Contestație decizie de concediere. Decizia 1361/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1361/
Ședința publică din 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în B,-,.B,.63 (b), sector 5 împotriva sentinței civile nr.484/ 10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata, cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurentul - contestator - avocat - cu delegație la dosar și pentru intimata - avocat - cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul recurentului-contestator depune la dosar împuternicire avocațială și o cerere prin care solicită să se ia act că renunță la judecata capătului 2 de cerere privind obligarea intimatei la reîncadrarea contestatorului pe postul ocupat anterior desfacerii contractului de muncă motivat de faptul că în prezent este pensionat. Învederează că decizia de pensionare nu s-a depus la dosar și nici la acest moment nu se află în posesia deciziei, arătând că dacă instanța va dispune depunerea deciziei de pensionare la dosar să se ia act că s-a renunțat la capătul 2 de cerere.
Reprezentantul intimatei solicită să se ia act că s-a renunțat la judecarea capătului 2 de cerere privind obligarea intimatei la reîncadrarea contestatorului pe postul ocupat anterior desfacerii contractului de muncă.
Curtea nu consideră necesar a se mai depune la dosar de către recurentul-contestator decizia de pensionare.
Întrebați fiind, reprezentanții părților precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentanților părților.
Reprezentantul recurentului-contestator solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr.484/2009 pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, iar pe fond admiterea acțiunii ca fondată.
Pe scurt, invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea Deciziei nr.210/21.01.2009, nefiind astfel respectate dispozițiile art.62 alin. 2 Codul muncii, respectiv omisiunea indicării termenului în care poate fi contestată și instanța competentă. Intimata-pârâtă a omis indicarea acestor elemente în cuprinsul deciziei contestate, și prin urmare având în vedere că acestea sunt imperativ prevăzute de lege, sancțiunea care intervine pentru omisiunea lor este nulitatea actului, iar pentru aceste motive solicită să se constate că hotărârea recurată este nelegală și să se dispună casarea în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură civilă.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la desființarea Deciziei nr.210/21.01.2009 de desfacere contractului de muncă invocată în acțiunea principală. Arătă că prin cererea de întregire a cererii în de chemare în judecată din data de 10.03.2009 a solicitat desființarea Deciziei 52/19.02.2009, precizând că, cu toate că actul de desfacere a contractului de muncă nr.210/21.01.2009 nu poartă titlul de decizie, acesta reprezintă în fapt și în drept decizia de desfacere a contractului de muncă. În concret, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii prin care solicitat desființarea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.210/21.01.2009, de asemenea, în dispozitiv instanța nu a arătat ce capete de cerere respinge,deși a admis în parte acțiunea, solicitând să se constate că hotărârea atacată este ominus petita.
Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pre care se sprijină și cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța de fond reținând în cuprinsul hotărârii că, prin adresa nr.210/21.01.2009 contestatorului i s-a adus la cunoștință că locul său de muncă s-a desființat ca urmare a dificultăților economice, acordându-i-se un preaviz de 20 zile lucrătoare, însă nu arată ce motive a avut în vedere atunci când a interpretat actul nr.210/21.01.2009 ca fiind o adresă iar nu o decizie de desfacere a contractului de muncă, în ciuda conținutului său. Instanța nu a arătat din ce motive a înlăturat motivarea contestatorului privind calificarea actului atacat ca fiind o decizie de desfacere a contractului de muncă și nici nu arată de ce a considerat că Decizia nr.52/19.02.2009 reprezintă actul prin care s-a desfăcut contractul de muncă al contestatorului înlăturând fără nici o motivare susținerile acestuia. Instanța de fond a reținut în cuprinsul hotărârii motive străine de natura pricinii, reținând în mod greșit că reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a lucra doar 4 ore zilnic, ofertă respinsă de acesta. Din nici un act aflat la dosar nu rezultă că intimata-pârâtă i-a făcut contestatorului vreo ofertă în acest sens. În realitate intimata-pârâtă, prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, nu a formulat niciun fel de apărări privind celelalte capete de cerere. Pentru aceste motive solicită să se constate că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive străine de natura pricinii.
Pe fondul cauzei apreciază că hotărârea este netemeinică și nelegală. În ceea ce privește decizia nr.210/21.01.2009 emisă de directorul general al prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă datorită desființării locului de muncă pe care l- ocupat în cadrul societății începând cu data de 22.01.2009 este netemeinică. Arată că intimata - pârâtă, prin decizia de concediere mai sus arătată i-a desfăcut în mod abuziv contractul individual de muncă începând cu data emiterii sale, respectiv 21.01.2009, precizându-se că acest fapt s-ar datora pretinselor dificultăți economice cu care s-ar confrunta intimata-pârâtă, temeiul juridic precizat în decizii fiind art.65 al.1 din Codul muncii, iar în motivarea angajatorul a invocat dificultățile economice. Solicită să se constate că această decizie de concediere a fost apreciată în mod greșit ca fiind o adresă prin care i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 22.01.2009 se desființează locul de muncă pe care-l ocupa contestatorul și că i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare, deoarece din analiza actului nr.210/21.01.2009 emis de intimată și comunicat contestatorului la data de 21.01.2009 se poate constata cu ușurință că acesta reprezintă o veritabilă decizie de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului.
Așadar,actul nr.210/21.01.2009 reprezintă o veritabilă decizie de concediere,iar cel emis de pârâtă la data de 19.02.2009 intitulat,decizie are semnificația marcării momentului la care s-a împlinit termenul de preaviz care a curs pentru contestator pe perioada 22.01.2009 - 19.02.2009. În realitate contractul individual de muncă a încetat pe data de 22.01.2009, astfel cum pârâta a precizat în Decizia 210/21.01.2009, iar nu în data de 19.02.2009. În ceea ce privește legalitatea deciziei de concediere 210/21.01.2009 solicită să se constate că în speță nu au fost respectate cerințele de formă reglementate de dispozițiile art.74 din Codul muncii. Solicită să se constate că lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 alin.l Codul muncii cauza de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere contestată motiv pentru care solicită desființarea acesteia ca nelegală. Mai arată că ambele decizii de concediere sunt nelegale și pentru faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art.81 alin.2 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010. Cum în speță nu este vorba despre o concediere colectivă, ci de o concediere individuală, iar contestatorul mai avea câteva luni până la pensionare ca urmare a împlinirii vechimii în muncă de 43 de ani, emiterea ambelor decizii de concediere individuală s-a făcut cu încălcarea disp.art.81 alin.2 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, motiv pentru care solicită casarea hotărârii recurate, admiterea acțiunii și anularea acestora și pentru motive de nelegalitate.
În ceea ce privește netemeinicia măsurii concedierii, solicită să se constate că intimata nu se afla în nici una dintre cauzele prevăzute de art.65 alin.1.Prin probatoriul administrat în cauză a arătat că în data de 03.02.2009 intimata a afișat la avizierul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă o ofertă din care rezultă că angajează personal, astfel cum rezultă din copia acestui anunț depus la dosar. Prin oferta posturilor vacante în cadrul societății adresată de intimată întregului personal al punctului M, inclusiv mecanicilor de întreținere,în data de 15.04.2009 s-a demonstrat că societatea dispunea de posturi vacante similare cu cel ocupat de contestator anterior desființării, iar dificultățile economice invocate au reprezentat un pretext pentru a crea aparența de legalitate desființării postului ocupat de acesta. În consecință, pentru toate motivele de recurs arătate în scris la dosar solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Vrancea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, iar pe fond să admiteți acțiunea astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul intimatei precizează că recurentul-contestator se află într-o totală eroare când invocă faptul că,decizia nr.210/21.01.2009 afirmând în același timp că adresa pe care o contestă este lovită de nulitate absolută pentru că nu cuprinde elementele prevăzute de Codul muncii, arătând că așa-zisa decizie nr.210/21.01.2009 nu este în realitate o decizie, ci este doar o adresă prin care i se face cunoscut că începând cu data de 22.01.2009 se desființează locul de muncă pe care-l ocupă, ca urmare a dificultăților economice în care se afla unitatea și că tot de la această dată 22.01.2009 acesta se afla într-un preaviz plătit de 20 zile lucrătoare. Instanța de fond nu putea să se pronunțe asupra deciziei nr.210/21.01.2009,întrucât la primul termen de judecată când au formulat întâmpinarea, a arătat că acțiunea inițială fost prematur introdusă pentru că s-a formulat contestație împotriva unei adrese de preaviz și contestatorul nu a așteptat momentul ca să primească decizia de desfacere a contractului individual de muncă. Pe parcursul judecății au renunțat la acest capăt de cerere privind prematuritatea introducerii acțiunii deoarece contestatorul a înțeles să facă o cerere de întregire a cererii de chemare în judecată după primirea deciziei nr.52/19.02.2009 de încetare a contractului individual de muncă. Decizia nr.52/19.02.2009 a fost emisă de societatea la terminarea perioadei de preaviz și nu cum încearcă contestatorul să inducă în eroare instanța de judecată că s-ar fi emis această decizie pentru acoperi nulitățile din decizia de desfacere a contractului de muncă nr.210/21.01.2009 comunicată contestatorului. Prin cea de-a doua cerere de întregire a cererii de chemare în judecată formulată de contestator se invocă că decizia nr.52/19.02.2009 este nelegală și netemeinică pentru că nu au fost respectate condițiile de formă reglementate de dispozițiile art.74 alin.1 lit.b Codul muncii, afirmație care este total eronată deoarece așa cum au arătat, decizia este motivată în fapt și în drept potrivit Codului muncii în vigoare. După cum au mai precizat, s-a renunțat la prematuritatea acțiunii, în sensul că au înțeles să se judece pe decizia desfacerii contractului individual de muncă, fapt ce a fost pus în discuția părților în timpul judecății de fond, rămânând de soluționat în continuare doar decizia nr.52/19.02.2009 și nu adresa de preaviz. În ceea ce privește fondul cauzei contestatorul susține că hotărârea este netemeinică și nelegală, însă reiterează că societatea a fost nevoită să analizeze cheltuielile indirecte, întrucât nu poți să ai un număr de indirecți productivi mai mare decât cel de direct productivi, astfel că s-a trecut la disponibilizarea unei părți din personalul indirect productiv, printre care și contestatorul. A depus la dosarul cauzei din partea intimatei acte din care rezultă că societatea datorită deficiențelor economice pe care le întâmpina în această perioadă, respectiv datorită renunțării la contractele externe de producție de către partenerii externi, a trebuit să mai disponibilizeze un număr de 140 de persoane conducând la închiderea punctului de lucru din Afirmația contestatorului este total eronată și făcută cu rea credință pentru că așa cum a arătat societatea-intimată are nevoie de personal calificat în confecții, care să lucreze direct în producție și nu de personal indirect productiv, așa cum este contestatorul. S-a mai invocat faptul că aducându-se și dovada la dosarul cauzei,că intimata angajează personal calificat în confecții,în timp ce contestatorului i s-a desfăcut contractul de muncă. Confuzia este și de această dată tendențioasă pentru că într-adevăr societatea are nevoie de personal calificat care să lucreze direct la mașina de cusut și nu de mecanici de întreținere, așa cum este contestatorul. Cu privire la invocarea faptului că desfacerea contractului de muncă nu a fost efectivă solicită instanței de recurs să constate, așa cum a constatat și instanța de fond, că nici până la această dată societatea intimată nu are angajați, în plus persoane cu aceeași pregătire profesională ca a contestatorului față de data desfacerii contractului individual a acestuia. Mai mult se fac măsuri de reorganizare și pentru celelalte puncte de lucru. În concluzie solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentinței civile nr.484/2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului-contestator, în replică precizează că disp. art.81 alin.2 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe Anii 2007-2010 prevăd că luarea măsurii de desfacere a pentru motive ce nu țin de persoana salariatului nu s-ar fi aplicat angajaților care mai aveau cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor, astfel că recurentul-contestator era o persoană exceptată de la luarea măsurii de desfacere a
Reprezentantul intimatei, față de această afirmație precizează că la dosarul de fond - filele 41-42 există procesul-verbal prin care reprezentanții salariaților au luat la cunoștință de cele prezentate în ședință și au fost de acord cu măsurile propuse.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Sentința civilă nr.484/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea
Prin sentința civilă nr.484/10.07.2009 Tribunalul Vranceaa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei, având ca obiect contestație decizie de concediere, obligat pârâta în temeiul art.78 din să acorde reclamantului o compensație de un salariu lunar.
A mai obligat pârâta la 828,80 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Reclamantul a lucrat la societatea intimată F în funcția de mecanic întreținere cu începere de la 01 septembrie 2001.
Prin adresa nr.210 din 21 ianuarie 2009 contestatorului i s-a adus la cunoștință că locul său de muncă s-a desființat ca urmare a dificultăților economice, acordându-i-se un preaviz de 20 zile lucrătoare.
Ulterior, prin Decizia nr.52 din 19 februarie 2009 contractul de muncă al contestatorului a fost desfăcut în temeiul art.65 al.1 și 2 din Codul muncii.
Această decizie cuprinde mențiunile prevăzute de dispozițiile art.74 Codul muncii respectiv motivele care au determinat concedierea, durata preavizului precum și faptul că unitatea nu are un loc de muncă disponibil pentru a-i fi oferit contestatorului.
În acest context susținerile contestatorului vizând nerespectarea cerințelor art.74 din Codul muncii nu pot fi primite. Atâta timp cât unitatea a menționat că nu are nici un post disponibil, cererea de a i se pune la dispoziție lista locurilor de muncă disponibile din societate nu are temei.
Nici aplicarea dispozițiilor art.81 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu poate fi reținută, contestatorul până la data pensionării pentru limită de vârstă mai avea 5 ani, fiind născut în 1949. Pe de altă parte, în perioada preavizului acesta putea solicita pensionarea anticipată, dar nu și-a manifestat o atare voință.
Din actele depuse la dosar rezultă că societatea intimată a întâmpinat dificultăți economice determinate de rezilierea unor contracte de export, ceea ce a determinat desființarea unor posturi, printre care și cel ocupat de contestator. Față de aceste împrejurări instanța a reținut că desființarea postului deținut de contestator este efectivă, reală și serioasă astfel cum prevăd dispozițiile art.65 al.2 Codul muncii.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că în ceea ce privește decizia de desfacere a contractului de muncă a contestatorului, cererea acestuia de anulare apare ca neîntemeiată.
Referitor la celelalte capete de cerere, s-au reținut următoarele:
Potrivit art.119 Codul muncii munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 zile după efectuarea acesteia, iar în aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Potrivit art.120 Codul muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prev.de art.119, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariul corespunzător duratei acesteia, spor ce se va stabili prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă.
Reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare pe ultimii trei ani, pretinzând că în fiecare zi a lucrat câte o oră în plus față de program și câte 2 sâmbete pe lună, câte 8 ore. Nu a făcut însă o dovadă în acest sens iar din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi solicitat vreodată compensarea orelor suplimentare cu zile libere sau, în cadrul negocierii contractului individual de muncă, acordarea vreunui spor la salariu pentru acestea.
Nici fișele de pontaj nu evidențiază orele suplimentare pretinse a fi fost lucrate peste orele de program.
Față de aceste considerente, sub acest aspect cererea reclamantului a fost considerată neîntemeiată.
Referitor la sporul de vechime, nici sub acest aspect cererea nu a fost considerată fondată.
Din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății intimate, rezultă că salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile și sporurile care se stabilesc prin negocieri colective și individuale. Cum din contractul de muncă încheiat cu reclamantul nu rezultă obligația angajatorului de a plăti sporul de vechime, cererea reclamantului nu a putut fi primită favorabil.
Sub aspectul daunelor morale instanța de fond a considerat că acțiunea nu este dovedită. Reclamantul a susținut că desfacerea contractului de muncă a avut un impact nefavorabil asupra sa prin inducerea unei stări de depresie și i-au afectat prestigiul și onoarea atât în societate cât și față de ceilalți colegi. Nefăcând nici o dovadă, cererea sa apare ca neîntemeiată și sub acest aspect.
În fine, s-a considerat că acțiunea este admisibilă în parte în ce privește dreptul prev.de art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010. Potrivit acestui text la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorii vor acorda acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, împrejurare față de care sub acest aspect cererea reclamantului apare ca întemeiată,motiv pentru care admis-o în parte și a fost obligată pârâta să acorde o compensație de un salariu lunar.
Recursul declarat de reclamant - motive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea Deciziei nr.210/2009 invocată în acțiunea principală.
Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pre care se sprijină și cuprinde motive străine de natura pricinii. Instanța de fond nu arată de ce a considerat că Decizia nr.52/19.02.2009 ( emisă la împlinirea termenului de preaviz) reprezintă actul prin care s-a desfăcut contractul de muncă al contestatorului înlăturând fără nici o motivare susținerile acestuia.
Instanța de fond a reținut în cuprinsul hotărârii motive străine de natura pricinii. Astfel, instanța reținut în mod greșit că,reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a lucra doar 4 ore zilnic, ofertă respinsă de acesta. Din nici un act aflat la dosar nu rezultă că intimata-pârâtă i-a făcut contestatorului vreo ofertă în acest sens.
În ceea ce privește decizia nr.210/21.01.2009 emisă de directorul general al prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă datorită desființării locului de muncă pe care l- ocupat în cadrul societății începând cu data de 22.01.2009 este netemeinică.
Temeiul juridic precizat în decizii fiind art.65 al.1 din Codul muncii, iar în motivarea angajatorul a invocat dificultățile economice.
Apărarea formulată de intimata-pârâtă în sensul că decizia nr.210 din 21.01.2009 ar reprezenta,doar o simplă adresă, reprezintă, în realitate, o încercare nereușită a acesteia de a acoperi cauzele de nulitate care sancționează decizia de concediere a reclamantului.
A admite motivarea intimatei-pârâte ar însemna a lăsa fără efectul prevăzut de lege atât art. 74 Codul muncii cât și art.75 care prevede că,decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Actul nr.210/21.01.2009 reprezintă o veritabilă decizie de concediere,iar cel emis de pârâtă la data de 19.02.2009 intitulat,decizie are semnificația marcării momentului la care s-a împlinit termenul de preaviz care a curs pentru reclamant pe perioada 22.01.2009 - 19.02.2009. În realitate contractul individual de muncă a încetat pe data de 22.01.2009, astfel cum pârâta a precizat în Decizia 210/21.01.2009, iar nu în data de 19.02.2009.
În a nr.02 din 21.01.2009 Consiliul de Administrație al societății hotărăște desființarea locului de muncă ocupat de reclamant începând cu data de 22.01.2009,iar nu cu 19.02.2009.
Atât Decizia de concediere 210 din 21.01.2009 cât și Decizia de concediere 52 din 19.02.2009 sunt nelegale și netemeinice, astfel:
În ceea ce privește legalitatea deciziei de concediere 210/21.01.2009, nu au fost respectate cerințele de formă reglementate de dispozițiile art.74 din Codul muncii care prevăd că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana angajatului, se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept care determină concedierea,durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care angajatul îl are la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 Codul muncii.
Din analiza deciziei contestate prin prisma cerințelor de formă obligatorii, lipsesc mențiunile prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și d Codul muncii, respectiv,motivele care determină concedierea și,lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al reclamantului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 alin.l Codul muncii cauza de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere contestată motiv pentru care solicită desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută,ad validitatem.
Ambele decizii de concediere sunt nelegale și pentru faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art.81 alin.2 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 conform cărora,la luarea măsurii de desfacere a pentru motive ce nu țin de persoana salariatului,vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale: -;c) măsura să afecteze numai în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, bărbați văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe întreținătorii unici de familie, precum și pe salariații, bărbați sau femei, care mai au cel mult 3 ani până pensionare la cererea lor.
Prin adresa nr.5574 din 28.04.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii V - Direcția stabiliri și plăți beneficii, aflată la fila 197 din dosarul instanței, dată de la care reclamantul ar fi avut posibilitatea să se pensioneze, respectiv 31.09.2009.
Instanța fondului a respins în mod eronat motivarea reclamantului privind anularea ambelor decizii de concediere având în vedere că au fost date cu încălcarea disp.art.81 alin.2 lit.c din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 -2010 reținând că reclamantul putea să solicite pensionarea anticipată la limita de vârstă în perioada preavizului.
În ceea ce privește netemeinicia măsurii concedierii, a solicitat a se constata că intimata nu se afla în nici una dintre cauzele prevăzute de art.65 alin.1, respectiv cauza concedierii nu o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece pârâta, de transformările tehnologice dau de reorganizarea acesteia, iar desființarea locului de muncă nu este una efectivă, reală și serioasă conform art.65 alin.2 Codul muncii.
Prin probatoriul administrat a arătat că în data de 03.02.2009 intimata-pârâtă a afișat la avizierul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă o ofertă din care rezultă că angajează personal, astfel cum rezultă din copia acestui anunț aflat la fila 76 din dosar.
În ceea ce privește sporul de vechime solicitat,instanța fondului a respins acest capăt de cerere în mod greșit.
Contractul individual de muncă încheiat cu intimata-pârâtă la data de 18.10.2001 nu a fost renegociat niciodată, salariul de 768 lei (7.680.000 lei vechi) fiind salariul de bază, fără sporuri sau alte adaosuri, el suferind doar indexări sau actualizări ale acestei sume în raport cu rata inflației.
Hotărârea instanței de fond este nelegală,fiind dată cu aplicarea greșită a disp.art.40 alin.3 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2005 - 2006 și art.41 alin.3 lit.d din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare lucrate astfel: zilnic, de luni până vineri, de regulă, câte o oră în plus față de program; opt ore pe zi în câte două sâmbete pe lună, începând cu data de 20.02.2006 și până la 19.02.2009, instanța de fond a respins în mod nelegal acest capăt de cerere cu motivarea că nu este dovedit în cauză.
În dovedirea acestui capăt de cerere a solicitat instanței să încuviințeze proba cu expertiză contabilă care să aibă obiectivele arătate în cererea de probatoriu aflată la fila 65 din dosar. Prin aceeași cerere a solicitat instanței să pună în vedere intimatei-pârâte să depună la dosarul cauzei pontajul angajaților din liniile de producție. Această cerere a motivat-o pe aspectul faptului că reclamantul, făcând parte din personalul auxiliar, nu a fost pontat la fel cu personalul din liniile de producție,deși a lucrat în același timp.
A reiterat această cerere la un termen ulterior deoarece intimata-pârâtă a depus la dosar doar foile colective de prezență aparținând personalului auxiliar, iar nu a angajaților din liniile de producție.
În susținerea cererii a solicitat ca instanța să aibă în vedere inclusiv fișa postului reclamantului. Instanța nu s-a pronunțat pe această cerere formulată în temeiul art.138 Cod procedură civilă.
Expertiza efectuată în cauză nu a răspuns obiectivelor astfel cum au fost încuviințate în cauză, expertul neefectuând nici calculul sporului de vechime și nici al orelor lucrate suplimentar, în ciuda obiecțiunilor formulate de reclamant.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, a învederat instanței de control judiciar să constate că acestea sunt întemeiate și să le admită astfel cum au fost formulate având în vedere că reclamantul a resimțit o situație critică datorită desfacerii abuzive a contractului de muncă, locul de muncă fiind singura lui sursă de venituri esențială pentru existența sa, situație ce a generat o stare de depresie acută a reclamantului și i-au afectat profund onoarea și prestigiul atât în societate cât și față de ceilalți colegi. Aceste aspecte reies din declarația martorului aflată la fila 226 cauzei.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurent, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Soluția instanței de fond de respingere a excepției nulității deciziei 210 este corectă întrucât dispozițiile art.62 alin.2 Codul muncii nu sunt aplicabile în cauză. Doar în cazul concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului se aplică dispozițiile invocate, în cauză reclamantul fiind concediat pentru motive care nu țin de persoana sa, respectiv în baza art.65 alin.1 Codul muncii, ca urmare desființării locului său de muncă.
Instanța de fond nu s-a pronunțat punctual pe fiecare susținere și apărare a reclamantului în mod corect ea fiind învestită cu cererea de chemare în judecată, obiectul cererii fiind delimitat de petit. Pronunțându-se pe întreaga acțiune, cu toate capetele de cerere, prin admiterea doar în parte a unui capăt de cerere, apare ca o consecință firească că toate celelalte capete de cerere au fost respinse. Dispozitivul trebuie interpretat prin prisma considerentelor expuse de instanță în cuprinsul hotărârii. Din acest punct de vedere, prin considerente instanța i-a explicat părții că adresa nr.210/21 ianuarie 2009 doar a adus la cunoștința celui vizat că locul de muncă a fost desființat ca urmare a dificultăților economice acordându-i-se reclamantului preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Decizia 52/2009 privind desfacerea în baza art.65 alin.1 și 2 Codul muncii cuprinde toate mențiunile obligatorii prev.de art.74 Codul muncii respectiv,motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile (doar în cazul concedierilor colective) și lista locurilor de muncă (doar în cazul art.64).
Hotărârea instanței de fond este motivată punctual pe toate cererile reclamantului. Chiar dacă recurentul consideră motivarea succintă, contradictorie sau insuficientă și chiar dacă nu este de acord cu raționamentul instanței de fond nu poate fi considerat în prezenta cauză că hotărârea nu este motivată sau că cuprinde motive străine de natura pricinii. În ceea ce privește susținerea că i-a fost oferit reclamantului un program de 4 h redus această susținere făcută la fond de pârâtă nu a fost contrazisă de reclamant și de aceea instanța de fond a reținut-o ca fiind reală.
De asemenea, privitor la susținerea aplicării art.81 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010 corect apreciem că a reținut instanța ca inaplicabile în cauză aceste dispoziții pentru că nu s-a făcut dovada că reclamantul urma să iasă la pensie într-un interval de până la 5 ani.
De asemenea, dificultățile economice ale societății pârâte au fost dovedite cu acte la instanța de fond. Faptul că ulterior au fost făcute oferte de angajare de către societate nu dovedește că postul reclamantului a fost desființat abuziv sau doar în aparență,ci dovedește eventual că societatea se reorganizează, își schimbă managementul resurselor umane.
Instanța de judecată nu poate dicta/cenzura unei societăți cum să-și gestioneze activitatea economică pentru a fi cât mai profitabil,pentru a rămâne pe o anumită piață. Ceea ce poate fi cenzurabil este dacă desființarea postului a fost reală, efectivă și nu doar pentru masca o concediere pentru o anumită persoană și ulterior se fac eventual angajări pe același post sau pe un alt post reînființat dar identic cu cel desființat.
Nu poate fi reținută nici teza recurentului privind lipsa locurilor de muncă disponibile în unitate pentru că dispozițiile de la art.74 lit.d Codul muncii se referea doar la cazurile prev.de art.64, respectiv când concedierea a fost dispusă ca urmare a necorespunderii profesionale a necorespunderii fizice/psihice ce îl determină pe salariat să nu își poată îndeplini sarcinile sau când contractul individual de muncă a încetat de drept conf.art.56 lit.f Codul muncii, respectiv ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal.
Cu privire la celelalte capete de cerere respinse de instanța de fond, respectiv vechime în muncă, daune morale și plata orelor suplimentare apreciem corecte argumentele instanței de fond expuse în hotărârea atacată.
Față de aceste considerente conf.art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.484/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în B,-,.B,.63 ). sector 5 împotriva sentinței civile nr.484/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/28.12.2009
Tehnored./4 ex./ 04 Ianuarie 2010
Fond:-
Asistenți jud.-
Com. 2 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 265/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 140/2010. Curtea de... → |
|---|
