Contestație decizie de concediere. Decizia 1703/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1703
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta EXPORT-IMPORT împotriva sentinței civile nr. 697/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, iar pentru reclamanta intimată, avocat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia certificată pentru conformitate cu originalul a chitanței nr. 92/14.09.2009, iar reprezentantul societății recurente depune copia deciziei civile nr. 1022/17 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, pentru a evidenția precedentul judiciar.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiar, modificarea sentinței civile în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive, pentru motivele expuse pe larg prin cererea de recurs. Se arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a măsurii concedierii colective fără să o pună în prealabil în discuția contradictorie a părților, fapt ce a dus la crearea unui prejudiciu pentru societatea pârâtă, întrucât nu a putut face dovada comunicării deciziei de concediere. Se mai susține că au fost respectate toate condițiile pentru concedierea colectivă, precum și toate drepturile angajaților.
Reclamanta intimată, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile supuse reformării, pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 697/23.04.2009, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâtei EXPORT-IMPORT A, a anulat concedierea reclamantei din 23.12.2008, a dispus reintegrarea în muncă a reclamantei și plata despăgubirilor cuvenite, precum și a sporului de vechime de 5% din salariul de bază începând cu 14.12.2005 până în luna decembrie 2008 inclusiv, sumă actualizată în raport de inflație, a obligat pârâta la consemnarea în carnetul de muncă al reclamantei a sporului de vechime; a respins cererea privind plata unui salariu lunar conform art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, deși pârâta a respectat etapele premergătoare emiterii deciziei de concediere, însă nu a emis decizia de concediere conform art. 74 Codul muncii, care impune comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris; că acordarea ajutorului de șomaj nu înlătură consecințele nerespectării procedurii de concediere, în speță prin finalizarea acesteia prin emiterea deciziei de concediere și a comunicării acesteia reclamantei, fapt de natură a atrage nulitatea.
A apreciat că, contractul colectiv de muncă unic la nivel național ar avea prevalență față de cel la nivel de unitate și că potrivit contractului individual de muncă, reclamanta s-a angajat în muncă la societatea pârâtă la 10 octombrie 2001, reclamanta fiind îndreptățită la acordarea sporului de vechime de 5% prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe 2007-2010.
În motivarea acțiunii a arătat că reclamanta a fost angajata pârâtei SC Export Import SRL conform contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. -/10 octombrie 2001 la ITM A și că prin înștiințarea nr. 329/2 decembrie 2008 i s-a comunicat că începând cu 23 decembrie 2008, îi va înceta contractul de muncă datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte și a crizei economice mondiale.
Apreciază măsura concedierii ca fiind nulă în condițiile în care măsura nu a fost motivată în fapt, nu au fost respectate condițiile concedierii colective, nu a fost respectată durata preavizului; că are dreptul la acordarea sporului de vechime datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din pe anii 2007-2010 și conform art. 40 alin. 3 lit. d din pe anii 2005-2006 nr. 2001/2005.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC Export Import SRL, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.
Arată că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza pe excepția nulității absolute pentru necomunicarea deciziei de concediere, fără a pune acest aspect în discuția părților, în condițiile în care probele administrate au vizat oportunitatea concedierii; că dacă s-ar fi pus în discuție excepția, ar fi putut face dovada că a comunicat reclamantei decizia de concediere, aceasta semnând de primire în registrul societății la poziția 99; că prin modul de a proceda au fost vătămați în dreptul la apărare; că măsura concedierii a fost legală, chiar instanța de fond constatând că au fost respectate etapele premergătoare concedierii colective; că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază încă de la încheierea contractului individual de muncă; că instanța a ignorat prevederile alin. 1 și 2 ale art. 41 din și s-a substituit voinței părților pentru a determina schimbarea termenilor convenției ori de ai repudia efectele juridice; că hotărârea instanței ed fond nu a fost executată deoarece începând cu 1 martie 2009, societatea și-a suspendat activitatea pe durată nedeterminată conform încheierii Tribunalului Arad în dosarul nr. 31978/2009 și a mențiunilor din certificatul constatator eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
Reclamanta intimată, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanțe este legală, atât în ceea ce privește nulitatea deciziei de concediere pentru lipsa comunicării acesteia, cât și în ceea ce privește durata preavizului și acordarea sporului de vechime.
Astfel, se arată că în cauză nu a fost încălcat principiul contradictorialității, când s-a judecat cauza pe excepție, întrucât prin cererea de chemare în judecată a fost invocată nelegalitatea concedierii pentru motivele expuse, iar pârâta nu a respectat dispozițiile art. 69 Codul muncii.
În ceea ce privește durata preavizului, se menționează că pârâta a emis decizia de concediere cu nerespectarea termenului de preaviz de 20 zile prevăzută în contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.
De asemenea, conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Critica recurentei privind acordarea sporului de vechime este neîntemeiată, întrucât susținerile pârâtei privind includerea sporului de vechime în salariul acordat este absolut nefondată, neexistând nicio probă în acest sens.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
In mod greșit, prima instanță a soluționat cauza pe excepția nulității absolute cu motivarea că pârâta nu a finalizat procedura concedierii prin emiterea unei decizii de concediere pe care s-o comunice reclamantei.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat constatarea nulității măsurii concedierii pentru nemotivarea în fapt, nerespectarea procedurii concedierii, nerespectarea duratei preavizului, probatoriul în cauză fiind administrat pe aceste aspecte.
La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2009, termen la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentanta reclamantei a pus concluzii de admitere a contestației și de anulare a concedierii, cu motivarea că nu au fost respectate condițiile legale concedierii și durata preavizului, concluziile pârâtei raportându-se și ele la aceleași susțineri.
Instanța nu a invocat din oficiu și nici nu a pus în discuția părților nulitatea concedierii pe motiv că nu a fost emisă decizie de concediere în scris, care să fie comunicată reclamantei.
Cu toate acestea, prin hotărârea recurată a dispus anularea concedierii pe motiv că nu ar fi fost emisă decizie de concediere conform art. 74 Codul Muncii.
Procedând astfel, prima instanță i-a încălcat pârâtei dreptul la apărare, privând-o de posibilitatea de a se apăra și de a face dovada emiterii deciziei de concediere în conformitate cu prevederile art. 74 Codul Muncii și a comunicării ei reclamantei.
Încălcarea dreptului la apărare prin nepunerea în discuția părților a excepției reținute ca temei pentru admiterea acțiunii atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în cauză fiind îndeplinite condițiile casării conform art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
În recurs, pârâta a depus decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 208 din 23 decembrie 2008 și copia registrului societății din care rezultă la poziția 99 că reclamanta a ridicat sub semnătură în data de 14 ianuarie 2009 decizia de concediere.
Raportat și la acest aspect, în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepția nulității concedierii.
Instanța de fond a reținut că a fost respectată procedura premergătoare concedierii, însă nu a analizat și celelalte motive invocate de reclamantă care țin de nemotivarea și nedovedirea cauzelor care au determinat luarea măsurii.
Față de cele de mai sus, având în vedere că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepție și cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei și va dispune casarea parțială a sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, în ceea ce privește contestația formulată împotriva concedierii și reintegrarea în muncă, cu obligarea la plata despăgubirilor aferente.
Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță va verifica susținerile reclamantei în raport de conținutul deciziei de concediere nr. 208 din 23 decembrie 2008.
țiile primei instanțe ce vizează petitele având ca obiect: acordarea salariului lunar, plata sporului de vechime și consemnarea în carnetul de muncă, vor fi menținute, Curtea apreciind că, în mod temeinic, judecata în fond a stabilit că sporul de vechime pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2008 i se cuvine reclamantei în condițiile prevăzute de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010. Astfel, efectele contractului individual de muncă se află sub prevalența contractului colectiv de muncă unic la nivel național, ceea ce impune acordarea sporului respectiv.
Pretenția privind acordarea unui salariu lunar conform art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național este neîntemeiată, cum corect a reținut prima instanță, întrucât reclamanta a beneficiat de un salariu net aferent lunii anterioare disponibilizării, iar plata efectivă s-a făcut în 10.02.2009, astfel cum rezultă chiar din tabelul semnat de către reclamantă.
De asemenea, petitul privind consemnarea în carnetul de muncă al reclamantei a sporului cuvenit este întemeiat, dispoziția în acest sens urmând a se menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta EXPORT-IMPORT împotriva sentinței civile nr. 697/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează parțial hotărârea recurată și trimite spre rejudecare cauza în ceea ce privește contestația formulată împotriva concedierii și reintegrarea în muncă, cu obligarea la plata despăgubirilor.
Menține dispozițiile hotărârii referitoare la acordarea salariului lunar, precum și plata sporului de vechime și consemnarea în carnetul de muncă.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 21.12.2009
Tehnored./21.12.2009/2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul Arad
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 109/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 14/2008. Curtea de... → |
|---|
