Contestație decizie de concediere. Decizia 1077/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1077
Ședința publică de la 06 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de recurenta Societatea de Îmbunătățiri Funciar SA - Sucursala M împotriva sentinței civile nr.715 din 29.04.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al patrulea termen de judecată. se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Verificând actele și lucrările dosarului, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1518/99/18.02.2009, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" - Sucursala M, solicitând anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă și reintegrarea în muncă.
În motivarea contestației sale, contestatorul a susținut că i-a încetat în mod nelegal contractul de muncă în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii și că are împrumuturi la bănci contractate în perioada în care era salariatul intimatei.
La primul termen de judecată, contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata salariilor compensatorii în situația în care nu îi va fi admisă acțiunea principală.
Intimata Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" - Sucursala M nu a formulat întâmpinare; a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin sentința civilă nr. 715/29.04.2009, Tribunalul Iașia admis în parte contestația, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" - Sucursala M, și, în consecință:
A anulat decizia nr. 1/15.01.2009 emisă de intimată.
A obligat intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă prin decizia nr. 1/15.01.2009, de strungar în cadrul societății intimate.
A obligat intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu drepturile salariale majorate, actualizate și indexate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă - 01.02.2009 - și până la data reintegrării efective.
A respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata salariilor compensatorii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariatul intimatei Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare"- Sucursala M pe postul de strungar, conform contractului individual de muncă nr. 1381/23.04.2007 și a actelor adiționale la acest contract.
Prin decizia nr. 1/15.01.2009, emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 01.02.2009, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că în perioada 15.01.2009 - 01.02.2009 contestatorul a beneficiat de preavizul de 15 zile calendaristice.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă". Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa.
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit disp. art. 73 alin. 1 Codul muncii, persoanele concediate în temeiul disp. art. 65 beneficiază de dreptul la un preaviz, care nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Or, în speță, nici aceste dispoziții legale nu au fost respectate de către intimată. Astfel, din cuprinsul deciziei de concediere rezultă de salariatului i-a fost acordat un preaviz de 15 zile calendaristice, deci perioada de preaviz a fost mai mică decât perioada prevăzută de lege.
În consecință, având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada respectării dispozițiilor prevăzute de lege pentru concedierea salariaților, instanța a constatat că decizia nr. 1/15.01.2009 este nelegală.
În consecință, instanța a anulat decizia nr. 1/15.01.2009 și, în temeiul disp. art. 78 Codul muncii, a obligat intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă și să achite acestuia o despăgubire egală cu drepturile salariale majorate, actualizate și indexate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă - 01.02.2009 - și până la data reintegrării efective.
Cât privește cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata salariilor compensatorii, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, atât timp cât s-a constatat că măsura concedierii a fost nelegală, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" - Sucursala M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că instanța de fond nu a observat faptul că, la baza deciziei nr. 1/15.01.2009 se află Nota Comună a - nr. 1092/PP/-/02.12.2008, încheiată la nivelul și Agriculturii, prin care s-au luat măsurile necesare cu privire la protecția salariaților din societățile din industria alimentară și agricultură, îmbunătățiri funciare etc. care își reduc activitatea pe timp de iarnă, în sensul acordării indemnizației de șomaj prevăzută de Legea 76/2002.
Susține că, în situația în care temeiul de drept al concedierii temporare ar fi eronat, instanța putea să califice corect temeiul deciziei și să constate legalitatea acesteia.
Mai arată recurenta că a fost vorba de o concediere temporară, că salariatul și-a încasat indemnizațiile și nu se poate pune problema restituirii acestora către bugetul de stat în cazul anulării deciziei de concediere temporară. În acest caz, cumularea despăgubirilor și a indemnizației de șomaj este ilegală.
Consideră recurenta că nu sunt aplicabile prevederile art. 73 alin.1 din Codul muncii privitoare la preavizul de 15 zile lucrătoare, deoarece nu este vorba de o concediere definitivă, ci de una temporară, iar mențiunea din decizia contestată reprezintă o eroare a biroului de resurse umane.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea contestației.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În recurs au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului - cum este cea prevăzută de art.65 din Codul muncii - reprezintă o măsură definitivă, și nu temporară, așa cum susține recurenta și cum se menționează în decizia contestată. De altfel, în decizia nr.1/15.01.2009, ce face obiectul cauzei, se menționează că urmează a fi,disponibilizat temporar", dar nu se specifică și pentru ce perioadă.
Nota Comună a - nr. 1092/PP/-/02.12.2008, încheiată la nivelul și Agriculturii nu poate constitui temei al încălcării dispozițiilor legale. Codul muncii prevede, în situația desfășurării unor activități cu caracter sezonier, posibilitatea încheierii unui contract de muncă pe durată determinată (art. 81 lit.c), ori suspendarea contractului de muncă în cazul întreruperii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare (art.52 lit.d). În acest ultim caz, pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
Ori, în speță, recurenta nu a luat nici una dintre aceste măsuri legale, ci, în condițiile existenței unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, a procedat la,disponibilizarea temporară" în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, sub pretextul protejării salariaților prin acordarea compensațiilor prevăzute de contractul colectiv de muncă și Legea 76/2002.
Art.77 din Codul muncii prevede expres că,În caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere", astfel încât greșit susține recurenta că se putea substitui temeiul de drept al deciziei contestate.
În atare situație, corect a analizat instanța de fond legalitatea deciziei de concediere nr. 1/15.01.2009 prin prisma motivului de drept invocat, respectiv art. 65 alin.1 din Codul muncii, reținând că nu s-a făcut dovada de către angajator a desființării efective a postului ocupat de contestator prin depunerea organigramei sau statului de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa. De asemenea, corect a făcut prima instanță referire la prevederile art.73 alin.1 din Codul muncii, care prevăd expres că persoanele concediate în temeiul art.65 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Fiind vorba de o concediere nelegală, pentru motivele anterior arătate, instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art.78 din Codul muncii, prin repunerea părților în situația anterioară actului de concediere și plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Este irelevant sub acest aspect faptul că intimatul - contestator a primit indemnizația de șomaj în această perioadă, ea putând fi restituită în condițiile Legii 76/2002.
Față de toate considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.312 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge recursul declarat de Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" - Sucursala M și va menține sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea Națională "Îmbunătățiri Funciare" - Sucursala M, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 715/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
20.11.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 920/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 7/2009. Curtea de... → |
|---|
