Contestație decizie de concediere. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 156/R/2008 | |
Ședința publică din 21 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | --- - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1997 din 08 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- (nr.în format vechi 1485/2006), privind și pe reclamanta având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta reclamantei intimate au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1997 din 08.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC SRL C și în consecință:
S-a dispus anularea Deciziei nr.83/18.05.2005 de desfacere a contractului individual de muncă emisă de intimată în sarcina contestatoarei.
A fost obligată intimata la plata despăgubirilor bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate aferente perioadei 18.05.2005 și până la reintegrarea efectivă.
S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.
A fost obligată intimata la plata sumei de 1000 lei în favoarea contestatoarei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contestatia formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata s-a solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei de concediere nr.83 din 18.05.2005 emisă de intimată în sarcina contestatoarei, obligarea intimatei la plata despăgubirilor bănești reprezentând prejudiciile cauzate prin decizie, anularea deciziei de imputare nr. 306/01.08.2005, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației sale, contestatoarea a arătat că prin decizia 83/18.05.2005 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 61, lit. a în mod netemeinic și nelegal, întrucât anterior datei de 13.05.2005, neavând de lucru în cadrul societății, a existat o înțelegere potrivit căreia angajatele urmau să fie anunțate de conducere la reluarea programului.
Pentru aceste considerente, contestatoarea a arătat că nu s-a prezentat la locul de muncă în zilele de 13.05.2005, respectiv 16 și 17.05.2005, nefiind anunțată de colegele de serviciu. Raportat la această stare de fapt, contestatoarea a apreciat că absențele de la locul de muncă nu pot fi catalogate ca fiind nemotivate.
Față de susținerile contestatoarei, intimata a formulat întâmpinare (13) prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației, întrucât de la data comunicării deciziei de desfacere a contractului de muncă au trecut mai mult de 30 de zile.
În ce privește fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației ca nelegală și nefondată întrucât contestatoarea a absentat în mod nemotivat de la locul de muncă, cauzând astfel o serie de pierderi materiale societății, contând în cheltuieli suplimentare pentru reorganizare și redistribuirea producției, respectiv costuri cu ore suplimentare plătite altor angajate care au preluat lucrările ce reveneau contestatoarei.
Prin sentința civilă nr.1434/11 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Clujs -a admis în parte contestația formulată și s-a dispus anularea deciziei de imputare nr. 306/01.08.2005 emisă de intimată. Instanța a respins ca tardivă contestația împotriva deciziei de concediere nr. 83/18.05.2005, precum și capătul de cerere privind plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciul cauzat contestatoarei. Totodată, instanța a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs.
Prin decizia civilă nr.624/R/2007 pronunțată de către Curtea de Apel Clujs -a admis recursul declarat de către contestatoare împotriva sentinței civile nr.1434 din 11 septembrie 2006 Tribunalului Cluj pe care a casat-o în parte, în ce privește soluționarea petitelor privind anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 83/18.05.2005, precum și despăgubirii bănești.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra legalității și temeiniciei măsurii de concediere, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajată a unității intimate în funcția de confecționer, în baza contractului individual de muncă nr. -/16.01.2001 înregistrat la ITM sub nr. 3806/- din 06.02.2001 (15).
Prin decizia nr.83/18.05.2005 (17), intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art. 61 lit. a, reținând în sarcina acesteia efectuarea a trei zile de absențe nemotivate.
Art. 267 prevede că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă constituie sancțiunea legală, aplicată în cazul în care se constată că măsura a fost luată cu încălcarea unor prevederi legale esențiale pentru validitatea ei. În speță cauzele de nulitate privesc și aspectele legate de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară prealabilă.
Intenția legiuitorului nu a fost să creeze un cadru de formalism excesiv ci să protejeze salariatul de eventualele măsuri unilaterale ale angajatorului pe care acesta nu are cum să le cunoască dacă nu îi sunt comunicate și am fi astfel în prezența unui dezechilibru de forțe și nicidecum pe poziții de egalitate: angajatul nu are posibilitatea de a-și formula apărările.
În speță, nu poate fi considerată ca fiind legală procedura cercetării, atâta timp cât intimata nu menționat în cuprinsul deciziei de concediere motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.
În aceste condiții, dar și în absența dovezii de comunicare legală a convocării pentru cercetarea disciplinară, scriptele intimatei intitulate Convocare (21), raport cu privire la cercetarea disciplinară (22) și Raport de evaluare prejudicii (23-24), reprezintă acte unilaterale, care fiind întocmite fără cunoștința salariatului nu pot fi avute în vedere.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.61, lit. a, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă ap1icabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesară existența cumulată a unor elemente esențiale, calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, săvârșirea faptei cu vinovătie, rezultatul dăunător, precum și legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultat. În ce privește fapta ilicită, este unanim apreciat că ea reprezintă o încălcare a obligaților asumate prin contractul individual ori cel colectiv de muncă, alte acte normative, regulament de organizare și funcționare, regulament intern, ordine și dispoziții ale șefilor ierarhici, obligatii care, ca regulă generală, sunt înscrise în fișa postului.
În speță, prin răspunsul la interogatoriul formulat de către intimată (37), contestatoarea a recunoscut faptul că nu s-a prezentat la locul de muncă.
Fiind audiată în calitate de martor, (39), a arătat că se întâmpla adesea la societatea intimată ca angajatele să fie trimise acasă în perioadele când nu era de lucru, aceste perioade putându-se întinde chiar și până la o săptămână. Martorul a mai învederat că în cursul lunii mai 2005, societatea nu prea avea comenzi și erau sectoare unde muncitoarele erau trimise acasă.
În acest context, săvârșirea faptei cu vinovăție, ca element al angajării răspunderii disciplinare, nu este individualizată, ea nefiind în măsură să atragă sancționarea salariatului.
Pentru toate aceste motive, instanța a admis în parte contestația formulată și pe cale de consecință, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 83/18.05.2005.
În aceste condiții, angajatului i se cuvin despăgubiri, în temeiul art.78 a1.1, echivalente cu drepturile salariale de care a fost lipsit din culpa unității de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește despăgubirile bănești pentru daune morale, acordarea acestora nu se justifică. Chiar dacă prevederile art. 269, alin. 1 stabilesc cadrul legal, vătămarea sub aspect moral trebuie indicată, individualizată și dovedită de către salariat sub aspectul vătămării onoarei, a demnității ori a prestigiului profesional reprezintă. În speță, contestatoarea nu a probat aceste aspecte, așa încât instanța a respins acest capăt de cerere.
În temeiul art.274 pr.civ. fiind în culpă procesulă, instanța a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei în favoarea contestatoarei cu titlu de onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC SRL a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în parte, prin rejudecarea cauzei, privitor la petitele 1-3 din contestația formulată de contestatoarea, prin exonerarea sa de la plata despăgubirilor bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate aferente perioadei 18.05.2005 și până la reintegrarea efectivă, inclusiv prin obligarea sa la plata unor cheltuieli de judecată parțiale, potrivit admisibilității concrete a petitelor formulate, precum și obligarea contestatoarei-intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că prin compararea capetelor de cerere cu care a fost investită instanța de fond, cu dispozițiile sentinței pronunțate, instanța a acordat contestatoarei mai multe decât a cerut, precum și s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, sentința fiind dată cu încălcarea prev.art.304 pct.6 coroborat cu art.304 (1) și art.312 alin.2 și 3,.proc.civ. astfel: față de petitul 3 din contestație, privitor la "plata unor despăgubiri bănești reprezentând prejudiciile cauzate prin această decizie" - făcându-se referire, în logica formulării petitului și a ordinii petitelor, la decizia de imputare nr.306/01.08.2005 pârâta a considerat că cererea contestatoarei era de a nu fi obligată la plata sumelor cuprinse în decizia de imputare, nicidecum la obligarea sa la plata sumelor acordate de către instanță; în același sens se observă că nu există formulat un petit/o pretenție potrivit căreia să se solicite reintegrarea contestatoarei pe locul de muncă pentru care i s-a încheiat contractul de muncă la unitatea noastră, și nici nu a cerut plata salariilor aferente perioadei cuprinse între data desfacerii disciplinare a contractului de muncă, respectiv până la reintegrare.
Instanța a făcut o greșită interpretare a cererii contestatoarei și a acordat altceva decât s-a solicitat prin acțiunea introductivă, atât mai mult cu cât, la momentul când a fost contestată decizia de desfacere a contractului de muncă, partea contestatoare era deja angajată la o altă societate comercială, în baza unui contract de muncă.
În condițiile în care contestația formulată la 7.06.2006 nu a fost modificată și/sau completată, instanța nu putea să se pronunțe în sensul reintegrării și al plății salariilor până la reintegrarea efectivă, de vreme ce o asemenea intenție (și implicit pretenție) nu a fost exprimată de către contestatoare, care își desfășura activitatea salariată, în mod legal, în cadrul unei alte societăți angajatoare, sens în care nu putea fi reintegrată și, mai mult, pentru perioada cât a avut calitate de salariat la alt angajator, nu putea primi salariu din partea subscrisei, chiar în urma anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Se observă faptul că motivarea în drept, a acțiunii indică strict art.268 muncii și art.274 pr.civ. astfel că nu se face nici o trimitere în drept prev.art.78 alin.1 și 2 din Codul muncii, iar pentru acordarea despăgubirilor bănești dispuse de instanță coroborat cu prev.art.78 alin.1 muncii, în condițiile în care contestatoarea a avut calitate de salariat în cadrul unei alte societăți angajatoare, această acordare nu se justifică.
Consecință admiterii petitelor, așa cum au fost acestea formulate, puteau să o oblige pe pârâtă doar la plata parțială în măsura admiterii doar a petitului întâi al contestației, a cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât nu s-au administrat probe cu privire la dovedirea unor prejudicii și implicit indicarea/dovedirea unui cuantum al prejudiciilor cauzate prin decizia contestată (logica acțiunii,a cest petit îl raportează tot la decizia de imputare și nu la cea de desfacere a contractului individual de muncă.
Cu privire la soluționarea prin respingere a capătului de cerere privind plata daunelor morale, o asemenea cerere nu a fost formulată de către contestatoare, astfel că ne aflăm în fața unei dispoziții asupra a ceva ce nu s-a cerut, acesta fiind un alt motiv de modificare a sentinței.
Prin soluționarea parțială a petitelor sau pronunțarea asupra unor petite care nu au fost formulate, s-a apreciat că și petitul privind cheltuielile de judecată trebuia admis în parte, corespunzător modalității de admitere a cererii introductive.
Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul sub următoarele aspecte:
Prin decizia civilă nr.624/27.03.2007 a Curții de Apel Clujs -a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art.315 alin.1 pr.civ. pentru instanța de fond sarcina soluționării petitelor având ca obiect anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.83/18.05.2005, precum și despăgubiri bănești.
În acest sens, s-a reținut în considerentele deciziei menționate că în mod greșit nu s-a soluționat pe fond petitul privind concedierea reclamantei și cel privind pretențiile materiale concretizate în salariile nerealizate de la data luării măsurii desfacerii contractului de muncă.
Cum această hotărâre judecătorească a trecut în puterea lucrului judecat nu mai poate fi repus în discuție aspectul pe care l-a dezlegat referitor la obiectul acțiunii, cu atât mai mult cu cât și art.78 alin.1 muncii, stabilește obligația instanței, în cazul în care anulează o concediere netemeinică sau nelegală de a acorda drepturile salariale corespunzătoare.
Prin urmare, Curtea constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a solicitat prin acțiune, însă observă că această critică vizează și întinderea obligației de despăgubire.
Astfel, prin hotărârea recurată s-a stabilit că obligația de despăgubiri acoperă perioada dintre măsura concedierii (18.05.2007) și până la reintegrarea efectivă, fără ca prin acțiunea introductivă să se fi solicitat reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior.
Or, în această situație, reclamantei i s-au acordat practic drepturi salariale pe o perioadă nelimitată și nedeterminată, ceea ce reprezintă un motiv de nelegalitate a hotărârii.
Având în vedere că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de despăgubiri de la data concedierii sale nelegale (18.05.2007) și până la momentul anulării acestei măsuri prin hotărârea primei instanțe pronunțată la 08.10.2007, (art.78 alin.1 muncii), Curtea de Apel va modifica în parte hotărârea în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.6 pr.civ. limitând perioada pentru care se acordă despăgubiri (drepturi bănești) la intervalul 18.05.2007-08.10.2008.
În raport de gradul redus de complexitate al acestui petit și de ponderea sa în cadrul dezbaterilor cauzei Curtea consideră că nu se impune reevaluarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
În fine, Curtea observă că nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată de către recurentă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr.1997 din 08.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că perioada pentru care reclamantei i se cuvin drepturile salariale este 18.05.2005-08.10.2007.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- - - - -
Red./SD/MS
01.02.2008 - 3 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 840/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 944/2008. Curtea de... → |
|---|
