Contestație decizie de concediere. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1179
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
Grefier: - -
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta SC EXPORT-IMPORT SRL A împotriva sentinței civile nr. 699 pronunțată la 23 aprilie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere și pretenții bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei a depus la dosar decizia civilă nr. 1022 pronunțată la 17 iunie 2009 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, tabel cu salariul de încadrare avut pe perioada angajării, chitanța seria - nr. -/19.08.2009.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare în temeiul art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, motivat de faptul că instanța nu a pus în discuția părților excepția nulității pentru neemiterea și necomunicarea deciziei de concediere, discuțiile în fața instanței de fond vizând oportunitatea concedierii.
In subsidiar, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Arata ca instanța de fond a reținut că a fost respectată procedura concedierii colective; că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este obligatoriu și că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariu.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin contestația înregistrată la ribunalul Arad la 24 decembrie 2008 sub nr. 9/108, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC EXPORT IMPORT SRL A solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să dispună anularea concedierii reclamantei începând cu 23 decembrie 2008; să oblige pârâta s-o reintegreze pe locul de muncă anterior; să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii și până la reintegrarea acesteia pe locul de muncă deținut anterior concedierii, să oblige pârâta la acordarea sporului de vechime datorat în cuantum de 25% începând cu luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și conform art. 40 alin.3 litera d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 nr. 2001-2005, suma actualizată cu coeficienții ratei inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la data efectuării plății; să oblige pârâta SC Export Import SRL să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei sporul de vechime solicitat prin prezenta acțiune, cu cheltuieli de judecată.
In subsidiar, în măsura în care se apreciază ca fiind legală măsura concedierii, a solicitat obligarea pârâtei la acordarea către reclamantă a unui salariu lunar, conform art. 78 din același contract colectiv de muncă unic la nivel național.
În motivarea acțiunii a arătat că reclamanta a fost angajata pârâtei SC Export Import SRL conform contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. -/26 octombrie 2004 la ITM și că prin înștiințarea nr. 364/2 decembrie 2008 i s-a comunicat că începând cu 23 decembrie 2008, îi va înceta contractul de muncă datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte și a crizei economice mondiale.
Apreciază măsura concedierii ca fiind nulă în condițiile în care măsura nu a fost motivată în fapt, nu au fost respectate condițiile concedierii colective, nu a fost respectată durata preavizului; că are dreptul la acordarea sporului de vechime datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din pe anii 2007-2010 și conform art. 40 alin. 3 lit. d din pe anii 2005-2006 nr. 2001/2005.
Prin sentința civilă nr. 699 pronunțată la 23 aprilie 2009, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat concedierea reclamantei din 23 decembrie 2008, dispus reintegrarea în muncă a reclamantei și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a unor despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi cuvenite de la data concedierii până la reintegrarea în muncă; obligat pârâta la acordarea în favoarea reclamantei a sporului de vechime în procent de 5% din salariul de bază începând cu 12 octombrie 2007 până în luna decembrie 2008 inclusiv, sumă actualizată cu coeficienții ratei inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la cea a plății.
A obligat pârâta să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei sporul de vechime de mai sus, a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata unui salariu lunar în conformitate cu prevederile art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2008, obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că deși pârâta a respectat etapele premergătoare emiterii deciziei de concediere, însă nu a emis decizia de concediere conform art. 74 Codul muncii, care impune comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris; că acordarea ajutorului de șomaj nu înlătură consecințele nerespectării procedurii de concediere, în speță prin finalizarea acesteia prin emiterea deciziei de concediere și a comunicării acesteia reclamantei, fapt de natură a atrage nulitatea.
A apreciat că contractul colectiv de muncă unic la nivel național ar avea prevalență față de cel la nivel de unitate și că potrivit contractului individual de muncă, reclamanta s-a angajat în muncă la societatea pârâtă la 12 octombrie 2004, reclamanta fiind îndreptățită la acordarea sporului de vechime de 5% prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe 2007-2010.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC Export Import SRL, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Arad, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă.
Arată că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza pe excepția nulității absolute pentru necomunicarea deciziei de concediere, fără a pune acest aspect în discuția părților, în condițiile în care probele administrate au vizat oportunitatea concedierii; că dacă s-ar fi pus în discuție excepția, ar fi putut face dovada că a comunicat reclamantei decizia de concediere, aceasta semnând de primire în registrul societății la poziția 99; că prin modul de a proceda au fost vătămați în dreptul la apărare; că măsura concedierii a fost legală, chiar instanța de fond constatând că au fost respectate etapele premergătoare concedierii colective; că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază încă de la încheierea contractului individual de muncă; că instanța a ignorat prevederile alin. 1 și 2 ale art. 41 din și s-a substituit voinței părților pentru a determina schimbarea termenilor convenției ori de ai repudia efectele juridice; că hotărârea instanței ed fond nu a fost executată deoarece începând cu 1 martie 2009, societatea și-a suspendat activitatea pe durată nedeterminată conform încheierii Tribunalului Arad în dosarul nr. 31978/2009 și a mențiunilor din certificatul constatator eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
Reclamanta intimată, deși legal citată, nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recurs.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
In mod greșit, prima instanță a soluționat cauza pe excepția nulității absolute cu motivarea că pârâta nu a finalizat procedura concedierii prin emiterea unei decizii de concediere pe care s-o comunice reclamantei.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat constatarea nulității măsurii concedierii pentru nemotivarea în fapt, nerespectarea procedurii concedierii, nerespectarea duratei preavizului, probatoriul în cauză fiind administrat pe aceste aspecte.
La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2009, termen la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentanta reclamantei a pus concluzii de admitere a contestației și de anulare a concedierii, cu motivarea că nu au fost respectate condițiile legale concedierii și durata preavizului, concluziile pârâtei raportându-se și ele la aceleași susțineri.
Instanța nu a invocat din oficiu și nici nu a pus în discuția părților nulitatea concedierii pe motiv că nu a fost emisă decizie de concediere în scris care să fie comunicată reclamantei.
Cu toate acestea, prin hotărârea recurată a dispus anularea concedierii pe motiv că nu ar fi fost emisă decizie de concediere conform art. 74 Codul muncii.
Procedând astfel, prima instanță i-a încălcat pârâtei dreptul la apărare, privând-o de posibilitatea de a se apăra și de a face dovada emiterii deciziei de concediere în conformitate cu prevederile art. 74 Codul muncii și a comunicării ei reclamantei.
Încălcarea dreptului la apărare prin nepunerea în discuția părților a excepției reținute ca temei pentru admiterea acțiunii atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile casării conform art. 304 pct. 5 cod procedură civilă.
În recurs, pârâta a depus decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 218 din 23 decembrie 2008 și copia registrului societății din care rezultă la poziția 114 că reclamanta a ridicat sub semnătură în data de 14 ianuarie 2009 decizia de concediere.
Raportat și la acest aspect, în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepția nulității concedierii.
Instanța de fond a reținut că a fost respectată procedura premergătoare concedierii,însă nu a analizat și celelalte motive invocate de reclamantă care țin de nemotivarea și nedovedirea cauzelor care au determinat luarea măsurii.
Față de cele de mai sus, având în vedere că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepție și cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. 5 cod procedură civilă va admite recursul pârâtei și va dispune casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Arad.
Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță va verifica susținerile reclamantei în raport de conținutul deciziei de concediere nr. 218 din 23 decembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta SC EXPORT-IMPORT SRL împotriva sentinței civile nr. 699 pronunțată la23 aprilie 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată.
Casează sentința civilă menționată mai sus cu trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
25.09.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 91/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 201/2008. Curtea de... → |
|---|
