Contestație decizie de concediere. Decizia 66/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 66/R-CM
Ședința publică din 21 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata "" SRL, cu sediul în Rm. V -,-, județul V împotriva sentinței civile nr.965 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.--.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta- intimată " " SRL prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.10/2009, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual și intimata- contestatoare - prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 5/2008, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este nesemnat.
S-a complinit cauza de nulitate absolută prin semnarea recursul de către apărătorul recurentei- intimate.
Avocat, pentru intimata- contestatoare a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată recurentei- intimate prin apărător.
Avocat, pentru recurenta- intimată nu solicită termen să ia cunoștință de conținutul întâmpinării. Depune la dosar rezoluție dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. V, precum și copie de pe practică a Curții de Apel Brașov.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul susțin că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta- intimată susține pe larg recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea lui, casarea sentinței, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
In subsidiar solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei respingerea contestației și menținerea deciziei emisă de unitatea intimată ca legală și temeinică cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata- contestatoare solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 23.09.2008, contestatoarea - în contradictoriu cu intimata "" RVa formulat contestație împotriva Deciziei nr.331/18.08.2008, emisă de intimată, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, solicitând anularea deciziei, reintegrarea sa în muncă pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că a fost angajata societății începând cu data de 01.08.2007, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.9669, iar prin decizia contestată intimata i-a desfăcut contractul în temeiul art.61 lit.a Codul muncii.
Contestatoarea a mai arătat că este însărcinată și începând cu data de 01.05.2008 este în concediu medical, potrivit certificatelor de concediu medical depuse la dosar și prezentate societății, decizia de încetare a raporturilor de muncă fiind emisă în timp ce aceasta se afla în incapacitate temporară de muncă.
A susținut contestatoarea că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, iar decizia este lovită de nulitate absolută și pentru faptul că nu cuprinde nici una din mențiunile obligatorii prevăzute de art.268 Codul muncii.
Spre dovadă contestatoarea a depus la dosarul cauzei decizia nr.331/18.08.2008 emisă de intimată, contractul individual de muncă, certificate de concediu medical.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.965/10.11.2008, a admis în parte contestația, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.331/18.08.2008 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior și a obligat intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data de 18.08.2008 și până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere privind daunele morale și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată contestatoarei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.331/18.08.2008, intimata "" a decis, începând cu data de 18.08.2008, încetarea raporturilor juridice de dreptul muncii dintre aceasta și contestatoare, conform art.61 lit.a Codul muncii, termenul de contestație fiind de 30 de zile de la luarea la cunoștință,la Judecătoria Vâlcea.
În considerentele deciziei s-a consemnat că s-au avut în vedere prevederile statutului societății, ale Codului muncii, precum și activitatea necorespunzătoare a contestatoarei constând în absențe nemotivate, indisciplină la locul de muncă.
Orice sancțiune disciplinară trebuie concretizată într-un înscris ( decizie ), act unilateral al angajatorului.
Potrivit dispozițiilor art.268 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să conțină: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Așadar, pentru a fi legală, este necesar ca decizia să cuprindă toate elementele numerotate în textul mai sus citat, lipsa unuia dintre ele atrăgând nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Prima instanță a reținut că în speța dedusă judecății nu au fost indicate faptele care constituie abatere disciplinară, simpla mențiune cu privire la activitatea necorespunzătoare a contestatoarei, constând în absențe nemotivate și indisciplină la locul de muncă, nefiind suficientă pentru a se verifica temeinicia măsurii dispuse de angajator. În raport de lipsa descrierii detaliate a faptei din cadrul deciziei, respectiv indicarea în concret a zilelor în care contestatoarea ar fi absentat nemotivat de la serviciu, nu se poate verifica sancțiunea disciplinară aplicabilă față de gravitatea abaterii disciplinare. Prin urmare, gravitatea abaterii disciplinare se apreciază în raport de elementele menționate în art.266 Codul muncii, care decurg numai din descrierea detaliată, în amănunt și în același timp în concret, a faptei ce constituie abatere disciplinară.
Referitor la neîndeplinirea cerințelor art.268 alin.2 lit.b Codul muncii, care prevăd obligativitatea menționării prevederilor din statutul personal, regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă aplicabil, tribunalul a constatat că nici această cerință imperativă a legii nu a fost respectată la emiterea deciziei de sancționare. Astfel, simpla enumerare a prevederilor statutului societății și ale Codului muncii, fără a fi individualizate în concret care anume texte de lege au fost încălcate de către contestatoare, va atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
Dat fiind caracterul formal al deciziei de sancționare ce rezultă din caracterul imperativ al dispozițiilor art.268 Codul muncii, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia trebuie să le cuprindă nu poate fi complinită prin alte înscrisuri sau probe administrate în acest sens.
Astfel, se impune indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatei în timpul cercetării disciplinare prealabile, or, în speță, nici nu s-a menționat dacă s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, ceea ce reprezintă o încălcarea a dreptului la apărare al contestatoarei înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare, conferind caracter nelegal deciziei de sancționare disciplinară prin prisma dispozițiilor art.267 alin.1 și alin.4 și ale art.268 lit.c Codul muncii.
Tribunalul a reținut că decizia de sancționare a fost emisă și cu încălcarea dispoziției legale prev. de art.268 alin.2 lit.f Codul muncii cu privire la instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, aceasta fiind Tribunalul Vâlcea și nu Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Față de aceste argumente de fapt și de drept, instanța a constatat că decizia contestată este nulă absolut, fapt ce atrage inutilitatea analizării temeiniciei acesteia, cu consecința plății tuturor drepturilor reținute contestatoarei în baza deciziei de sancționare anulate și a reintegrării acesteia pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile prev. de art.998, 999 cod civil deoarece contestatoarea nu a suferit un prejudiciu moral însemnat de natură a fi reparat pe cale pecuniară.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata "" RVc riticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6, 9 și respectiv art.3041Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv a obligat la plata cheltuielilor de judecată, deși contestatoarea a formulat această cerere doar prin acțiune nu și prin concluziile orale puse în cauză;
- prin acțiune contestatoarea a solicitat numai reintegrarea sa în muncă pe postul deținut anterior, iar instanța a obligat intimata și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea;
- chiar dacă dispozițiile art.78 al.1 din Codul muncii au fost apreciate în doctrină ca o excepție de la principiul disponibilității, această interpretare este eronată fie și numai prin prisma dispozițiilor art.6 din privind dreptul la un proces echitabil, care include inclusiv egalitatea de arme între părți;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind bazată și pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, art.78 Codul muncii referindu-se la repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere și nu la reintegrarea în muncă;
- decizia de concediere conține toate elementele prevăzute de dispozițiile art.268 al.2 Codul muncii, reținându-se în sarcina acesteia atât indisciplina la locul de muncă cât și absențele nemotivate, contestatoarea recunoscând săvârșirea faptelor de însușire a unor bunuri și bani de la intimată;
- controlul efectuat de V nu a evidențiat nici un fel de încălcări ale legii față de decizia de concediere;
- omisiunea menționării în statutul societății a sancționării faptelor de natura celor săvârșite de contestatoare nu înseamnă că astfel de fapte nu pot fi sancționate;
- contrar celor reținute de tribunal, instanța a efectuat cercetarea disciplinară în cauză, iar decizia nu putea cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare;
- indicarea greșită în decizia de sancționare a instanței la care se atacă decizia constituie doar o eroare materială;
- instanța de fond a soluționat cauza pe o chestiune ridicată din oficiu.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, contestatoarea a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că instanța nu a dat mai mult decât s-a cerut, iar decizia de concediere nu conține elementele obligatorii prevăzute de art.268 al.2 Codul muncii, situație în care nu se mai impune analiza temeiniciei deciziei contestate.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, astfel cum rezultă din contestația formulată în cauză, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată făcute în cauză.
Chiar dacă prin concluziile puse oral în instanță, doar pe excepția nulității absolute a deciziei, nu s-a mai reiterat această cerere, nu se putea reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată față de mențiunile exprese din contestație.
Nici referitor la obligarea intimatei la plata despăgubirilor către contestatoare nu se poate reține ca fondat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, având în vedere dispozițiile imperative ale art.78 al.1 Codul muncii care nu pot fi ignorate, acestea fiind, potrivit doctrinei în materie a excepției de la principiul disponibilității, reglementate expres de Codul muncii.
În aceste condiții și față de dispozițiile legale sus-menționate, nu se poate reține că dispozițiile art.6 din privind dreptul la un proces echitabil au fost încălcate prin sentința recurată.
Și motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat în condițiile în care tribunalul a reținut corect, față de mențiunile deciziei de concediere, că aceasta este lovită de nulitate absolută pentru lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art.268 al.2 Codul muncii.
Practic această decizie face referire doar la activitatea necorespunzătoare, respectiv absențe nemotivate și indisciplină la locul de muncă, elemente cu totul generale și care nu respectă dispozițiile imperative ale legii.
În lipsa indicării exacte a zilelor în care contestatoarea a lipsit de la serviciu și a faptelor de indisciplină a acesteia la locul de muncă nici nu s-ar putea verifica legalitatea și temeinicia deciziei de concediere a acesteia.
Față de situația soluționării legale a cauzei pe excepția nulității absolute a deciziei de concediere, analiza celorlalte chestiuni privind netemeinicia deciziei contestate și implicit examinarea cauzei sub aceste aspecte, potrivit art.3041Cod procedură civilă, nu mai este necesară.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 900 lei, către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimata "" R V, împotriva sentinței civile nr.965 din 10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.-.
Obligă pe recurenta "" R V să plătească intimatei - suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/30.01.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1398/2010. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 675/2008. Curtea de... → |
|---|
