Contestație decizie de concediere. Decizia 1187/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7030/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1187/
Ședința publică din data de 26 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul- pârât SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF.DR.AL., împotriva sentinței civile nr.2429 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.7408/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof.Dr.Al. prin avocat, cu împuternicire avocațială atașată la fila 25 dosar, intimata reclamantă, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.134/24.11.2008 atașată la fila 26 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentului pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof.Dr.Al. arată că recursul este întemeiat pe dispoz.art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii contestației, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei reclamante, depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2429/20.03.2008 pronunțată în dosarul nr.7408/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic "Prof.Dr. "; a anulat decizia nr.25/11.01.2007 emisă de intimat; a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei anulate prin reîncadrarea contestatoarei în funcția "șef secție" la Secția Clinică Psihiatrie VII și obligarea intimatei la plata indemnizației de conducere cuvenită corespunzător acestei funcții, începând cu data de 15.01.2007 și până la data de 11.08.2008; a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a ocupat în anul 1998 prin concurs postul de de Secție la secția VII Psihiatrie a Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. ", fiind numită în acest post prin Decizia nr.28/28.07.1998 a directorului spitalului și confirmată în acest post prin Ordinul Ministrului Sănătății nr.617/22.06.1998.
Reclamanta era la acea dată cadru didactic la Universitatea de Medicină și farmacie " ", iar la cererea sa secția VII Psihiatrie a devenit Secție Clinică, astfel cum era definită de art.8 lit.j din Legea nr.270/2003.
Potrivit art.8 lit.h) din Legea nr.270/2003, Legea Spitalelor, în vigoare până la data de 28 mai 2006 când a fost abrogată prin apariția Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, spitalul clinic este definit ca spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă. Institutele, centrele medicale și spitalele de specialitate care au în componență o clinică universitară sunt spitale clinice; j) secțiile clinice sunt secțiile de spital în care se desfășoară activități de învățământ universitar. Clinica universitară are în structura ei una sau mai multe secții clinice;
În anul 2004, reclamanta a formulat cererea înregistrată sub nr.4787/2004, adresată conducerii spitalului pârât, prin care a solicitat trecerea în rețeaua de asistență medicală a Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. " cu normă întreagă, începând cu data de 01.09.2004, contractul de muncă încheiat cu Universitatea de Medicină și Farmacie " " încetând potrivit art. 55 lit.b din Codul muncii, la data de 01.09.2004, potrivit deciziei nr.- din 15 iulie 2004.
Cu adresa nr. 4532 din data de 11.08.2004, intimatul Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. " a comunicat Direcției de Sănătate Publică a Municipiului B, acordul său privind trecerea în rețeaua de asistență medicală a salariatei contestatoare și a solicitat aprobarea ca aceasta să treacă de la Universitatea de Medicină și Farmacie " " în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. ", la Clinica VII Psihiatrie, în postul de medic șef de secție.
La data de 11.08.2004, când intimatul a solicitat aprobarea trecerii reclamantei în postul de medic șef de secție în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof Dr. ", la Clinica VII Psihiatrie, prevederile legale care reglementau ocuparea postului de șef secție nu impuneau condiția ca șefii secțiilor din spitalele clinice și universitare să îndeplinească și funcția de cadru didactic universitar, această condiție fiind prevăzută numai pentru șeful clinicii.
Astfel, reglementarea aplicabilă (art.34 din Legea nr.270/2003 în forma în vigoare la momentul ocupării postului de șef secție de către reclamantă) avea următoarea formulare:
Art.34 - (1) în spitalele clinice și universitare activitatea de învățământ și cercetare este condusă de șeful clinicii. Acesta este, de drept, cadrul didactic cu cel mai înalt titlu universitar, profesor sau conferențiar din clinica respectivă. Șeful clinicii nu poate fi cadru didactic consultant. (2) în cazul în care mai multe cadre didactice îndeplinesc condiția prevăzută la alin. (1) în aceeași clinică universitară, desemnarea șefului clinicii se face de către consiliul facultății, se confirmă de senatul universității și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și familiei. Secțiile din aceeași clinică universitară sunt conduse de șefii secțiilor și se subordonează șefului clinicii.
În acest context Tribunalul nu a putut reține susținerea intimatului în sensul că reclamanta nu putea ocupa în anul 2004 o funcție de conducere în cadrul unei secții clinice întrucât nu mai avea din septembrie 2004 calitatea de cadru universitar, față de împrejurarea că legea aplicabilă la momentul renunțării de către reclamantă la calitatea de asistent universitar și salariat al Universității de Medicină și Farmacie nu prevedea la acea dată această condiție pentru ocuparea postului.
Abia ulterior, alin.(2) al art.34 a fost modificat prin art.I pct. 91din nr.OG68/2004, astfel cum a fost completat prin Legea de aprobare nr.523/2004, în sensul că Secțiile din clinica universitară sunt conduse de șefii secțiilor care sunt cadre universitare numite cu aceeași procedură ca șeful clinicii și care se subordonează șefului clinicii.
Or, această modificare a intrat în vigoare abia la data de 02.12.2004, dată la care reclamanta ocupa deja postul de șef de secție clinică, cu respectarea prevederilor legale edictate pentru ocuparea valabilă a acestui post la data de 1 septembrie 2004, astfel încât modificarea legii, putea viza numai situațiile ulterioare intrării sale în vigoare, iar nu și situațiilor anterioare, născute sub imperiul unei alte reglementări, potrivit principiului neretroactivității legii civile, consacrat în art.1 din Codul civil și devenit principiu constituțional, astfel încât ar fi neconstituțională o dispoziție din această lege care ar prevedea că respectiva reglementare s-ar aplica retroactiv, deoarece norma civilă nu poate impune ca un fapt să aibă loc în conformitate cu dispozițiile ei decât după ce a fost adoptată, subiecții de drept se supun la data încheierii sau creării unor raporturi sau situații juridice legii aplicabile la momentul nașterii acestei situații iar nu unei posibile reglementări viitoare imprevizibile.
În aceste condiții, reținând că legea nouă nu poate avea vocația de a infirma situațiile juridice născute anterior adoptării acesteia, întrucât ar crea nesiguranță în circuitul civil și ar face să dispară orice putință de previzibilitate și stabilitate, Tribunalul a constatat că la data schimbării legii reclamanta ocupa în mod legal postul de șef de secție la Clinica VII Psihiatrie, fiind fără relevanță faptul că legea nouă, ulterioară introduce condiții suplimentare în privința cerințelor de ocupare a respectivului post, întrucât, în acest caz nu este vorba despre aplicarea imediată a legii noi, care se va aplica situațiilor juridice ivite după modificare legii ci despre aplicarea retroactivă a legii, ceea ce nu poate fi permis.
În caz contrar, consideră tribunalul, s-ar ajunge la situația absurdă în care o persoană care a dobândit un statut sau a fost numită într-o funcție cu respectarea tuturor condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul dobândirii acestuia ar fi lipsită de acel statut dacă ulterior legea nouă ar adăuga o condiție suplimentară pentru ocuparea acelei funcții sau pentru obținerea statutului respectiv, (de exemplu dacă legea prevede la un anumit moment dat faptul că o anumită funcție se ocupă prin numire pe bază de interviu iar ulterior legea nouă reglementează examenul sau concursul pentru ocuparea aceleiași funcții nu înseamnă că toți cei care au ocupat funcția anterior pe baza interviului și deci au îndeplinit la acea dată cerințele prevăzute de legea în vigoare la data numirii să fie nevoiți să ocupe același post prin examen/concurs sau să le înceteze numirea în funcția pe care au ocupat-o în mod legal).
Este real că în situațiile juridice care produc efecte succesive se poate pune problema aplicării imediate a legii noi, însă numai cu privire la acele efecte care urmează a se produce în timp sub efectul legii noi iar nu și în privința efectelor produse de situația juridică înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări, iar în cazul dat nașterea raportului juridic având individualitate proprie față de efectele produse în timp de această situație, cu consecința că faptele care au determinat constituirea unei situații juridice sânt și rămân guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, indiferent că legea nouă ar schimba condițiile necesare.
De altfel, în perioada de la data modificării legii în sensul introducerii cerinței ca șefii secțiilor clinice să fie cadre universitare, respectiv, 02.12.2004 și până la data de 11.01.2007, reclamanta a ocupat în continuare postul de medic șef de secție în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. ", la Clinica VII Psihiatrie, în condițiile în care nu mai era cadru universitar, ceea ce presupune faptul că, în realitate, modificarea legii nu a vizat și posturile ocupate anterior acestei date prin concurs și cu respectarea prevederilor legale aplicabile la momentul ocupării lor.
În aceeași ordine de idei, prima instanță a reținut că noua reglementare, respectiv Legea nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, păstrează aceeași formulare și prevede în art.184 alin.6 că "(6) În secțiile clinice universitare funcția de șef de secție se ocupă de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituției de învățământ medical superior în cauză."
Pentru aceleași considerente mai sus expuse, câtă vreme nici legea în discuție și nici Ordinul Ministrului Sănătății nr.1406/16.11.2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef secție, șef laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare publice, nu stabilesc în mod expres ( și nici nu ar putea să o facă fără a deveni retroactive și deci fără a fi neconstituționale în cazul legii și nelegale în cazul normei inferioare) faptul că se referă și la persoanele care au ocupat anterior, prin concurs, cu respectarea prevederilor legale edictate la acea dată pentru numirea în funcția respectivă, funcțiile vizate de art.184 alin.6 din lege, aceasta trebuie interpretată că se aplică numai situațiilor ce se vor ivi ulterior adoptării legii sau posturilor vacante la dat intrării în vigoare a legii și nicidecum persoanelor care la dat apariției legii ocupau funcțiile respective.
Aceeași interpretare se desprinde și din textul art.20 al Ordinul Ministrului Sănătății nr.1406/16.11.2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef secție, șef laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare publice, care face referire expresă la desfășurarea concursului/examenului pentru ocuparea funcțiilor vacante de șef secție, șef laborator sau șef de serviciu.
Împrejurarea că la numirea în funcția de șef de secție nu au fost respectate prevederile art.30 din Legea nr.270/2003, Legea spitalelor, articol modificat prin art.I pct.13 din nr.OG40/2004, în sensul că la numirea în funcție de șef de secție reclamanta nu a încheiat cu directorul general un subcontract de administrare, pe un mandat de 4 ani, ca act adițional la contractul de muncă, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți indicatori specifici de performanță care se stabilesc anual de către consiliul de administrație, nu este de natură să invalideze numirea salariatei în postul obținut prin concurs, aceasta cu atât mai mult cu cât responsabilitatea încheierii acestui contract de administrare adițional la contractul individual de muncă aparținea angajatorului iar nu salariatului neputându-i invoca propria culpă pentru a-ți fundamenta apărarea.
Or, contestatoarea a funcționat ca șef de secție și după modificarea art.30 din legea spitalelor (în sensul reglementării mandatului de administrare sub forma actului adițional) și până la data de 15.01.2007, când a început să-și producă efectele Decizia nr.25/206/11.-, context în care existenta unei asemenea convenții adiționale funcției exercitate este implicită pentru toată această perioadă, chiar dacă nu a îmbrăcat formă scrisă, câtă vreme prestațiile sunt dovedite și necontestate de părți, potrivit art.16 din Codul muncii, iar forma scrisă nu este prevăzută de lege ad validitatem.
Mai mult, Tribunalul a reținut că ulterior introducerii prin art.30 din egea nr.270/2003 a cerinței contractului de administrare, act adițional la contractul de muncă al reclamantei a existat o manifestare de voință a părților neîndoielnică în sensul numirii contestatoarei în funcția de șef de secție dedusă din acordul manifestat de pârât în sensul aprobării cererii nr. 4787/22.07.2004, formulată de reclamantă prin care a solicitat trecerea în rețeaua de asistență medicală a Spitalului Clinic de Psihiatrie "prof. Dr. " cu normă întreagă, începând cu data de 01.09.2004 și din adresa nr. 4532 din data de 11.08.2004 prin care intimatul Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. " a comunicat Direcției de Sănătate Publică a Municipiului B, acordul său privind trecerea în rețeaua de asistență medicală a salariatei contestatoare și a solicitat aprobarea ca aceasta să treacă de la Universitatea de Medicină și Farmacie " " în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. ", la Clinica VII Psihiatrie, în postul de medic șef de secție.
În acest context, Tribunalul a constatat că de la această dată a început să curgă mandatul de 4 ani, ca act adițional la contractul de muncă al reclamantei, mandat care nu era împlinit la data emiterii deciziei contestate (11 ianuarie 2007) dar care s-a epuizat pe durata soluționării cauzei, la data de 11.08.2008.
Față de cele mai sus expuse s-a constatat că decizia contestată este nelegală și netemeinică, întrucât temeiul juridic reținut de intimată în cuprinsul acesteia, respectiv art. 184 din Legea nr. 95/2006 nu putea justifica și pe cale de consecință nu putea întemeia măsura modificării unilaterale a contractului individual de muncă al reclamantei, fără a fi aplicat retroactiv și fără a constitui o măsură de modificare unilaterală a contractului individual de muncă a salariatei, această măsură astfel luată fiind lovită de nulitate absolută fiind emisă în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege pentru existența sa valabilă, cu consecința desființării acesteia și restabilirea legalității prin repunerea în situația anterioară, în sensul reîncadrării contestatoarei în funcția anterior deținută, respectiv, în postul de medic șef de secție la Clinica VII Psihiatrie, începând cu data de 15 ianuarie 2007 și până la încetarea mandatului de 4 ani al salariatei prin ajungere la termen, la data 11.08.2008.
Ca o consecință a repunerii părților în situația anterioară emiterii deciziilor anulate, Tribunalul a obligat intimatul la plata către contestatoare a unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariul cuvenit funcției de medic șef de secție și salariul primit efectiv prin înlăturarea indemnizației de conducere cuvenita, corespunzătoare funcției de medic șef de secție ncepând cu data de 15.01.2007 și până la data de 11.08.2008.
In conformitate cu prevederile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, a obligat intimatul care a căzut în pretenții, la plata către contestatoare a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței justificative aflată la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Spitalul Clinic "Prof.Dr. ", criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod pr.civilă, recurentul susține în esență că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și totodată a pronunțat sentința atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că deși contestatoarea a solicitat expres prin acțiunea introductivă de instanță anularea deciziei recurentei, repunerea părților în situația anterioară și plata diferențelor de drepturi bănești pe perioada cuprinsă între data producerii efectelor deciziei contestate și data reintegrării efective, prima instanță a dispus obligarea recurentului la plata sumelor respective nu până la data reintegrării efective, ci până la expirarea mandatului de șef de secție, respectiv până la data de 11.08.2008, dată care nu s-a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță și este ulterioară cu mai bine de 5 luni datei pronunțării sentinței recurate - 20.03.2008.
Se susține, de asemenea, că prima instanță a pronunțat sentința atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, Codul muncii prevede drept cazuri de încetare a contractului de muncă atât constatarea nulității contractului de muncă -art.56 lit.e Codul muncii, cât și la data retragerii de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorizațiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei (art.56 lit.h Codul muncii ).
În condițiile în care legea nouă introduce o condiție suplimentară (inexistentă la data perfectării raportului juridic de muncă) pentru ocuparea unui anumit post, este evident că fără a avea caracter retroactiv, postul respectiv nu mai poate fi deținut de salariatul care nu mai îndeplinește la data intrării în vigoare a legii noi, condițiile pentru exercitarea funcției respective, fiind incidentă ipoteza prevăzută de art.56 lit.h Codul muncii. Totodată, însuși actul adițional la contractul de muncă s-a realizat cu încălcarea cu încălcarea legii, incidente fiind dispozițiile art.56 lit.h Codul muncii, respectiv sancțiunii nulității absolute, susținere care potrivit principiilor generale în materia nulității și excepțiilor de la acestea, produce efecte pentru viitor, în cazul unor contracte cu executare succesivă, cum este cazul în speța dedusă judecății.
Mai mult, invocă recurentul, potrivit dispozițiilor de drept comun în materia nulității, această nulitate nu poate fi acoperită sau înlăturată nici prin buna credință a contestatoarei, care nu ar avea nici o responsabilitate sau culpă la încheierea unui act juridic nelegal.
Referitor la pretinsa retroactivitate a legii noi, prima instanță a nesocotit principiile din materia dreptului tranzitoriu. Ori, potrivit doctrinei relevante în materie, principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp sunt principiile neretroactivității legii noi, adică regula de drept potrivit căreia trecutul scapă, în principiu acțiunii legii noi, respectiv legea nouă nu se aplică situațiilor juridice definitiv constituite, precum și efectelor juridice produse de asemenea situații juridice, dacă nu au fost definitiv realizate înainte de intrarea în vigoare a legii noi și principul aplicării imediate a legii noi, adică regula de drept conform căreia legea nouă se aplică în principiu tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea în vigoare a situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor juridice ale situațiilor juridice anterior născute, modificate sau stinse.
Ori, legea nouă se aplică de la intrarea sa în vigoare fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, ci și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere de la data intrării în vigoare - facta pendintia, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute (născute, modificate sau stinse) - facta futura.
În aceste condiții, consideră recurentul, în speța dedusă judecății, prin introducerea unei cerințe suplimentare nu este afectată validitatea actelor juridice anterior încheiate, însă modifică pentru viitor condițiile în care respectivul raport juridic (raport de mandat) poate fi exercitat, ceea ce evident nu tinde de la retroactivitatea legii noi (din moment ce nu desființa retroactiv actul juridic), ci la respectarea principiului aplicării imediate a legii noi, principiu consacrat expres și de Codul muncii (art.56 lit.h). Din această perspectivă, conchide recurentul, nu pot fi reținute considerentele primei instanțe referitoare la o pretinsă retroactivitate a legii noi, în condițiile în care legea nouă nu impunea anularea actelor juridice încheiate, ci doar reglementarea pentru viitor a situației acestora, adică imposibilitatea continuării raporturilor juridice în forma existentă, respectiv cerința calității de asistent universitar și salariat al pentru deținerea în continuare a postului de șef de clinică. Prima instanță realizează o interpretare eronată a legii, raportat la data nașterii raportului juridic guvernat de legea în vigoare la acea dată - legea veche, validat și la data producerii efectelor acestuia - fiind un contract de executare succesivă, guvernată de legea nouă la data intrării acestuia în vigoare.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material aplicabile în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Prima instanță a pronunțat sentința atacată cu interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză (sub aspectul aplicării legii civile în timp), în concret art.34 din Legea nr.270/2003 în forma în vigoare la momentul ocupării postului de șef de secție de către reclamantă.
Aceste dispoziții nu prevedeau condiția calității de asistent universitar pentru ocuparea postului de șef de secție. Doar, după intrarea în vigoare a art.I pct.9 din OG nr.68/2004, astfel cum a fost completat de Legea de aprobare - Legea nr.523/2004, s-a stipulat în sensul că secțiile dintr-o clinică universitară să fie conduse de șefi de secție care sunt cadre universitare numite în aceeași procedură ca șeful secției, căruia i se subordonează.
La data modificării art.34 din Legea nr.270/2003 - 02.12.2004, reclamanta ocupa deja postul de șef de secție, post obținut cu respectarea legislației în vigoare pentru ocuparea sa valabilă la data de 1 septembrie 2004 a numirii sale, modificarea legii vizând, cum legal a statuat tribunalul, doar situațiile ulterioare intrării sale în vigoare potrivit principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.1 Codul civil, devenit principiu constituțional.
Aceasta întrucât neretroactivitatea legii civile este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după aplicarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute. Totodată și Constituția dispune în art.15 alin.2 că: "Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă". Astfel, legea civilă nouă - Legea nr.523/2004, se aplică situațiilor juridice ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi, nu și reclamantei care fusese deja numită în funcția de șef de secție, conform art.34 din Legea nr.270/2003, la 01.09.2004.
Ori, recurentul invocă criticile sale o excepție de la cele două principii sus enunțate ale aplicării legii civile în timp (principiul neretroactivității legii civile și al aplicării imediate a legii civile), respectiv retroactivitatea legii civile noi. Această excepție echivalează cu aplicarea legii civile noi la situațiile juridice anterioare adoptării ei și își putea găsi aplicarea doar în situația în care era consacrată expres de legea nouă, situație inexistentă în cauză, întrucât excepțiile nu se prezumă (nu se presupun) ele fiind de strictă interpretare.
În consecință, prima instanță a realizat, așa cum s-a mai arătat, o corectă aplicare a legii civile în timp, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, neexistând o normă tranzitorie în legea nouă - Legea nr.523/2004, care să prevadă cu titlu de excepție - retroactivitatea legii noi. În cauză nu operează astfel o cauză de nulitate a contractului de muncă stipulat de art.56 lit.h Codul muncii și a actului adițional a acestuia, ce a concretizat numirea în funcția de șef de secție a reclamantei.
Tribunalul a respectat totodată și principiul disponibilității procesuale, statuând în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului s-a pronunțat asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție, sens în care nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr.civilă.
Anularea deciziei contestate în cauză, respectiv decizia nr.25/206/ 11.01.2007 emisă de intimat,pentru nelegalitate, nu conduce automat la repunerea părților în situația anterioară (restitutio în integrum), ci, aceasta este posibilă numai la solicitarea salariatului, solicitare existentă de altfel în cauză. Dar, în situația constatării nelegalității deciziei, situație incidentă în speța dedusă judecății, instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul (art.78 Codul muncii ).
Cum drepturile salariale solicitate vizează diferențele salariale neacordate, diferențe rezultând din salariul efectiv, diminuat prin înlăturarea indemnizației de conducere cuvenită, corespunzătoare funcției de "medic șef secție" și drepturile salariale ce s-ar fi cuvenit, evident că de aceste drepturi beneficiază de la data încetării acordării lor - 15.01.2007, prin emiterea deciziei contestate și anulată pentru nelegalitate și până la data încetării funcției de șef de secție - 11.08.2008, nefiind un caz de "plus petita", când instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.
Repunerea în situația anterioară presupune inclusiv acordarea drepturilor salariale prin includerea indemnizației de șef secție pe toată durata mandatului, de șef secție, în cauză de la data emiterii deciziei contestate până la încetarea mandatului - 11.08.2008.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind respectat principiul disponibilității procesuale, instanța de fond statuând în cadrul procesual determinat de părți și pronunțând sentința atacată cu interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză, sub aspectul aplicării în timp a acestora.
Fiind în culpă procesuală, Curtea va obliga recurentul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei, conform chitanței nr.126/07.01.2009, aflată la fila 27 dosar de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul- pârât SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF.DR.AL., împotriva sentinței civile nr.2429 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.7408/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Obligă recurentul la 1190 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.EL.
Dact.LG/2 ex./24.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 222/2010. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
