Contestație decizie de concediere. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 201/
Ședința publică din 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, - 6,.27, împotriva sentinței civile nr. 1716/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata G SA, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata G SA consilier juridic în baza împuternicirii depusă la dosar - fila 6, lipsă fiind recurentul - contestator.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că, este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recursul este nemotivat.
Curtea având în vedere disp. art. 95 cod procedură civilă apreciază ca fiind îndeplinită procedura de citare cu recurentul - contestator.
Reprezentantul intimatei își menține excepția de nulitate a recursului invocată la termenul anterior. Conform art. 303 Cod procedură civilă recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenul de recurs. Solicită admiterea excepției, anularea recursului ca nemotivat.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr. 6743/121/08.10.2007 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata G anularea deciziei nr. 2501/20.09.2007, reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei, plata drepturilor salariale reactualizate de la data concedierii nelegale până la data reintegrării în funcție.
Motivându-și în fapt contestația a arătat că a fost angajat in funcția de tractorist in cadrul unității intimate, iar în data de 22.08.2007 a fost surprins de un agent de paza cu o cantitate de motorină în portbagajul autoturismului proprietate personală.
A mai arătat că s-a deplasat de la o poartă la alta pentru a-și ajuta un coleg să-și pornească utilajul.
Consideră că fapta sa de a ieși pe o poartă și a intra pe alta nu reprezintă abatere disciplinară iar față de sesizarea că ar fi sustras motorina din tractorul pe care îl deservea, Poliția a făcut cercetări si a constatat că nu există elementele care să demonstreze ca s-a săvârșit infracțiunea de furt.
A mai învederat că abaterile disciplinare prevăzut e de art.35 alin.5 lit.u si d din nu au fost dovedite de către intimată.
În susținerea contestației s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Intimata în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată motivat de faptul că prin decizia contestată i-a desfăcut contractul de muncă al contestatorului pentru că în data de 22.08.2007 contestatorul a părăsit locul de muncă fără aprobarea șefului ierarhic, deplasându-se cu tractorul unității pe care îl deservea, la Depozitul Investiții, ieșind în acest scop pe poarta, iar in portbagajul mașinii proprietate personală s-au descoperit 5 recipiente de plastic pline cu motorină.
A mai arătat că în urma cercetării s-a constatat că salariatul nu a respectat art.16 pct.4 din Regulamentul intern al unității conform căruia salariații sunt obligați să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea șefului ierarhic, iar potrivit pct.17 avea obligația să nu sustragă bunuri din proprietatea companiei, și de asemenea nu a respectat Fișa de privind sustragerea de bunuri materiale, părăsirea locului de muncă și executarea de cursa neordonată de beneficiar.
Prin sentința civilă nr. 1716/16.11.2007, Tribunalul Galația respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul -, în contradictoriu cu intimata G SA.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 2501/20.09.2007 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului în baza art.61 lit.a din Codul muncii deoarece in data de 22.08.2007, contestatorul a fost surprins cu o cantitate de 40 litri de motorină în autoturismul proprietate personală, și a părăsit locul de muncă fără aprobarea șefului ierarhic.
Instanța a reținut că la data de 22.08.2007, contestatorul a părăsit incinta societății fără aprobarea șefului ierarhic, fapta constituind abatere disciplinară conform disp. art.35 alin.5 din CCM la nivelul unității, precum si potrivit prevederilor de atribuții specifice funcției de tractorist.
De asemenea, instanța a reținut că fapta este având in vedere că părăsirea neautorizata a locului de muncă s-a făcut si cu utilajul pe care îl avea în exploatare, așa cum rezultă din nota de relații dată cu ocazia cercetării disciplinare prealabile.
Instanța a reținut că intimata nu a dovedit cu probe de laborator că motorina găsită în autoturismul proprietate personală a contestatorului este provenită din rezervorul tractorului.
Conform actelor depuse la dosarul cauzei intimata nu a dovedit sustragerea sau eventuala încercare de sustragere de combustibil din rezervorul tractorului, iar faptul că în autoturismul proprietate personală s-a găsit o cantitate de motorină fără a se putea dovedi proveniența, nu poate constitui abatere disciplinară.
Potrivit disp.art.37 alin.1 lit. din Regulamentul Intern se sancționează cu desfacerea contractului individual de muncă următoarele abateri: a părăsit locul de muncă fără aprobarea conducătorului direct (fără bilet de voie).
De asemenea, instanța a reținut că fapta contestatorului de a părăsi locul de munca fără aprobare cu utilajul pe care îl avea in exploatare, constituie abatere disciplinară gravă de natură a atrage desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Față de aceste considerente instanța a respinge ca nefondată contestația.
Împotriva sentinței civile a formulat la data de 1.02.2008 cerere de recurs contestatorul, fără a depune motivele de recurs.
Însă, potrivit art. 303 Cod procedură civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În materia conflictelor de muncă, cum este cauza de față, dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd cu titlu special termen de recurs de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
În cazul în care recursul nu este motivat în termenul legal de mai sus, acesta este nul, cu excepția situațiilor în care se invocă motive de ordine publică ce pot fi ridicate și din oficiu de instanță, care este însă obligată să le pună în dezbaterea părților.
În speță, nici până la termenul de judecată acordat la data de 31.03.2008, contestatorul nu a depus motivele de recurs.
Cum, în cauză, nu s-au depus motivele de recurs și nici nu s-au ivit motive de ordine publică care să impună punerea lor în discuția părților, recursul promovat de contestatorul se constată ca fiind nul, în conformitate cu prevederile art. 306 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constantă nul recursul declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, - 6,.27, împotriva sentinței civile nr. 1716/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31 Martie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
//2 ex/ 15 Aprilie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari:/C-tin
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1179/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 310/2008. Curtea de... → |
---|