Contestație decizie de concediere. Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1087
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul privind recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1019/28.05.2009 a Tribunalului Iași, intimat fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jr. pentru recurentă, lipsă intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată.
Consilier jr. precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și respingerea contestației. În mod netemeinic instanța de fond a obligat societatea la plata sumelor, societatea a achitat contestatorului toate drepturile.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 9696/99/03.12.2008, contestatorul a chemat în judecată pe intimata "", solicitând anularea deciziei nr. 41/05.11.2008, reintegrarea pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă. De asemenea, contestatorul a solicitat și obligarea intimatei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei și a cheltuielilor de judecată. În subsidiar, contestatorul a solicitat majorarea cuantumului indemnizației de concediere prevăzută la art. 6 din decizie la valoarea corect calculată și obligarea intimatei la plata acestei indemnizații și a tuturor drepturilor salariale pe anul 2009.
În motivarea contestației sale, contestatorul a susținut că a fost salariatul intimatei, iar la data de 05.11.2008 a fost emisă decizia prin care a fost concediat în baza disp. art. 65 - 67 Codul muncii, motivul fiind desființarea postului urmare a unei concedieri colective. A mai susținut contestatorul că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât angajatorul nu a respectat procedura legală privind concedierea colectivă. Astfel, concedierea nu a fost dispusă de organul competent, respectiv de Adunarea generală a acționarilor care aprobă organigrama, structura organizatorică a societății, numărul de posturi și constituirea compartimentelor funcționale. Hotărârea Adunării Generale este obligatorie pentru Consiliul de Administrație, care nu are dreptul să modifice organigrama astfel aprobată. De asemenea, angajatorul nu a respectat dispozițiile legale referitoare la competența sindicatelor, fiind încălcate prevederile art. 9 din Constituție, ale art. 74 din Carta Socială Europeană și ale art. 57 din contractul colectiv de muncă. Tot astfel, au fost încălcate și disp. art. 46 și 47 din contractul colectiv de muncă, precum și disp. art. 51 din acest contract referitoare la ordinea obligatorie pentru aplicarea reducerii de personal și criteriile minimale. A mai susținut contestatorul că un alt motiv de nulitate este dat de cuprinsul paragrafului final din decizie. Astfel, valoarea indemnizației de concediere este incorect calculată, iar potrivit disp. art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi fiind lovită de nulitate.
Contestatorul a mai precizat că intimata nu a făcut dovada că se află într-o restructurare, reorganizare efectivă și reală, care să aibă o cauză serioasă și obiectivă. De asemenea, angajatorul nu i-a comunicat ce măsuri a luat în ceea ce privește diminuarea numărului concedierilor, respectiv nu a făcut dovada că nu a putut evita concedierea, cu toate măsurile întreprinse în comun acord cu sindicatul. Contestatorul consideră că angajatorul a eludat și dispozițiile Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național, potrivit cărora atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate, se va comunica fiecărui salariat posibilitatea oferirii unui loc de muncă.
A mai arătat contestatorul că, urmare a acestei concedieri, i s-a produs un prejudiciu moral considerabil, ceea ce îl îndreptățește la plata daunelor morale. În ceea ce privește cererea formulată în subsidiar, contestatorul a susținut că indemnizația de concediere prevăzută la art. 6 din decizie nu a fost corect calculată, aceasta fiind de 15 salarii medii brute pe, iar salariul mediu brut trebuie să fie cel aferent anului 2008.
La primul termen de judecată, contestatorul a depus la dosarul cauzei precizări la contestația formulată, arătând că intimata nu a respectat nici disp. art. 46 și 47 din contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, art. 47 prevede elementele care trebuie să le cuprindă decizia de concediere, aceste dispoziții imperative fiind prevăzute și de art. 74 din Codul muncii. Or, decizia de concediere nu cuprinde toate mențiunile obligatorii. În ceea ce privește capătul de cerere formulat în subsidiar, susține contestatorul că indemnizația de concediere este greșit calculată, baza de calcul trebuind să o constituie salariul mediu brut pe aferent anului 2008.
Intimata "" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că, potrivit disp. art. 142 din Legea nr. 31/1990, Consiliul de Administrație este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare și utile pentru realizarea obiectivului de activitate, cu excepția celor rezervate prin lege pentru adunarea generală a acționarilor. Or, strategia de marketing și politica de personal nu intră în competența exclusivă a adunării generale a acționarilor, nici potrivit dispozițiilor legale și nici potrivit actelor constitutive ale. Astfel, sunt neîntemeiate susținerile contestatorului potrivit cărora Consiliul de Administrație nu ar fi avut competența să modifice organigrama, respectiv să hotărască desființarea unor locuri de muncă.
A mai susținut intimata că sunt neîntemeiate și susținerile contestatorului referitoare la faptul că ar fi fost încălcate dispozițiile legale referitoare la competența sindicatelor. Astfel, în acord cu dispozițiile legale aplicabile concedierilor colective și ale Planului Social semnat la data de 21.04.2005, între conducerea societății și Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română au avut loc nenumărate consultări și discuții cu privire la derularea procesului de restructurare și reorganizare la nivelul întregii societăți, în cursul cărora sindicatul a fost informat cu privire la toate aspectele sociale generate de realizarea acestui proces. De asemenea, societatea a inițiat toate procedurile prevăzute de dispozițiile legale și a luat toate măsurile în vederea atenuării consecințelor concedierii. În acest sens, tuturor salariaților din cadrul Depozitului, care a fost închis în octombrie 2009, li s-au oferit locuri de muncă în stațiile de distribuție ale. salariați au fost introduși și în baza de date a Serviciului Centru de Tranziție S, continuându-se prin acest serviciu acțiunea de identificare de noi locuri de muncă pentru salariații concediați. Intimata a mai precizat că, în acord cu planul social din 21.04.2005, procesul de restructurare/reorganizare a avut loc în cadrul fiecărei divizii specializate în etape distincte, iar motivele restructurării și soluțiile concrete de realizare au fost prezentate și agreate de reprezentanții și de liderii sindicali locali și au fost concretizate în Proiectele de concediere colectivă înregistrate sub nr. 394/13.05.2008 și nr. 756/19.09.2008 și comunicate atât organizației sindicale cât și instituțiilor prevăzute de lege (Inspectoratul Teritorial d e Muncă și Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă).
Intimata a mai susținut și faptul că a respectat dispozițiile art. 46, 47 și 51 din contractul colectiv de muncă, respectiv a inițiat și respectat toate procedurile și termenele prevăzute prin dispozițiile acestor articole. Referitor la ultimul paragraf din decizie, intimata arată că acesta nu constituie o tranzacție în sensul disp. art. 38 din Codul muncii și, mai mult, chiar dacă salariatul ar fi semnat decizia și și-ar fi dat sau nu acordul cu privire la cuantumul indemnizației de concediere, acest aspect nu ar avea nici un efect asupra celorlalte dispoziții ale deciziei.
De asemenea, intimata a precizat că desființarea postului contestatorului a fost efectivă și a avut cauze reale și serioase. Pentru realizarea planului de afaceri aprobat de conducerea societății, creșterea competitivității internaționale și pentru susținerea unui viitor de succes pe termen, restructurarea și reorganizarea societății au constituit condiții necesare. Închiderea depozitului de Iaf ost dispusă în acord cu competențele patronatului prevăzute de Codul muncii și de contractul colectiv de muncă aplicabil și pe baza studiilor și analizelor efectuate de specialiștii în domeniu.
Cât privește cererea formulată de contestator în subsidiar, de a i se acorda 15 salarii medii brute pe, la nivelul salariului mediu aferent anului 2008, intimata a precizat că aceasta este lipsită de temei legal, având în vedere dispozițiile punctului 4 din Planul Social.
Ulterior, contestatorul a precizat că cererea sa privind plata tuturor drepturilor bănești aferente anului 2009 se referă la plata concediului de odihnă pentru anul 2009, având în vedere disp. art. 93 alin. 3 din contractul colectiv de muncă.
La termenul din 13.05.2007, mandatarul contestatorului declarat că își restrânge acțiunea, solicitându-se doar obligarea intimatei la plata indemnizației de concediere în cuantum majorat, plata indemnizației de concediu pe anul 2009 și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1019/28.05.2009, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "", și, în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația de concediere în sumă de 30.832 lei.
A respins cererea privind plata contravalorii concediului de odihnă.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariatul intimatei, conform contractului individual de muncă și fișei postului. Prin decizia nr. 41/05.11.2008 emisă de intimata "" s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul disp. art. 65 și art. 66 Codul muncii. Motivul concedierii l-a constituit desființarea postului ocupat de salariat, respectiv a postului de încărcător descărcător din cadrul Depozitului I, ca urmare a reorganizării activității Zonei I conform Programului de reorganizare aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din data de 07.06.2005 și din 09.08.2005.
Se menționează în decizie că valoarea netă indemnizației de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din Contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea în este de 26.132 lei.
Verificând în decizia comisiei paritare nr. 72/21.12.2007, se reține că indemnizația de concediere în sumă de 26.132 lei se acordă salariaților cu o vechime mai mare de 15 ani, concediați începând cu data de 01.01.2008.
Comisia paritară la data de 26.01.2009 a stabilit indemnizațiile de concediere ce sunt acordate salariaților ale căror contracte individuale de muncă încetează ca urmare procesului de concediere colectivă începând cu data de 01.01.2009. Suma netă prevăzută ca indemnizație de concediere pentru un salariat cu vechime mai mare de 15 ani este de 30.832 lei.
Cum contractul individual de muncă al contestatorului încetat în anul 2009, aspect ce rezultă din înscrisul depus de pârâtă la fila 143 dosar, acestuia îi este aplicabilă hotărârea comisiei paritare nr. 1/26.01.2009.
Instanța a reținut că intimata, căreia îi revenea sarcina probei, nu făcut dovada achitării indemnizației de concediere către reclamant, motiv pentru care pârâta a fost obligată la plata indemnizației în sumă de 30.832 lei.
Unitatea susținut că a achitat reclamantului indemnizația pentru concediul de odihnă aferent anului 2009, depunând în acest sens un înscris privind suma pentru care s- făcut transfer bancar în luna martie 2009, înscris din care rezultă că fost avută în vedere indemnizația pentru concediu odihnă.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta "", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că ulterior emiterii deciziei de concediere pe numele reclamantului, societatea a emis decizia nr. 49/09.02.2009, prin care a fost modificat art.6, în sensul că valoarea netă a indemnizației de concediere a fost majorată la 30.832 lei, în acord cu dispozițiile deciziei comisiei paritare nr.1/26.01.2009.
Mai arată recurenta că a făcut dovada că la data încetării raporturilor de muncă cu reclamantul, respectiv la data de 09.03.2009, a virat pe cardul de salarii toate drepturile izvorând din contractul individual de muncă și din decizia de concediere nr.41/05.11.2008. Această împrejurare, susține recurenta, rezultă din copia fluturașului de salarii, în care este evidențiată și indemnizația de concediere în sumă de 43.694 lei brut, respectiv 30.832 lei net.
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 și 304 ind.1 Cod proc.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs au fost depuse, în copie, decizia nr. 49/09.02.2009 privind modificarea deciziei nr.41/05.11.2008 de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului și un extras al Bank - Agenția privind efectuarea plății sumei de 30832 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat.
Astfel, greșit a reținut prima instanță că pârâta-recurentă nu a făcut dovada plății indemnizației de concediere în sumă de 30.832 lei cuvenite reclamantului-intimat în baza hotărârii comisiei paritare nr.1/26.01.2009.
Din același înscris din care instanța de fond a reținut că s-a făcut plata către reclamant a indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului 2009, prin transfer bancar în luna martie 2009 (fila 169 dosar fond), rezultă și faptul că, la aceeași dată, tot prin transfer bancar, a fost făcută și plata către reclamant a indemnizației de concediere în sumă netă de 30.832 lei (43.694 lei brut).
Plata acestei sume a fost confirmată de Bank - Agenția B prin înscrisul depus la fila 15 dosar recurs.
În atare condiții, se reține că în mod greșit instanța de fond a apreciat probele administrate în cauză, fiind incident motivul de recurs prev. de art.304 ind.1 Cod proc.civ. cererea reclamantului referitoare la indemnizația de concediere râmânând fără obiect prin efectuarea plății de către pârâtă în cursul procesului.
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 Cod proc.civ. va fi admis recursul pârâtei și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului referitoare la plata indemnizației de concediere, ca rămasă fără obiect.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1019 din 28. 05. 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului referitoare la plata indemnizației de concediere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 10 2009, în ședință publică.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
24.11.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Smaranda Pipernea, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 245/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1267/2009. Curtea... → |
|---|
