Contestație decizie de concediere. Decizia 1107/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1107/2008
Ședința publică din 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Nicoleta Vesa vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Cibu Mirea
- - -- grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean H împotriva sentinței civile nr.855/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
C DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr.70/97/07.01.2008, contestatorul a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN H, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
-anularea hotărârii nr.242/2007 prin care s-a dispus eliberarea din funcție și încetarea contractului de muncă;
-reîncadrarea în funcția deținută anterior;
-obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2008 și până la reîncadrarea efectivă în funcția deținută anterior, actualizate cu rata inflației;
-obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că a fost încadrat începând cu 15.04.2005 pe postul de serviciu - SERVICIUL PUBLIC JUDEȚEAN H, având ca atribuție întreaga activitate de conducere și administrare a serviciului și obținând calificativul "foarte bine" pentru anul 2006.
După efectuarea cercetării, prin hotărârea atacată, CONSILIUL JUDEȚEAN a dispus practic aplicarea a două sancțiuni disciplinare respectiv:schimbarea din funcție și desfacerea contractului individual de muncă, prevăzute de art.264 lit.c și 264 lit.f din Codul Muncii, încălcându-se în mod flagrant interdicția din cuprinsul art.265 Codul Muncii de a aplica mai multe sancțiuni pentru o singură abatere disciplinară, aspect ce duce la nulitatea absolută a deciziei.
Pe fondul cauzei s-a susținut în esență că hotărârea de desfacere disciplinară a contractului de muncă este nefondată, că în fapt nu s-au încălcat legea ori prevederile fișei postului nici în ceea ce privește înzestrarea cu echipamente și nici prin dispozițiile comunicate salvatorilor montani în mod direct, nu prin intermediul șefilor de formațiuni. Referitor la cele două declarații ale salariaților, s-a susținut că au fost scrise "la dictare" iar aspectele invocate nu au nici un suport faptic. În legătură cu rapoartele de control indicate, petentul a precizat că deficiențele constatate au fost remediate în domeniul resurselor umane, iar achizițiile de materiale și echipamente au fost aprobate în prealabil. Deși în nota de constatare s-a reținut lipsa calităților manageriale, a spiritului de echipă, precum și faptul că a generat afectarea imaginii angajatorului, contestatorul a învederat că aceste afirmații nu au fost probate în nici un fel.
Prin întâmpinare, pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN Has olicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a fost angajat în funcția de Serviciu Județean, contractul individual de muncă fiind încheiat cu CONSILIUL JUDEȚEAN H - reprezentat prin Președinte, conform prevederilor Legii nr.215/2001 a administrației publice locale.
S-a menționat că schimbarea din funcție a contestatorului a implicat și desfacerea contractului individual de muncă, nefiind vorba de două sancțiuni, ci de una singură. Mențiunea făcută la redactarea art.2 a avut scopul de a clarifica acest aspect întrucât la data eliberării din funcția de Serviciu Public Județean, contractul individual de muncă al petentului a rămas fără obiect. Astfel, în concret, față de cele expuse, CONSILIUL JUDEȚEAN H, în calitate de angajator, a aplicat petentului sancțiunea disciplinară a concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului, stabilită de art.61 lit.a coroborată cu art.264 al.1 lit.f Codul Muncii, prin desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, sancțiunea fiind una singură și nu două - arată intimata.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că petentul a săvârșit abateri disciplinare repetate prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern și contractul colectiv de muncă, fapte ce au rezultat din raportul de audit intern nr.939/09.02.2007, raportul de control nr.5379/24.08.2007 și raportul de control nr.7053/12.11.2007 al Corpului de Control al Președintelui Consiliului Județean, din sesizarea șefilor formațiilor înregistrată sub nr.6825/31.10.2007 și din declarațiile unor angajați. S-a reținut în sarcina contestatorului nerespectarea prevederilor Ordinului 522/2003, ale HG 543/1995, /2006 și HG 775/1998, cu consecința plății unor sume necuvenite către salvatorii montani și salariați și acordarea salariului de merit; faptul că măsurile dispuse pentru aplicarea actelor normative cu privire la achizițiile publice nu au fost însușite și nici nu s-a întocmit programul anual al achizițiilor publice pentru anul 2007; achiziționarea directă a echipamentului montan în valoare de 24.934 lei, ce depășește pragul de 5.000 Euro; încălcarea normelor cuprinse în ghidul pentru atribuirea contractelor de achiziție publică; lipsa colaborării directe în activitatea din teritoriu la achiziționarea echipamentelor de protecție și a materialelor de echipă precum și o atitudine arogantă față de salariați, lipsa aptitudinilor de coordonator, o atitudine refractară față de organele de control și măsurile stabilite. S-a subliniat că aceste aspecte, coroborate cu concluziile compartimentului de salarizare-resurse umane, precum și cu recunoașterea de către reclamant a lipsei calităților manageriale, au justificat aplicarea de către angajator a celei mai grave sancțiuni disciplinare, iar eliberarea din funcție s-a hotărât în ședință publică și prin vot secret. Hotărârea a fost supusă controlului de legalitate al Instituției Prefectului, iar sancțiunea aplicată are la bază rezultatele cercetării disciplinare prealabile.
Prin sentința civilă nr.855/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus contestația a fost admisă, a fost anulată decizia atacată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută începând cu data de 31.12.2007, a fost obligată intimata să plătească contestatorului drepturile salariale începând cu data de 01.01.2008 și până la reintegrare, actualizate cu rata inflației și suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul individual de muncă nr.3/2005, contestatorul a fost încadrat începând cu 15.04.2005 ca serviciu la SERVICIUL PUBLIC JUDEȚEAN din cadrul CONSILIULUI JUDEȚEAN
Prin Hotărârea nr.242/20.12.2007 a Consiliului Județean s-a dispus eliberarea din funcție a contestatorului, începând cu 31.12.2007 și încetarea contractului individual de muncă cu aceeași dată.
În cuprinsul art.2 se menționează că "faptele ce constituie abaterea disciplinară săvârșită de către dl., motivele care au stat la baza eliberării sale din funcție, precum și a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, sunt cele cuprinse în Nota de constatare din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre".
În drept s-au reținut disp.art.61 lit.a, art.263, art.264 lit.f, art.266 - 268 Codul Muncii, precum și ale art.91 al.2 lit.e și art. 97 al.1 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată.
Art.263 Codul Muncii prevede că angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii sancțiuni disciplinare angajaților care au săvârșit o abatere disciplinară. Sancțiunile disciplinare sunt limitativ enumerate în cuprinsul art.264 lit.a-f, iar în afara celor stabilite expres de textul citat, angajatorul nu poate aplica o altă sancțiune disciplinară și nici nu poate înscrie în regulamentul intern alte asemenea sancțiuni.
În speță, deși în cuprinsul hotărârii atacate, printre temeiurile de drept apare art.61 lit.a și art.264 lit.f Codul Muncii, text ce prevede desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în fapt s-a dispus eliberarea din funcție a contestatorului - sancțiune disciplinară inexistentă în legislația.
Sub aspectul temeiului avut în vedere s-a susținut de intimat că mențiunea încetării contractului individual de muncă cu data de 31.12.2007, s-a înserat în hotărârea atacată cu scopul clarificării aspectului juridic întrucât, la data eliberării din funcție printr-un act administrativ, contractul de muncă al petentului a rămas fără obiect.
Din acest punct de vedere există însă o vădită contradicție întrucât, deși textual nu se precizează concedierea disciplinară a contestatorului, temeiurile de drept menționate (264 al.1 lit.f Codul Muncii ) indică această măsură. Ori, un contract de muncă rămas fără obiect, duce mai degrabă la concluzia încetării de drept a contractului, însă, și aceste cazuri sunt indicate, limitativ, în cuprinsul art.56 lit.a-k, neputând fi extinse la alte situații și cu atât mai puțin asimilate cu măsura concedierii salariatului ce se poate dispune de angajator în condițiile art.61 și 65 Codul Muncii.
Ca sancțiune disciplinară, măsura concedierii salariatului poate fi luată doar în urma săvârșirii de către salariat a unor abateri grave sau repetate și nicidecum nu poate fi consecința unui act administrativ ori a unui contract de muncă "lipsit de obiect".Această sancțiune se dispune de angajator printr-o decizie motivată în fapt și în drept, care poate fi emisă doar cu respectarea normelor cuprinse în art.263 - 268 Codul Muncii.
Și sub aspectul respectării condițiilor de formă, decizia este deficitară, nefiind îndeplinite cerințele din art.268 al.2 Codul Muncii referitoare la elementele obligatorii din cuprinsul deciziei. Astfel, nu s-a descris fapta care constituie abatere disciplinară (lit.a); nu s-au precizat prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat (lit.b); nu s-au menționat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare (lit.c).
Întrucât aceste norme au un caracter imperativ, lipsa mențiunilor respectivedin cuprinsuldeciziei (hotărârii) de concediere, nu poate fi suplinită prin trimiterea la nota de constatare anexată. De altfel, nici această notă de constatare nu conține aceste elemente, lipsind cele prev.la art.268 lit.b și Cum legiuitorul a înțeles să sancționeze aceste omisiuni din cuprinsul deciziei cu nulitatea absolută, măsura concedierii apare nelegală, încălcând dispozițiile legale sus arătate.
Descrierea faptelor reținute ca abateri în sarcina petentului există doar în cuprinsul notei de constatare, însă și aceasta este generică, cu trimitere la alte constatări ale unor comisii care au efectuat cele trei controale dispuse. În concret nu rezultă data comiterii faptei, abaterile care să fie identificate ca atare în regulament, statut sau fișa postului. O singură abatere disciplinară apare motivată în drept, respectiv cea menționată la pct.5, constând în încălcarea prev.art.1 lit. a,g și h din Regulamentul intern, dar și în acest caz, se reține doar în mod abstract modul defectuos de colaborare cu salariații, aroganță, atitudine refractară, fără a se indica elemente concrete care să permită identificarea lor și raportat la aceasta, posibilitatea formulării unei apărări și verificarea veridicității acestor afirmații.
În acest context, față de abaterile menționate, nici măcar nu-și găsesc aplicabilitatea temeiurile enunțate din regulamentul intern.
În plus, faptele reținute, precizate și în cuprinsul întâmpinării constând în lipsă de experiență în domeniu, necunoașterea legislației, lipsa calităților manageriale apar mai mult ca o necorespundere profesională pentru funcția deținută și nu ca o abatere disciplinară astfel cum este definită de art.263 al.2 Codul Muncii.
Actualul Cod al prevede că sancțiunea disciplinară se poate dispune, sub sancțiunea nulității absolute, doar în urma unei acțiuni disciplinare care se realizează potrivit regulilor procedurale, reglementate în cadrul art.267 al.2-4. Punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituieconvocareasalariatuluiîn scris, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, iarîn cursul cercetăriidisciplinare, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa, să ofere toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare.
În cauză, nu s-a făcut dovada, în condițiile art.287 Codul Muncii, a convocării în scris a salariatului conform celor anterior menționate și nici nu a fost respectat dreptul la apărare a salariatului, de vreme ce, în cuprinsul notei de constatare se menționează că "declarația proprie a dl. a fost formulată în timpul cercetării disciplinare, astfel căapărarea salariatului nu a fosînlăturată", fiind evidentă încălcarea disp.art.267 al.4 Codul Muncii.
În consecință, măsura dispusă apare nelegală și sub aspectul îndeplinirii condițiilor privind cercetarea disciplinară, care nu a fost efectuată conform procedurii legale.
Termenele de aplicare a sancțiunilor disciplinare sunt prevăzute în art.268 al.1 Codul Muncii, acestea fiind termene de prescripție a răspunderii disciplinare. Textul citat prevede două termene diferite, respectiv un termen de 30 de zile calendaristice, care curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și un termen de 6 luni, calculat de la data săvârșirii faptei. Fiind vorba de termene de prescripție, împlinirea acestora are drept consecință pierderea dreptului angajatorului de a-l mai sancționa disciplinar pe salariatul vinovat.
Prin nota de constatare întocmită de persoana împuternicită să efectueze cercetarea disciplinară se arată la pct.1-3 că abaterile disciplinare rezultă din raportul de control înregistrat sub nr.5379/24.08.2007 și nr.7053/12.11.2007, raportul de audit intern nr.939/09.02.2007, iar pct.4 se referă la sesizarea șefilor formațiilor de, înregistrată la 31.10.2007. Rezultă cu certitudine că, la data înregistrării acestor acte, angajatorul a luat cunoștință despre abaterile săvârșite. De la această dată a început să curgă termenul de 30 de zile, și ca atare, hotărârea a fost emisă după împlinirea termenului de prescripție, la data de 20.12.2007. Cu privire la termenul de 6 luni, deși nu se menționează expres data săvârșirii faptelor, de vreme ce raportul de audit a fost înregistrat în februarie 2007 (pct.3), este clar că faptele au fost săvârșite anterior, astfel că în cauză a fost depășit și termenul de prescripție de 6 luni cel puțin în privința acestora precum și a celor constatate în perioada 11.01. - 02.02.2007 (pct.1). Fiind deci prescris dreptul angajatorului de aplicare a sancțiunii la data de 20.12.2007 în ceea ce privește "abaterile" menționate la pct.1-4, măsura dispusă este nelegală.
Ca atare, raportat la termenele de prescripție susmenționate, puteau fi avute în vedere eventual declarațiile celor doi salariați, înregistrate la 14.12.2007 (pct.5 din notă 11 dosar) însă și acestea "confirmă" modul defectuos de colaborare, aroganță nejustificată și atitudine refractară, iar din formulare, rezultă că și aceste fapte ar fi fost comise anterior, însă fără să conțină datele necesare pentru a se vedea dacă sancțiunea nu ar fi fost prescrisă și sub acest aspect. Analizând declarațiile respective, de altfel contestate de petent, nici una din ele nu prezintă fapte care să poată fi probate în concret în instanță. Oricum, doar aceste fapte, constând într-un comportament arogant și o lipsă de comunicare cu anumite persoane, și acestea parțial infirmate prin probele testimoniale administrate în cauză, nu pot justifica în sine, aplicarea sancțiunii disciplinare celei mai grave a desfacerii contractului de muncă, în raport cu criteriile cuprinse în art.266 Codul Muncii. Aceasta cu atât mai mult cu cât până în prezent petentul nu a fost niciodată sancționat.
Având în vedere că numeroasele motive de nelegalitate anterior reținute (referitoare la prescripția aplicării dreptului la sancțiune, precum și nulitățile aplicabile, sus arătate) determină anularea măsurii, s-a apreciat că nu se mai impune cercetarea cauzei și sub aspectul temeiniciei.
În consecință, a fost admisă prezenta contestație și în temeiul art.78 Codul Munciis -a dispus anularea hotărârii nr.242/2007 emisă de intimat și reintegrarea contestatorului cu data de 31.12.2007 în funcția avută de serviciu public județean
Totodată intimatul a fost obligat la plata unei despăgubiri echivalente cu drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2008 și până la reintegrare, actualizate cu rata inflației.
În baza art.274 Cod Procedură Civilă intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată justificate de contestator, în sumă de 1.500 lei
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu consecința respingerii contestației.
În expunerea de motive arată că sentința atacată este consecința aplicării greșite a legii.
Eliberarea din funcție a contestatorului, arată pârâtul, este o desfacere disciplinară a contractului individual de muncă specifică administrației publice locale. Sancțiunea disciplinară a concedierii prin eliberarea din funcția de serviciu a contestatorului a fost luată ca urmare a săvârșirii de către acesta a unor abateri grave de la regulile de disciplină a.
Elementele obligatorii din cuprinsul deciziei de concediere au fost înscrise în integralitatea lor în Hotărârea nr.242/20.12.2007. Motivele de drept indică clar sediul materiei - art.61 lit.a, art.263, 264 alin.1 lit.f, art.266, art.267 și art.268 din Codul Muncii, iar motivele de fapt sunt indicate generic în art.2 al actului administrativ care face trimitere la "anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre".
Nu se poate afirma că a fost aplicată o altă sancțiune disciplinară, câtă vreme actul administrativ a fost motivat în fapt și drept cu sediul materiei desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă și cu prevederile Legii nr.215/2001.
Prin Dispoziția nr.274/2007 a fost împuternicită o persoană care a realizat cercetarea disciplinară prealabilă în cauză. Prin adresa nr.7266/21.11.2007 contestatorul a fost convocat la sediul angajatorului pentru data de 26.11.2007 orele 12,00 în vederea cercetării disciplinare prealabile. Contestatorul nu a fost privat de dreptul la apărare, având posibilitatea de a se apăra în tot cursul cercetării prealabile.
Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, dispunând probe fără utilitate și finalitate, care ulterior au fost ignorate.
Contrar susținerilor instanței de fond, angajatorul a respectat termenele impuse de art.268 alin.1 din Codul Muncii. Angajatorul a luat cunoștință de abaterile săvârșite de către contestator la data de 07.12.2007, dată la care președintele Consiliului Județean Aac onvocat consiliul, care a aplicat sancțiunea la data de 20.12.2007.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Contestatorul a deținut funcția de serviciu la Serviciul Public Județean din cadrul Consiliului Județean H în perioada 15.04.2005 - 31.12.2007, dată de la care, prin Hotărârea nr.242/20.12.2007 s-a dispus eliberare sa din funcție și încetarea contractului individual de muncă în conformitate cu dispozițiile art.61 lit.a, art.263, art.264 lit.f, art.266-268 Codul Muncii, precum și ale art.91 alin.2 lit.e și art.97 alin.1 din Legea 215/2001 republicată.
Așa cum corect a observat instanța de fond, potrivit art.263 alin.1 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Contrar susținerilor pârâtului, în sensul că eliberarea din funcție a contestatorului este o desfacere disciplinară a contractului individual de muncă specifică administrației publice locale, este de observat faptul că sancțiunile disciplinare sunt limitativ enumerate de art.264 Codul Muncii, astfel că pârâtul, în calitate de angajator, nu poate aplica o altă sancțiune disciplinară, cum este cazul eliberării din funcție a contestatorului, sancțiune inexistentă în lege.
În aceste condiții este corectă aprecierea instanței de fond în sensul că măsura concedierii salariatului, ca sancțiune disciplinară, nu poate fi consecința unui act administrativ, ci numai a unei decizii emisă în condițiile art.263-268 Codul Muncii.
De asemenea contrar susținerilor pârâtului recurent, decizia atacată nu îndeplinește condițiile de formă cerute de art.268 alin.2 din Codul Muncii în sensul că nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate de contestator și nu s-au menționat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Pârâtul susține fără temei faptul că aceste mențiuni sunt suplinite prin art.2 al actului administrativ care face trimitere la "anexa care face parte integrantă din prezenta din prezenta hotărâre", câtă vreme art.268 alin.2 impune, sub sancțiunea nulității absolute, ca aceste elemente să fie cuprinse în mod obligatoriu în decizie. Dealtfel, așa cum corect a constatat instanța de fond, nici anexa în discuție nu conține elementele prevăzute de art.268 alin.2 lit.b și
Faptele reținute ca abateri disciplinare sunt, deci, menționate numai în nota de constatare și nu în decizia atacată. Dar chiar în respectiva notă de constatare nu se menționează data comiterii faptelor reținute în seama contestatorului, iar acestea, așa cum sunt menționate generic nu se regăsesc în Regulamentul intern, în statut sau fișa postului.
Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a observat corect faptul că angajatorul a realizat în cauză cercetarea disciplinară prealabilă cu încălcarea prevederilor art.267 din Codul Muncii.
Astfel, chiar dacă a fost însărcinată o persoană să efectueze cercetarea disciplinară prealabilă, nu s-a făcut dovada comunicării în scris a salariatului, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, așa cum se prevede imperativ în art.267 alin.2 din Codul Muncii. De asemenea, câtă vreme din cuprinsul notei de constatare rezultă că în timpul cercetării disciplinare contestatorul a dat o declarație, în decizia de sancționare nu sunt nominalizate motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, situație în care angajatorul a nesocotit dispozițiile art.268 alin.2 lit.e raportat la art.267 alin.4 Codul Muncii.
În fine, de asemenea contrar susținerilor sale, angajatorul nu a respectat prevederile art.268 alin.1 Codul Muncii, conform cărora avea obligația de a dispune aplicarea sancțiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În acest sens este corectă reținerea instanței de fond în sensul că angajatorul recurent a luat la cunoștință de abaterile disciplinare reținute în seama contestatorului, chiar generic prezentate după cum s-a arătat mai sus, la datele de 24.08.2007 și 12.11.2007, când a fost înregistrat raportul de control, 09.02.2007, data raportului de audit intern și 31.10.2007, data sesizării șefilor de formații, și nu la data de 07.12.200, cum fără temei susține contestatorul.
Termenul de 30 de zile sus arătat, care este un termen de prescripție a răspunderii disciplinare, curge de la data înregistrării actelor în discuție, Hotărârea nr.242/20.12.2007 a Consiliului Județean prin care s-a dispus eliberarea din funcție contestatorului, fiind emisă după împlinirea termenului de prescripție de 30 de zile, astfel încât măsura dispusă este nelegală, fapt corect constatat de instanța de fond. De asemenea, corect a reținut instanța de fond și faptul că în cauză a fost depășit și termenul de prescripție de 6 luni în privința faptelor menționate în raportul de audit din februarie 2007.
Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală, fiind la adăpost de criticile formulate, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul Județean H împotriva sentinței civile nr.855/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.11.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- ---
Red.
Tehnored. 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Alina Lodoabă Nicoleta VesaJudecători:Alina Lodoabă Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Ioana Cibu Mirea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 677/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. → |
|---|
