Contestație decizie de concediere. Decizia 1073/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(7131/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1073R
Ședința publică din 20.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia I
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva sentinței civile nr.4510 din data de 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31784/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC - Gaz România.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.74/2009, și intimata, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 17.02.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică recurentei, prin avocat, un exemplar al întâmpinării.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii, arătând că s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă dar care nu a fost comunicat cu 15 zile înainte de a semna. Instanța de fond a considerat că s-a luat cunoștință de actul adițional la data semnării, disp.art.17 alin.4 Codul Muncii nu au fost respectate și nici aplicate. Prin notificare au fost făcut afirmații denigratoare la adresa recurentei motiv pentru care a solicitat daune morale. Depune concluzii scrise,cu cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, arătând că în cauză sunt aplicabile art.17 alin.1Codul Muncii, decizia fiind legală deoarece a intervenit pe perioada de probă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă civile nr.4510 din data de 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31784/3/LM/2007, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC - Gaz România SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin actul adițional nr.1 din 02.07.2007, la contractul individual de muncă nr.1849 X din 07.05.2007, părțile au convenit ca reclamanta să dețină funcția de Director Departament Juridic, pe o perioadă de probă de 90 de zile, începând cu data de 02 iulie 2007, în cadrul Gaz România.
Prin notificarea din 29.08.2007, angajatorul a adus la cunoștința salariatei, încetarea raporturilor de muncă, conform art.31 alin 41CM, iar prin notificarea din 31.08.2007 s-a menționat că încetarea raporturilor de muncă își va produce efectele de la data încetării cauzei de suspendare a contractului de muncă.
La data de 15.10.2007 s-a emis decizia de încetare a raporturilor de muncă, în temeiul art.31 alin 41CM, ținându-se seama de perioada de suspendare de drept a contractului individual de muncă.
Potrivit art.31 alin 41CM, pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți.
S-a constatat că nu s-a putut reține neîndeplinirea obligației de informare a salariatei, cu privire la perioada de probă, ceea ce ar conduce la decăderea angajatorului din dreptul de a mai verifica aptitudinile salariatului în acest mod și implicit de a denunța unilateral contractul de muncă, întrucât adiționalul la contractul de muncă poartă semnătura reclamantei și conține clauza referitoare la perioada de probă. Potrivit art.17 alin.11CM, obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării se consideră îndeplinită la momentul semnării contractului de muncă sau a actului adițional, după caz.
Art.17 alin.4 CM invocat de reclamanta are în vederea obligativitatea încheierii actului adițional, la cel mult 15 zile de la încunoștințarea în scris a salariatului, cu privire la modificarea oricărui element al contractului de muncă. Textul nu impune informarea cu 15 zile înainte de încheierea contractului, ci încheierea contractului în 15 zile de la informare, ceea ce presupune că poate fi încheiat în aceeași zi în care i se aduce la cunoștință angajatului modificarea privind unul din elementele contractului. Rațiunea articolului menționat o constituie acordarea posibilității salariatului de a-și manifesta consimțământul cu privire la modificare, apărându-l de o eventuală schimbare a elementelor contractului individual de muncă din voința exclusivă a angajatorului.
În aceste condiții, actul adițional la contractul individual de muncă este valabil încheiat, instanța neputând reține nulitatea clauzei care stabilește perioada de probă. De altfel, sancțiunea nerespectării obligației de informare o constituie plata de despăgubiri, în condițiile art.19 CM.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 recurenta a arătat că
prin care solicit admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr.4510 / 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, modificarea sentinței și schimbarea în tot a soluției în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Am criticat sentința ca nelegală în baza art.304 pct.9 pr.civ. raportat la art.17 alin.4 și art.32 alin.3 din Codul muncii întrucât prima instanță a interpretat și aplicat greșit aceste texte de lege atunci când ne-a respins cererea.
Referitor la primul capăt de cerere prin care am solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei privind perioada de probă cuprinsă în actul adițional din 2 iulie 2007, considerăm că instanța de fond trebuia să-1 admită în temeiul art.17 alin.4 si art.32 alin.3 din Codul muncii.
Trebuie observat că la momentul încheierii actului adițional din 2 iulie 2007, recurenta reclamantă era deja angajată la intimată și avea încheiat un contract individual de muncă cu aceasta.
Intr-o astfel de situație, anterior semnării actului adițional la contractul individual de muncă, recurenta reclamantă trebuia să primească în scris oferta angajatorului privind conținutul acestui act adițional.
Instanța de fond a considerat eronat că nu poate fi reținută neîndeplinirea obligației de informare a recurentei reclamante cu privire la perioada de probă deoarece actul adițional la contractul individual de muncă poartă semnătura acesteia și conține clauza referitoare la perioada de probă.
Totodată reține instanța de fond că potrivit art.17 alin.1Cm., obligația de informare se consideră îndeplinită la momentul semnării contractului de muncă sau a actului adițional după caz.
Dacă analizăm logic și gramatical art.17 alin.l din Codul muncii, observăm că acesta precizează clar faptul că anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele generale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice.
Tocmai de aceea dispozițiile art.17 alin.4 din Codul muncii vin și detaliază prevederile art.17 alin.l si art.17 alin.l ind.l, în sensul că arată că modificarea contractului de munca se face printr-un act adițional la contract în termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului.
Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.17 alin.4 Cm. atunci când a reținut că acest text de lege nu ar impune informarea angajatului cu 15 zile înainte de încheierea contractului individual de muncă, ci doar încheierea contractului în 15 zile de la informare, ceea ce ar presupune că acel contract ar putea fi încheiat și în ziua în care i s-ar aduce la cunoștință angajatului despre modificarea unuia dintre elementele contractului.
Textul de lege invocat este destul de explicit și nu creează nici un dubiu, stabilind că înainte de semnarea actului adițional,cu cel puțin 15 zile înainteangajatorul trebuie să-i comunice salariatului în scris oferta sa (adică tot ceea ce conține acel act adițional, inclusiv clauza privind perioada de probă ). Doar procedându-se de această manieră este respectată obligația de informare a angajatului cu privire la perioada de proba.
Intimata trebuia să probeze în fața instanței faptul că ne-a înștiințat în scris, anterior actului adițional din 2 iulie 2007 cu 15 zile, despre clauza privind perioada de proba, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.17 alin.l si 4 din Cm. și vor fi aplicabile dispozițiile art.32 alin.3 Cm.
Art.32 alin.3 din Cm. precizează clar faptul că neinformarea salariatului anterior încheierii sau modificării contractului individual de munca cu privire la perioada de probă, în termenul prevăzut de art.17 alin.4, duce la DECĂDEREA angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate.
Instanța de fond greșește și atunci când reține că sancțiunea nerespectării obligației de informare o constituie plata de despăgubiri în condițiile art.19 din Cm. întrucât în cazul nerespectării obligației de informare cu privire la perioada de probă ( adică obiectul litigiului de față ) sancțiunea este alta, respectiv decăderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate - art.32 alin.3 Cm.
Recurenta reclamantă nu ar fi fost niciodată de acord cu o asemenea clauză raportat la funcția deținută anterior, la pregătirea sa profesională și la experiența pe care o avea în domeniu.
Nu recurenta reclamantă s-a dus la intimata parată să solicite angajarea, ci pârâta a insistat ca reclamanta să plece din, de la un loc de muncă foarte bine plătit, și să vină pe acest post în Tg- Dacă nu ar fi cunoscut pregătirea profesională și experiența în acest domeniu a recurentei reclamante, intimata pârâtă nu i-ar fi oferit postul acesteia.
Practic, intimata pârâtă cunoștea foarte bine pregătirea profesională și experiența recurentei reclamante atunci când a angajat-o și nu s-a discutat niciodată problema vreunei perioade de probă, pentru că altfel reclamanta nu ar fi plecat niciodată din B (lucru cert) pentru Tg-M (lucru incert).
Considerăm că din moment ce clauza privind perioada de probă trebuia comunicată în scris salariatului în termenul prevăzut de art.17 alin.4 Cm. ( adică înainte cu 15 zile de actul adițional din 2 iulie 2007 ce conține o asemenea clauză), evident că nu a fost îndeplinita obligația de informare și nu sunt aplicabile dispozițiile art.17 alin.1Cm.
Legiuitorul a dorit astfel să protejeze salariatul de abuzurile angajatorului care l-ar pune pe salariat să semneze ceva despre care nu 1-a informat anterior și să-i fie astfel prejudiciate grav interesele.
Tocmai de aceea angajatoruleste decăzutde legiuitor din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului prin perioada de proba, dacă nu l-a informat anterior cu 15 zile despre această clauză.
Referitor la cine trebuia să dovedească faptul că a fost sau nu îndeplinită obligația de informare cu 15 zile înainte de semnarea actului adițional, în materia conflictelor de muncă sarcina probei aparține angajatorului, adică intimatei pârâte.
In condițiile lipsei informării cu privire la perioada de probă, această clauză este lovită de nulitate, iar intimata pârâtă nu mai putea dispune încetarea raporturilor de muncă printr-o simpla notificare cum este cea din 3 sept.2007.
Fiind decăzută din dreptul de a verifica aptitudinile recurentei reclamante prin perioada de probă, intimata pârâtă a procedat nelegal notificând încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Din moment ce măsura încetării raporturilor de muncă prin notificare (adică o încetare unilaterală a contractului de muncă ) nu este legală, părțile trebuie repuse în situația anterioară cu tot ceea ce implică acest lucru - revenirea pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale restante.
In ceea ce privește ultimul capăt din cererea de chemare în judecată ( care oricum nu a fost analizat de instanță ), menționăm că noi am solicitat daunele morale nu pentru că a fost încălcată obligația de informare, ci pentru denunțarea unilaterală a contractului de muncă și pentru afirmațiile denigratoare făcute de intimata pârâtă în notificare cu privire la competența profesională a recurentei reclamante, afirmații care i-au afectat grav reputația și imaginea.
Dacă intimata pârâtă era absolut sigură că a procedat legal în ceea ce o privește pe recurenta reclamantă, adică ar fi informat-o anterior actului adițional din 2 iulie despre perioada de probă sau că se află în situația de a putea denunța unilateral contractul de munca prin notificarea din 3 sept.2007, nu înțelegem de ce a mai fost nevoie să se facă afirmații denigratoare în conținutul notificării cu privire la necorespunderea profesională a reclamantei și de ce s-a mai emis ulterior decizia nr.2/2007 de încetare a contractului de muncă.
Acest lucru se explică atât prin necunoașterea legii de către intimata pârâtă, cât și prin faptul că aceasta știa că nu și-a îndeplinit obligația de informare și a încercat și o variantă secundară de încetare a contractului de muncă, de data aceasta pe necorespundere profesională.
In acest ultim caz, procedura încetării contractului individual de muncă nu a fost respectată de intimata pârâtă și, în consecință,decizia nr.2/2007 este nelegală.
Pentru aceste considerente, vă rugăm să admiteți recursul, să modificați sentința în tot și să admiteti acțiunea cu precizarea ulterioară, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare intimata SC - Gaz România, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat recurenta, împotriva sentinței civile nr.4510 din data de 28.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.31784/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata SC - Gaz România.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
10.03.2009
Jud. fond:; Dalina
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Zuluf Petronela Iulia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 779/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2775/2009. Curtea... → |
|---|
