Contestație decizie de concediere. Decizia 1130/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1130/
Ședința publică de la 23 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 3: Anica
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de contestatorul, cu domiciliul ales la Cabinet Av., cu sediul în I,- împotriva sentinței civile nr.462/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta SC - SRL
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.10.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.10.2009, când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.462 din 13.03.2009, Tribunalul Galați - Secția Civilă, a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul - împotriva deciziei civile nr.2/27.11.2008 emisă de intimata SC - SRL
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea cu nr-,înregistrată pe rolul Tribunalului Galați -secția civilă, reclamantul - a solicitat anularea deciziei nr.2/27.11.2008 emisă de pârâta SC - SRL I, să se constate că raporturile de muncă au încetat prin demisie începând cu data de 03.11.2008, cu plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.
MOTIVELE DE FAPT ALE CONTESTAȚIEI:
A susținut că a fost angajat la societatea pârâtă pe durată neterminată, în baza contractului nr. -/2006 și a actului adițional nr. -/2006. Prin înștiințarea nr.5034/21.06.2008 reclamantul a fost concediat nelegal. Măsura dispusă a fost contestată și anulată prin sentința civilă nr. 1356/2008 pronunțată de Tribunalul Galați. Prin decizia nr. 1/27.10.2008, angajatorul a dispus reintegrarea și plata drepturilor salariale la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească. Totodată a dispus delegarea sa pe o perioadă de 60 zile la La data de 03.11.2008, reclamantul și-a dat demisia fără preaviz, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale pe care i le datora. Prin adresa nr. 5436/12.11.2008, angajatorul l-a convocat la cercetarea disciplinară. Deși a precizat că această cercetare este lipsită de obiect deoarece raporturile de muncă au încetat prin demisie, prin decizia nr. 2/27.11.2008, contractul său de muncă a fost desfăcut în temeiul art. 61 alin.1 lit. a din. Din punctul său de vedere această decizie este incorectă deoarece pârâta nu i-a plătit drepturile salariale restante, situație care îi permitea să demisioneze fără preaviz, în temeiul art. 79 alin.8. A recunoscut că aceste drepturi salariale i-au fost plătite la data de 02.12.2008, dar această plată a avut loc ulterior demisiei, situație care justifica acceptarea actului unilateral de încetare a raporturilor de muncă.
PROBELE: acte
DE DREPT- art.79 alin.8.
POZIȚIA PÂRÂTEI:
A solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că drepturile salariale acordate prin sentința civilă nr.1356/2008 pronunțată de Tribunalul Galați, au fost achitate la scurt timp după pronunțare, situație în care reclamantul nu poate invoca neplata salariului ca motiv de demisie fără preaviz. Consideră că reclamantul are o conduită premeditată determinată de faptul că nu este de acord cu delegarea la A solicitat să se constate că de fapt reclamantul invocă ca motiv al demisiei nerespectarea unei hotărâri judecătorești, conduită care nu se încadrează în teza art.79 alin.8.
PROBELE SOLICITATE ÎN APĂRARE DE PÂRÂTĂ: acte și interogatoriul reclamantului.
TEMEIUL DE DRET INVOCAT DE PÂRÂTĂ: art.79 alin 8..
OPINIA TRIBUNALULUI PE FONDUL:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei în baza contractului de muncă nr. -/2006.
Prin adresa nr. 5034/21.06.2008 emisă de pârâta, reclamantul a fost înștiințat că va fi concediat.
Această măsură a fost anulată prin sentința civilă nr. 1356/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați. Totodată pârâta a fost obligată să achite reclamantului drepturile salariale restante.
Anterior acestei hotărâri, la data de 27.10.2008 prin decizia nr.1, pârâta a procedat din proprie inițiativă la reîncadrarea reclamantului cu consecința acordării tuturor drepturilor salariale de care fusese lipsit.
Prin răspunsul dat la interogatoriu(f 73), reclamantul a recunoscut că la 2-3 zile de la comunicarea sentinței civile nr.1356/2008 pronunțată de Tribunalul Galați, pârâta i-a plătit toate drepturile salariale, motiv pentru care nu a fost nevoie să solicite punerea în executare.
La 03.11.2008, 5 zile de la pronunțarea sentinței civile nr. 1356/2008, reclamantul a înaintat pârâtei o cerere de demisie fără preaviz.
Fără a aștepta soluționarea acestei cereri nu s-a mai prezentat la serviciu, motiv pentru care pârâta a considerat că lipsește nejustificat și a procedat la concedierea disciplinară prin decizia nr. 2/27.11.2008, contestată în prezenta cauză.
Potrivit art.8 alin.1 muncii relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe. Ca urmare, în exercitarea drepturilor și obligațiilor lor părțile trebuie să manifeste o conduită loială,prudentă și să respecte ordinea de drept.
În cauză reclamantul a încălcat aceste obligații.
Dat fiind situația conflictuală care a existat între părți, acesta avea obligația să se intereseze de modul în care i s-a soluționat cererea de demisie fără preaviz și numai după aprobarea acesteia era îndreptățit să absenteze.
Pe de altă parte în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 79 alin.8 din două considerente:
Demisia fără preaviz este permisă în cazul în care angajatorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă. Textul este de strictă interpretare și nu poate fi extins și la alte situații.
În cauză între părți a existat un litigiu de muncă, soluționat în favoarea reclamantului și ca urmare acesta putea invoca neexecutarea unei hotărâri judecătorești, situație pentru care legiuitorul a reglementat alte mijloace de apărare a salariatului.
Nici dacă s-ar accepta că neplata drepturilor salariale acordate printr-o hotărâre judecătorească s-ar încadra în art.79 alin.8, conduita reclamantului nu este justificată.
Acesta a recunoscut că nu a formulat cerere de executare și nu a formulat plângere penală deoarece pârâta din proprie inițiativă la 2-3 zile de la comunicarea hotărârii a făcut plata.
Reclamantul nu a dovedit că a solicitat copia dispozitivului sentinței civile nr.1356/2008 și a prezentat-o pârâtei pentru a obține plata drepturilor salariale.
Ca urmare, conduita pârâtei care a efectuat plata la 2-3 zile de la data primirii sentinței civile a fost rezonabilă, iar reclamantul nu poate invoca neplata drepturilor pentru a obține încetarea contractului de muncă prin demisie fără preaviz. În consecință, pârâta și-a exercitat dreptul de a-l concedia în mod legal, drept care față de împrejurările concrete ale speței nu poate fi înlăturat sau cenzurat.
Impotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul
, criticând-o pentru nelegalitate întrucât:
- greșit s-a invocat pretinsa atitudine neloială a angajatului față de angajator ca argument în respingerea contestației;
- greșit instanța de fond a lărgit câmpul de aplicabilitate al dispozițiilor
referitoare la obligațiile angajaților în cazul demisiei cu respectarea termenului de preaviz;
- greșit a considerat instanța de fond că disp.art.79 alin.8 din Codul Muncii nu
sunt aplicabile în speță;
- greșit s-a invocat conduita "nejustificată" a contestatorului și "rezonabilă" cea
a intimatei, aceste susțineri fiind lipsite de suport juridic.
Pentru aceste motive, solicită recurentul admiterea recursului și modificarea
sentinței în sensul anulării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, nr.-/22.08.2006 și constatarea încetării acestuia prin demisie, la data de 03.11.2008.
Recursul declarat este fondat, pentru cele ce urmează:
Verificând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor prev. de art.304 pct.9 și 304/1 Cod procedură civilă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că prima instanță, deși a reținut corect situația de fapt existentă, invocând chiar situația conflictuală dintre părți, a apreciat total eronat că nu sunt incidente dispozițiile art.79 alin.8 din Codul Muncii. Se aceasta, urmare aprecierii greșite a "conduitei nejustificate" a contestatorului și a reținerii atitudinii "rezonabile" a unității-intimate.
Atât timp cât contestatorul fusese deja concediat - printr-o adresă supusă cenzurii instanței de judecată - sentința civilă nr.1356/2008 a Tribunalului Galați, iar cu o zi înainte de pronunțarea acestei sentințe, unitatea emite decizia nr.1/27.10.2008 - de reintegrare și plata drepturilor salariale restante, dar plata efectivă o face la 2-3 zile după comunicarea respectivei hotărâri (a se vedea că aceasta a fost redactată la data de 11.11.2008), greșit reține instanța de fond că nu sunt incidente în speță dispozițiile art.79 alin.8 din Codul Muncii, că în lipsa încălcării vreunei obligații din partea angajatorului, angajatul avea obligația respectării termenului de "preaviz". Că în lipsa acestuia, corect nu s-ar fi dat curs demisiei depuse de către angajat la data de 03.11.2008, pârâta exercitându-și astfel dreptul de a-l concedia în mod legal.
Curtea reține că tocmai față de împrejurările concrete ale speței, se impune cenzurarea acestui drept al angajatorului de a-l concedia pe angajatul deja șicanat de atitudinea nerezonabilă a intimatei și astfel, va admite recursul, va modifica în tot sentința în sensul anulării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, constatând încetarea acestuia, prin demisia depusă la data de 03.11.2008.
In drept, fiind aplicabile disp.art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul, cu domiciliul ales la Cabinet Av., cu sediul în I,- împotriva sentinței civile nr.462/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă nr.462/2009 a Tribunalului Galați și-n rejudecare:
Admite contestația.
Anulează decizia nr.2/27.11.2008 emisă de SC - SRL.
Constată încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin demisie, la 03.12.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red.-20.11.2009
Dact.MH-24.11.2009/4 ex.
Fond: -
Asistenți judiciari: -
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, Luminita Cristea, Anica
← Contestație decizie de concediere. Decizia 391/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5706/2009. Curtea... → |
---|