Contestație decizie de concediere. Decizia 1398/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- -revizuire-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1398
Ședința publică din data de 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Judecător - -
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de revizuientul Gh. împotriva sentinței civile nr.1102/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - administrator Judiciar Insolvency Specialists, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul revizuient, iar pentru intimata pârâtă, consilier juridic, care depune la dosar decizia nr.2 a administratorului judiciar, în care se menționează că este împuternicit să reprezinte societatea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Recurentul revizuient, învederând că nu a luat cunoștință de decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr.975/2006, deși pe copia de la filele 7 și 8 din dosarul nr.4218/C/2006, apare numele și semnătura sa, prezintă instanței originalul deciziei pentru comparare cu copia deciziei, filele 44-45 din dosarul a cărei sentință este recurată, menționând că nu există confirmarea primirii deciziei - data primirii și semnătura. prezintă instanței originalul ce i-a fost înmânat pentru comparare.
Instanța constată că, copia deciziei de la filele 44-45 este conformă cu originalul prezentat de revizuent și nu există confirmarea primirii și semnătura acestuia ca în exemplarul pentru care s-a depus copie la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților.
Recurentul revizuient apreciind că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost făcută în termen, solicită admiterea recursului și desființarea deciziei nr.1420/2007, a sentințelor Tribunalului O l t, nr.104, 1102 și a deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului O l t, ca temeinică și legală, decizia de concediere i-a fost comunicată acesta semnând pe exemplarul unității, de primire cum de altfel a și recunoscut la fond.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civile nr.1102/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins cererea de revizuire formulată de evizuientul Gh., în contradictoriu cu intimata SC SA B, în prezent SC B,ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuient, respectiv art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă instanța s-a reținut că actul nou invocat de acesta este decizia de desfacere a contractului de muncă care nu i-a fost comunicată decât în luna octombrie 2009.
Față de această susținere se apreciază că pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, b) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, c) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, d) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi cunoscut de către instanță, soluția ar fi fost alta.
Față de aceste cerințe se apreciază că actul invocat de revizuent ca act nou nu îndeplinește condițiile mai sus enunțate.
Mai mult decât atât decizia invocată a fost semnată de luare la cunoștință de revizuent și este depusă la dosarul de fond, ocazie cu care acesta a luat la cunoștință de acest act și putea invoca aspecte de nelegalitate a concedierii.
În ceea ce privește adresa emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, aceasta emană de la o instituție a statului ca urmarea a sesizărilor revizuientului, sesizări pe care acesta le putea promova și în timpul judecății contestației de desfacerea a contractului de muncă și ca urmare nu poate fi calificată ca înscris reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, deoarece este un act ulterior soluționării cauzei a cărei revizuire se cere.
În ceea ce privește revizuirea sentinței în baza art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă se reține că nu s-a făcut dovada unui condamnări definitive pentru o infracțiune privitoare la pricină sau unui înscris fals care să conducă la revizuirea sentința civilă nr. 104/2007 pronunțată de Tribunalul O l
Pentru aceste considerente instanța urmează a respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul Gh. motivând că în fața primei instanțe nu a prezentat decizia de acordare a preavizului în original.
În fața instanței nu a prezentat decizia de încetare activitate în original solicitând desființarea sentinței civile nr. 1102 și a celorlalte hotărâri judecătorești și acordarea drepturilor ce i se cuvin, desființarea deciziei Curții de Apel Craiova, a sentinței Tribunalului Olt iar, pe fond admiterea contestației, reîncadrarea în muncă cu consecința plății drepturilor bănești și de vechime în muncă.
Analizând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a dispozițiilor legale aplicabile Curtea constată că, recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Sub aspectul criticilor formulate în recurs, Curtea reține că revizuentul nu a formulat motive de recurs în sensul art. 304.civ. reluând motivele pe care le-a expus în fața instanței de fond, în prezenta cauză de revizuire și care, au constituit, de altfel, motive de recurs în faza judecării fondului cauzei adică contestației împotriva deciziei de concediere.
Acesta a reluat în fața instanțelor din calea extraordinară de atac, de retractare,motivele de fond, arătând - ca și prin contestația introdusă la data de 06.12 2006, că a fost concediat în mod nelegal de unitatea intimată, la 11.11.2006, în timp ce se afla în concediu pentru îngrijirea celui de-al doilea minor, născut la data de 18.10.2006, solicitând reintegrarea în muncă.
Ulterior, revizuentul a motivat faptul că, decizia de concediere nu i-a fost comunicată niciodată, că a aflat de ea în timpul procesului, în fața instanțelor de judecată prin aceasta contestatorul încercând să combată excepția tardivității introducerii contestației la instanță - peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit.a muncii.
În raport de datele furnizate de dosar - faptul că unitatea a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestator la data de 12.09.2006, după ce în prealabil la 06.09.2006 s-a încheiat un proces-verbal privind discuțiile purtate cu contestatorul referitor la desființarea postului pe care îl ocupa, acordarea plăților compensatorii in cuantum de 15947 lei- pe care de altfel i-a și încasat, acordarea preavizului de 60 zile calendaristice sau 21 de zile libere plătite. Cu acel prilej, contestatorul a optat pentru acordarea celor 21 zile libere plătite pentru căutarea unui alt loc de muncă.
Susținere contestatorului că nu i-a fost comunicată decizia de concediere niciodată a fost combătută - aspect pe care instanțele l-au reținut ca atare - prin faptul că, fiindu-i prezentată de instanță decizia de concediere, acesta a recunoscut semnătura sa, pe rubrica de comunicare a deciziei de concediere. În mod irevocabil s-a reținut tardivitatea contestării deciziei de concediere.
Prin promovarea unei căi extraordinare de atac -revizuire, în temeiul art. 322 pct.5 civ. - contestatorul a solicitat revizuirea sentinței instanței de fond întrucât, în urma nenumăratelor demersuri pe care le- întreprins la instituțiile statului - A, B, a primit prin adresa nr. 73/05.03.2009 de la Direcția Legislația, contencios și Relația cu Parlamentul - aflată la filele 10-11 dosar fond revizuire - prin care, după reluarea de principiu a unor dispoziții legale referitoare la concediere, este îndrumat la instanțele de judecată, dacă apreciază că măsura concedierii sale a fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale.
În virtutea acestei adrese - datată 05.03. 2009, contestatorul a introdus cererea de revizuire, motivând în esență - dincolo de exprimarea confuză și greoaie că - actul nou pe care își întemeiază cererea de revizuire este decizia de concediere emisă de unitate, în original, care nu a fost depusă la dosar când s-a judecat fondul cauzei și căreia îi lipsește mențiunea duratei preavizului mențiune despre care a aflat din adresa nr. 73/05.03.2009 de la Direcția Legislația, Contencios și Relația cu Parlamentul.
Instanța de fond, de revizuire, constatând că "înscrisul nou" invocat de revizuent nu întrunește condițiile prevăzute de art. 322. pct. 5 civ. a respins cererea de revizuire, pe de-o parte pentru că decizia de concediere i-a fost comunicată despre această împrejurare făcându-se vorbire încă de la soluționarea în fond a litigiului, iar pe de altă parte, iar pe de altă parte, adresa nr. 73/05.03.2009 de la Direcția Legislația, Contencios și Relația cu Parlamentul i-a fost înaintată ca răspuns la o sesizare a sa, pe care o putea face oricând și care nu poate constitui un temei al revizuirii unei hotărâri judecătorești, dată de instanța de judecată în fața căreia, contestatorul nu a invocat aspectele de nelegalitate cu care a investit ulterior instanța judecătorească de retractare.
Hotărârea judecătorească atacată cu recurs este legală și temeinică. Astfel, nu poate constitui un înscris nou - în sensul art. 322 pct. 5.civ.- adresa emisă ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, din conținutul acesteia nefiind desprinse referiri la alte înscrisuri decât cele avute în vedere de instanța de judecată ce a soluționat cauza în fond.
Depunerea adresei nu întrunește și nu suplinește sarcina impusă de exigențele dispozițiilor legale restrictive ale revizuirii, pentru contestatorul revizuent de a proba conduita obstrucționistă a unității, de natură să nu-i fi permis acestuia să cunoască durata preavizului pe toată perioada soluționării fondului cauzei și, totodată de natură să fi condus la pronunțarea unei alte soluții în cauză.
Curtea reține două aspecte ce confirmă soluția pronunțată de instanța de fond: pe de-o parte înscrisurile nu au caracter preexistent și hotărâtor, ele fiind rezultatul unor demersuri mult ulterioare finalizării procesului pe fond, în mod irevocabil ( adresa nr. 73/05.03.2009 iar decizia de concediere a fost depusă la dosar, alături de procesul verbal privind discuțiile cu privire la concediere, revizuentul recunoscându-și semnătura de primire de pe aceasta, optând totodată pentru acordarea a 21 zile preaviz plătite în vederea căutării unui alt loc de muncă și încasând plățile compensatorii prevăzute de lege.
Pe de altă parte, un aspect de maximă importanță îl constituie faptul că, aspectele de nelegalitate invocate de revizuent sunt diferite de cele invocate în fața instanței fondului, ele neconducând însă, la un alt mod de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune prin depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit. muncii care menține inutilitatea analizei altor aspecte privind conținutul deciziei de concediere. Sub acest aspect, Curtea reține că cererea revizuentului nu îndeplineșate nici cerința prevăzută de art. 322 teza finală, hotărârea a cărei revizuire se cere nefiind soluționată pe fond ci doar pe cale de excepție( contestația a fost respinsă ca tardivă).
Dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă vizează asigurarea unei bune administrări a justiției respectarea principiului securității raporturilor juridice.
În general, prin deciziile sale referitoare la respectarea termenelor de prescripție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a examinat " in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci, maniera în care a fost înfrânt dreptul persoanei de a se adresa instanțelor.
S-a stabilit în acest sens că, limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu pentru a acționa.
La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenției.
S-a arătat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui anumit termen de introducere a acțiunilor.
Prin hotărârea la care s-a făcut trimitere, Curtea a deciscămodificarea unei situații ca a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau sa fixeze momentele de la care începe sa curga prescripția, in materie civila statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât in stabilirea duratei acestui termen, cat si a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( hot. Nr. 42117 per. 04 din 5 Februarie 2009- - si altii contra Franței ).
Deci instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul I adițional la Convenție.
Sub acest aspect, termenul de prescripție - în cauză de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit. muncii - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor considerate încălcate, instituirea acestui termen având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.
Durata termen de prescriptie nu pune probleme deci nici din punctul de vedere convențional, contestatorul beneficiind de accesul la o instanță în sensul
Constatând că, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu evocă fondul cauzei pe de-o parte, iar preexistența și anterioritatea înscrisurilor invocate în cererea de revizuire față de data soluționării cauzei pe fond, sunt prevăzute de lege în termeni nesusceptibili de o altă interpretare, revizuentul neproducând astfel de dovezi, la care de altfel era îndatorat, în temeiul art. 312 alin.1 teza a aII-a civ. Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuientul Gh. împotriva sentinței civile nr.1102/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA - administrator Judiciar Insolvency Specialists, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.CT/ 30 martie 2010
Tehn.red. /Ex.2/
/L și
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Carmen Tomescu, Ligia Epure
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1486/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 66/2009. Curtea de... → |
|---|
