Contestație decizie de concediere. Decizia 1739/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1739/R-CM
Ședința publică din 20 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în D, str. - -, -.4,.A,.7, județul V, împotriva sentinței civile nr.566 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant - asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.70/20.11.2009 emisă de Baroul Olt - Cabinet individual, lipsind intimații-pârâți Consiliul Local al Comunei, Primăria Comunei și Comuna -prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus note de scrise din partea intimaților.
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar delegație de reprezentare și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul notelor scrise depuse la dosar de intimați.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului-reclamant să ia cunoștință de conținutul notelor scrise depuse la dosar de intimați.
La a doua strigare a cauzei, apărătorul recurentului-reclamant arată că a luat cunoștință de conținutul notelor scrise depuse la dosar de intimați și nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, deși la prima zi de înfățișare reclamantul a precizat că înțelege să cheme în judecată și comuna prin reprezentantul său legal - primarul comunei, tribunalul în mod nelegal a respins această cerere, considerând că nu au fost îndeplinire condițiile prevăzute de art.132 al.1 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Constată că rin p. acțiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Comunei și Primăria comunei solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr.971/2008 și aplicarea dispozițiilor art.78 Codul muncii.
În motivarea contestației, s-a arătat că la data de 4.03.2008 a fost angajat în cadrul Poliției comunitare din cadrul Consiliului Local și deși nu a săvârșit nicio abatere gravă de la regulile de disciplină a muncii, totuși, la data de 15.12.2008, primarul comunei l-a îndepărtat de la serviciu fără nicio explicație. De asemenea, a arătat că nu i-a fost comunicată decizia de concediere, ci doar carnetul de muncă, de unde a aflat de dispoziția nr.971/2008 și despre temeiul legal la concedierii.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal de pârâta Comuna prin reprezentantul său legal - Primarul, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Comunei și a Primăriei, în raport de dispozițiile art.20 alin.1 din Legea administrației publice locale.
La prima zi de înfățișare, reclamantul a arătat că a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Comunei, întrucât Poliția Comunitară se înființează prin Hotărâre a Consiliului Local, iar pe de altă parte, raportul său de muncă a fost încheiat cu Primăria, considerente față de care a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.566/26 mai 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei și a respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Comunei, instanța a constatat că este întemeiată, întrucât primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, potrivit prevederilor art.77 din Legea nr.215/2001 republicată și modificată, și această instituție nu are capacitate procesuală de folosință. Este adevărat că în carnetul de muncă al reclamantului, la rubrica angajator este consemnată Primăria, dar nu aceasta este cea care a emis dispoziția nr.44/25.03.2008 de încadrare reclamantului pe postul de agent Poliție Comunitară, în cadrul Primăriei sau de încetare a raporturilor de dreptul muncii dintre părți, ci Comuna prin reprezentantul său legal.
Aceeași este și situația juridică a pârâtului Consiliul Local al Comunei, în calitate de organ deliberativ al comunei, având în vedere faptul că între reclamant și autoritatea din cadrul administrației publice locale în cauză nu există raporturi de muncă ori obligații de natură să genereze obligarea acesteia în temeiul pretențiilor deduse judecății
În consecință, în cauză, nu poate figura în calitate de pârât decât unitatea administrativ-teritorială reprezentată legal de primar.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei și ca urmare respinsă acțiunea formulată de recurentul-reclamant pe considerentul că cererea de modificare depusă de către recurent ar fi depășit prima zi de înfățișare, respectiv art.132 Cod procedură civilă, atâta vreme cât recurentul a depus cererea în termenul legal, iar comuna, prin Primar a fost introdusă în cauză de către instanță, situație față de care se solicită admiterea recursului, consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Intimații-pârâți au formulat note scrise prin care au solicitat respingerea recursului pe considerentul că legal instanța a rămas în pronunțare pe excepțiile invocate de către aceștia și mai mult decât atât cererea de modificare a acțiunii formulată de către recurent a depășit termenul prevăzut de dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, iar decăderea a operat în mod legal.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, Curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit instanța de fond a rămas în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimații-pârâți Consiliul Local al Comunei și Primăria Comunei, pe considerentul că recurentul-reclamant a formulat o cerere de modificare prin aceea că a chemat în judecată Comuna prin Primar, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art.132 Cod procedură civilă.
Astfel, abia la termenul din 3 martie 2009, la solicitarea instanței de judecată, s-a depus de către intimații-pârâți Dispoziția nr.971/18.12.2008, cu privire la concedierea recurentului-reclamant, iar acesta a solicitat termen să ia cunoștință de înscrisurile depuse.
Ulterior, la termenul din 12 mai 2009, tribunalul din oficiu a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinarea depusă la dosar, situație față de care recurentul-reclamant a precizat că înțelege să se judece în calitate de pârâtă cu Comuna prin Primar.
În situația în care prima instanță ar fi considerat că s-a depășit termenul prevăzut de dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, la acea dată când de altfel a și pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, trebuia să rămână în pronunțare pe această excepție.
Neprocedând așa și mai mult decât atât, instanța a introdus în cauză și conceptat în calitate de pârâtă Comuna prin Primar, raportat la dispozițiile art.108 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit cu care neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o, la prima zi de înfățișare, ce a urmat după această neregularitate, instanța trebuia să procedeze în continuare la administrarea de probatorii și nu să rămână în pronunțare pe excepție.
Normele înscrise în dispozițiile art.132 Cod procedură civilă au caracter dispozitiv, ceea ce permite de altfel reclamantului să-și modifice acțiunea și după prima zi de înfățișare dacă pârâtul consimte expres sau tacit (ca în speța dedusă judecății).
Trebuie luat în considerare faptul că partea nu a beneficiat de asistență juridică, situație față de care instanța din oficiu, cu respectarea rolului activ prevăzut de dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, trebuia să pună în discuție introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Comunei prin Primar.
Neprocedând așa, instanța a încălcat dispozițiile art.6 din CEDO, potrivit cu care tribunalul are obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor părților, iar rolul activ al instanței de judecată intră în aceste exigențe, situație în care se verifică compatibilitatea convenției cu respectarea acestor drepturi pentru buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice.
Mai mult decât atât, prin faptul că instanța a rămas în pronunțare pe această excepție, a fost încălcat principiul "egalității armelor" parte componentă a dispozițiilor art.6 din CEDO, potrivit cu care fiecare parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă.
Pe de altă parte, trebuie respectat și principiul contradictorialității, consacrat atât în dreptul intern, cât și în practica CEDO, potrivit cu care sarcina judecătorului este aceea de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți, iar pentru respectarea acestei cerințe, magistratul este obligat să pună în discuția părților toate chestiunile de care depinde soluționarea cauzei, inclusiv introducerea în cauză a pârâtului, raportat la emitentul actului.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurentul-reclamant și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant -, domiciliat în D, str.- -, -.4,.A,.7, județul V, împotriva sentinței civile nr.566/26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul V, PRIMĂRIA COMUNEI, județul și COMUNA prin PRIMAR.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./23.11.2009
GM/8 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1653/2009. Curtea... → |
---|