Contestație decizie de concediere. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1283/ Dosar nr-
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de intimata Feldioara, împotriva sentinței civile nr. 961 din data de 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 5.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12.10.2009, apoi pentru data de 19.10.2009, iar apoi pentru astăzi, 26.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 961/M/2009, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SRL Feldioara, a anulat notificarea nr.2/09.02.2009 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută în cadrul societatii intimate anterior încetării contractului de munca și a obligat intimata să achite contestatorului salariile nerealizate, începând cu data încetării contractului de munca, respectiv 23.02.2009, și până la data reintegrării efective, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plații efective, la care se adaugă tichetele de masa aferente aceleiași perioade precum și suma de 15.000 EUR în echivalent lei la data plății, reprezentând bonus compensatoriu și suma de 20.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecata în cuantum de 4000 lei
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 12.12.2008, între contestator si societatea intimata s-a semnat în limba engleza un act intitulat "Contract de munca", prin care s-a stabilit numirea acestuia în funcția de Director Operațiuni al societatii începând cu data de 01.02.2009. S-a stabilit încheierea contractului pe perioada nedeterminata, o perioada de proba la 6 luni, cu preaviz de 2 săptămâni, achitarea unei compensații către angajat de 3 salarii brute, în situația in care societatea dorește sa întrerupă contractul, fără culpa contestatorului, în primii 3 ani de la angajare, iar după cei 3 ani, achitarea unei compensații de 6 salarii brute.
Ulterior, părțile au încheiat în forma scrisa, în limba româna, contractul individual de munca, ce a fost înregistrat la ITM sub nr.50420/09.02.2009. S-a convenit prestarea activității pe durata nedeterminata, începând cu data de 01.02.2009, o perioada de proba de 90 zile, cu preaviz de 20 zile in cazul concedierii si 30 zile in cazul demisiei, acordarea pe lângă salariu, a tichetelor de masa.
Prin notificarea nr.2/09.02.2009 emisa de societatea intimata, s-a comunicat contestatorului decizia de încetare a contractului de munca al acestuia nr.147/01.02.2009, începand cu data de 23.02.2009, data situata in cursul perioadei de proba, prin aplicarea dispozițiilor art.31 alin.41muncii.
Potrivit acestui text legal, pe durata sau la sfârșitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate înceta numai printr-o notificare scrisa, la inițiativa oricăreia dintre părți.
Practic, perioada de proba este o clauza de dezicere a contractului individual de munca, justificata de precaritatea contractului încheiat si care nu se consolidează decât la expirarea perioadei de proba si numai daca salariatul corespunde profesional postului ori daca acesta este mulțumit de acel post si dorește continuarea activității. De aceea nu este necesara nicio evaluare prealabila a salariatului, așa cum se solicita in cazul concedierii pentru necorespundere profesionala, insa nimic nu împiedica oricare dintre părti sa sesizeze instanța de judecata pentru verificarea legalității măsurii.
Chiar daca notificarea emisa de una din părți nu trebuie motivata, aceasta trebuie sa fie expresia exercitării cu bune-credințe a drepturilor, iar in privința angajatorului presupune concluzia necorespunderii angajatului pentru postul respectiv. In caz contrar s-ar ajunge la un abuz de drept din partea angajatorului care ar putea înceta contractul după bunul plac, cu inculcarea flagranta a drepturilor angajatului. Deși contractul de munca nu este definitivat decât la expirarea perioadei de proba, angajatul are dreptul de a fi păstrat in funcție in situația in care s-a constatat in acest interval, corespunderea sa postului. Perioada de proba reprezinta practic probarea, verificarea aptitudinilor profesionale ale angajatului si stabilirea daca acesta corespunde sau nu postului.
În speța, astfel cum rezulta din probele administrate, in primele 5 zile lucrătoare ale perioadei de proba, contestatorul s-a aflat intr-o vizita la o fabrica a societatii din Germania, unde, potrivit programului depus la dosar, acesta a vizitat departamentele care vizau activitatea sa viitoare.
Conform fisei postului, directorul de operațiuni este responsabil de managementul societatii, de managementul resurselor umane, managementul informației si comunicării, managementul strategic si managementul resurselor financiare.
S-a menționat de către intimata in răspunsul la interogatoriu ca in aceasta vizita in Germania a avut loc o verificare a aptitudinilor angajatului, in sensul ca, din partea acestuia se așteptau, in cadrul discuției cu echipa manageriala, propuneri de îmbunătățire, optimizare si extindere a activității societatii.
Având in vedere ca angajatul nu a prestat nici măcar o zi activitate efectiva la locul de munca stabilit, respectiv unitatea din Feldioara, iar atribuțiile sale vizează managementul acestei unități de producție, instanța retine ca practic acestuia nu i s-a dat posibilitatea de a-si demonstra competentele profesionale, existenta cărora se putea stabili doar după desfășurarea efectiva a activității pe care a fost angajat sa o presteze.
de aceste considerente, instanța de fond a reținut ca măsura încetării contractului de munca al contestatorului este una abuziva, motiv pentru care va dispune anularea acesteia.
In baza art.78 muncii, de anularea deciziei, a dispus reintegrarea contestatorului in cadrul societatii precum si obligarea acesteia la plata salariilor nerealizate începând cu data de 23.02.2009 si pana la reintegrarea efectiva, sume ce vor fi reactualizate cu rata inflației la momentul plătii efective. De asemenea, având in vedere ca in contractul individual de munca încheiat de parți se prevede si acordarea tichetelor de masa, intimata a fost obligata si la acordarea acestora către contestator.
Anterior semnării primului contract, intre părți s-a purtat si o corespondenta electronica, pachetul salarial propus de societate fiind cuprins in mesajul trimis prin posta electronica contestatorului la data de 04.12.2008. In cadrul acestuia se menționează achitarea unei sume cu titlul de compensare bonus Foods, in valoare de 15.000 EUR net. Ulterior, la 05.12.2008, din partea societatii, a expediat in aceeași modalitate, către reprezentantul societatii, un mesaj in care se menționează ca viitorul angajat a acceptat propunerea salariala, inclusiv plata acestui bonus de 15.000 EUR, de achitat in luna ianuarie 2009 si numai in situația in care acesta va începe activitatea la 01.02.2009.
Anterior angajării la societatea intimata, contestatorul a ocupat postul de sef departament producție in cadrul SC Foods România SA, iar in privința acestei societăți s-a decis de către conducerea sa închiderea unității de producție din B si mutarea in Bulgaria, pana la data de 31.12.2009. In adresa conducerii către sindicatul angajaților s-a menționat ca la încetarea contractelor din acest motiv, angajații vor primi plăti compensatorii, care reprezinta 6 salarii brute lunare pentru cei cu pana la 20 de ani vechime, precum si un bonus de retenție plătibil la fiecare 3 luni condiționat de prezenta si realizarea volumelor planificate.
Din actul expus anterior, rezulta ca partea contestatoare, daca ar fi rămas angajat la societatea anterioara, ar fi beneficiat la concediere, de masurile de asistenta menționate si care, raportate la salariul brut avut de aceasta, reprezinta o suma deloc neglijabila. Se explica astfel acordarea către contestator de către intimata a sumei de 15.000 EUR net cu titlul de bonus in compensarea sumelor pe care acesta le-ar fi primit daca ar fi rama in continuare angajatul.
Având in vedere ca aceasta suma este condiționata de începerea activității in cadrul societatii intimate, si rolul acordării ei, aceea de a determina plecarea in avans a contestatorului, nu exista nicio o rațiune pentru includerea acestei sume, care trebuie plătita in ianuarie 2009, in prevederile contractului individual de munca încheiat, ce reglementează practic raporturile intre parți începând doar cu data angajării in societate, respectiv 01.02.2009.
de conținutul mesajelor electronice transmise, acordul de voința al parților cu privire la acordarea acestui bonus s-a realizat, astfel ca instanța a obligat intimata la plata către contestator si a acestei sume, in echivalent lei la data plații.
Având in vedere modalitatea de a proceda aleasa de societatea contestatoare, instanța de fond a reținut ca prin concedierea intempestiva, realizata la o săptămâna după angajare, perioada in care angajatului nu i s-a oferit șansa demonstrării competentelor sale profesionale, acestuia i s-a produs un prejudiciu moral, sens in care a dispus obligarea societatii la plata către acesta a sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale. Restul pretențiilor constând in daune morale vor fi respinse.
Având in vedere ca instanța a admis in parte petitele formulate in principal, in sensul ca nu a acordat daunele morale in cuantumul solicitat, nu s-a mai impus analiza pititelor subsidiare, ce ar fi presupus si analiza raportului dintre cele doua contracte încheiate de părti.
Reținând culpa procesuala a societatii intimate, instanța de fond a dispus obligarea acesteia la plata către contestator a sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecata constând in onorariu avocațial potrivit chitanței depuse la dosar.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașova formulat recurs societatea intimată Feldioara, iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Hotărârea nu este motivată în drept în sensul că nu s-a indicat temeiul de drept al nelegalității notificării de încetare a raporturilor de muncă dintre părți și nici al obligării societății la plata sumei de 15.000 Euro și a daunelor morale în lipsa încheierii unei convenții în acest sens.
De asemenea, în opinia recurentei, soluția atacată are la bază o eronată interpretare a probelor administrate în cauză. Astfel, instanța de fond a ignorat înscrisurile încheiate de părți și a dat întâietate unor simple presupuse propuneri, dovedite prin mesaje email.
Referitor la anularea notificării de încetare a raporturilor de muncă pe motiv că a fost emisă prea devreme, recurenta arată că dispozițiile legale incidente (art. 31 alin. 4 Codul muncii ) nu prevăd astfel de îngrădiri, ceea ce înseamnă că pe durata perioadei de probă se poate dispune încetarea contractului de muncă, chiar din prima zi. Practica și doctrina judiciară au considerat că aprecierea aptitudinilor profesionale ale salariatului în perioada de probă constituie un atribut exclusiv al angajatorului, iar din probele administrate nu se poate reține un abuz al societății.
Prin motivele de recurs se mai invocă faptul că instanța de fond a dispus reintegrarea angajatorului și plata salariilor nerealizate în baza art. 78 Codul muncii, confundând încetarea contractului de muncă în perioada de probă cu concedierea.
În final, acordarea daunelor morale este apreciată de recurenta ca fiind neîntemeiată și nemotivată, nearătându-se în nici un fel în ce constă prejudiciul moral suferit de contestator. De asemenea, obligarea societății la suma de 15.000 euro este apreciată ca neîntemeiată și bazată pe presupuse mesaje, ignorându-se convenția scrisă încheiată anterior contractului de muncă, prin care nu se prevede o asemenea obligație.
Recursul societății pârâte este fondat în parte, după cum urmează:
Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, nu pot fi reținute întrucât prin hotărârea atacată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost dovedită prin probatoriul administrat. Astfel, în mod corect prima instanță a apreciat caracterul abuziv al încetării contractului de muncă determinat de împrejurarea că acesta nu a prestat nici măcar o zi de activitate efectivă la locul de muncă stabilit, respectiv la unitatea din Feldioara și nici nu i s-a dat ocazia să-și dovedească abilitățile în îndeplinirea atribuțiilor sale care priveau managementul acestei unități de producție, ceea ce înseamnă că practic nu i s-a dat posibilitatea de a-și demonstra competențele profesionale.
Ori, legiuitorul a reglementat posibilitatea angajatorului de a angaja un salariat pentru o perioadă de probă, pentru a da posibilitatea verificării aptitudinilor angajatului, iar această posibilitatea legală se constituie și într-un drept corelativ al angajatului de a-și dovedi aptitudinile. acestui drept al salariatului reprezintă un abuz în exercitarea dreptului de către angajator, ori este de principiu că drepturile recunoscute de lege trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vedere căruia au fost edictate de legiuitor.
Temeiul de drept ce stă la baza soluției recurate și reținut de către instanța de fond este art. 78 Codul muncii, iar prin aceasta nu s-a realizat o confundare a încetării contractului de muncă în perioada de probă cu concedierea. Codul muncii nu interzice posibilitatea salariatului de a se plânge asupra legalității notificării prin care se dispune asupra încetării contractului de muncă în perioada de probă iar o soluție contrară ar avea drept efect răpirea accesului la justiție.
Prin urmare, curtea reține că în mod corect s-a dispus anularea notificării nr.2/2009 emisă de intimată și ca o consecință, s-a dispus reintegrarea contestatorului și plata drepturilor salariale nerealizate.
În ceea ce privește soluția de obligare a societății la plata sumei de 15000 Euro, curtea reține că motivele de recurs invocate de recurentă sunt fondate întrucât, această dispoziție este lipsită de orice temei legal sau convențional. Într-adevăr, pentru ca societatea să poată fi obligată la această sumă era necesar ca reclamantul să facă dovada existenței unei convenții cu privire la această obligație și, întrucât este vorba de o sumă mai mare de 250 lei, potrivit art. 1191 alin. 1 Cod civil, dovada unui asemenea act juridic nu se poate face decât prin act autentic sau act sub semnătură privată.
În speță nu s-a făcut o asemenea dovadă ci dimpotrivă, din contractul de muncă încheiat de părți la data de 1.02.2009 nu rezultă ca părțile să se fi înțeles asupra unei asemenea obligații. Ori, potrivit art. 1191 alin. 2 Cod civil, nu se poate dovedi cu martori "în contra sau peste" ceea ce cuprinde convenția părților, "nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei", întrucât există prezumția că înscrisul (autentic sau sub semnătură privată) cuprinde ultima manifestare de voință a părților cu privire la înțelegerile anterioare.
De asemenea, curtea reține că este întemeiat și motivul de recurs referitor la plata daunelor morale de 20.000 lei întrucât acordarea salariilor de care reclamantul ar fi beneficiat reprezintă o reparație suficientă și echitabilă față de prejudiciul produs ca urmare a abuzului săvârșit de societate cu privire la dispoziția de încetare a raportului de muncă pe perioada de probă.
Reclamantul nu a făcut nici o dovadă că a suferit un prejudiciu moral, iar soluția atacată nu este motivată sub aspectul conținutului acestui prejudiciu.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul societății pârâte va fi admis în parte conform dispozitivului prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite în parte recursul formulat de recurenta SRL Feldioara, împotriva sentinței civile nr. 961/M/2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge pretențiile contestatorului privind plata sumei de 15.000 Euro și plata sumei de 20.000 lei daune morale.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./20.11.2009
Tehnoredact./26.11.2009/ 5 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Cristina Ștefăniță, Daniel
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1433/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 569/2008. Curtea de... → |
|---|
