Contestație decizie de concediere. Decizia 1129/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1129
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurentul intimat și de intimata recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr. 2074 din 05 X 2009 Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul intimat și avocat pentru societatea intimată recurentă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-au depus întâmpinări.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Recurentul intimat precizează că nu dorește să-și angajeze apărător, nu depune întâmpinare la recursul formulat de societate, nu mai are cereri de formulat.
Avocat precizează deasemeni că nu depune întâmpinare la recursul formulat de recurent, nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Recurentul intimat precizează că a declarat recurs împotriva sentinței Tribunalului Vaslui deoarece în motivarea contestației introdusă la fond a solicitat anularea în întregime a deciziei -/2008 emisă de societate. Instanța a luat act de o decizie internă a angajatorului emisă după introducerea contestației sale ceea ce contravine cu legislația muncii. S-a emis o decizie internă contrară cu dispozițiile legii doar instanța de judecată fiind în măsură să se pronunțe asupra unei decizii de desfacere a contractului de muncă. Tribunalul Vaslui trebuia să se pronunțe asupra deciziei de concediere pentru întreaga perioadă și nu parțial.
Solicită modificarea sentinței, anularea deciziei din 9 X 2008 iar urmare anulării acestei decizii ar trebui acordate tichetele de masă, contravaloarea concediului de odihnă neefectuat pe anii 2007- 2009, acordarea tichetelor cadou. În ce privește plata contravalorii asigurărilor de transport precizează că acestea derivă din activitatea de agent pe care a desfășurat- Art. 78 din Codul Muncii precizează obligativitatea plății și altor drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu era concediat ilegal. În ce privește diferența de diurnă pentru activitatea prestată în străinătate, instanța de fond a reținut greșit prevederile contractului colectiv de muncă de la art.45 lit. Angajatorul susține că diurna este negociabilă însă dispozițiile art.45 arată exact care sunt valorile care trebuie acordate. Angajatorul nu a mai acordat diurne din anul 2007. Nivelul diurnei este cel stabilit pentru bugetari. A solicitat diurna la nivelul minim iar la fond a depus ca practică judiciară o sentință a Tribunalului Galați.
Concluzionând, solicită admiterea recursului formulat, modificarea sentinței, admiterea contestației, anularea deciziei -/9 X 2008 și plata drepturilor de care a fost privat pe întreaga perioadă de disponibilizare.
Avocat, în ce privește recursul declarat de societate solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs. Decizia de reintegrare a contestatorului a fost emisă cu mult înainte de a se pronunța instanța de fond deci nu poate fi considerată un act emis cu rea credință. Contestatorul a fost reintegrat în muncă cu drepturi depline începând cu data de 01 XI 2008 însă acesta a refuzat prezentarea la locul de muncă cu toate că i s-a adus la cunoștință acest fapt. Mai mult, instanța de fond i-a acordat tichete de masă pentru perioada cît acesta nu a fost prezent la locul de muncă.
Solicită respingerea recursului formulat de recurentul intimat, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul intimat solicită respingerea recursului formulat de societate ca nefundat.
Instanța constată dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr-, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. - emisă de intimata pe data de 09.10.2008, reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, plata drepturilor salariale actualizate și indexate și a celorlalte drepturi cuvenite (contravaloarea indemnizației de concediu pentru anii 2007 și 2008, contravaloarea tichetelor de masă și tichetelor cadou, plata diferenței de diurnă pentru perioada lucrată în străinătate în anul 2008, și plata contravalorii asigurării de transport) între data disponibilizării și data reîncadrării efective.
Motivându-și în fapt contestația, a arătat că a fost angajat pe postul de agent de turism la Agenția Bârlad a LS începând cu luna 2007. După revenirea în țară din două delegări consecutive în străinătate a primit decizia de a efectua o nouă delegare în Italia pentru o perioadă de 60 de zile. Contestatorul precizează că a refuzat această nouă delegare întrucât consideră că i s-ar fi schimbat și felul muncii ceea ce reprezintă o modificare unilaterală și ilegală a contractului individual de muncă. Ulterior comunicării refuzului, societatea i-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă prin decizia contestată.
Prin întâmpinarea formulată, Sas olicitat respingerea contestației ca fiind rămasă fără obiect motivat de faptul că decizia atacată în instanță a fost revocată de către societate prin decizia nr. - din 08.11.2008 începând cu data de 01.11.2008.
Intimata susține că în urma revocării deciziei de concediere emisă înainte de primul termen de judecată, contestatorul a fost repus în funcția anterior deținută și că i se recunoaște dreptul la plata salariului până la data revocării deciziei. Se mai arată că a refuzat a se prezenta la lucru.
Intimata solicită respingerea cererii privind acordarea contravalorii tichetelor de masă întrucât acestea se pot acorda numai pentru perioada în care salariatul este prezent efectiv la locul de muncă.
Referitor la capătul de cerere privind plata diferenței de diurnă solicitată de contestator, LSs olicită respingerea acestuia întrucât nr.HG 518/1995 (la care face trimitere contestatorul în precizările la acțiune de la fila 24 din dosarul cauzei ), prevede expres situațiile pentru care se acordă diurna în cuantumul solicitat de, iar pentru agenții economici aceste prevederi nu sunt imperative având doar un caracter de recomandare. Se mai arată că nivelul minim al diurnei este cel reglementat de nr.HG 543/1995, respectiv nr.HG 1860/2006, iar cuantumul diurnei pentru angajații societății este mai mare decât cel minim. Nivelul diurnelor este cel specificat prin regulamentul emis de către societate în acest sens.
Intimata a mai solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea contravalorii indemnizației de concediu solicitată de contestator pentru anii 2007 și 2008, deoarece salariatul nu a solicitat acordarea concediului fiind astfel în culpă, iar compensarea în bani este posibilă doar dacă concediul nu este acordat din culpa angajatorului.
Intimata a solicitat și cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Părțile au depus înscrisuri, în copie.
Prin sentința civilă nr. 2074 din 5.10.2009, Tribunalul Vasluia admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - "" SRL
A dispus anularea Deciziei nr. - de desfacere a contractului individual de muncă emisă pe data de 09 octombrie 2008 de intimată, pentru perioada 10 octombrie 2008 - 31 octombrie 2008.
A luat act de anularea Deciziei nr. -/09.10.2008 începând cu data de 01.11.2008, prin decizia nr. -/08.11.2008.
A obligat intimata să-l reintegreze pe contestator în perioada 10.10.2008 - 12.11.2008 pe postul de agent turism la Agenția Bârlad a - "" SRL
A obligat intimata să-i plătească contestatorului drepturile salariale actualizate și indexate cuvenite pentru perioada 10.10.2008 - 12.11.2008.
A obligat intimata să-i plătească contestatorului contravaloarea indemnizației aferente concediului de odihnă pentru anul 2007 și 2008, proporțional cu perioada lucrată.
A obligat intimata să-i plătească contestatorului contravaloarea tichetelor de masă aferentă perioadei 10.10.2008 - 12.11.2008.
A respins capătul de cerere solicitat de contestator privind acordarea contravalorii tichetelor cadou pentru perioada 10.10.2008 - 12.11.2008.
A respins capătul de cerere solicitat de contestator privind plata diferenței de diurnă pentru perioada lucrată în străinătate în anul 2008.
A respins capătul de cerere solicitat de contestator privind plata contravalorii asigurării de transport.
A respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
A luat act că nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
este angajatul societății intimate în postul de agent turism la Agenția Bârlad începând cu data de 26.11.2007. Prin Decizia nr. - din 09.10.2008, contestatorului i se desface disciplinar contractul individual de muncă începând cu data de 10.10.2008, decizie primită de pe data de 17.10.2008.
Ulterior, această decizie este revocată de către societatea angajatoare începând cu data de 01.11.2008 prin Decizia nr. -/08.11.2008, primită de contestator pe data de 12.11.2008.
Fiind interpelat de instanță la termenul din data de 11.12.2008, a precizat că a refuzat să reia raporturile de muncă cu societatea intimată după revocarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, motivat de faptul că S nu a vrut să-i plătească drepturile salariale pentru perioada 09.10.2008 - 01.11.2008.
În ce privește afirmația intimatei din întâmpinare, că prin emiterea Deciziei nr. -/08.11.2008 contestația formulată a rămas fără obiect, instanța constată că susținerea acesteia este nefondată întrucât această decizie de revocare produce teoretic și practic efecte începând cu data de 01.11.2008, respectiv 12.11.2008 data comunicării ei contestatorului, iar Decizia nr. -/09.10.2008 de desfacere a contractului individual de muncă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice în perioada 10.10.2008 - 31.10.2008.
Decizia de revocare nu vizează perioada mai sus menționată (10.10.2008 - 31.10.2008) drept pentru care urmează să se pronunțe asupra legalității Deciziei nr. -/09.10.2008 de desfacere a contractului individual de muncă pentru acest interval de timp.
Prin Decizia nr. -/09.10.2008, a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în baza dispozițiilor art. 61 lit. a coroborate cu prevederile art. 264 alin. 1 litera f Codul Muncii, motivat de faptul că acesta nu a respectat Decizia de delegare nr. -/23.09.2008 pe teritoriul Italiei începând cu data de 01.10.2008 încălcând astfel dispozițiile stipulate în contractul individual de muncă.
Societatea intimată a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, contestatorul fiind convocat în vederea efectuării acesteia.
Refuzul contestatorului a avut la bază motive obiective legate de starea sa de sănătate precară precum și de cele legate de efectuarea unor delegări succesive în primele nouă luni ale anului 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 61 litera a Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în "cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară."
Delegarea, conform art. 43 din Codul Muncii, este exercitarea temporară din dispoziția angajatorului de către salariat a unor lucrări sau sarcini corespunzătore atribuțiilor sale de serviciu, în afara locului său de muncă.
Delegarea este o măsură temporară, obligatorie pentru prima perioadă de 60 de zile după care poate fi prelungită cu acordul salariatului.
Instanța a apreciat că refuzul lui de a fi delegat pe teritoriul Italiei începând cu data de 01.10.2008 nu poate interpretat ca o abatere gravă care să aibă drept consecință desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Încălcarea obligațiilor de către salariat atrage răspunderea acestuia și aplicarea sancțiunii, însă cu respectarea întocmai a principiului legalității, a criteriilor generale de utilizare în alegerea sancțiunii: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior. Intimata nu a indicat și dovedit modul în care califică o abatere disciplinară gravă și consecințele acesteia, deși sarcina probei îi revine în întregime conform art. 287 Codul Muncii. Cu atât mai mult nu a demonstrat că măsura delegării este una legală, care să infirme susținerile contestatorului privind lipsa consimțământului său la noua delegare dispusă în cursul aceluiași an. Prin urmare, refuzul contestatorului față de executarea unei dispoziții de delegare este justificat.
Față de cele expuse, instanța a constatat că în speță nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 61 litera a Codul Muncii, coroborate cu prevederile art. 264 alin. 1 litera f al aceluiași cod, și în consecință în baza dispozițiilor art. 78 din Codul Muncii va dispune anularea Deciziei nr. - de desfacere a contractului individual de muncă emisă pe data de 09.10.2008 de intimată pentru perioada 10.10.2008 - 31.10.2008, perioadă când aceasta a fost în circuitul civil.
Având în vedere că s-a dispus anularea deciziei de concediere (nr. -/09.10.2008 pentru perioada 10.10.2008 - 31.10.2008), în baza dispozițiilor art. 78 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, instanța va obliga intimata să-l reintegreze pe pe postul de agent turism la Agenția Bârlad a S și să-i plătească acestuia drepturile salariale actualizate și indexate începând cu data de 10.10.2008 dată la care decizia de desfacere a contractului individual de muncă a început să își producă efecte și până la data de 12.11.2008, dată la care decizia de revocare a fost comunicată contestatorului.
Întrucât Decizia nr. -/09.10.2008 a fost revocată prin Decizia nr.-/08.11.2008, s-a constatat că decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost desființată de drept motiv pentru care se va lua act de anularea acesteia începând cu data de 01.11.2008, dată la care decizia de revocare a fost emisă.
În ce privește capătul de cerere solicitat de contestator privind acordarea indemnizației aferentă concediului de odihnă pentru anul 2007 și 2008 proporțional cu perioada lucrată, instanța a apreciat că acesta este întemeiat.
Susținerile intimatei conform cărora contestatorului nu i-a fost acordat concediul de odihnă pe anii 2007 și 2008 întrucât acesta în mod culpabil nu a solicitat acordarea acestuia sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Art. 141 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că concediul de odihnă se acordă în cursul anului și doar prin excepție poate fi luat în cursul anului următor.
Nu se prevede însă ce se întâmplă dacă nu se acordă concediul de odihnă nici în anul următor. În materia litigiilor de muncă, doctrina prevede că în acest caz, soluția nu poate fi alta decât obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egală cu indemnizația de concediu la care ar fi avut dreptul salariatul respectiv.
În atare situație, instanța va obliga intimata să-i plătească contestatorului contravaloarea indemnizației aferentă concediului de odihnă pe anii 2007 și 2008 proporțional cu perioada lucrată.
Instanța a constatat că și capătul de cerere solicitat de contestator privind acordarea tichetelor de masă pentru perioada 10.10.2008 - 12.11.2008 este întemeiat.
Începând cu data de 01.11.2008, teoretic, a fost reintegrat efectiv; practic reintegrarea sa a avut loc la data de 12.11.2008 dată la care decizia de revocare a deciziei (de desfacere a contractului individual de muncă) nr. -/09.10.2008 i-a fost comunicată.
Pentru perioada 10.10.2008 - 12.11.2008, a fost lipsit de tichetele de masă pe care le-ar fi primit dacă ar fi fost prezent efectiv la locul de muncă.
Apărarea intimatei care susține că nu îi poate acorda contestatorului tichete de masă întrucât acesta nu a fost prezent efectiv la locul de muncă nu este însușită de către instanță care apreciază că lipsa de la serviciu a lui se datorează atitudinii societății intimate, care prin argumentația formulată își invocă practic propria turpitudine, ceea ce nu poate fi admis.
Instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere solicitat de contestator privind acordarea tichetelor cadou întrucât acestea nu au fost prevăzute în contractul individual de muncă (care prevede doar acordarea tichetelor de masă) și nici în contractul colectiv de muncă (care de asemenea prevede la art. 37 doar acordarea de tichete de masă.
În ce privește cererea contestatorului privind acordarea diferenței de diurnă pentru perioada lucrată în străinătate în anul 2008, instanța o va respinge pentru următoarele considerente:
își întemeiază pretențiile și calculul concret a sumei solicitate cu titlul de diurnă pe prevederile nr.HG 543/1995 (abrogată prin HG1860/1996 ), care prevede că acest act normativ se aplică "personalului autorităților și instituțiilor publice indiferent de finanțarea acestora."Pe de altă parte, art. 2 din același act normativ prevede că "salariații din cadrul - societăților comerciale - la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile bănești pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului se acordă în condițiile prevăzute de contractele colective de muncă sau individuale de muncă".
Tribunalul a reținut că a beneficiat de diurnă conform anexei 2 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, în cuantum de 650 Euro lunar. Având în vedere prevederile art. 236 alin. 4 Codul Muncii care stabilesc că contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere solicitat de contestator privind acordarea diferenței de diurnă pentru perioada lucrată în străinătate în anul 2008, contestatorul fiind de acord cu cuantumul diurnei stabilit în anexa 2 din acest contract.
În ce privește capătul de cerere solicitat de contestator privind acordarea contravalorii asigurării de transport instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere, întrucât nici în contractul individual de muncă și nici în fișa postului lui nu se regăsește obligația de a încheia contracte de asigurare în beneficiul unui terț și nici dreptul de a beneficia de "asigurări de transport". Acest capăt de cerere vizează, după cum rezultă din borderourile depuse la fila 98 din dosar sume plătite probabil cu titlu de comision în temeiul unui contract de către o societate de asigurări, persoană juridică distinctă de angajatorul intimat.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată va fi respinsă ca nedovedită de către instanță motivat de faptul că S nu a făcut dovada cheltuielilor suportate cu prilejul soluționării acestui litigiu.
La termenul din data de 24.10.2008, contestatorul a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată, drept pentru care instanța va lua act de aceasta.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, contestatorul și intimata - SRL
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul contestator susține că anularea judiciară a deciziei trebuia să aibă în vedere întreaga perioadă de disponibilizare. În contradicție cu prevederile art. 77 Codul Muncii, prima instanță a luat act de o decizie a angajatorului emisă după depunerea contestației. Recurentul consideră că, în acest mod, au fost încălcate prevederile art. 14 și art. 15 Cod civil, contravenindu-se și prevederilor art. 16 și art. 21 din Constituție.
Ca o consecință a admiterii contestației, în conformitate cu prevederile art.78 alin. 1 Codul Muncii, trebuie admise și cererile referitoare la acordarea tichetelor de masă pentru întreaga perioadă de disponibilizare, a tichetelor cadou pentru anul 2008 și acordarea contravalorii concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2007, 2008 și proporțional pentru 2009.
Mai susține recurentul că prima instanță nu a reținut nici prejudiciul ce i-a fost creat prin neîncasarea contravalorii medii a asigurărilor de transport încheiate, ca o consecință a concedierii nelegale. Sumele încasate reprezintă un drept colateral al activității de agent de turism, prin vânzarea de asigurări de călătorie obligatorii ce însoțeau biletele de călătorie emise în favoarea intimatei.
În ceea ce privește acordarea diferenței de diurnă, recurentul susține că intimata a încălcat prevederile CCM unic la nivel național 2007-2010, prin stabilirea unor niveluri ale diurnei sub minimul de 35 Euro prevăzut de legislația în vigoare.
În motivarea recursului, recurenta intimată - SRL S solicită modificarea sentinței, în sensul anulării obligației de reintegrare în perioada 10.10.2008-12.11.2008 și a obligației de plată a drepturilor salariale și a tichetelor de masă pentru aceeași perioadă.
Consideră recurenta că trebuie avut în vedere că, cu rea credință, a refuzat prezentarea la locul de muncă, deși a fost reintegrat cu drepturi depline începând cu data de 1.11.2008.
Mai consideră recurenta că a dat dovadă de diligență și de bună credință revocând decizia de desfacere a contractului de muncă cu mult înainte de primul termen de judecată, în timp ce a fost total dezinteresat de situația sa, în calitate de angajat.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, recurenta susține că instanța trebuie să țină cont de prevederile art. 5 alin. 2 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, care au fost greșit interpretate.
Nu au fost formulate întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului,precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea introductiva, prima instanță a fost investită cu soluționarea unui conflict de drepturi, respectiv a contestației formulate împotriva unei decizii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, recurentul contestator solicitând, pe lângă anularea deciziei, și reîncadrarea sa pe același post și plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi până la data reîncadrării efective.
Decizia nr. 6.54042 din 9.10.2008, emisă de recurenta intimată, este un act juridic unilateral, căruia i se aplică, în cazul anulării sale pe cale judiciară, regulile generale care guvernează anularea unui act juridic.
Astfel, prima instanță a examinat condițiile în care poate fi atrasă răspunderea disciplinară, reținând că, în cazul recurentului, salariat al recurentei - -, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Nefiind îndeplinite condițiile de valabilitate a actului juridic unilateral, respectiv decizia prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului emisă de recurentă, prima instanță putea să dispună, în conformitate cu prevederile art. 78 Codul Muncii, doar anularea totală și nelimitată a acestei decizii și obligarea recurentei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul, precum și, la solicitarea formulată de recurent, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, în sensul reintegrării acestuia pe postul deținut.
Or, prima instanță, aplicând greșit prevederile legale menționate, limitează efectele anulării deciziei nr. 6.54042 din 9.10.2008 doar pentru o anumită perioadă, 10.10.2008-31.10.2008, și "ia act de anularea" acestei decizii începând cu data de 1.11.2008, prin decizia nr. 6.60053 din 8.11.2008.
Aceasta, în condițiile în care "anularea" unui act juridic nu poate fi dispusă decât de o instanță de judecată, nu de către emitentul actului juridic. Recurenta, în calitatea sa de emitent al deciziei contestate, putea doar să o revoce, până la data pronunțării unei hotărâri definitive în contestația formulată, efectele revocării fiind tot totale și întinzându-se în timp până la data desfacerii contractului individual de muncă al recurentului, ca și în cazul anulării pe cale judiciară.
În cazul în care instanța de fond considera, independent de aspectul formal, că decizia nr. 6.60053 din 8.11.2008, prin care se "anula" decizia contestată începând cu data de 1.11.2008, este o decizie de revocare, contestația ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect. Prima instanță nu a calificat decizia de anulare ca un act de revocare, însă i-a recunoscut, în mod nelegal, efectele unei decizii de "anulare" începând cu o dată ulterioară datei desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al recurentului.
Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 78 Codul Muncii, constatând că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al recurentului a fost efectuată în mod nelegal și că recurenta nu a revocat decizia contestată, prima instanță ar fi trebuit să dispună anularea deciziei nr. 6.54042 din 9.10.2008, obligarea recurentei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat recurentul, începând cu data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, până la data reintegrării efective a recurentului și reintegrarea acestuia pe postul deținut la data emiterii deciziei.
Este evident că, în condițiile în care deciziei nr. 6.60053 din 8.11.2008 nu i se recunosc efectele unei decizii de revocare a deciziei nr. 6.54042 din 9.10.2008, nu se poate reține nici "diligența și buna credință" de care ar fi dat dovadă recurenta prin emiterea deciziei nr. 6.60053 din 8.11.2008 și, cu atât mai puțin, reaua credință a recurentului, care nu s-a prezentat la locul de muncă și a continuat procesul.
În ceea ce privește tichetele de masă, Curtea constată că acestea fac parte din categoria "celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul", acordate ca despăgubire. Așadar, în cazul concedierii nelegale, pentru distribuirea tichetelor de masă, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 2 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, nu prezentă relevanță numărul de zile în care salariatul concediat nelegal a fost prezent la lucru, ci numărul de zile în care salariatul, concediat în mod nelegal, ar fi trebuit să fie prezent la lucru, aceasta fiind perioada cuprinsă între data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă și data reintegrării efective.
Deosebit de tichetele de masă, tichetele cadou, neprevăzute în contractul individual de muncă și nici în contractul colectiv de muncă aplicabil, nu fac parte din categoria "celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul", care se acordă ca despăgubire.
De asemenea, nu se acordă, ca despăgubire, în cazul anulării concedierii nelegale, nici "contravaloarea concediului de odihnă neefectuat" in anul 2009. Potrivit dispozițiilor art. 141 Codul Muncii, concediul de odihnă se efectuează anual, în natură, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat fiind permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Deși a anulat decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, deci contractul individual de muncă al recurentului nu a încetat, prima instanță a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat de recurent în anii 2007și 2008, obligând recurenta intimată să-i plătească recurentului contestator "contravaloarea indemnizației aferente concediului de odihnă pentru anul 2007 și 2008, proporțional cu perioada lucrată". Recursurile formulate nu privesc, însă, această dispoziție a primei instanțe, doar recurentul contestator solicitând și contravaloarea concediului neefectuat în anul 2009, care, așa cum s-a arătat, nu se acordă ca despăgubire în cazul concedierii anulate de instanța de judecată.
Cu privire la plata contravalorii medii a asigurărilor de transport pe care le-ar fi încasat recurentul, Curtea constată că, în baza contractului de mandat-agent de asigurare-persoană fizică încheiat cu -. -, recurentul negocia și încheia contracte de asigurare cu terții, în numele și în contul asigurătorului. În executarea acestui contract, recurentul, agent de turism, salariat al recurentei, încheia contracte de asigurare călătorilor care beneficiau de serviciile recurentei. Aceasta nu înseamnă că activitatea desfășurată de recurent, în baza contractului de mandat-agent de asigurare-persoană fizică, are vreo legătură cu activitatea desfășurată de recurent, în baza contractului individual de muncă încheiat cu recurenta, și, cu atât mai puțin, că recurenta, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, are obligația de a-l despăgubi pe recurent în cazul în care acesta, în condițiile în care nu și-a mai desfășurat activitatea de agent de turism, nu a mai realizat nici venituri din activitatea pe care ar fi trebuit să o presteze în baza contractului de mandat-agent asigurare-persoană fizică. De asemenea, aceste venituri, care nu au legătură cu calitatea de salariat a recurentului, nu fac parte din categoria "celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul", pentru a putea fi aplicabile, în cazul anulării concedierii, dispozițiile art. 78 alin. 1 Codul Muncii.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind plata diferenței de diurnă. Potrivit art. 45 lit. b din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate vor beneficia de diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.
Recurenta - - a depus contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care stabilește, în art. 40 lit. c, că diurna în valută pentru deplasarea în străinătate este prevăzută în anexa la contract. Recurentul consideră că sumele prevăzute în această anexă, în EURO/lună, în funcție de categoria de salariați și agenția de delegare, ar încălca prevederile din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, în sensul că sunt sub minimul prevăzut de legislația în vigoare, fiind aplicabile prevederile art. 100 alin. 2, 3, 4 și art. 101 din CCM unic la nivel național.
Actul normativ invocat de recurent, în vigoare în perioada 2007-2009, este HG nr. 1860/2006. Potrivit art. 9 din acest act normativ, persoana aflată în delegare sau detașare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă primește o indemnizație zilnică de delegare sau de detașare de 13 lei, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea. Față de sumele din anexă la CCM la nivel de unitate, care pornesc, pentru un agent, de la 450 EURO/lună, un calcul simplu arată că acestea sunt cu mult peste indemnizația zilnică de delegare de 13 lei, stabilită prin actul normativ aplicabil la instituțiile publice.
Recurentul mai menționează și că legislația în vigoare prevede clar un nivel minim al diurnei de 35 EURO/zi, sub care intimata a coborât. "Legislația în vigoare", care prevede o atare sumă cu titlu de diurnă categoria I pentru Italia, este HG nr. 518/1995. Însă, art. 45 lit. b din CCM unic la nivel național pe anii 2007-2010, nu are în vedere, la stabilirea unui minim al diurnei, acest act normativ, aplicabil doar personalului R trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, așa cum sunt definite în art. 1, ci actul normativ menționat mai sus, aplicabil la instituțiile publice, care prevede o indemnizație zilnică de delegare de 13 lei.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă și reținând că este fondat, în parte, recursul declarat de contestatorul, se va admite acest recurs și se va modifica în parte sentința pronunțată de Tribunalul Vaslui. În conformitate cu prevederile art. 78 Codul Muncii, se va anula decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, se va dispune reintegrarea acestuia, iar intimata va fi obligată la plata unei despăgubiri. Se va respinge cererea privind acordarea tichetelor cadou și se vor menține dispozițiile din sentință care nu contravin prezentei decizii.
Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 2074 din 5 X 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte.
Anulează decizia nr. 6.54042 din 9 X 2008 emisă de intimata - SRL
Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut la data emiterii deciziei anulate.
Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi, inclusiv tichetele de masă, de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 10 10 2008 până la data reintegrării efective.
Menține dispozițiile din sentință privind " contravaloarea indemnizației aferente concediului de odihnă pentru anul 2007 și 2008, proporțional cu perioada lucrată", plata diferenței de diurnă pentru perioada lucrată în străinătate în anul 2008 și plata contravalorii asigurării de transport, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea privind acordarea tichetelor cadou.
Respinge recursul declarat de intimata - SRL împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 ex./16 XII 2009
Tribunal V - Judec.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Carmen
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1665/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1366/2009. Curtea... → |
|---|
