actualizată la data plății efective.
De asemenea, pârâta va fi obligată și la plata orelor efectuate de reclamant pe perioada repausului săptămânal pe perioada 1 ianuarie 2004 - 31 2006.
Din verificarea statului de salarii din această perioadă de către expertul desemnat în cauză, rezultă că reclamantul a prestat muncă în zilele de sâmbătă și duminică, fără a avea zile libere, așa cum susține pârâta.
Din rezultă că aceste ore se plătesc cu un spor de 100% la salariul de bază.
In acest sens, valoarea acestor ore este de 3.694 lei, sumă netă și reactualizată.
Referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă pe perioada 1 aprilie - 31.12 2005, se constată că reclamantului i se cuvine un număr de 163 tichete corespunzător unui număr de 163 de zile lucrate, a căror valoare netă și actualizată este de 1.208 lei.
Pârâta a susținut că nu le datorează, deoarece societatea are arierate la bugetul de stat, aspect nedovedit, iar din art. 172 rezultă posibilitatea acordării acestor tichete, modalitatea de acordare fiind stabilită prin protocol Administrativ -, ce nu a fost însă prezentat.
Dat fiind faptul că, ne aflăm în situația unei concedieri pentru motive care nu țin de persoana angajatului, potrivit art. 73 alin 1 din Codul muncii, contestatorul are dreptul la c/v preavizului a cărui valoare reactualizată la data de 30 aprilie 2007, fost calculată prin expertiză la valoarea de 686 lei.
De asemenea, potrivit art. 43, din M de la nivelul unității, contestatorul are dreptul la c/v indemnizației de concediere egală cu 3 salarii de bază brute în sumă de 3.111 lei.
Articolul 139 din Codul muncii,statuează că "Dreptul la concediu de odihnă plătit este garantat tuturor salariaților" iar în raport de perioada lucrată de reclamant în anul 2007, acestuia i se cuvine suma de 68 lei.
La data de 20 mai 2008, apărătorul reclamantului, a depus concluzii scrise și a susținut oral că acesta renunță la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale pe perioada 1-23 ianuarie 2007 în sumă de 632 lei, la plata indemnizației de concediere egală cu 4 salarii de bază brute, în sumă de 3.111 lei, la plata indemnizației concediului de odihnă aferentă perioadei 1-23 ianuarie 2007 în sumă de 68 lei; a solicitat anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale nete actualizate în funcție de rata inflației pe perioada 01.01.2007 - 31.04.2008 în sumă de 14.268 lei, a sporului de 100% pentru perioada lucrată în zilele de repaus săptămânal în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 dec 2006, în sumă de 3.694 lei, plata c/v tichetelor neacordate în perioada 1 aprilie -31 2005 în valoare de 1208 lei.
Instanța nu poate lua act de renunțarea contestatorului la capetele de cerere menționate de apărătorul acestuia, în lipsa unui mandat expres iar referitor la cererile noi se constată că au fost formulate tardiv.
Referitor la apărările intimatei în sensul că, aceasta nu a avut obligația de a acorda preaviz, întrucât reclamantul nu poate încasa salarii de la 2 angajatori și deci, nu are interes în atacarea deciziei și de asemenea, față de temeiul de drept în baza căruia au încetat raporturile de muncă, nu se justifică plata indemnizației de concediere instanța le-a respins ca nefondate,deoarece Codul muncii nu interzice cumulul de locuri de muncă iar așa cum s-a reținut mai sus, încetarea raporturilor de muncă a fost nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză intimata SC Institutul de Cercetări și Energetice - SA criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului intimata a susținut că instanța în mod greșit a admis acțiunea fără să examineze excepția privind lipsa interesului procesual pentru că desființând decizia de încetare a contractului de muncă nu a pus altceva în loc, în sensul restaurării situației anterioare.
Instanța nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele așa cum a stabilit Curtea de APEL CRAIOVA, iar prin actul adițional din 14.02.2007 semnat de contestator s-a convenit ca raporturile de muncă să înceteze la data încetării contractului comercial încheiat cu ROMAG Dr. Tr.
Susținerea contestatorului este neîntemeiată întrucât art. 55, 65 și 67din Codul muncii nu conțin dispoziții contrare art. 56 lit. j utilizat ca temei de desfacere a contractului de muncă după cum nici art. 38 alin. 1 pct. b lit. a din contractul colectiv de muncă al recurentei nu conține dispoziții contrare.
În realitate este o încetare a contractului de muncă ajuns la termen și în baza art. 41 din contractul colectiv de muncă în aceste situații nu se acordă preaviz, astfel că în notificarea din 19 2006 s-a făcut trimitere la art. 38 alin. 1 pct. b lit. a din contractul colectiv de muncă.
Contestatorul nu putea invoca necunoașterea contractului colectiv de muncă, iar prin actul adițional părțile au negociat în condițiile legii astfel că o altă interpretare ar denatura voința părților.
Nu există nici temei legal pentru plata indemnizației corespunzătoare pentru că încetarea contractului de muncă la termenul pentru care a fost încheiat nu presupune un preaviz, acesta fiind înțeles din momentul negocierii, astfel că trebuia respinsă și această cerere.
Nici plata indemnizației de concediere nu trebuia acordată nefiind aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă în asemenea situații.
Recurenta nu datorează nici plata de sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaos și sărbători legale, întrucât a lucrat în ture organizate de așa natură încât abia se realiza numărul de ore cerut lunar de lege, iar din foile colective de prezență rezultă că numărul mediu de ore lucrate în ture de contestator nu a fost depășit.
Instanța a acordat în mod greșit sumele solicitate în baza raportului de expertiză și nu trebuia să acorde nici contravaloarea tichetelor de masă deoarece în perioada ianuarie - aprilie 2006 s-au acordat tichete și din mai 2006 nu s-au mai acordat în condițiile în care recurenta a înregistrat arierate bugetare pentru care nu obținuse înlesniri de plată și deveneau aplicabile dispoz. art. 15 alin. 1 din OUG nr. 79/2001.
Solicită proba cu înscrisuri și o nouă expertiză și admiterea recursului în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 și art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod pr. Civilă.
Cu privire la motivele de recurs nu a fost depusă întâmpinare de către contestator.
Recursul se respinge, pentru considerentele care se expun în continuare:
Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.3041Cod pr. civilă Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare sentinței.
Astfel, nu este întemeiată susținerea recurentului potrivit căreia lipsește interesul contestatorului pentru anularea dispoziției și că prin desființarea deciziei instanța nu a dispus altă măsură, în condițiile în care contestatorul a efectuat investirea instanței numai cu anularea dispoziției de concediere nr. 40 din 18 ianuarie 2007 și plata drepturilor bănești, fără a solicita restabilirea situației anterioare și de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilității părților.
Nu este întemeiată nici susținerea că instanța nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, așa cum prevede art. 3041Cod pr. civilă, întrucât instanța a reținut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adițional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privința duratei.
Mențiunea din acest act adițional în sensul că raporturile de muncă vor înceta odată cu încetarea contractului comercial încheiat cu ROMAG DTS, nu este de natură a modifica durata contractului și nici nu s-a prevăzut expres durata pentru care s-a încheiat în aceste condiții, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru încheierea contractului de muncă pe durată determinată prev. de art. 80 alin. 2 din Codul muncii.
Prin urmare, nu poate fi vorba despre o încetare a contractului de muncă prin ajungerea la termenul convenit prin act adițional, astfel că nu sunt întemeiate nici aceste critici cuprinse în motivul de recurs invocat la pct. 2 cererii de recurs, iar raporturile de muncă nu puteau înceta în baza actului adițional (filele 14-19 dosar fond) cum greșit reține recurenta intimată.
Actul adițional sus-menționat nu poate reprezenta adevăratul raport de voință al părților, așa cum prevede art. 969 Cod civil, în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile legale impuse de art. 80 Codul muncii.
Criticile care se referă la pretențiile salariale pentru perioada lunii aprilie 2007 nu pot fi primite în condițiile în care părțile au stabilit de comun acord că în situația în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă (art. 150) ce necesită spitalizare, administrația va compensa pe durata spitalizării în procent de 75% diferența dintre salariul de bază împreună cu sporurile cu caracter permanent și indemnizația de boală la care are dreptul salariatul potrivit legi astfel că despăgubirile s-au acordat în condițiile legale.
Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus și sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinței, în condițiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecțiuni și nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 Cod pr. civilă întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
De asemenea, în condițiile art. 305 Cod pr. civilă "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor".
În speță, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanță, situație în care în baza temeiului legal menționat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
Chiar dacă recurenta intimată invocă în ultimul motiv de recurs (pct. 7 din cerere) admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. 1 din OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condițiile legii ". cu luna următoare celei în care și-au achitat obligațiile bugetare restante sau au obținut înlesniri la plata acestora", iar în speță s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 2005 și nici un caz pentru perioada ianuarie - aprilie 2006.
Neexistând nici motive de ordine publică care în temeiul art. 306 Cod pr. civilă să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC Institutul de Cercetări și Energetice SA B, împotriva sentinței civile nr.1237/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Obligă intimata pârâtă SC Institutul de Cercetări și SA B la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată, către intimatul contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 2008.
PREȘEDITNE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
11.12.2008
Jud.fond.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 679/2009. Curtea de... | Contestație decizie suspendare contract de muncă. Încheierea... → |
|---|
