Contestație decizie de concediere. Decizia 1412/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1412
Ședința publică din 11 iunie 2008
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 59/15.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect contestarea deciziei de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat, pentru reclamantul recurent, lipsind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar a fost depusă de către intimată întâmpinare, precum și o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea angajării unui avocat.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială, iar cu privire la cererea de amânare, arată că lasă soluționarea acesteia la aprecierea instanței.
Instanța respinge cererea de amânare ca neîntemeiată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
CU RTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 59/15.02.2008 Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea intentată de reclamantul și a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești în cuantum de 2490 lei reprezentând salarii cuvenite angajatului pentru perioada 5.07.2006-9.11.2006 și contravaloarea orelor suplimentare efectuate și neplătite în aceeași perioadă, apreciind în raport de concluziile expertizei contabile efectuate în cauză cuantumul acestor drepturi bănești și reținând că diferența până la suma pretinsă prin acțiune a fost achitată de angajator.
Recursul declarat de reclamant a fost motivat în drept cu dispozițiile art. 304 alin.1 pct.1, 9 Cod procedură civilă iar în fapt s-a spus că tribunalul a nesocotit prevederile art. 129 alin.4 și 5 Cod procedură civilă, întrucât nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
Astfel, ultima expertiză contabilă a fost sumară, confuză și contradictorie, întrucât nu a răspuns la obiectivele stabilite de instanță cu privire la orele prestate peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, precum și la intervalele de timp în care acestea au fost prestate.
În această situație s-a ajuns la stabilirea arbitrală a unui număr de ore suplimentare efectuate, ceea ce poate duce la concluzia că experții desemnații nu au verificat nici măcar actele depuse la dosarul cauzei (pontaje, state de plată, bonuri de marcaj, etc.).
În fine, s-a susținut că ultima expertiză contabilă nu a putut stabili orele suplimentare în zilele de repaus săptămânal întrucât pârâta nu a prezentat grafice de tură, condică de prezență și acte de rechemare din concediu de odihnă sau fără salariu, cu toate că a avut la dispoziție bonurile de marcaj și borderourile zilnice semnate de angajat, precum și pontajele aflate la dosarul cauzei, situație în care recurentul a pretins să fie reconsiderată expertiza întocmită de expert, iar în privința orelor suplimentare să-i fie acordate drepturilor bănești calculate prin ambele expertize efectuale în cauză.
O altă critică adusă hotărârii pronunțate de tribunal a vizat modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 276 Cod procedură civilă cu privire la compensarea parțială a cheltuielilor de judecată, întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză atâta timp cât pârâta nu a formulat cerere reconvențională.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru a se dispune anularea deciziei de concediere disciplinară, reintegrarea sa în funcția deținută anterior și repunerea părților în situația anterioară aplicării sancțiunii.
De asemenea, a pretins ca pârâta să fie obligată și la plata contravalorii orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în perioada 15.09.2003-5.07.2006, a orelor prestate în de ajutor pentru servirea mesei în perioada de vară 2004-2006 și a orelor prestate în perioada în care la unitate a figurat în concediu de odihnă sau în concediu fără salariu.
În legătură cu acest ultim aspect instanța de fond a încuviințat efectuare unei expertize contabile de către un expert și, neputându-se edifica, a dispus efectuarea unei noi expertize care a concluzionat asupra cuantumului orelor suplimentare și asupra cuantumului drepturilor salariale cuvenite recurentului.
Astfel, expertiza contabilă a stabilit că despăgubirile cuvenite reclamantului pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă și data reintegrării în funcția deținută anterior (5 iulie-31 octombrie 2006) au fost integral achitate, potrivit mențiunilor inserate în procesul verbal din 8 noiembrie 2006, încheiat între reclamant și societatea pârâtă.
În privința modalități de calcul a numărului de ore suplimentare, reclamantul a formulat obiecțiuni la care experții contabili au răspuns stabilind că orele incluse în statele de plată au fost achitate la perioadele respective, cele stabilite în baza -urilor emise, a centralizatorului vânzărilor pe unitate și a borderoului angajatului au fost în număr de 5715, rămânând, deci 1331 ore suplimentare neachitate.
Din acestea, pentru 999 ore suplimentare angajatorul a achitat salariatului contravaloarea lor, rămânând în discuție un număr de 332 ore suplimentare care, datorită specificului activității prestate în unități de alimentație publică (program de lucru în ture, o medie de lucru de 16 ore/zi, cu 32 ore libere), nu pot fi defalcate pe perioade de repaus săptămânal, de sărbători legale, ture libere, concediu de odihnă sau fără salariu, situație în care se apreciază că susținerile formulate în calea extraordinară de atac nu întrunesc cerințele art. 304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă pentru a se putea dispune modificarea hotărârii tribunalului sub acest aspect.
S-a considerat însă că recursul este fondat în privința modului în care instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă, întrucât aceste prevederi legale nu sunt incidente în speță, pârâta neformulând pretenții în legătură cu cererea reclamantului și în condițiile reglementate de art. 119-120 Cod procedură civilă.
În consecință urmează a fi modificată hotărârea pronunțat de tribunal și a se dispune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului în primă instanță în cuantum de 305,10 lei, conform art. 274 Cod procedură civilă, ținându-se cont că acțiunea precizată a fost admisă numai în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 59 din 15.02.2008, dată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta.
Modifică în parte sentința civilă și obligă pe pârâtă să plătească reclamantului 305,10 lei cheltuieli de judecată la prima instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /17.09.2008
Tehnored. /17.09.2008/2 ex.
Prima instanță: și
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Maria Ana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 293/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
