Contestație decizie de concediere. Decizia 1370/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1370
Ședința publică din 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimata - COM SRL cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 597/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimatul - contestator OG, domiciliat în B,-,. 3,.3,.43.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul - contestator avocat, lipsă fiind recurenta - COM SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul intimatului invocă excepția nemotivării recursului având în vedere disp. art. 306 al.1, art.3021al. 1 Cod procedură civilă. Pe fondul cauzei, referitor la plata indemnizației de concediu precizează că această pretenție a fost formulată după comunicarea întâmpinării, prin cererea de majorare a câtimii pretențiilor bănești. Nu se poate reține motivarea recurentei că la judecata în primă instanță nu s-a administrat nici o probă. Proba s-a administrat dar recurenta nu a făcut nici o referire la plata indemnizației. Cu privire la al doilea motiv de recurs, referitor la plata orelor suplimentare lucrate, în mod corect instanța de fond a admis această cerere. Temeinica a fost probată cu expertiza efectuată pe baza foilor de parcurs puse la dispoziția expertului de către recurentă, iar nu ale reclamantului, cum se susține în motivarea recursului. De la clientul său are cunoștință că la plecarea în delegație primea o diurnă în lei. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind plata onorariului pentru apărător.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 597/25.06.2009 pronunțată de către Tribunalul Brăila, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul în OG contradictoriu cu intimata COM SRL
S-a anulat decizia de concediere nr.658/5.08.2008.
S-a constatat încetat contractul individual de muncă prin demisie începând cu data de 17.07.2008.
S-a obligat pârâta să efectueze în carnetul de muncă mențiunile corespunzătoare celor de mai sus.
S-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma netă de 7.406 lei reprezentând drepturi salariale pentru orele suplimentare prestate în perioada 7.08.2007-16.07.2008, precum și indemnizația pentru concediul de odihnă aferent anului 2008.
S-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2083/02.09.2008 reclamantul cheamă OG in judecată pe pârâta COM O pentru a se dispune anularea deciziei de concediere nr. 658/05.08.2008, să se constate încetat prin demisie contractul individual de muncă făcându-se mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă și să fie obligată pârâta la plata orelor suplimentare prestate în perioada august 2007- iulie 2008 (1600 ore). Ulterior reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că a cerut și plata indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008.
Reclamantul susține că a fost angajat cu contract individual de muncă la societatea pârâtă, în calitate de șofer, din luna iulie 2007 până la data, când și-a depus demisia (17.07.2008). Înainte de a părăsi societatea, ca urmare a cererii de demisie, reclamantul a predat autovehiculul și toate materialele primite pe inventar. Pentru timpul de muncă prestat în afara programului normal de lucru, reclamantul consideră că pârâta îi datorează plata a 1600 ore suplimentare.
Pârâta prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la decizia de concediere, se apără, arătând că a fost emisă ca urmare a absențelor nemotivate înregistrate la 17-18 și 21 august 2008 și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie. Cererea de obligare a sa la plata orelor suplimentare este nefondată, întrucât fișa colectivă de prezență nu evidențiază prestarea muncii în afara programului normal de lucru.
În cauză s-au administrat probe cu acte și expertiză de specialitate.
Tribunalul, analizând acțiunea pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță a reținut cele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă în baza contractului individual de muncă înregistrat la. B sub nr. - din 9.08.2007 pentru prestări servicii începând cu data de 21 august 2007. La data de 17.07.2008 a OG solicitat să se ia act de demisia sa, întrucât angajatorul i-a reținut o sumă de bani din salariu fără suport legal și încălcând clauzele contractului de muncă (fila 8).
Pârâta prin decizia nr. 658/05.08.2009 a dispus concedierea petentului începând cu data de 01.08.2008 în temeiul art. 61 lit. a din codul muncii. În fapt, măsura concedierii a fost luată de societate pe baza referatului nr. 2837/25.07.2008 și a procesului verbal nr. 2944/01.08.2008.
Verificând legalitatea emiterii deciziei de concediere, tribunalul a constatat că în temeiul art. 268 din codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de concediere trebuie să conțină, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, prevederea din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motive pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.
Nici unul din aceste cerințe nu sunt îndeplinite de decizia contestată. Tribunalul consideră că menționarea procesului verbal și a referatului care au sta la baza întocmirii deciziei nu suplinește obligația legală de a arăta faptele pentru care s-a procedat la concediere atâta timp cat nu s-a făcut dovada că aceste acte au fost comunicate petentului odată cu decizia de concediere.
Așa fiind, tribunalul a admis contestația și a anulat decizia de concediere.
Cu privire la cererea petentului de a se constata încetat raportul de muncă prin demisie, tribunalul a constatat că, prin petiția datată 17.07.2008, reclamantul a cerut directorului societății pârâte să-i comunice motivul pentru care i-au fost făcute rețineri din salariu și totodată a făcut cunoscută intenția sa de a demisiona (fila 8). Pe data de 21 iulie 2009 procedat la predarea autovehiculului, din dispoziția administratorului. Cererea de demisie formulată de petent nu poartă data sau numărul de înregistrare de la angajator, dar cu adresa nr. 2940/01.08.208, acesta, făcând referire la cererea din 17.07.2008, îi comunică faptul că nu i s-au reținut bani din salariu, așa cum susține. Tribunalul a considerat că prin adresa de mai sus s-a făcut dovada comunicării demisiei către angajator, așa cum se stipulează în art. 79 din codul muncii.
Potrivit textului citat, demisia este actul unilateral al salariatului, care printr-o notificare scrisă comunicată angajatorului anunță încetarea contractului individual de muncă. În cazul refuzului angajatorului de a înregistra cererea, salariatul poate face dovada prin orice mijloc de probe.
În speță, așa cum s-a reținut mai sus, dovada a fost făcută printr-o adresă care emană tocmai de la pârâtă. Demisia contestatorului nu a fost motivată și nici precedată de preaviz, îndeplinind condițiile de valabilitate în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. 3 și 3 codul muncii. De asemenea, tribunalul a mai reținut că, fiind un act unilateral de voință al angajatului, demisia nu poate fi cenzurată de angajator.
Având în vedere toate aspectele de mai sus, tribunalul a constatat încetat prin demisie contractul de muncă încheiat între reclamant și pârâtă.
În baza prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind cartea de muncă, angajatorul (pârâta) a fost obligat să facă mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă.
Cu privire la plate orelor suplimentare, în cauză s-au administrat probe cu acte (foi de parcurs și foi colective de prezență) și expertiză contabilă.
Pe baza actelor prezentate la dosar și a constatărilor expertului, instanța a reținut că, deși în contractul individual de muncă se prevede că data de începere a activității, ziua de 21 august 2007, în realitate reclamantul a început să presteze muncă la data de 30 iulie 2009.
Expertul, la întocmirea raportului de expertiză, a avut în vedere actele de mai sus, precum și: contractul individual de muncă, actele adiționale la contract, dispozițiile legale incidente. Astfel, în perioada 7 august 2007- 16 iulie 2008 reclamantul a prestat în total 3.519 ore, din care 1.928 ore sunt lucrate în program normal de muncă iar 1.519 sunt ore suplimentare. Pentru activitatea prestată peste programul normal de muncă, în temeiul art. 120 alin. 2 din codul muncii, reclamantul are dreptul la un spor ce nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Sporul pentru ore suplimentare poate fi și mai mare dacă el a fost negociat. În speță nu s-a făcut o astfel de dovadă, așa încât, expertul a luat ca bază de calcul textul citat, calculând contravaloarea orelor suplimentare la 75% din salariul de bază al reclamantului. Făcând diferența dintre drepturile bănești care i se cuvin și cele încasate deja, expertul a stabilit suma datorată de pârâtă reclamantului, aceasta fiind de 7.406 lei.
În temeiul art. 154 în referire la art. 155 codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de munca salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, salariu care cuprinde: salariul de bază, indemnizații, sporuri și alte adaosuri. Aceleași drepturi i se cuvin reclamantului în temeiul art. 295 alin. 2 din codul muncii și pentru perioada de timp lucrată fără contract scris, dovada raporturilor de muncă fiind făcută în cauză, așa cum s-a subliniat anterior.
Referitor la indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008, tribunalul a reținut pe baza probelor administrate că reclamantul nu a valorificat acest drept la data când a încetat raporturile de muncă cu pârâta. În baza art. 141 alin. 4 din codul muncii, în cazul încetării contractului individual de muncă, concediul de odihnă neefectuat se compensează în bani. Așadar și acest capăt de cerere a fost considerat ca fiind fondat.
Pentru considerentele expuse a fost obligată pârâta la plata drepturilor de mai sus.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâtă la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat și de expertiză).
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta COM SRL O, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Hotărârea este nelegală în ceea ce privește obligarea sa de a plăti suma de 7.046 lei reprezentând drepturi salariale pentru orele suplimentare precum și în ceea ce privește indemnizația de concediu aferent anului 2008.
1. Indemnizația de concediu pentru anul 2008 fost plătită reclamantului, fapt ce rezultă din statele de plată semnate de acesta.
2. reclamantul nu a lucrat ore suplimentare iar în cauză nu a fost administrată singura probă din care se putea stabili dacă reclamantul a desfășurat sau activitate ca ore suplimentare, respectiv citirea diagramelor tahograf.
Proba cu expertiza contabilă este irelevantă deoarece au fost analizate doar foile de parcurs care au fost prezentate expertului de către conducătorul auto.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra proba cu expertiza pe baza citirii diagramelor tahograf.
Nu a indicat nici un temei de drept al recursului.
În susținerea primului motiv de recurs, a depus la dosar statul de plată pe luna iulie 2008, în copie certificată.
Intimatul a OG formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Cu privire la indemnizația de concediu de odihnă, a arătat că statul de plată nu este semnat de el și nu a primit banii pe concediu.
În ceea ce privește orele suplimentare, acestea au fost corect calculate de către expert pe baza foilor de parcurs puse la dispoziția acestuia de către recurenta pârâtă.
La termenul de judecată din recurs din data de 16.11.2009, apărătorul contestatorului intimat a precizat că nu înțelege să uzeze de procedura verificării de scripte, statul de plată fiind întocmit după data încetării activității contestatorului.
Intimatul a înțeles să invoce excepția nulității recursului întrucât acesta nu este motivat.
În ceea ce privește această excepție, instanța o consideră neîntemeiată.
Chiar dacă recursul nu este întemeiat în drept, recurenta a arătat exact care sunt criticile aduse sentinței recurate, cu atât mai mult cu cât, prev. art. 306 alin. 3.pr. civilă arată că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor în motivele prev. de art. 304. în cazul de față, este aplicabil art. 304 indice 1.pr. civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacate cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În consecință, nu sunt aplicabile prev. art. 306 alin. 1.pr. civilă, urmând a se respinge ca nefondată excepția.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recursul este întemeiat numai în ceea ce privește obligarea intimatei recurente la plata indemnizației de concediu aferent anului 2008.
La dosar se află depus statul de plată pe luna iulie 2008 din care rezultă că intimatul contestator a primit suma de 661 lei aferentă concediului de odihnă pentru anul 2008.
Nu are nici o relevanță faptul că statul de plată a fost întocmit ulterior datei încetării activității de către contestator sau ca nu apare mențiunea câte zile de concediu au fost efectuate, atât timp cât statul de plată a fost semnat de către contestator și astfel societatea recurentă a făcut dovada plății, conform disp. art. 163 din codul muncii. Instanța nu ar fi putut socoti statul de plată ca probă relevantă și concludentă doar în cazul în care acesta nu ar fi fost semnat de către contestator. Ori, deși acesta afirmă că semnătura nu îi aparține, nu a înțeles să uzeze de procedura verificării de scripte, ci doar s-a apărat în sensul că statul de plată este întocmit după încetarea activității sale, aspect ce nu poate reținut ca dovadă contrară, întrucât statul de plată putea fi întocmit oricând, și atât timp cât este semnat, face dovada efectuării plății.
În consecință, acest capăt de cerere este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
În ceea ce privește plata orelor suplimentare, acest motiv de recurs este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată la fond din data de 15 2008, contestatorul a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă pentru stabilirea numărului de ore suplimentare lucrate, probă admisă de către prima instanță.
La termenul de judecată din data de 11 februarie 2009, contestatorul, prin apărător, a arătat că solicită plata orelor suplimentare pe toată perioada cât a lucrat la societate, în raport de fișele de plecare în cursă (foile de parcurs) ce se află la sediul firmei, apărătorul intimatei arătând că nu se opune precizărilor făcute și nici nu a menționat ca expertul să aibă în vedere și diagramele tahograf, pe care, de altfel, nici nu le-a depus la dosar.
Deși recurenta afirmă că expertul a efectuat expertiza pe baza foilor de parcurs depuse de către contestatorul intimat, această afirmație nu este reală întrucât, la dosarul de fond, la fila 194, chiar societatea recurentă depune la dosar foile de parcurs cu precizarea că depune "alăturat un set de acte în vederea efectuării expertizei", fără ca diagramele să se regăsească în acest set de acte.
Expertul contabil menționează în raportul de expertiză întocmit faptul că fiecare parte, în timpul efectuării expertizei, a precizat că nu mai există alte înscrisuri decât cele aflate în arhiva contribuabilului. Deci, înscrisurile au fost puse la dispoziția expertului chiar de către recurentă, expertiza fiind efectuată în mod corect, pe baza probelor administrate în cauză, intimata nefăcând nici dovada că diagramele s-ar fi aflat în posesia contestatorului.
Potrivit disp. art. 129 alin. 1.pr. civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conf. disp. art. 723 alin. 1, să își probeze pretențiile și apărările.
În această situație, cânt recurenta își invocă propria culpă procedurală, în mod corect prima instanță a respins obiecțiunile intimatei și a considerat că expertul a avut în vedere toată documentația necesară pentru a analiza situația de fapt în litigiu, așa cum a fost pusă la dispoziția sa chiar de către intimata recurentă.
În consecință, orele suplimentare au fost corect stabilite prin raportul de expertiză contabilă astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat, neimpunându-se casarea sentinței cu trimitere în rejudecare.
Față de considerentele arătate, se va admite recursul în baza disp. art. 312 alin. 1,2,3 pr. civilă. și se va modifica în parte sentința recurată în sensul că, se va respinge ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu aferent anului 2008.
Se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată excepția de nulitate a recursului.
Admite recursul declarat de intimata - COM SRL cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 597/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Modifică în parte sentința civilă nr. 597/25.06.2009 a Tribunalului Brăila în sensul că:
Respinge ca nefondat capătul de cerere formulat de contestatorul OG, domiciliat în B,-,. 3,.3,.43, vizând obligarea intimatei la plata indemnizației pentru concediul de odihnă aferent anului 2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /04.01.2010
:DC/ 4 ex/05.01.2010
Fond:/A-M
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1244/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 218/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
