Contestație decizie de concediere. Decizia 1470/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1470

Ședința publică de la 26 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier

*************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr. 3846 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul contestator, intimata SC SRL, reprezentată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

S-a comunicat copia întâmpinării formulată de intimata SC SRL, recurentului contestator, după care, s-a lăsat cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul contestator, intimata SC SRL, reprezentată de avocat.

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator, a susținut motivele de recurs formulate în scris în raport de care a puc concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, anularea deciziei nr. 9./01.07.2009.

Avocat pentru intimata SC SRL, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 3846 din 03 decembrie 2009, respins excepția inadmisibilității contestației.

A respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC SRL

A fost obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Excepției inadmisibilității a fost respinsă întrucât noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care tinde aceasta și anume o modalitate de respingere a cererii.

Dacă ar fi privită ca inadmisibilă și ar fi excepție de sine stătătoare prin ea s-ar îngrădi dreptul persoanei de la accesul la justiție, împrejurare care contravine normelor comunitare.

Pe fond, instanța a reținut că reclamantul - a fost salariatul pârâtei ca specialist marketing în baza contractului individual de muncă nr. 12136/24.06.2009 și vis-a-vis de un comportament necorespunzător față de reprezentanții SC SRL i s-a cerut notă explicativă, iar la sugestia organelor de poliței sesizate de reclamant, i-a fost emisă decizia nr. 9/01.07.2009, care nu este semnată nici de angajator și nici de salariat.

Această decizie nu a fost pusă în aplicare, iar prin ea nu i-au încetat raporturile de muncă, întrucât în locul ei au fost emise deciziile nr. 10/01.07.2009 de suspendare a contractului individual de muncă pe perioada cercetării disciplinare, iar apoi decizia de concediere disciplinară nr. 11/08.07.2009, decizii contestate, cauza fiind înregistrată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.

Cum reclamantul, prin apărător, a solicitat anularea deciziei nr. 9/01.07.2009 emisă de pârâtă, pe considerentul că în ea nu au fost indicate termenul de contestare și instanța competentă să-i judece cauza, instanța a apreciat reclamantul nu a făcut dovada că i s-a produs vreo vătămare, formulând acțiunea în termen și la instanța competentă.

S-a mai reținut că acțiunea este neîntemeiată, întrucât decizia nr. 9/01.07.2009 nu a produs efecte juridice, nu a încetat raporturile de muncă între părți, iar prin emiterea deciziei nr. 10/01.07.2009 s-a dispus de pârâtă revocarea acesteia.

Contestatorul a formulat recurs împotriva a sentinței nr.3846/2009 a Tribunalului Dolj pe care o consideră nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea contestației.

Critică sentința în temeiul art.304 pct.8 și 9 cod procedură civilă pentru interpretarea greșită actului juridic și aplicarea greșită legii, deoarece el a solicitat anularea deciziei nr. 9/2009 și reîncadrarea pe postul anterior potrivit art.78 Codul Muncii, instanța de fond reținând greșit că această decizie nu a fost pusă în aplicare și ulterior au fost emise deciziile nr. 10/2009 și nr. 11/2009.

Consideră că, în condițiile în care nu există o decizie de revocare primei decizii, contestate, următoarele decizii nr.9 și nr.10/2009 nu puteau să producă efecte juridice, iar decizia contestată, nr. 9/2009 este lovită de nulitate absolută deoarece a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 268 alin. 2 Codul Muncii și și- produs efectele de la comunicarea către el, conform art. 268(3) Codul Muncii.

In condițiile în care decizia nr. 10/2009 de suspendare a sa nu i-a fost comunicată și prin ea nu s- dispus revocarea deciziei nr. 9/ 2009, iar dacă a considerat că avut un comportament necorespunzător, nu era în măsură să sesizeze organele de poliție.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art.304, cod procedură civilă și va fi menținută.

Sunt neîntemeiate criticile privind aprecierea greșită instanței de fond că decizia contestată nu a fost pusă în aplicare și nu și- produs efecte juridice întrucât într-adevăr, chiar dacă decizia nr. 9/01.07.2008 ajuns în posesia contestatorului în împrejurările înfățișate de intimată, fără să fie însă semnată de angajator, ci doar de o ștampilă aplicată, măsurile disciplinare propriu-zise au fost aplicate prin deciziile ulterioare, respectiv decizia de suspendare nr.10 emisă în aceeași zi și decizia de concediere nr.11/08.07.2009 înregistrată și la Inspectoratul Teritorial d e Muncă

Așadar, chiar dacă intimata nu a revocat decizia contestată, prin emiterea deciziei de suspendare, din aceeași zi, comunicată contestatorului cu începere din 01.07.2009, implicit s- revenit la măsura concedierii prin decizia nr. 9/2009, iar concedierea efectivă sa dispus începând cu 08.07.2009 prin decizia nr. 11/2009, semnată de conducătorul intimatei și comunicată contestatorului, ambele fiind contestate și în curs de soluționare, deci prin decizia nr. 9/2009 nu s-a dispus concedierea și nu se poate dispune în prezenta cauză,reîncadrarea contestatorului.

In consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art. 312 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și în baza art.274 cod procedură civilă, recurentul contestator va fi obligat către intimată la 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

ECIDE

Respinge recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr. 3846 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.

Obligă recurentul către intimată la 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/31.03.2010

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 1470/2010. Curtea de Apel Craiova