Contestație decizie de concediere. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1327
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1198/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - - L, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7.10.2009, când s-a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 9.10.2009, respectiv 13.10.2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4085/30/20 mai 2008, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr.231 din 11.04.2008 emisă de - - L, solicitând anularea Deciziei de concediere nr. 231/11.04.2008 emisă de intimată, reintegrarea sa în cadrul unității intimate și să oblige intimata la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite către contestatoare, de la emiterea deciziei și până la reintegrarea efectivă.
În motivare a arătat că prin decizia de concediere nr. 231/11.04.2008 i s-a desfăcut contractul individual de muncă nr. -/2000 în baza art. 65 al. 1 Codul muncii, întrucât s-a susținut în mod nelegal că s-a desființat postul de confecționer încălțăminte.
Prin sentința civilă nr. 1198 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea împotriva intimatei - - L, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 231/11.04.2008, emisă de pârâta - - s-a dispus încetarea raporturilor juridice născute intre părți în baza contractului individual de muncă nr.-, prin concedierea reclamantei potrivit dispozițiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, angajatorul invocând pentru justificarea actului său de dispoziție, desființarea postului de confecționer încălțăminte, cu respectarea Deciziei Consiliului de Administrație al pârâtei nr. 1/03.04.2008, prin care s-a hotărât reducerea de posturi la contabilitate.
Instanța a constatat că nu există motive de nelegalitate, iar obligația de a insera în cuprinsul deciziei atacate lista tuturor locurilor de muncă vacante, este incidentă doar in cazul concedierilor pentru motive ce țin de persoana salariatului prevăzute de art. 64 alin.1 din Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei, din înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că a existat o desființare efectivă a locului de muncă a contestatoarei, prin decizia Consiliului de Administrație al pârâtei nr. 1/03.04.2008 ( fila 16), dispunându-se ca organigrama societății să se modifice în sensul diminuării acesteia cu două posturi de confecționer încălțăminte.
Această măsură, are caracter real si serios fiind determinată de situația economico-financiară a pârâtei, respectiv de rezultatele obținute pe Sectorul . pe 2007 și rezultatele obținute de același sector în perioada ianuarie-februarie 2008. Astfel, acest sector a generat pierderi de 92702,95 lei în anul 2007 și 11351,46 lei în perioada ianuarie-februarie 2008, așa cum rezultă din adresa nr. 1420/30.01.2008 privind rezultatele obținute pe Sectorul . pe 2007 (fila 18) și adresa nr. 1591/20.03.2008 conținând rezultatele obținute de același sector în perioada ianuarie-februarie 2008 (fila 19).
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal admiterea lui, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea contestației și a se dispune anularea deciziei de concediere nr. 231/11.04.208 emisă de pârâta intimată, reintegrarea sa și obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că în mod greșit prima instanță, prin încheierea din 14.04.2009, i-a respins cererea sa privind efectuarea unei expertize contabilă, considerând-o neutilă cauzei, fără a avea în vedere că la același termen s-a pus în discuție cererea de probațiune, respectiv a depune obiective la expertiză, în cauză fiind redeschise dezbaterile. Ori, pentru depunerea obiectivelor, instanța era obligată să o citeze cu această mențiune, sub sancțiunea decăderii din probă, și nicidecum să respingă proba ca neutilă cauzei și care, în opinia sa era utilă atât pentru verificarea cuantumului exact al drepturilor salariale ce i se cuveneau, cât și pentru verificarea susținerilor intimatei, în sensul că în perioada 2007-2008 ar fi suferit pierderi.
De asemenea, a arătat că simpla hotărâre a consiliului de administrație și indicarea unor cifre în sensul existenței unui deficit de producție, nu pot duce la concluzia că acestea sunt reale pentru a justifica măsura reducerii activității, iar pe de altă parte, hotărârea instanței nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pentru că în realitate nu a avut loc o desființare efectivă a locului de muncă, câtă vreme, ulterior desfacerii contractului de muncă al său, pe postul de confecționer încălțăminte au mai continuat activitatea și alți salariați.
A mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aspectelor indicate în contestație, referitor la concedierea colectivă, având obligația de a-i propune alte locuri de muncă vacante în unitate compatibile cu pregătirea sa profesională și atunci când nu dispune de locuri vacante are obligația de a solicita sprijinul Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă T în vederea redistribuirii salariatului, urmând să-i comunice acestuia soluțiile propuse de Agenție, și numai dacă salariatul nu își manifestă expres consimțământul în termenul prevăzut, și dacă Agenția nu poate îndeplini obligația respectivă, angajatorul poate dispune concedierea.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, arătând în esență, că decizia prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantei nu a fost emisă cu încălcarea prevederilor legii, deoarece a existat o desființare efectivă a locului de muncă, și aceasta pentru că societatea se afla într-o situație economico-financiară neechilibrată, datorată unor pierderilor mari în ultima perioadă și că măsura a fost luată în urma evaluării rezultatelor financiare, pentru a nu se ajunge în imposibilitatea achitării salariilor sau chiar în situația unor concedieri colective, datorită pierderilor majore și în creștere.
Referitor la obligația angajatorului de a-i propune persoanei concediate alte locuri vacante în unitate, a arătat că aceasta se impunea numai la cazul în care s-ar fi dispus o concediere colectivă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate la instanța de fond, raportat la prevederile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul neîntemeiat.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând o corectă situație de fapt și făcând o justă aplicare a dispozițiilor ce reglementează instituția concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În conformitate cu prevederile art. 65 alin1 din codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală si serioasă ( art. 65 alin 2 din Codul muncii ).
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcțional - organizatorică a angajatorului, evidențiată in statul de funcții și organigramă si implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă caracter obiectiv si este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Decizia de concediere nr. 231/11.04.2008 prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatoarei nu a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 65 al. 2 Codul muncii, deoarece a existat o desființare efectivă a locului de muncă, societatea aflându-se într-o situație economico-financiară neechilibrată, s-a procedat la o analiză a compartimentelor direct și indirect productive, efectuându-se un raport al rezultatelor obținute pe anul 2007 și începutul 2008. Conducerea societății a înaintat Consiliului de Administrație adresa nr. 1420/30.01.2008 privind rezultatele obținute pe Sectorul . pe 2007 și adresa nr. 1591/20.03.2008 conținând rezultatele obținute de același sector în perioada ianuarie-februarie 2008, în urma analizării rapoartelor constatându-se că acest sector a generat pierderi, nereușind a se acoperi nici măcar costurile aferente plății salariilor, fapt ce a dus la emiterea de către Consiliul de Administrație a Deciziei nr. 1/03.04.2008, luată cu unanimitate de voturi, prin care modifica organigrama societății prin diminuarea cu posturile de șef atelier creație - 1 post, gestionar - 1 post, confecționer încălțăminte - 1 post, și care a fost dusă la îndeplinire cu respectarea legii, prin emiterea Deciziilor individuale de concediere.
Pe de altă parte, reclamanta face o gravă confuzie între concedierea individuală și concedierea colectivă.
Obligația angajatorului de a-i propune persoanei concediate alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, se impunea numai dacă era cazul de o concediere colectivă și nu a unei concedieri individuale ca în speța de față, întemeiate pe dispozițiile art.65 alin.1 Codul muncii.
Se va observa de asemenea, că în speță este vorba de desființarea locului de muncă, ce evident nu poate fi imputabil nici angajatorului, constatându-se că este exclus subiectivismul acestuia, situația fiind impusă de cauze obiective, aspect ce rezultă și din înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Într-adevăr, condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Ori, așa cum corect a reținut tribunalul, desființarea postului de muncă ocupat de recurentă a fost efectivă, sectorul în care aceasta își avea locul de muncă fiind restructurat, iar activitățile aferente au fost externalizate.
Proba cu expertiza contabilă solicitată de către recurentă, corect a fost respinsă de tribunal, căci fiind vorba de un litigiu de muncă, ce are ca obiect examinarea temeiniciei și legalității unei decizii de concediere, nu se impunea a fi administrată în cauză, aflându-ne sub incidența dispozițiilor art.65 alin.1 din Codul muncii unde concedierea s-a dispus pentru eficientizarea activității, a diminuării pierderilor și a realizării de profit.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, declarat împotriva sentinței civile nr. 1198/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată - -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
Grefier,
- -
Red. /29.10.2009
Tehnored.: /2 ex./29.10 2009
Prim inst.: - -Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 415/2010. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1595/2009. Curtea... → |
|---|
