Contestație decizie de concediere. Decizia 1938/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1938/R-CM
Ședința publică din 15 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de intimata GRUP. împotriva sentinței civile nr.251/CM din 09 februarie 2009 pronunțată de Tribunbalul A în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-contestator asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.654/2009 emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș, lipsind recurenta-intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea intimatului-contestator depune la dosar întâmpinare, în două exemplare, arătând că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea intimatului-contestator, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Fiind întrebată, precizează că drepturile bănești erau o consecință firească a reintegrării contestatorului.
CURTEA
Constată că rin p. cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, contestatorul, în contradictoriu cu intimata Grup, a solicitat anularea deciziei nr.23/17.01.2008, emisă de intimată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că a fost angajat la societatea intimată în meseria de strungar și că la data de 14.09.2007 între asociații intimatei a avut loc un conflict, urmat de închiderea porților și la sediul firmei și la parcul auto, unde se afla și stația de asfalt și atelierele de reparații, iar salariaților le-a fost refuzat accesul în incinta societății pentru a-și desfășura activitatea.
Ca urmare a refuzului reprezentantului român al societății de a permite accesul angajaților în unitate, contestatorul a depus o plângere la. în data de 20.09.2007, precum și o sesizare la Secția 4 Poliție.
În noiembrie 2007 contestatorul a primit de la societatea pârâtă o adresă prin care i se aducea la cunoștință faptul că, începând cu luna septembrie, nu s-a mai prezentat la locul de muncă. Această susținere nu corespunde realității, întrucât la data de 16.11.2007 contestatorul a primit de la pârâtă drepturile salariale pentru lunile septembrie 2007 - octombrie 2007.
A mai arătat contestatorul că nu se poate reține culpa sa pentru faptul că societatea angajatoare nu a mai permis accesul salariaților în unitate, doar pentru că între părțile asociate au apărut conflicte.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că, începând cu data de 01.09.2007, contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, societatea trimițându-i trei convocări prin care i s-a pus în vedere să se prezinte la locul de muncă sau să prezinte o justificare legală pentru absențele nemotivate. Deoarece contestatorul nu a dat curs invitației intimatei, având în vedere faptul că avea 88 de absențe nemotivate, în urma concluziilor comisiei de cercetare disciplinară, conducerea societății a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă prin decizia nr.23/22.01.2008.
Cu privire la susținerea contestatorului în sensul că ar fi primit drepturile salariale aferente lunilor septembrie și octombrie 2007, intimata a arătat că aceste cheltuieli nu au fost suportate din bugetul său, ele fiind probabil achitate de către Prasa International
Prin sentința civilă nr.251/CM/09.02.2009 a fost admisă contestația, a fost anulată decizia nr.23/17.01.2008 emisă de intimată și a fost obligată aceasta să achite contestatorului drepturile salariale majorate, indexate și actualizate de la data concedierii și până la 09.02.2009. A fost respinsă cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul pârâtei în funcția de strungar și prin decizia nr.23/17.01.2008 s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă, în temeiul art.61 lit.a din Codul muncii, începând cu data de 03.01.2008, reținându-se că reclamantul are un număr de 88 absențe nemotivate.
Din declarațiile martorilor (76) și (104), instanța a reținut că la mijlocul lunii septembrie 2007, între asociații intimatei a avut loc un conflict, urmat de închiderea porților unității, iar salariaților le-a fost refuzat accesul în incinta societății pentru a-și desfășura activitatea. Între cei cărora nu li s-a mai permis accesul, s-a aflat și contestatorul, fiind nominalizat în acest sens chiar de către asociatul român, în urma unei adunări convocate de acesta din urmă la sediul intimatei.
Ca atare, tribunalul a apreciat că salariatul nu se face vinovat de abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, atâta vreme cât unitatea, prin reprezentanții acesteia, este cea care nu i-a mai permis să-și desfășoare activitatea în mod normal, conform contractului de muncă încheiat. Pe cale de consecință, decizia nr.23/17.01.2008 a fost considerată ca nelegal emisă, instanța dispunând anularea acesteia.
În temeiul art.78 și art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii, tribunalul obligat-o pe intimată să îi plătească salariatului drepturile salariale majorate, indexate și actualizate de la data concedierii și până la data pronunțării hotărârii, 09.02.2009.
Instanța a apreciat ca neîntemeiată cererea formulată de contestator privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că în dosar nu au fost făcute dovezi cu privire la aceste cheltuieli.
În termen legal intimata Grup a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Soluția anulării deciziei de concediere este greșită, întrucât, așa cum rezultă din întreg materialul probator, contestatorul are un număr de 88 absențe nemotivate, cu urmări negative asupra procesului de producție.
Măsura concedierii disciplinare a fost luată cu respectarea procedurii prevăzute de Codul muncii, în sensul că salariatul a fost convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii în scopul desfășurării cercetării prealabile, aspect recunoscut și de contestator în răspunsurile la interogatoriu.
Ca urmare a neprezentării acestuia, cercetarea a fost finalizată prin procesul-verbal nr.153/29.11.2007, în care a fost consemnat refuzul nejustificat al salariatului de a se prezenta și de a-și motiva poziția.
Constatându-se vinovăția salariatului, acestuia i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, prin decizia nr.23/17.01.2008, emisă cu respectarea dispozițiilor art.268 alin.2 Codul muncii.
Deși contestatorul se face vinovat de încălcarea prevederilor cuprinse în Regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă și în contractul individual de muncă, totuși decizia de sancționare a fost anulată de către prima instanță, care a reținut că salariatul nu se face vinovat de abaterea disciplinară reținută în sarcina sa.
2. Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși nu a existat o cerere din partea contestatorului, totuși intimata a fost obligată să îi plătească, urmare a anulării deciziei de concediere, drepturile salariale majorate, indexate și actualizate, în aplicarea art.78 Codul muncii.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Contestatorul, fost salariat al societății intimate, a fost concediat prin decizia nr.23/17.01.2008, în temeiul art.61 lit.a Codul muncii, reținându-se că a absentat nemotivat începând cu data de 19.09.2007, însumând în total 88 de astfel de absențe.
Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod corect declarațiile martorilor (76) și (104), care au arătat că, în urma conflictului izbucnit în cadrul unității, în luna septembrie 2007, mai multor salariați, între care și contestatorul, nu le-a mai fost permis accesul în incinta unității pentru a-și desfășura activitatea.
Proba cu martori se coroborează și cu înscrisurile aflate în dosar, respectiv sesizările făcute la Secția de Poliție nr.4, înregistrate sub nr.4154/11.10.2007 (4) și sub nr.4215/11.12.2007 (21-22), sesizările făcute către Inspectoratul Teritorial d e Muncă A și înregistrate sub nr.675/10.10.2007 (11-12) și nr.770/07.11.2007 (10).
Toate aceste înscrisuri cuprind sesizări făcute de contestator la organele competente, în care se arată că i-a fost interzis accesul la locul de muncă și că nu i s-a permis să își ia bunurile proprietate personală.
În aceste condiții, curtea, la fel ca și tribunalul, apreciază că neprezentarea contestatorului la serviciu nu îi este imputabilă, ci a fost cauzată de refuzul angajatorului de a-i permite accesul în incinta societății intimate.
Rezultă, deci, că în mod corect prin sentința de fond a fost anulată măsura concedierii contestatorului.
În motivul său de recurs, intimata a arătat pe larg modul în care s-a efectuat în speță cercetarea prealabilă a contestatorului, or acest aspect nu a fost analizat de instanța de fond, în condițiile în care prin contestația cu care a fost investită nu s-a invocat nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează cercetarea disciplinară prealabilă.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Potrivit art.78 alin.1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
2 al aceluiași articol prevede că la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Din textele de lege arătate mai sus rezultă că numai pentru a se dispune reintegrarea salariatului este nevoie de o cerere expresă în acest sens (alin.2), însă acordarea despăgubirilor se face de către instanță, chiar în lipsa unei cereri, odată cu anularea deciziei de concediere (alin.1).
Rezultă așadar că în mod corect Tribunalul Argeș, dispunând anularea deciziei de concediere, a obligat în același timp pe intimată să plătească salariatului drepturile majorate, indexate și actualizate.
Față de aceste considerente, constatând că în speță nu se regăsesc motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului-contestator suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (13).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata GRUP., cu sediul în,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.251/CM din 09 februarie 2009 pronunțată de Tribunbalul A în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în P,-, -.7,.B,.9, județul
Obligă pe recurentă să plătească intimatului cheltuieli de judecată de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./16.12.2009
Jud. fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1431/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 71/2010. Curtea de... → |
|---|
