Contestație decizie de concediere. Decizia 1454/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - contestație decizie concediere -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1454
Ședința publică din data de 25 Martie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței civile nr.1860/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -a, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata reclamantă depunând împuternicirea avocațială și chitanță onorariu, avocat, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Mehedinți ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1860/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta -a împotriva pârâtei SC SRL.
S-a constatat nulitatea absolută a Deciziei 4/22.08.2007 emisă de pârâtă.
S-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta din 22.08.2007 și până la reintegrarea efectivă, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei contavaloare indemnizație concediu aferentă anului 2007.
A fost obligată pârâta să vireze către bugetul de statului toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa.
S-a constatat că reclamanta a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte pe perioada 16.04.2007- 1.06.2007.
S-a dispus obligarea pârâtei să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei perioada mai sus menționată, precum și perioada 22.08.2007 și până la reintegrarea efectivă.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a lucrat ca vânzător în cadrul societății pârâte, la magazinul acesteia din localitatea, comuna, județul M începând cu data de 16.04.2007 și până la data de 22.08.2007, dată când i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art.61 lit. din Legea nr. 53/2003.
Din cuprinsul contractului de muncă, anexat în copie la dosarul de fond rezultă că aceasta urma să înceapă activitatea la data de 1.06.2007, iar contractul a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă M la data de 15.06.2007.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, reclamanta a început însă să lucreze în magazinul din localitatea încă din luna aprilie 2007, declarații care coroborate cu susținerile reclamantei duc la concluzia că acesta a lucrat începând cu data de 16.04.2007. In această situație, se prezumă că intenția pârâtei a fost de a- încheia reclamantei contract de muncă pe durată nedeterminată. Această prezumție a fost materializată până la urmă și în scris, contractul anexat la dosar fiind o dovadă în acest sens. Acest fapt conferă reclamantei și vechime în muncă, considerente pentru care se apreciază întemeiat capătul de cerere prin care se cere constatarea existenței contractului de muncă începând cu data de 16.04.2007 și urmează a se dispune admiterea acestuia. Se va constata că în perioada 16.04.2007 - 1 iunie 2007, reclamanta, fără a beneficia de un contract individual de muncă în formă scrisă a desfășurat activitate în folosul pârâtei, între părți existând în această perioadă raporturi juridice specifice unui contract de muncă. Câtă vreme reclamanta a efectuat activități specifice, iar pârâta a fost beneficiara acestor activități, este evident că părțile și-au exprimat implicit consimțământul în vederea perfectării unui contract de muncă, chiar dacă acest acord nu s-a realizat în formă scrisă.
In ceea ce privește decizia de desfacere a contractului de muncă, contestată de reclamantă, aceasta comportă discuții sub următorul aspect:
Sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege având ca scop apărarea ordinii disciplinare, respectarea îndatoririlor de serviciu și prevenirea producerii unor acte de indisciplină. Ele sunt măsuri specifice dreptului muncii, în legătură cu executarea contractului de muncă. De precizat însă că angajatorul nu poate proceda la aplicarea unor sancțiuni disciplinare prevăzute de lege dincolo de cadrul legislativ care o reglementează. Concedierea este cea mai gravă dintre măsurile disciplinare ce poată fi dispusă împotriva unui salariat. Din conținutul deciziei anexate la dosar rezultă că aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile art.61 lit.a Codul muncii. In această situație, potrivit dispozițiilor art. 62 al.(1)1al aceluiași act normativ se impune respectarea condițiilor prev. de art. 263 - 268 ale aceluiași act normativ. Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute trebuie să fie motivată în fapt și în drept și comunicată salariatului prin una din modalitățile prevăzute de lege. Dincolo de faptul că nu s-a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă, decizia nu conține mențiuni referitoare la fapta ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, iar pârâta nu a făcut dovada comunicării acesteia către reclamantă.
Sancțiunea pentru o astfel de decizie nu poate fi decât nulitatea absolută potrivit dispozițiilor art.268 al.2 Codul muncii, considerente pentru care urmează a se dispune și admiterea acestui capăt de cerere, astfel cum a fost formulat. Nedovedindu-se că această decizie a fost comunicată reclamantei, se apreciază că aceasta se află în termenul de a contesta, termen calculat de la data luării la cunoștință cu ocazia judecării în dosar nr- aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți.
Consecința admiterii contestației și anulării deciziei nelegal emisă o constituie, potrivit dispozițiilor art.78 Codul muncii obligarea pârâtei de a dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei anulate (existând o solicitare expresă a acesteia formulată prin cererea de chemare în judecată) și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorat și reactualizat începând cu data de 22 august 2008 și până la reintegrarea efectivă, suma urmând a fi reactualizată la data plății efective. Desigur, pârâta va fi obligată să vireze către bugetul de stat și toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa de la aceeași dată și până la reintegrarea efectivă.
In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat pentru anul 2007, s- constatat că și acesta este întemeiat din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.141 Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an proporțional cu timpul efectiv lucrat. In cazul încetării contractului individual de muncă este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, astfel că reclamanta este îndreptățită să primească și o despăgubire egală cu indemnizația de concediu ce i s-ar fi acordat, dacă nu i-ar fi fost desfăcut nelegal contractul de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a luat în considerare depozițiile martorilor, susținând că se prezumă intenția încheierii contractului de muncă înainte de termenul stabilit în contractul de muncă, ceea ce contravine dispozițiilor codului d e procedură civilă potrivit cărora proba cu înscrisuri primează în fața probei cu martori.
În mod greșit s-a reținut că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 263-269 din Codul muncii întrucât nu s- efectuat o cercetare prealabilă disciplinară deși prin întâmpinarea depusă s-a învederat că, după efectuarea inventarului, s-a constat o lipsă în gestiune și, din acest motiv, reclamanta nu s-a mai prezentat la locul de muncă, în aceste condiții nemaiexistând efectuarea cercetării prealabile.
S-a mai arătat că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost înmânată personal intimatei contestoare, la scurt timp după părăsirea locului de muncă.
S-a mai învederat, de asemenea, că petenta are ca studii doar 8 clase iar la data angajării nu se impunea urmarea unui curs de specializare însă, în prezent, se impune condiția studiilor de specialitate.
În final, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 Codul muncii, contractul de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în forma scrisă, în limba română.
Forma scrisă, deși are o însemnătate incontestabilă pentru concretizarea voinței părților, pentru precizarea drepturilor și obligațiilor lor reciproce și, pe cale de consecință, pentru dovedirea ulterioară a conținutului real al raportului juridic, nu reprezintă o condiție de validitate (ad validitatem), ci una de probă.
În lipsa înscrisului, consecințele sunt următoarele: contractul individual de muncă există (în sens de negotium) și își produce efectele, dacă s-a realizat concret acordul părților; se prezumă că el a fost încheiat pe o durată nedeterminată; existența contractului se poate dovedi prin orice mijloc de probă (început de probă scrisă, martori, prezumții).
Față de cele arătate anterior, se apreciază ca fiind nefondată prima critică formulată, referitoare la modalitatea de apreciere a probelor.
În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 263 - 269 Codul muncii, se rețin următoarele:
Potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, punctul de pornire în efectuarea cercetării îl constituie convocarea în scris a salariatului cu arătarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, pentru ca în cursul cercetării acesta să aibă cunoștință despre faptele ce i se impută și să se poată apăra corespunzător.
Textul dă satisfacție cunoscutului principiu al dreptului la apărare, garantând, în același timp, asigurarea principiului contradictorialității, păstrarea și garantarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii, respectarea legalității măsurii și a unicității acesteia.
Nerespectarea lui de către angajator se sancționează de către lege cu nulitatea absolută a măsurii dispuse.
Împrejurarea potrivit căreia intimata contestatoare nu s-a mai prezentat la locul de muncă nu poate justifica lipsa convocării acesteia.
În același timp, este de menționat că eventuala neprezentare a salariatului, fără un motiv obiectiv, nu poate fi presupusă, în lipsa unei convocări legale, cu respectarea întocmai cerințelor impuse de lege.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază ca nerelevante celelalte susțineri ale recurentei, referitoare la modificarea ulterioră a condițiilor impuse de lege referitoare la nivelul studiilor persoanelor care își desfășoară activitatea ca și gestionari și necorespunderea profesioanală a contstoarei, acesta fiind un eventual temei pentru luarea altei măsuri decât cea luată prin decizia nr. 11/22 august 2007.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod. pr. civ. recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC SRL, împotriva sentinței civile nr.1860/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -a, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./24 apilie 2009
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2861/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 376/2009. Curtea de... → |
|---|
