Contestație decizie de concediere. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ȘI DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA NR.145/DOSAR NR-
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif- - - - JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
- - - JUDECĂTOR 3: Mihail
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat deintimata Bîmpotriva sentinței civile nr.1720/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 7 noiembrie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 februarie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 10 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 1720/07.11.2008 Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Rm. V, a anulat decizia nr.224/10.06.2008 emisă de intimată și a obligat pe intimată să-l reintegreze pe contestator în funcția deținută anterior concedierii sale. De asemenea, intimata a fost obligată să-i plătească contestatorului drepturile salariale de care ar fi beneficiat din data de 04.06.2008 și până la data reintegrării efective. A obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale de care ar fi beneficiat din data de 04.06.2008 și până la data reintegărrii efective, și să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului.
Prima instanță a reținut că decizia de desfacere a contractului de muncă contestată îndeplinește condițiile de formă impuse de Codul muncii, dar din punct de vedere al temeiniciei nu este susținută de probele administrate, lipsa de la locul de muncă fiind cauzată de starea de sănătate, iar anterior acesteia nu au mai existat sancțiuni disciplinare, măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă fiind și disproporționată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Rm.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința cuprinde motive contradictorii pentru că deși reține neîndeplinirea atribuțiilor ce îi reveneau contestatorului în data de 26.04.2008 admite contestația, ignorând dispozițiile art. 61 lit. a din Codul muncii și ale art. 75 alin. 2 și 30 alin. 3 din Regulamentul intern al societății.
Se mai arată ă sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii făcându-se referire la dispozițiile art. 30 alin. 3, art. 54 și art. 75 alin. 2 din Regulamentul intern al societății coroborat cu art. 61 lit. a din Codul muncii. Recurenta arată că starea de fapt nu a fost reținută corect de prima instanță, care și-a bazat hotărârea numai pe probele administrate de către contestator și a înlăturat fără temei probele intimatei.
Recursul nu este fondat.
Prima instanță a reținut într-adevăr că din actele de la dosar reiese că în data de 26.04.2008 contestatorul nu a lucrat, însă admiterea contestației nu s-a făcut cu referire la această stare de fapt, necontestată de părți, ci cu referire la temeinicia și disproporționalitatea măsurii disciplinare aplicate, ceea ce nu poate duce la concluzia că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
În ceea ce privește aplicarea și interpretarea greșită a textelor invocate de recurentă:
Potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii concedierea din motive imputabile salariatului poate fi dispusă când se constată o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii stabilite în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern.
Fiind vorba de o singură zi în care contestatorul a lipsit de la serviciu aplicabilitatea textului sus-menționat nu se poate referi decât la o abatere gravă și nu la abateri repetate.
Normele invocate de recurentă din cadrul Regulamentului intern se referă la faptul că salariaților le este interzis să părăsească locul de muncă fără aprobarea șefului direct, pentru săvârșirea cu vinovăție a acestei abateri putându-se dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă ( art. 30 alin. 1 și 3 ); salariaților li se interzice absentarea nemotivată de la locul de muncă, fapta săvârșită cu vinovăție fiind abatere disciplinară gravă ( art. 54 alin. 1 și 2 ), art. 75 alin. 2 fiind o reluare a dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
Prima instanță a analizat în mod corect aceste prevederi din regulament și le-a raportat la materialul probator din dosar. Declarația martorului propus de angajator nu prezintă relevanța pe care o acordă recurentul în cuprinsul criticilor, acesta declarând că nu a auzit convorbirea dintre contestator și șeful de echipă, singurul care a declarat că a participat la această discuție fiind martorul contestatorului. În aceste condiții mărturia acestuia din urmă a fost luată în considerare de către instanță, pentru că martorul cel mai credibil este cel care relatează faptele la care a participat în mod direct.
Revenind la abaterea disciplinară reținută în sarcina contestatorului, din textele invocate de către recurentă reiese că pentru desfacerea contractului de muncă abaterea trebuie să fie gravă și, mai ales, trebuie săvârșită cu vinovăție. Or, în condițiile în care la dosar a fost depusă o adeverință medicală, eliberată de medicul de familiei, care atestă că în perioada 25 - 28.04.2008 contestatorul a suferit de colică renală stânga, nu se mai poate susține că abaterea, dacă poate fi considerată abatere, a fost săvârșită cu vinovăție.
Faptul că adeverința medicală a fost prezentată direct în instanță și nu în cursul cercetării disciplinare, și faptul că aceasta nu a fost vizată de cabinetul de medicina muncii agreat de către recurentă, așa cum dispune hotărârea Consiliului de Administrație, nu înlătură lipsa vinovăției pentru absența de la serviciu în data de 26 contestatorului. În măsura în care recurenta considera că adeverința medicală este făcută pro causa avea la dispoziție alte proceduri prin care putea să încerce înlăturarea sa din proces.
De asemenea, susținerile referitoare la faptul că intimatul contestator are un comportament recalcitrant nu sunt probate în nici un fel, fiind simple afirmații. Existența unui astfel de comportament trebuia să se reflecte în acte interne din care să reiasă mutarea sa disciplinară în alte echipe de lucru.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, întrucât recurenta a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din această fază procesuală, constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 lei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Râmnicu V împotriva sentinței civile nr.1720/07.11.2008 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 300 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /19.02.2009
Dact. /27.02.2009
- 3 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 33/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 363/2009. Curtea... → |
|---|
