Contestație decizie de concediere. Decizia 1713/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1713/R-CM
Ședința publică din 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimata -, cu sediul în,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.569 din data de 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenta-intimată, în baza împuternicirii avocațiale nr.8 din data de 1.04.2009, emisă de Baroul Vâlcea -cabinet individual și intimatul-contestator, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.109 din data de 7.10.2009, emisă de Baroul Vâlcea -cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul societății recurente, avocat, depune la dosar, în copie conformă cu originalul, pontajul pentru luna 2008.
Apărătorul intimatului-contestator, avocat, arată că a luat cunoștință de conținutul actului depus. Arată că societatea recurentă nu a depus la dosar actul adițional la contractul individual de muncă pe durată determinată, prin care acesta s-a transformat în contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Depune la dosar o copie certificată a carnetului de muncă.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Avocat, având cuvântul pentru societatea recurentă, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, desființarea sentinței și, pe fond, respingerea plângerii. Arată că instanța de fond a revocat cele trei decizii, deși acestea erau anulate chiar de către societatea recurentă, din data de 26.01.2009. Mai arată că intimatul-contestator și-a primit drepturile salariale pentru luna, astfel încât viciul preavizului este acoperit. Solicită a se avea în vedere faptul că, pe perioada iernii, hotelul nu mai funcționează, iar angajații sunt trimiși în șomaj, de comun acord. Depune la dosar note scrise.
Intimatul-contestator, la solicitarea instanței, arată că a lucrat și a încasat drepturile salariale pentru luna 2008.
Avocat, pentru intimatul-contestator, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanța de achitare a onorariului de avocat. Arată că preavizul despre care face vorbire societatea recurentă este pentru data de 9.12.2008 și a fost primit de contestator la data de 15.12.2008. Mai precizează că recurenta nu a precizat în ce constă interpretarea greșită a actului dedus judecății. Solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că intimatului-contestator i s-a desfăcut contractul individual de muncă în mod abuziv, fără preaviz.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată la data de 07.01.2009, la Tribunalul Vâlcea, sub nr-, contestatorul, în contradictoriu cu intimata, a contestat decizia nr.2119/1216/09.12.2008, prin care s-a dispus încetarea activității începând cu data de 09.12.2008, solicitând instanței să dispună anularea acesteia,precum și cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că în data de 10.12.2008 a luat cunoștință de decizia de desfacere a contractului de muncă încheiat cu societatea intimată, menționând că potrivit deciziei contractul de muncă încetează în baza art.65 alin.1din Codul muncii.
A susținut contestatorul că decizia de desfacere a contractului său de muncă este nulă,pentru următoarele considerente:
Conform art.73 alin.1 din Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art.65 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, care în mod normal se acordă înainte de concediere, pentru a-i da posibilitatea celui concediat să-și găsească un loc de muncă.
Decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului a fost emisă în data de 09.12.2008, adică în data în care expira preavizul, însă nu i s-a comunicat faptul că se afla în preaviz în perioada 18.11.2008-09.12.2008.
Un alt motiv de nulitate îl constituie faptul că nu sunt respectate cele 15 zile lucrătoare, chiar dacă ar fi fost din timp comunicat preavizul, intimata incluzând în zilele lucrătoare și ziua de 1, care este zi de legală.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind rămasă fără obiect, întrucât s-a procedat la emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a termenului de preaviz de 15 zile, respectiv decizia cu nr.23/26.01.2009 prin care a fost anulată decizia nr.2119/1216/9 2008.
Prin contestația înregistrată la data de 09.01.2009, la Tribunalul Vâlcea, sub nr-, contestatorul, în contradictoriu cu intimata, a contestat decizia nr.2119/1216/09.12.2008, prin care s-a dispus încetarea activității începând cu data de 25.12.2008, solicitând instanței să dispună anularea acesteia, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă până la integrare, indexate, majorate și reactualizate,precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că în data de 15.12.2008 i s-a comunicat adresa nr.3384, prin care i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 09.12.2008, este în preaviz pe o perioadă de 15 zile.
La aceeași dată s-a comunicat contestatorului decizia nr.2119/09.12.2008, prin care i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 25.12.2008 i se desface contractul de muncă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii. Tot în această decizie s-a precizat că perioada de preaviz este de 09.12.2008 până la data de 25.12.2009, iar cu ducerea la îndeplinire a prevederilor deciziei este împuternicit contestatorul.
A susținut contestatorul că atât adresa de preaviz, cât și decizia de desfacere a contractului său de muncă este nulă, pentru că nu s-au respectat dispozițiile art.73 alin.1 din Codul muncii, în sensul că dreptul la preaviz acordat este mai mic de 15 zile lucrătoare, motiv pentru decizia de concediere este lovită de nulitate în conformitate cu art.75 din Codul muncii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat conexarea dosarului la dosarul nr-, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.163 și 164 din Codul d e procedură civilă.
Prin contestația înregistrată la data de 16.02.2009, la Tribunalul Vâlcea, sub nr-, contestatorul, în contradictoriu cu intimata, a contestat decizia nr.23/26.01.2009, solicitând instanței să dispună anularea acesteia, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă până la integrare, indexate, majorate și reactualizate,precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că în baza deciziei de mai sus s-a încetat contractul de muncă începând în data de 01.01.2009.
A susținut contestatorul că decizia de desfacere a contractului său de muncă este nulă pentru că intimata nu i-a acordat 15 zile lucrătoare ca drept de preaviz, conform art.73 alin.1 din Codul muncii, între 09.12.2008 și 31.12.2008 nefiind cuprinse decât 13 zile lucrătoare. De asemenea, contestatorul nu a primit preavizul pentru perioada menționată.
Decizia de desfacere a contractului de muncă produce efecte de la data comunicării ei, precizând în acest sens că decizia este dată în 26.01.2009, iar comunicarea s-a făcut pe data de 02.02.2009, ori deciziile de desfacere a contractului de muncă nu operează retroactiv.
Totodată, s-a arătat că în cuprinsul deciziei se menționează că prin aceasta se anulează decizia de desfacere a contractului de muncă nr.2119/2008, nefiind posibil să se anuleze o decizie de desfacere a contractului de muncă din data de 09.12.2008 și pe de altă parte să se considere că începând cu aceeași zi se află în preaviz. De asemenea, nu este posibil să se anuleze o decizie de desfacere a contractului de muncă tot printr-o decizie de desfacere a contractului de muncă.
A mai arătat contestatorul că desfacerea contractului de muncă s-a dispus în baza art.65 din Codul muncii, respectiv pentru desființarea locului de muncă, însă decizia nu a fost dată înainte de desființarea locului de muncă, ci la o lună după desființarea locului de muncă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată,pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.2119/1216 din data de 09.12.2008 s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului conform art.65 alin.1 din Codul muncii începând cu aceeași dată și s-a precizat drept perioadă de preaviz perioada cuprinsă între 18.11.2008 și 09.12.2008.
Întrucât contestatorului i-a fost comunicată decizia de mai sus cu perioada retroactivă de preaviz, s-a procedat la o nouă comunicare a acesteia, cu menționarea perioadei de preaviz cuprinsă între 09.12.2008 și 29.12.2008.
Având în vedere faptul că nu a fost respectat termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare, s-a procedat la emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a unei perioade de preaviz de 15 zile, respectiv decizia cu nr.23/26.01.2009 prin care a fost anulată decizia anterioară.
A susținut intimata că o asemenea măsură este posibilă, întrucât pe de o parte nici un text legal nu oprește revocarea, iar pe de altă parte decizia de concediere nu este un act jurisdicțional, care prin esență este irevocabil.
S-a arătat că, întrucât activitatea desfășurată de societate se bazează în principal pe contractul de prestări servicii încheiat cu, valabil până la data de 31.12.2008, în lipsa unui contract de prestări servicii care să justifice menținerea numărului de locuri de muncă pentru funcția de recepționer, era nevoie de măsuri de reorganizare și restructurare a activității.
Astfel, s-a arătat că s-a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a dificultăților economice cu care se confruntă societatea, neexistând nici posibilitatea oferirii unui loc de muncă vacant.
De asemenea, intimata a învederat că la emiterea deciziei cu nr.23/26.01.2009 a fost respectat termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare, constituind perioadă de preaviz perioada 09.12.2008 - 31.12.2008, iar comunicarea preavizului s-a făcut cu adresa nr.3384/12.12.2008.
Totodată, în baza disp.art.164 din Codul d e procedură civilă, intimata a solicitat conexarea dosarului la dosarul nr-.
În conformitate cu prevederile art.164 Cod procedură civilă, dosarele nr- și nr- au fost conexate la dosarul de față, cu nr-.
Prin sentința civilă nr.569 din 26 mai 2009, Tribunalul Vâlceaa admis contestațiile și a constatat nulitatea celor patru decizii de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului, respectiv: decizia nr.2119/1216/09.12.2008 prin care s-a dispus încetarea activității începând cu data de 09.12.2008, decizia nr.2119/1216/09.12.2008 prin care s-a dispus încetarea activității începând cu data de 25.12.2008, decizia nr.2119/1216/09.12.2008 prin care s-a dispus încetarea activității începând cu data de 30.12.2008 și decizia nr.23/26.01.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 01.01.2009.
S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziilor și a fost obligată pârâta să plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul.
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul s-a angajat la în baza contractului individual de muncă nr.3294/26.08.2005.
Prin decizia nr.2119/1216/09.12.2008, intimata a dispus încetarea activității contestatorului începând cu data de 09.12.2008, menționându-se ca perioadă de preaviz perioada de 18.11.2008-09.12.2008.
Intimata a mai emis alte decizii cu nr.2119/1216 la aceeași dată, respectiv 09.12.2008, prin care într-o decizie s-a dispus încetarea activității începând cu data de 25.12.2008, menționându-se ca perioadă de preaviz perioada 09.12.2008 - 25.12.2009, iar în cealaltă decizie s-a dispus încetarea activității începând cu data de 30.12.2008, menționându-se ca perioadă de preaviz perioada 09.12.2008-29.12.2009.
Cu adresa nr.3384/12.12.2008, contestatorului i s-a comunicat că începând cu data de 09.12.2008, se află în perioadă de preaviz de 15 zile lucrătoare.
Ulterior, intimata a emis decizia nr.23/26.01.2009, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 01.01.2009, menționându-se ca perioadă de preaviz perioada 09.12.2008-31.12.2009.
Astfel, intimata a emis în aceeași zi, respectiv 09.12.2008, trei decizii de concediere a contestatorului, care au fost înregistrate sub același număr, respectiv 2119/1216 și în fiecare dintre acestea a dispus încetarea activității la o dată diferită, fiind menționate, de asemenea, perioade diferite de preaviz.
De asemenea, la emiterea acestor decizii nu s-au respectat prevederile art.73 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora persoanele concediate în temeiul art.65 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Faptul că prin deciziile emise în data de 09.12.2008 nu s-a respectat termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare a fost recunoscut și de către intimată, prin întâmpinările formulate.
Decizia cu nr.23 este emisă în data de 26.01.2009, însă dispune încetarea contractului individual de muncă în mod retroactiv, respectiv începând cu data de 01.01.2009, iar comunicarea deciziei s-a efectuat la data de 02.02.2009.
Înainte de emiterea acestei decizii, niciuna dintre deciziile anterioare nu au fost anulate.
Mai mult decât atât, prin decizia nr.23/26.01.2009, intimata precizează că se anulează decizia nr.2119/1216/09.12.2008, însă cu acest număr și la aceeași dată au fost emise trei decizii, neprecizându-se la care dintre ele se referă.
Față de considerentele expuse, instanța a reținut că cele patru decizii mai sus arătate, contestate în prezenta cauză, au fost emise cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, fiind lovite de nulitate, potrivit art.76 din Codul muncii.
În consecință, tribunalul a admis contestațiile formulate de contestatorul și a constatat nulitatea celor patru decizii de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului.
În conformitate cu disp.art.78 alin.1 din Codul muncii, pârâta a fost obligată la plata către contestator a unei despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul.
Întrucât contestatorul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate, cererea formulată în acest sens a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs unitatea intimată susținând că este nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea este dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății.
Se arată că la dosarul cauzei a fost depus un stat de plată și un pontaj din care rezultă că intimatul-contestator a fost pontat pentru toată luna 2008 și a încasat salariul cuvenit.
De asemenea, se arată că intimatul-contestator cunoștea faptul că pe perioada de iarnă activitatea turistică desfășurată la Hotel nu se mai justifica și că societatea trebuia să-și reorganizeze activitatea, drept urmare, pentru cazul de față procedând la trimiterea în șomaj a mai multor persoane, printre care și acesta.
2. În mod greșit a reținut instanța că nu i s-a comunicat contestatorului adresa prin care era informat asupra termenului de preaviz, neținând cont de adresa nr.3384 din 12 2008, care cuprinde această informație.
3. Nu s-a avut în vedere că unitatea a reconsiderat actul juridic unilateral cu privire la desfacerea contractului de muncă și a dispus plata drepturilor salariale pe perioada respectivă.
4. Instanța a fost lipsită de rol activ pentru că nu a analizat în profunzime actele depuse și nu a înțeles că unitatea sub aspectul obligațiilor financiare potrivit Codului muncii în cadrul reorganizării și-a îndeplinit datoria.
În susținerea recursului, recurenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: un cupon ajutor de șomaj pe numele contestatorului, copie de pe carnetul de muncă al acestuia și copie de pe ștatul de salarii pe luna 2008 și de pe pontajul acestei luni.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, cum și din oficiu sub toate aspectele în conformitate cu disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis.
Dispozițiile art.65 din Codul muncii prevăd dreptul angajatorului de a dispune concedierea salariatului în cazul în care este nevoit să desființeze postul ocupat de salariatul respectiv din motive ce nu țin de salariatul în cauză.
Persoana concediată în baza acestui text de lege beneficiază potrivit dispozițiilor art.73 alin.1 din Codul muncii de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Se constată că în speță prima instanță nu a făcut o analiză corespunzătoare a actelor de la dosar și drept consecință a reținut o situație de fapt și de drept eronată, pronunțând o soluție nelegală și netemeinică.
Astfel a constatat greșit nulitatea celor patru decizii de încetare a contractului de muncă privind pe contestator, deși au fost contestate numai trei decizii, cu motivarea că angajatorul nu ar fi respectat prevederile art.73 din Codul muncii, respectiv prin deciziile contestate nu s-a respectat termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare.
Din actele dosarului rezultă faptul că cele trei decizii emise la 9 2008 poartă același număr 2119/1216, deci e vorba de aceeași decizie, dar redactată cu conținut diferit numai în ceea ce privește perioada de preaviz.
Unitatea observând că termenul de preaviz prevăzut în această decizie nu respectă cele 15 zile lucrătoare impuse de lege a procedat la revocarea ei prin decizia nr.23/26 ianuarie 2009, la art.6 "prin prezenta se anulează decizia nr.2119/1216 din data de 9 2008".
Potrivit legislației muncii și normelor de drept în vigoare, angajatorul poate reveni la o măsură dispusă, atâta timp cât aceasta nu și-a produs efecte juridice.
Cum în speță decizia nr.2119/1216 din data de 9 2008, contestată de salariat la 7 ianuarie și respectiv 9 ianuarie 2009, nu și-a produs efecte juridice, fiind revocată de către emitent, se impunea ca tribunalul să respingă contestațiile formulate împotriva acesteia ca fiind lipsite de obiect.
În ceea ce privește contestația formulată împotriva deciziei nr.23/26 ianuarie 2009, se impunea a fi respinsă ca nefondată în raport de actele de la dosar.
Se constată că prima instanță a procedat nelegal când a dispus nulitatea ei pentru motivul că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.73 alin.1 din Codul muncii.
Cu actele depuse la dosar, angajatorul a dovedit faptul că și-a îndeplinit cerința prevăzută de acest text de lege.
Acesta și-a reconsiderat decizia anterioară emisă la 9 2008, în cele trei variante cu referire la termenul de preaviz, tocmai pentru considerentul că perioada de preaviz cuprinsă fie între 18 2008 - 9 2008, 9 2008 - 25 2008 și 9 2008 - 29 2008, nu întrunea cele 15 zile lucrătoare.
În acest sens unitatea cu adresa nr.3384 din 12 2008 i-a făcut cunoscut intimatului că acesta se află în perioada de preaviz cuprinsă între 9 - 31 2008.
Această perioadă este trecută și în conținutul deciziei nr.23/26 ianuarie 2009, astfel că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.73 alin.1 din Codul muncii și că această decizie este lovită de nulitatea prevăzută de art.76 din Codul muncii.
Se constată cu actele depuse în recurs, cât și cu recunoașterea contestatorului, faptul că angajatorul și-a îndeplinit în mod efectiv, prealabil emiterii deciziei de concediere, obligația acordării preavizului.
Rezultă că intimatul a fost pontat și a beneficiat de salariu pe toată luna 2008, conform înscrisurilor depuse la dosar la filele 26-28, astfel că termenul de preaviz și-a îndeplinit finalitatea - contravaloarea prestației efectuată în societate și posibilitatea de a-și găsi un loc de muncă.
Perioada cuprinsă între 9 - 31 2008 reprezintă mai mult de 15 zile lucrătoare și nu doar 13 zile lucrătoare, cum s-a susținut și reținut.
De asemeni, rezultă din actele dosarului că, contestatorul nu s-a mai prezentat pe luna ianuarie 2009 la unitate, deci a știut și a înțeles că activitatea urma să se restrângă și și-a întocmit dosar pentru șomaj, încasând ajutorul, așa cum reiese din cuponul de la fila 22 dosar, depus în recurs.
Pentru considerentele expuse anterior se constată că recursul formulat de intimată este întemeiat și urmează ca în baza art.291 din Codul muncii combinat cu art.312 pct.3 din Codul d e procedură civilă să fie admis, în sensul că se va casa sentința, iar pe fond se va respinge ca nefondată contestația formulată împotriva ultimei decizii nr.23 din 26 ianuarie 2009 și ca rămase fără obiect contestațiile formulate împotriva deciziilor emise anterior, nr.2119/1216/9 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de intimata -, cu sediul în,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.569 din data de 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimat-contestator fiind, domiciliat în Râmnicu V,-,.C,.8, județul
Casează sentința și pe fond respinge ca nefondată contestația formulată împotriva ultimei decizii din 26 ianuarie 2009 și ca rămase fără obiect contestațiile formulate împotriva deciziilor emise anterior.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.6/11.12.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1875/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1777/2009. Curtea... → |
|---|
