Contestație decizie de concediere. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 142
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Camelia Viziteu Niculina Țiț
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ -, împotriva sentinței civile nr.1241/D/20 august 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - și intimatul-reclamant asistat de avocat.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic pentru arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat pentru intimatul-reclamant depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și decizia de reintegrare a reclamantului. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic având cuvântul pe fond pentru recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - solicită admiterea recursului ca temeinic și fondat, întemeiat pe dispozițiile art.3042pct.7,8 Cod procedură civilă și pe fond respingerea contestației deciziei de concediere.
Avocat având cuvântul pe fond pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat astfel cum a expus pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Arată că prin sentința civilă nr.1241/20.08.2007, instanța de fond nu a anulat decizia de concediere, ci a înlocuit-o cu reducerea salariului de bază pe timp de 3 luni cu 10%. Mai arată că inițial, recurenta-pârâtă s-a luat pe baza unor fapte nereale și anume că intimatul ar mai fi fost sancționat. În realitate acesta n-a mai fost sancționat cu nicio sancțiune disciplinară. Precizează că volumul de muncă a fost prea mare și toți angajații au fost sancționați cu 10% pe 3 luni de zile, iar singurul care a fost sancționat disciplinar a fost intimatul. În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte Autoritatea Rutieră Română - la plata cheltuielilor de judecată, pentru care depune chitanță reprezentând onorariu avocat în acest sens.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1241/D/2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul -, a fost admisă în parte contestația formulată de - în contradictoriu cu intimata Autoritatea Rutieră Română -; a fost anulată decizia nr.1764/7.XII.2006 emisă de intimată și s-a dispus înlocuirea măsurii concedierii contestatorului, dispusă în baza art.264 lit.f coroborat cu art.61 lit.a din Codul Muncii cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, în conformitate cu art.264 lit.d din Codul Muncii. S-a dispus reintegrarea în același loc de muncă a contestatorului și a fost obligată intimata să plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul - de la data concedierii și până la data reintegrării.
A fost respinsă cererea privind acordarea daunelor morale și a fost obligată intimata să plătească contestatorului 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 28/4.1.2007 la Tribunalul Bacău E. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1764/7.XII.2006 emisă de intimata Autoritatea Rutieră Română - ARR- B - prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, în conformitate cu art. 264 (1) lit.f coroborat cu art. 61 lit.a din Codul Muncii -solicitând anularea deciziei, reintegrarea în funcție cu plata despăgubirilor bănești la concediere și până la reintegrare; a mai cerut contestatorul să fie obligat angajatorul la plata daunelor morale în valoare de 25.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând în fapt contestația sa a arătat că în primul rând înțelege să invoce excepția nulității absolute deciziei contestate, întrucât, la data comunicării (deci data când decizia își produce efectele) era în concediu medical - fiind încălcat art. 61 al.l lit.a din Codul Muncii; de asemenea decizia este nulă absolut fiind emisă peste termenul prevăzut de art. 268(1) din Legea 53/2003; în plus, decizia nu i-a fost comunicată în termenul prevăzut de art. 268 al.3 - iar pentru fapta de a nu înregistra în registrul de sancțiuni procesele verbale de contravenție în ordine cronologică - a mai fost sancționat anterior - astfel că dubla sancționare duce la nulitatea absolută a deciziei.
Pe fondul cauzei - contestatorul a arătat că din cuprinsul deciziei de sancționare nu reies faptele pentru care a fost sancționat; a susținut că angajatorul a invocat faptul că a mai avut două sancțiuni anterioare - dar nici una nu i-a fost comunicată - iar una a contestat-o în justiție - Dosar - a Tribunalului Bacău. A susținut contestatorul că nu s-a ținut seama de numărul insuficient de inspectori din cadrul agenției ARR B - iar șeful de agenție a prestat o activitate defectuoasă din punct de vedere managerial - nefăcând programări pentru controale la sediul operatorilor de transport rutier, neaprovizionând agenția cu materiale și imprimate etc.
Deși au fost mai multe echipe de control la sediul agenției din B - nu fost sancționat, negăsindu-se deficiențe - dar s-a urmărit cu tot dinadinsul să i se găsească abateri pentru a fi concediat.
În drept contestatorul a invocat prevederile art. 268 al.5 din Codul Muncii.
Alăturat contestației a depus decizia în cauză.
Intimata ARR Bad epus documentația ce a stat la baza emiteri deciziei contestate și întâmpinare - răspunzând atât motivelor de nulitate absolută invocate - cât și motivelor de fond invocate de contestator în actul de sesizare a instanței - susținând legalitatea și temeinicia deciziei întrucât măsura concedierii a fost dispusă la o dată la care contestatorul era în activitate -incapacitatea temporară de muncă pe motiv de boală survenind mai târziu - iar decizia urma să producă efecte de la data încetării concediului medical; - sancțiunea a fost aplicată în termen legal față de prevederile art. 268 (1) din Codul Muncii - și a fost comunicată în cel prevăzut de art. 268 (3) din același cod - contestatorul nefiind sancționat pentru aceleași fapte de mai multe ori.
Pe fondul cauzei - intimata a arătat că s-au aplicat mai multe sancțiuni contestatorului începând cu anul 2005 - iar pentru neregulile constatate prin actul de control - în mod legal s-a dispus concedierea contestatorului - măsură ce se impune a fi menținută și de instanța de judecată.
Din probele de la dosar s-a constatat că:
- prin decizia nr. 1764/7.XII.2006 ARR Bad ispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a inspectorului - conform art. 264 (1) lit.f coroborat cu art. 61 lit.a din Legea 53/2003 pentru abateri consemnate în raportul nr. 35576/8.XI.2006 întocmit de Inspectoratul Rutier - reținându-se că acesta a efectuat prea puține controale în trafic și la sediile operatorilor de transport în cursul lunii octombrie 2006 (13 controale în 22 zile în care a fost prezent la serviciu);
- documentele de control în trafic și la sediul operatorilor de transport sunt completate necorespunzător și înregistrate la un interval de timp după data întocmirii acestora;
- s-a mai reținut că inspectorul nu a completat fișele de
control pentru toate autovehiculele verificate cu ocazia acțiunii echipajelor
mixte de control a traficului rutier;
- s-a mai reținut că nu a prezentat raportarea zilnică a activităților de
inspecție și control pe care a desfășurat-o în luna octombrie 2006 - șefului de agenție; de asemenea, în luna septembrie 2006, a înregistrat în registrul de evidență și control. Procesele verbale pe care le-a întocmit în primul semestru al anului 2006;
- în sfârșit că, în cazul a trei operatori de transport s-au emis decizii de
suspendare copii conforme pentru abateri care nu sunt considerate grave conform Normelor legale în materie.
În privința excepțiilor de nulitate absolută a deciziei de sancționare -
instanța s-a pronunțat prin încheierea din 4 aprilie 2007 - în sensul respingerii
acestora ca nefondate.
În legătură cu fondul cauzei s-a constatat că deși, fără îndoială, se poate reține faptul că în activitatea contestatorului s-au înregistrat unele deficiențe - intimata nu a ținut seama de împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Agenției ARR
- Astfel, deși schema de personal a agenției prevede un număr de 12 posturi - agenția a funcționat cu doar 6 inspectori - din care unul angajat în luna mai 2006 - iar alte agenții din țară au un număr cel puțin dublu de inspectori - la un volum de activitate comparabil (ex. ARR A, ARR Dîmbovița etc), apărări formulate de contestator și necombătute de intimată.
- la data controlului contestatorul revenise la serviciu după 3 luni de absență din unitate - datorită faptului că și-a efectuat concediul de odihnă și a fost la cursuri de perfecționare - conform înscrisurilor de la dosar - necontestate de intimată ( filele 122- 123 dosar fond);
- deși intimata susține că prin decizia 835/27.03.2006 contestatorul a fost desemnat să răspundă de aplicarea prevederilor Procedurii ARR nr.4154/2.02.2006 privind retragerea licențelor (certificatelor) și suspendarea copiilor pentru operatorii de transport - o astfel de dovadă (privind decizia și comunicarea ei) nu s-a făcut.
Conform contractului individual de muncă, fișei postului și în acord cu dispoziția 1450/22.08.2006 - contestatorul trebuia să desfășoare doar activitate de inspecție și control (ori i se impută abateri legate de alte activități, colaterale -fl.93 dosar fond) și se constată că în luna octombrie 2006- vizată de echipa de control în sfera activității de inspecție și control au activat doar 2 inspectori - (fila 152 dosar fond) - pe parcursul lunii fiind delegați și inspectori de la alte agenții din țară.
Condițiile deosebite în care se desfășura activitatea la Agenția ARR B au fost confirmate și prin depoziția martorului - inspector detașat de la ARR Dîmbovița la ARR B pe fondul personalului insuficient (fila 135 vol.II dosar fond) - împrejurare confirmată și prin depoziția martorului audiat la cererea intimatei - (fila 12 vol.II dosar fond)-, șeful agenției ARR B - acesta confirmând faptul că s-a impus ca unele sarcini de serviciu trasate de fostul șef de agenție contestatorului - să fie redistribuite (reclamații, controale, monitorizări trasee și autogări - pe lângă controalele în trafic și la sediul operatorilor de transport rutier). Tot acest martor confirmă că în activitatea de control contestatorul a avut cel mai mare număr de amenzi aplicate - confirmând activitatea bună a acestuia.
În decizia contestată se susține că anterior contestatorul a mai fost sancționat - prin decizia 272/27.04.2006 cu "avertisment scris" - dar intimata nu a făcut dovada comunicării acestei decizii - iar contestatorul a negat că ar fi primit-o, astfel că această pretinsă sancțiune nu poate fi avută în vedere de instanță; de asemenea se susține că prin decizia 1611/1.XI.2006 - a fost sancționat cu reducerea salariului cu 5% pe o lună - dar această sancțiune a fost contestată în Dosarul - al Tribunalului Bacău - judecata fiind suspendată conform art. 244, 1 Cod procedură civilă (fila 175 dosar fond) - iar sancțiunea nu poate fi avută în vedere ca repetabilitate și perseverență a contestatorului în încălcarea obligațiilor de serviciu.
Mai trebuie arătat că o altă sancțiune disciplinară aplicată prin decizia nr.
2019/5.XII.2005 - a fost anulată prin hotărâre judecătorească -
246/10.11.2006 - irevocabilă (fila 158 dosar fond). Astfel nu se poate reține că au fost aplicate sancțiuni anterioare contestatorului.
Tribunalul reține că sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege ce au ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu și respectarea normelor de comportare - precum și prevenirea producerii unor acte de indisciplină - fiind specifice dreptului muncii.
Ținându-se seama că sancțiunile sunt prevăzute de legiuitor în mod gradat - de la cea mai blândă - avertismentul - la cea mai severă - concedierea în art.264 Codul Muncii, la alegerea sancțiunii - trebuie să fie avute în vedere criteriile generale prevăzute tot de legiuitor - în art. 266 din Legea 53/2003 - împrejurările săvârșirii faptei, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului precum și
eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către angajat.
Prin decizia contestată - angajatorul a aplicat contestatorului sancțiunea cea mai severă - dar într-o vădită contradicție cu prevederile art. 266 Codul Muncii - ignorându-se faptul că nivelul culpei reprezintă un element esențial în stabilirea sancțiunii disciplinare.
În speța de față, indiscutabil - în sarcina contestatorului se pot reține abateri, încălcări ale sarcinilor de serviciu - care impun aplicarea unor sancțiuni disciplinare - dar - având în vedere că față de cele arătate anterior - nu se poate reține că au mai fost aplicate sancțiuni disciplinare contestatorului - tribunalul a apreciat că aplicarea sancțiunii disciplinare maxime - nu este numai nejustificată ci și nelegală.
S-a apreciat însă că se impune aplicarea unei sancțiuni în acord cu criteriile art.266 din Codul Muncii urmând a fi înlocuită măsura concedierii disciplinare cu sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o durată de 3 luni conform art.264 lit.d din Codul Muncii.
Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat recurs intimata întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Recurenta a susținut că hotărârea recurată este nelegală pentru următoarele motive:
- deși instanța de fond reține și constată faptul că contestatorul a săvârșit mai multe abateri, în mod cu totul nejustificat și nemotivat, apreciază că intimata nu a avut în vedere, la stabilirea sancțiunii împrejurările concrete în care se desfășoară activitatea Agenției
- intimata atât prin întâmpinare cât și prin înscrisurile depuse la dosar, susțin că a dovedit fără echivoc faptul că Agenția B și-a suplimentat personalul ori de câte ori a fost necesar sau s-a solicitat acest aspect, astfel încât nejustificat instanța a reținut o cu totul altă situație;
- contestatorul nu a făcut dovada că a fost pus în imposibilitatea realizării atribuțiilor care îi reveneau și că i s-a impus să exercite alte atribuții.
- greșit s-a reținut de către instanța de fond că nu i s-a făcut cunoscut contestatorului că a fost desemnat să răspundă de aplicarea prevederilor Procedurii nr.4154/23.02.2006, privind retragerea licențelor și suspendarea copiilor conforme pentru operatorii de transport;
- greșit s-a reținut că nu s-au aplicat alte sancțiuni contestatorului.
Recurenta susține că decizia contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art.266 din Codul Muncii și în consecință a solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea contestației.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul-contestator a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În recurs au fost depuse de recurenți acte ce privesc organizarea și funcționarea Autorității Rutiere Române -
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de criticile aduse de recurentă și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă constată recursul nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art.61 lit.a din Codul Muncii angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
În cauză, nu se pot reține abateri repetate în sarcina contestatorului.
Prezumția de nevinovăție funcționează în favoarea contestatorului, atât timp cât una din deciziile de sancționare anterioare a fost anulată prin hotărâre judecătorească iar cealaltă este contestată, contestație ce nu este soluționată definitiv și irevocabil de instanță.
Nu se poate reține din întreg probatoriul administrat nici că faptele imputate contestatorului s-ar încadra în categoria baterilor grave, care să justifice desfacerea contractului de muncă, știut fiind faptul că în categoria acestora intră numai acele abateri săvârșite cu vinovăție și care perturbă activitatea angajatorului, făcând imposibilă continuarea relațiilor de muncă.
În împrejurările concrete în care contestatorul și-a desfășurat activitatea, corect s-a apreciat de prima instanță că deficiențele reținute în sarcina contestatorului nu sunt de natură să atragă aplicarea sancțiunii celei mai grave, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Potrivit art.287 din Codul Muncii, prin derogare de la dreptul comun, sarcina probei în conflictele de muncă, revine angajatorului, astfel că, criticile aduse de recurentă instanței de fond în sensul că aceasta a luat în considerare susținerile contestatorului, privitor la modul de organizare și desfășurare a activității angajatorului, sunt nefondate atât timp cât recurenta nu a probat contrariul celor susținute de contestator.
În raport de aceste prevederi legale, având în vedere și probele administrate, în mod corect instanța de fond a constatat că, contestatorul nu a săvârșit abateri grave cu vinovăție, și nici nu poate fi reținut în sarcina sa săvârșirea de abateri repetate.
dmițând contestația ca rezultat al cercetării probele administrate, corect instanța a stabilit o sancțiune mai ușoară în sarcina contestatorului față de dispozițiile art.266 din Codul Muncii.
Față de cele ce preced în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ -, împotriva sentinței civile nr.1241/D/20 august 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
bligă recurenta să plătească intimatului 700 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Viziteu Niculina Țiț, Elena Pașcan
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./2 ex.
29.02./11.03.2008
Președinte:Camelia Viziteu Niculina ȚițJudecători:Camelia Viziteu Niculina Țiț, Elena Pașcan
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5599/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 182/2009. Curtea de... → |
|---|
