Contestație decizie de concediere. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 110/R-CM
Ședința publică din 27 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în Rm.V nr.6B, -,.B,.8, județul V și de pârâta SC SA Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.888 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 23.01.2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că la data de 28.05.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă - Conflicte de muncă și asigurării sociale sub nr- contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.355/2.04.2008 emisă de intimata SC SA, solicitându-se ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se anuleze decizia, să se constate încetat contractul individual de muncă încheiat între părți, în baza dispozițiilor art. 65 alin. l coroborate cu dispozițiile art. 68 Codul muncii, intimata să fie obligată să-i plătească drepturile salariale cuvenite ca urmare a programului de concediere colectivă demarat la nivelul SC SA, drepturi prevăzute și în art. 38 alin. l din contractul colectiv de muncă, respectiv o compensație netă echivalentă cu cinci salarii de baza avute la data desfacerii contractului individual de muncă. S-a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației s-a susținut de către contestator că a avut calitatea de angajat al SC SA la una dintre subunitățile acesteia.
In urma Hotărârii AGA nr. 20/16.11.2007, a procesului verbal de licitație nr.1017/31.01.2008 și a contractului de vânzare cumpărare active nr. 3099/31.03.2008, SC SRL Mac umpărat activele Complexului de Avicola, Fabrica de Combinate și Complexul de Porci care au aparținut SC SA.
Contestatorul a susținut că a desfășurat activitate în cadrul Diviziei - Serviciul Comercial al SC SA, îndeplinind funcția de economist, cu marca 24992.
Ca urmare a vânzării Diviziei, activitatea SA din cadrul acestei subunități a încetat, fapt care a determinat desființarea efectivă a 598 locuri de muncă.
S-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 69 Codul muncii, în perioada 02.2008 - 28.03.2008 au avut loc consultări cu Sindicatul Liber, în vederea demarării programului de concediere colectivă, contestatorul fiind și el inclus în numărul salariaților pentru care se făcea concedierea colectivă.
Contestatorul a susținut că în data de 31.03.2008, în urma promisiunilor de angajare la SC AVID. SRL, a depus o cerere de încetare a contractului lui individual de muncă încheiat cu SC SA, prin acordul părților.
Cu toate că cererea privind încetarea contractului de muncă a fost întocmită la data de 31.03.2008, la insistențele angajaților din cadrul Serviciului de Resurse Umane al SC SA, a antedatat cererea cu data de 29.03.2008 care într-o zi de sâmbătă. In aceeași zi de 31.03.2008 a revenit asupra cererii de încetare a contractului de muncă prin acordul părților, precizând că intenționează să renunțe la aceasta pentru a beneficia de dispozițiile legale privind protecția persoanelor concediate colectiv.
Contestatorul a susținut că s-a luat act de solicitarea lui verbală de revenire asupra cererii de încetare a contractului de muncă prin acordul părților și că, ulterior datei de 31.03.2008, SC SA a emis și i-a comunicat o notificare prin care, în conformitate cu prevederile art. 73 alin.1 Codul muncii și ale art. 39 alin.l din Contractul colectiv de muncă, i-a fost acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, din data de 01.04.2008 până în data de 29.04.2008, în cadrul procedurii de concediere colectivă.
S-a susținut, de asemenea, că, la data de 03.04.2008, contestatorul a fost chemat la intimată și i s-a spus să scrie pe cererea pe care deja o depusese că revine asupra solicitării de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, lucru pe care l-a și făcut, iar în aceeași zi i-a fost comunicată notificarea nr.11456/31.03.2008 prin care era demarat programul de concediere colectivă care îl cuprindea și pe el.
Contestatorul a apreciat decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală întrucât cererea lui de încetare a contractului de muncă a fost revocată până la data emiterii deciziei, iar intimata a fost de acord cu această revocare, în condițiile în care i-a transmis ulterior notificarea cuprinzând preavizul de concediere colectivă.
S-a mai susținut că încetarea contractului de muncă prin acordul părților presupune existența acordului bilateral de voință al angajatului și al angajatorului și că, în condițiile în care contestatorul și-a revocat solicitarea inițială, iar angajatorul a acceptat-o, nu se poate susține că există acordul bilateral de voință al părților privind încetarea contractului de muncă prin acordul lor.
Intimata a formulat, în temeiul dispozițiilor art.115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat următoarele apărări:
Contestatorul a fost salariatul intimatei și a desfășurat activitate în cadrul Diviziei din data de 14.07.1997 până în data de 31.03.2008.
S-a susținut că în data de 29.03.2008, contestatorul solicitat conducerii societății intimate aprobarea cererii lui de încetare a contractului de muncă încheiat între părți prin acordul acestora, menționând că dorește încetarea contractului întrucât se va angaja la SC SRL, societate care a cumpărat active de la SC SA.
Prin întâmpinare s-a învederat faptul că personalul care avea locul de muncă în cadrul subunităților care formaseră obiectul vânzării de active s-a aflat în preaviz de concediere în perioada 01.04.2008 - 29.04.2008.
Excepție au făcut salariații care au solicitat înainte de data de 01.04.2008 încetarea contractului individual de muncă, fie prin acordul părților, potrivit dispozițiilor art. 55 lit. b Codul muncii, fie prin demisie, potrivit dispozițiilor art. 79 Codul muncii.
Intimata a susținut că, începând cu data de 31.03.2008, încetase contractul de muncă al contestatorului prin acordul părților.
De asemenea, s-a învederat prin întâmpinare că acuzațiile aduse de contestator salariaților din cadrul Serviciului Resurse Umane al intimatei sunt grave și neîntemeiate.
S-a învederat și faptul că pe cererea depusă în original la intimată prin care contestatorul a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților nu apare nici o mențiune, astfel cum a susținut contestatorul în sensul că ar fi revenit asupra acordului dat pentru încetarea contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b Codul muncii.
S-a mai susținut prin întâmpinare că, într-adevăr contestatorul a intrat în posesia preavizului de concediere, însă din eroare, aceasta datorită faptului că a existat un număr mare de persoane care au fost concediate în perioada respectivă.
Intimata a invocat și aspectul că, din data de 01.04.2008 până în data de 29.04.2008, contestatorul a desfășurat activitate în cadrul SC SRL (devenită ulterior SC AVID. SRL) și că în nota de lichidare pe care și-a scris-o personal contestatorul se menționează în mod expres că motivul lichidării îl reprezintă încetarea contractului lui individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
In cazul în care contestatorul voia să intre în categoria personalului concediat colectiv trebuia să aibă calitatea de salariat al intimatei până la data de 29.04.2008 - fapt care nu a avut loc - și nu trebuia să solicite încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților începând cu data de 31.03.2008.
Din luna mai a anului 2008, contestatorul nu a mai lucrat nici o zi în calitate de angajat al SC SA.
La termenul de judecată din data de 30 septembrie 2008 intimata a invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată.
In cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, cu martori și cu interogatoriul luat contestatorului din oficiu.
Prin sentința civilă nr.888 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins excepția privind tardivitatea formulării contestației invocată de intimată și contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.355/2.04.2008, emisă de SC SA Rm.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
In raport de aceste dispoziții legale, tribunalul a examinat cu prioritate excepția formulată de intimată privind tardivitatea introducerii prezentei contestații.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie, în principal, anularea deciziei nr.355/2.04.2008 emisă de intimată.
Potrivit consemnării făcută pe spatele deciziei menționată (act depus la fila 8 dosarului), contestatorului i-a fost comunicată decizia nr.355/2.04.2008 în data de 15.05.2008, această din urmă dată fiind confirmată de către reprezentantul intimatei.
Potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 1 lit. a Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Față de aceste dispoziții legale, de data de 15.05.2008 când i s-a comunicat contestatorului decizia dedusă judecății și de data de 28.05.2008 la care s-a înregistrat pe rolul acestui tribunal contestația, nu s-a împlinit termenul de 30 de zile calendaristice în interiorul căruia contestatorul avea dreptul să conteste decizia.
Astfel fiind, în cauză nu se verifică excepția privind tardivitatea formulării contestației invocată de intimată, situație față de care s-a respins excepția.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit înscrisului depus la fila 15 în copie la dosar, la data de 29.03.2008 s-a formulat de către contestator o cerere adresată directorului general al SC SA, prin care solicita să i se aprobe cererea de încetare a contractului individual de muncă, prin acordul părților, la data de 31.03.2008, motivul cererii fiind faptul că se dorea de către contestator să se angajeze la SC SRL.
Pe același înscris apare mențiunea "Se aprobă" făcută de angajator.
Înscrisul depus în copie la fila l5 a dosarului nu cuprinde nicio altă mențiune cu privire la pretinsa renunțare a contestatorului la încetarea efectelor contractului individual de muncă prin acordul părților.
Această mențiune apare doar pe înscrisul depus la fila 6 dosarului.
Pentru a verifica momentul la care s-a făcut mențiunea "Se aprobă" pe înscrisul depus în copie la fila 6 dosarului, tribunalul a luat din oficiu un interogatoriu contestatorului care a recunoscut în ședința publică din data de 21 octombrie 2008 că acea mențiune a fost trecută pe act înainte ca el să fi scris în partea de jos a acestuia că renunță la încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților.
Contractul individual de muncă se încheie, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 Codul muncii, în baza consimțământului părților, având, așadar, caracter consensual.
Potrivit dispozițiilor art. 55 Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta astfel: a) - de drept, b) - ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea și c) - ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege.
Având în vedere caracterul consensual al contractului individual de muncă, precum și consensualitatea prevăzută prin dispozițiile art.55 lit. b Codul muncii, tribunalul a constat că prin mențiunea făcută pe cererea formulată de contestator ( fila 15 dosarului ), aceea de a se aproba încetarea contractului individual de muncă încheiat între părți, prin acordul acestora, la data de 31.03.2008, s-a întâlnit voința fiecăreia dintre părți cu privire la încetarea raporturilor de muncă, iar orice modificare ulterioară a voinței oricăreia dintre părți, într-un sens sau altul, nu mai putea produce nici un efect asupra încetării contractului individual de muncă.
Deoarece singurul fapt care interesează în pricină este dacă voințele celor două părți - angajat și angajator - s-au întâlnit în privința stingerii raporturilor de muncă, este lipsită de relevanță în cauză atât data de 29.03.2008 pe care contestatorul pretinde că a trecut-o în cerere pentru aoa ntedata, la solicitarea angajatorului, cât și mențiunea făcută ulterior pe exemplarul cererii care a rămas la contestator cu privire la renunțarea acestuia la încetarea contractului de muncă prin acordul părților.
Astfel fiind, solicitarea contestatorului cu privire la anularea deciziei nr.355/2.04.2008 emisă de intimată și cu privire la constatarea încetării contractului individual de muncă în alte condiții decât cele prevăzute de art.55 lit.b Codul muncii, respectiv în baza dispozițiilor art.65 alin.1 coroborat cu art.68 Codul muncii, este neîntemeiată, situație față de care este nu s-au mai analizat celelalte cereri care au caracter accesoriu, respingându-se contestația sub aspectul tuturor cererilor deduse judecății.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs atât contestatorul, cât și intimata.
Contestatorul a criticat sentința instanței de fond fără a preciza vreun temei legal, însă critica sa poate fi încadrată în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În mod greșit s-a pronunțat prima instanță precizând că încetarea contractului de muncă s-a produs prin acordul părților, deoarece în aceeași zi, respectiv 31.03.2008, intimata a revenit asupra poziției sale și a comunicat contestatorului o notificare în conformitate cu prevederile art.73 alin.1 din Codul muncii, fiind astfel cuprins contestatorul în cadrul procedurii de concediere colectivă.
Cu alte cuvinte, acest ultim acord de voință al intimatei nu a fost analizat de către prima instanță care este prezumat absolut și prin notificarea respectivă intimata și-a manifestat voința ca recurentul-contestator să fie inclus în programul de concediere colectivă.
Intimata a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond (încadrabilă tot în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă), formulând o singură critică și anume aceea că în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității contestației formulată de către contestator, pe considerentul că în situația în care încetarea contractului de muncă are loc prin simplul acord de voință al părților nu este necesară emiterea unei decizii, situație care are drept consecință faptul că, recurentul-contestator a aflat de acest lucru în data de 31.03.2008 și nu de 15.05.2008, cum eronat a reținut instanța.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat de recurentul-contestator, Curtea va constata că recursul acestuia este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod legal s-a pronunțat prima instanță atunci când a stabilit că la data de 31.03.2008, s-a întâlnit voința fiecăreia dintre părți cu privire la încetarea raporturilor de muncă pe considerentul că recurentul-contestator la interogatoriul care i s-a luat din oficiu a recunoscut că mențiunea "se aprobă" făcută de angajator a avut loc la aceeași dată cu cererea depusă de către acesta, pe de o parte, pe de altă parte, faptul că acesta a revenit ulterior la 3.04.2008 și a precizat că este de acord să fie cuprins în programul de concediere colectivă nu mai are nici un fel de relevanță și nu mai poate produce efecte juridice.
Însă, susținerea făcută în recurs de către recurentul-contestator potrivit cu care recurenta-intimată a revenit asupra poziției sale și l-a notificat pe acesta considerându-se deci că acesta este ultimul acord de voință și că recurentul-contestator ar trebui cuprins în programul de concediere colectivă, nu poate fi luată în considerare de către C pentru următoarele argumente:
Chiar dacă s-ar trece peste acordul de voință reținut la data de 31.03.2008, și s-ar reține că recurenta-intimată a revenit asupra poziției sale prin notificarea emisă către recurentul-contestator aflată la fila 7 din dosarul instanței de fond, acesta trebuia să se conformeze dispozițiilor art.73 alin.1 și art.39 alin.1 din Codul muncii și anume preaviz de 20 zile lucrătoare, începând cu data de 1.04.2008 până la data de 29.04.2008, pentru a putea fi cuprins în programul de concediere colectivă.
Însă, recurentul-contestator începând cu data de 1.04.2008 și până la data de 29.04.2008 a lucrat la în baza unui contract de prestări servicii având ca obiect consultanță economică, situație care rezultă din înscrisul aflat la fila 28 din dosar, necontestat de către recurentul-contestator.
Cu alte cuvinte pentru a putea să intre în categoria personalului concediat colectiv, recurentul-contestator trebuia ca până la data de 29.04.2008 să aibă calitatea de salariat la și nu la
Referitor la recursul declarat de recurenta-intimată, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod legal s-a pronunțat instanța de fond când a respins excepția de tardivitate a formulării contestației, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei nr.355/2.04.2008 emisă de intimată.
Potrivit dispozițiilor art.263 alin.1 lit.a din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia angajatorului, referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Față de data la care a fost comunicată această decizie, respectiv 15.05.2008, și data la care a fost înregistrată contestația formulată de recurentul-contestator, în mod legal s-a reținut că nu s-a împlinit termenul de 30 zile calendaristice.
Susținerea recurentei-intimate că în cazul în care contractul de muncă încetează prin simplul acord de voință al părților reprezintă o derogare de la dreptul comun și că recurentul-contestator ar fi luat cunoștință de încetarea contractului de muncă la data de 31.03.2008, nu poate fi luată în considerare de către C, deoarece chiar și în acest caz, trebuie emisă o decizie pe care partea poate să o conteste la instanță pentru a putea beneficia de un proces echitabil și rezonabil în accepțiunea art.6 din CEDO și pentru a nu se încălca accesul liber la justiție garantat de Constituție.
Chiar și în această situație, a încetării contractului de muncă prin acordul părților unitatea trebuie să emită decizie care să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege privind legalitatea și temeinicia ei, pentru ca instanțele judecătorești să fie în măsură să cenzureze acest aspect în condițiile în care acordul nu ar fi cel real și pentru a preîntâmpina eventualele abuzuri din partea angajatorului.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul și de pârâta împotriva sentinței civile nr.888 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./2.02.2009
EM/GM/2 ex.
Jud.fond: -
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 729/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 583/2009. Curtea de... → |
|---|
