Contestație decizie de concediere. Decizia 1223/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1223/2009
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - -președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Pop Mirela
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile numărul 820/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind pârâta intimată - SRL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reclamanta recurentă solicită admiterea recursului și admiterea capătului de cerere cu privire la daunele morale și cheltuielile de judecată. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată pe rolul Tribunalul Alba, sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta "" CNs olicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se dispună anularea deciziei nr.162/9.02.2009 emisă de pârâta "" C N, în baza art.61 lit. a Codul muncii;
- să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat (bonuri valorice) dacă nu i s-ar fi desfăcut contractul de muncă, începând cu data de 9.02.2009 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești;
- să fie obligată pârâta la plata de daune morale în sumă de 2000 lei, reprezentând daune morale;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a arătat că, în perioada 9.06.200-9.02.2009, a desfășurat activitatea ca documentarist, în cadrul societății pârâte, pe baza contractului individual de muncă, înregistrat sub nr.73127/2008 pe durată determinată, cu o fracțiune de normă de 2 ore/zi, activitate pe care a desfășurat-o la punctul de lucru situat în A I, Calea.
A mai arătat că la data de 9.02.2009, pârâta a emis o decizie de concediere lovită de nulitate deoarece nu respectă cerințele impuse de art.268 alin.2 și urm. Codul muncii, respectiv nu cuprinde motivele de fapt pe care pârâta și-a întemeiat măsura disciplinară și nici termenul în care sancțiunea poate fi contestată în instanță.
Sub aspectul temeiniciei, reclamanta a susținut că măsura dispusă de către conducerea societății pârâte este nefondată deoarece nu a săvârșit nici o abatere disciplinară gravă și nici abateri repetate de la disciplina muncii.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115 și urm. Cod proc.civ. pârâta "" CNa solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a deciziei de concediere.
În apărare, pârâta a susținut că decizia de concediere a reclamantei îndeplinește cerințele de formă și de fond, prevăzute de art.266 și urm. Codul muncii, în sensul că măsura disciplinară a fost motivată în fapt și în drept iar anterior a fost efectuată procedura cercetării disciplinare prealabile. Cât privește lipsa indicării în decizie a termenului de contestare a măsurii și a organului unde poate fi atacată măsura, pârâta a apreciat că nu este de natură atrage nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Pe fond, a arătat că în urma cercetării disciplinare efectuate, s-a constatat în sarcina reclamantei cumularea unui număr de 15 absențe nemotivate de la locul de muncă, astfel că nu se poate reține inexistența vinovăției acesteia.
Prin sentința civilă nr.820/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis, în parte, acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta "" C N și pe cale de consecință:
- s-a anulat decizia de concediere nr.162/9.02.2009 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și reactualizate pe perioada 9.02.2009-13.05.2009;
- s-a respins cererea reclamantei vizând plata tichetelor de masă și a daunelor morale, în sumă de 2000 lei;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că decizia de concediere emisă de pârâtă, în baza art.61 lit. a Codul muncii, nu este lovită de nulitate absolută deoarece întrunește cerințele prevăzute de art.268 alin.2 Codul muncii.
Pe fond, s-a constatat că, în intervalul 7.01.2009 - 21.01.2009, reclamanta s-a aflat în concediu medical, împrejurare dovedită cu certificatele medicale eliberate în acest sens de medicul de familie al reclamantei și necontestate de către angajator și că reclamanta a fost notificată să se prezinte la unitate și să justifice absențele nemotivate acumulate cu ocazia cercetării disciplinare care va avea loc la data de 19.01.2009.
La data de 19.01.2009, nu s-a putut efectua procedura cercetării disciplinare prealabile deoarece la punctul de lucru din A I nu s-a prezentat nici un reprezentant la acesteia.
În 27 ianuarie 2009, reclamanta a fost din nou notificată să se prezinte la 5.02.2009, în vederea efectuării cercetării disciplinare la sediul pârâtei din C Cu această ocazie, reclamanta a dat o notă explicativă în care a arătat că încă din 16.01.2009 a comunicat societății angajatoare certificatele medicale și i-a adus la cunoștință că se află în incapacitate temporară de muncă, datorată bolilor de care suferă.
Coroborând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că măsura disciplinară dispusă de către pârâtă este nefondată deoarece reclamanta nu absentat nejustificat de la locul de muncă din moment ce a comunicat starea de boală în care se află încă din data de 16.01.2009. În consecință, la data de 5.02.2009 când reclamanta a dat nota explicativă, pârâta știa de existența certificatelor medicale și prin urmare, trebuia să clarifice doar situația absențelor de la serviciu în perioada cuprinsă între data de 22.01.2009, când a expirat concediul medical, și data de 5.02.2009, data solicitării notei explicative. Ori, pârâta a solicitat reclamantei relații cu privire la erorile din registrul de casă și din rapoartele lunare și cu privire la refuzul de a efectua curățenia la locul de muncă și doar tangențial a fost întrebată despre absențele de la serviciu, după data de 22.01.2009. Deși reclamanta a arătat motivele pentru care a lipsit de la serviciu și după această dată, pârâta nu a făcut verificări cu privire la susținerile reclamantei.
Prin urmare, s-a constatat, de către prima instanță, că în sarcina reclamantei nu se poate reține săvârșirea repetată a abaterilor disciplinare constatate în procesul verbal de cercetare disciplinară deoarece aceste abateri nu au fost reținute în decizia de concediere nr.162/9.02.2009 și chiar dacă ar fi fost reținute, pentru lipsa de profesionalism și necompetență profesională, altele sunt sancțiunile prevăzute de Codul muncii, nu concedierea pe motive disciplinare.
Cât privește absențele de la serviciu după data de 21.01.2009, s-a reținut că aceasta s-a prezentat la locul de muncă dar că responsabilul punctului de lucru nu i-a permis să-și desfășoare activitatea ci i-a comunicat că beneficiază de o perioadă de preaviz de 15 zile, în care trebuie să lucreze la efectuarea curățeniei. În atare situație, reclamanta a refuzat să se prezinte la locul de muncă deoarece nu avea ca atribuție de serviciu efectuare de curățenie la locul de muncă.
În consecință, acțiunea reclamantei având ca obiect anularea deciziei de concediere și plata despăgubirilor bănești solicitate a fost apreciată de către instanță ca fiind întemeiată.
Legat de acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut că aceste pretenții sunt neîntemeiate deoarece reclamanta nu a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu de natură morală care să determine acordarea sumei de 2000 lei, cu acest titlu.
De asemenea a fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect acordarea bonurilor valorice pe perioada în care aceasta s-a aflat în concediu medical, reținându-se că acestea pot fi acordate doar pentru perioada efectiv lucrată. Pentru perioada ulterioară desfacerii contractului de muncă, s-a apreciat de asemenea că nu i se cuvin bonuri valorice deoarece nu s-a dovedit că pârâta ar fi acordat celorlalți salariați ai săi astfel de beneficii valorice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că instanța de fond a respins greșit capătul de cerere privind plata daunelor morale deși atât reclamanta cât și familia sa au fost supuși unor traume psihice și unor lipsuri materiale ca urmare a desfacerii nelegale a contractului său de muncă.
A mai arătat că deși a suportat cheltuieli suplimentare în conflictul de muncă, avocatul său, ales pentru susținerea cauzei, nu le- solicitat la fond deși are înscrisuri doveditoare (facturi, chitanțe, bilete de călătorie pe ruta A I - C și retur, cheltuieli cu comunicările prin fax și cu corespondența prin poștă și prin serviciul ).
A mai susținut de asemenea că instanța nu i-a acordat în mod greșit suma de 42,40 lei, reprezentând valoarea tichetelor de masă pe care nu le-a primit de la pârâtă pe perioada decembrie 2008 - mai 2009.
Cererea de recurs nu fost motivată în drept.
La dosar, în recurs, recurenta a depus înscrisuri doveditoare noi ale cheltuielilor solicitate, reprezentând contravaloarea tichetelor de călătorie pe ruta A I - C, tur-retur, bilete de călătorie în interiorul localităților A I și C N, facturi și chitanțe, facturi și chitanțe Poșta Română și chitanțe fax (8-20).
Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma acestor critici și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din considerentele care vor fi expuse în continuare:
Referitor la primul motiv de critică vizând neacordarea daunelor morale, se constată că este nefondat raportat la prevederile art.269 Codul muncii.
Astfel, potrivit art.269 alin.1 Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/25.07.2007, "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
În consecință, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, era necesar a se dovedi care este atingerea adusă salariatei, respectiv recurentei, ca urmare a măsurii dispuse de angajator în legătură cu concedierea sa deoarece spre deosebire de prejudiciul material, care oferă criterii exacte de evaluare sub aspectul existenței și întinderii sale, daunele morale se raportează la atingerea adusă persoanei, reputației sale și disconfortul creat ca urmare a măsurii dispuse împotriva sa.
Ori, așa cum corect a reținut prima instanță, reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă în ce a constatat prejudiciul moral care i-a fost creat de către pârâtă și nici a cuantumului acestora, astfel că aspectele critice invocate de reclamantă vor fi înlăturate.
Referitor la cheltuielile suplimentare solicitate de către recurentă și dovedite cu înscrisurile de la dosar, se constată pe de-o parte, că nu au fost solicitate în fața primei instanțe, iar pe de altă parte, că nu reprezintă cheltuieli suportate de reclamantă pe parcursul derulării procesului, ele fiind ocazionate de deplasările reclamantei la C, cu ocazia cercetării disciplinare prealabile precum și cheltuielile ocazionate de corespondența purtată cu pârâta, anterior promovării prezentei acțiuni în instanță, astfel că nu se cuvin a fi acordate, conform art.274 Cod proc.civ.
Legat de tichetele de masă se constată de asemenea că aspectele critice invocate sunt nefondate deoarece așa cum corect a reținut prima instanță, pentru perioada ulterioară desfacerii contractului de muncă al reclamantei, nu s-a făcut dovada acordării acestor bonuri de către pârâtă celorlalți salariați.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.820/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.SM/TM/ 2ex
Jud.
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Pop Mirela
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2511/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1530/2009. Curtea... → |
|---|
