Contestație decizie de concediere. Decizia 1431/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1431/R-CM
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Judecător: ---
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimata - & PUBLICITATE SRL, cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1102/CM din 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru recurenta-intimată - & PUBLICITATE SRL Pitești în baza împuternicirii avocațiale nr.81/2009, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România- Baroul Argeș -Cabinet individual, lipsind intimata-contestatoare.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenta-intimată - & Publicitate SRL Pitești, precizează că nu are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată - & Publicitate SRL Pitești, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației de concediere, formulată de, cu cheltuieli de judecată.
Precizează că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 12.02.2009, contestatoarea, în contradictoriu cu & Publicitate, a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr.29/31.12.2008, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia ca nelegală, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, indexată, majorate și reactualizate precum și de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că, la data de 10.12.2006, a fost angajată la societatea intimată în funcția de director comercial, fiindu- încheiat contract individual de muncă, pe care l- semnat, dar care nu i-a fost înmânat în original și nici chiar în copie. Nu a semnat fișa postului și nici nu i-au fost comunicate care sunt în concret obligațiile și drepturile în cadrul societății. Nu a avut nici o abatere disciplinară ca salariat al societății, niciun conflict cu reprezentantul acesteia și nu a avut cunoștință de măsura disciplinară luată de către intimată, nefiind cercetată disciplinar conform art.267 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1102/CM/17 iulie 2009, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis contestația formulată de contestatoare și a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.29/31.12.2008 emisă de intimată, fiind obligată aceasta din urmă să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate și actualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, cuprinse în perioada 31.12.2008 și până la data pronunțării prezentei hotărâri. A mai fost obligată intimata la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata intimatei în funcția de director comercial, în baza contractului individual de muncă nr.342/4.01.2007 încheiat între părți, pe durata nedeterminată.
Prin decizia nr.29/5.01.2009 emisă de intimată, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre părți, în conformitate cu dispozițiile art.61 lit.a din Codul muncii, începând cu data de 31.12.2008.
S-a reținut în decizie că salariata a săvârșit la data de 3.11.2008 abatere disciplinară, care constă în "neprezentarea la serviciu din data de 3.11.2008 până la 31.12.2008".
Însă, în conținutul deciziei de concediere disciplinară, angajatorul nu a precizat ce prevederi din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil au fost încălcate de salariata - contestatoare, potrivit disp.art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii, pentru a face posibilă verificarea dacă fapta săvârșită constituie abatere disciplinară în conformitate cu regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
De asemenea, decizia contestată nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3 Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea.
Art.267 alin.1 din Codul muncii, prevede că nici o măsură, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute, alin.2 prevăzând că în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data și locul întrevederii.
În raport de dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că neprezentarea contestatoarei la cercetarea disciplinară prealabilă a fost determinată de motive obiective ce au fost generate chiar de către angajator, care a încălcat prevederile referitoare la comunicarea către salariat a convocării, acesta nedepunând la dosar dovada comunicării convocării la cercetarea disciplinară, care trebuia trimisă cu confirmare de primire, în situația în care persoana în cauză nu a semnat personal că a luat la cunoștință.
De altfel, din cuprinsul acesteia lipsește "obiectul" convocării, astfel că petenta nu și-a putut exercita dreptul la apărare, iar în cuprinsul său se menționează un alt număr de referat (23/10.11.2008) ce are în vedere o altă salariată ( ). de pe așa -zisa "convocare" provine de la o altă societate " General 2008".
În raport de aceste aspecte, instanța a reținut că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.267 alin.1 și 2 din Codul muncii, încălcare care atrage nulitatea absolută a actului de concediere emis de angajator.
Din modul în care legiuitorul a înțeles să redacteze textele de lege menționate, rezultă indubitabil că încălcarea acestor norme imperative se sancționează cu nulitatea absolută.
Însuși legiuitorul utilizează sintagma "sancțiunea nulității absolute" în alin.1 al art.267 din Codul muncii, pentru a nu exista nici un dubiu în ce privește felul nulității ce intervine ca sancțiune a nerespectării dispozițiilor legale imperative, cât și pentru a sublinia importanța respectării acestor dispoziții de către angajator în ce privește procedura de emitere, cât și forma și fondul deciziei de sancționare (concediere).
Or, în speță, rezultă indubitabil că angajatorul nu a efectuat cercetarea prealabilă, care trebuia să fie efectivă numai în acest mod dreptul la apărare al salariatului putând fi garantat.
De asemenea, instanța a reținut că pe lângă această cauză de nulitate absolută a deciziei de concediere disciplinară se mai regăsesc încă două cauze de nulitate absolută și anume neprecizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat și lipsa mențiunilor din conținutul deciziei, referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prev.la art.267 alin.3 Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea, potrivit art.268 alin.2 lit.b și c din Codul muncii.
De altfel, pentru ca o deciziei de sancționare (concediere) să fie nulă absolut, nu este necesară întrunirea, incidența simultană, a mai multor cauze de nulitate, ci nerespectarea de către angajator a unei singure cerințe imperative ce se sancționează cu nulitatea, atrage nulitatea absolută a actului de sancționare.
Având în vedere nelegalitatea deciziei de concediere disciplinară, instanța a apreciat că este de prisos a se mai analiza actul sancționator și sub aspectul temeiniciei. Nu poate fi temeinic un act sancționator nul absolut.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o ca nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv acela că hotărârea pronunțată ar fi lipsită de temei legal ori ar fi dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a admis contestația reclamantei și a dispus anularea deciziei prin care acesteia i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, pentru nerespectarea dispozițiilor art.263-268 din Codul muncii.
Cercetarea disciplinară prealabilă desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, astfel încât nu se impunea desființarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, pentru acest motiv.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, Codul muncii prevede în mod imperativ în art.267 alin.1 că nicio măsură, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute, acesta însemnând că, de respectarea întocmai a legii, depinde legalitatea măsurii disciplinare luată împotriva reclamantei.
Ori, în speță, rezultă cu certitudine, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că procedura cercetării disciplinare prealabile a fost viciată, astfel încât, din culpa recurentei, reclamanta nu a putut beneficia de toate garanțiile procedurale pe care legea le prevede în favoarea salariatului pentru a nu fi prejudiciat, prin luarea unei măsuri abuzive împotriva sa, de către unitatea angajatoare.
Indiferent care din cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 267 din Codul munciis -ar regăsi îndeplinite în cauză, legea nu condiționează ca acestea să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât,convocarea unei alte persoane decât reclamanta,în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabilă,de către o altă societate decât cea la care reclamanta îndeplinea funcția de director de marketing, precum și procesul-verbal întocmit la data de 17.11.2008 pentru a constata lipsa reclamantei, care conține aceleași vicii (a se vedea filele 22 și 23 ale dosarului de fond) sunt suficiente pentru a demonstra că procedura cercetării disciplinare prealabile nu a respectat condițiile imperative impuse de lege.
Deosebit, prima instanță a reținut corect și alte două cauze de nulitate absolută și anumeneprecizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabilcare ar fi fost încălcate de salariat șilipsa mențiunilor din conținutul deciziei, referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile,astfel încât, argumentul că, la Inspectpratul Teritorial d e Muncă nu s-au constatat aceste nereguli, nu are relevanță, instanța fiind singura în măsură a sancționa nelegalitatea deciziei contestate, potrivit art.268 alin 2 lit f din Codul muncii.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul muncii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta & PUBLICITATE Pitești, împotriva sentinței civile nr.1102/CM din 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimata & PUBLICITATE Pitești, cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1102/CM/17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea, cu domiciliul în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./Tehnored. //4 ex./02.11.2009/Jud.fond: /
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Maria Ploscă, Paula Andrada
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 319/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1938/2009. Curtea... → |
|---|
