Contestație decizie de concediere. Decizia 1750/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1750/R-CM
Ședința publică din 23 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimataPRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU, cu sediul în Râmnicu V, str.G-, nr.14, județul V, împotriva sentinței civile nr.547 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit: recurenta-intimată - Primăria Municipiului Râmnicu V și intimatul - contestator.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-intimată Primăria Municipiului Râmnicu Vas olicitat prin motivele de recurs judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
După încheierea dezbaterilor, până la finele ședinței de judecată se prezintă consilier juridic pentru recurenta-intimată - Primăria Municipiului Râmnicu V și pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea contestației formulată de împotriva dispoziției nr.19799 din 30 decembrie 2008. La solicitarea instanței consilier juridic, arată că angajatorul este Municipiul Râmnicu V și nu Primăria Municipiului Râmnicu
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 22.01.2009, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu Primăria Mun. Rm. V desființarea dispoziției de desfacere a contractului de muncă emisă de primar la data de 30.12.2008.
În motivarea acțiunii s-a arătat că sancțiunea aplicată contestatorului de desfacere a contractului individual de muncă a fost disproporționată în raport cu gravitatea faptei disciplinare ce i-a fost imputată.
Prin sentința civilă nr.547, pronunțată la 20.05.2009, a fost admisă în parte contestația în sensul că s-a înlocuit sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu aceea a reducerii salariului de bază cu 5% aferent lunii ianuarie 2009.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că în cadrul Primăriei Rm. V, contestatorul îndeplinea funcția de inspector de specialitate gradul III, având atribuțiuni în ținerea evidenței și circulației documentelor în cadrul acestei autorități.
Pentru că nu a predat Serviciului contabilitate facturile înregistrate au fost blocate conturile instituției la sfârșitul anului bugetar, însă atribuțiuni cu privire la distribuirea corespondenței serviciilor de specialitate mai erau stabilite și în sarcina a trei angajați din cadrul Biroului central de informare a cetățenilor, motiv pentru care la stabilirea sancțiunii pentru asigurarea unui principiu echitabil, trebuia să se țină cont și de sarcinile celorlalți angajați în această privință.
Împotriva hotărârii a formulat recurs intimata pentru motivul prevăzut de art.304 pct.5, 8 și 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora s-a arătat că cererea reclamantului de chemare în judecată nu cuprinde denumirea angajatorului, instanța de fond necitând în cauză Municipiul Rm. V și o persoană lipsită de capacitate de folosință.
De asemenea, instanța de fond a făcut o apreciere greșită cu privire la consecințele faptelor contestatorului, reținând că și alți angajați aveau ca sarcini de serviciu distribuirea corespondenței.
Din motivarea în fapt a recursului, în drept se poate încadra numai pe dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând recursul în limita motivelor invocate se apreciază ca nefondat, pentru argumentele ce urmează:
Potrivit art.112 pct.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă pentru persoanele juridice denumirea și sediul acestora, precum și celelalte date de identificare prevăzute în mod expres de textul de lege enunțat.
Recurenta a motivat că în cererea de chemare în judecată, contestatorul nu a prevăzut denumirea intimatei și a chemat în judecată primăria care nu are capacitate de folosință.
Contestația a fost formulată de către contestator în contradictoriu cu emitentul acesteia, respectiv cu Primarul Municipiului Rm. V, potrivit art.281 și art.282 din Codul muncii privind jurisdicția muncii, în sensul că în conflictele ce se în legătură cu raportul juridic de muncă au calitate de părți, angajatul și angajatorul.
Contestatorul a solicitat să fie desființată dispoziția de desfacere a contractului de muncă în contradictoriu cu angajatorul reprezentat de către primar, emitentul dispoziției contestate, elementele cererii de chemare în judecată fiind suficiente pentru a identifica intimata și pentru a-i crea posibilitatea să se apere în contradictoriu cu aceasta dinainte.
C de-al doilea motiv de nelegalitate a hotărârii se referă la aprecierea greșită asupra capacității de folosință a primăriei, cât și asupra individualizării sancțiunii aplicate contestatorului în raport cu fapta săvârșită.
Excepția lipsei capacității de folosință a fost ridicată pentru prima dată de către contestatoare prin cererea de recurs asupra căreia instanța de fond nu a avut posibilitatea să se pronunțe.
Ca urmare a caracterului său absolut, excepția lipsei capacității de folosință poate fi invocată în orice fază de judecată și de către oricine are interes, astfel că analizând-o este nefondată pentru argumentele ce urmează.
Capacitatea de folosință presupune aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații cu caracter civil, începutul acesteia fiind marcat de nașterea valabilă a persoanei juridice.
În motivele de recurs, intimata a arătat că a fost chemată în judecată o structură funcțională care nu are atribuțiuni, singura persoană cu capacitate juridică deplină fiind unitatea administrativ teritorială.
Potrivit art.77 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, primăria este definită ca o structură funcțională cu activitate permanentă formată din primar, viceprimar și secretarul unității administrativ-teritoriale având ca scop aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, respectiv dispozițiile primarului ori soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Din definiția dată primăriei de către legiuitor, precum și din precizarea atribuțiunilor acestei structuri funcționale a unității administrativ teritoriale rezultă că în raport de competența sa legiuitorul a recunoscut entității o capacitate care să-i permită să intre în raporturi juridice atunci când aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local, dispozițiile primarului ori soluționează probleme curente ale colectivității.
Recunoașterea capacității primăriei de a aduce la îndeplinire sarcinile la care se referă legiuitorul presupune recunoașterea drepturilor și obligațiilor pe care le are, respectiv a unei capacități speciale pe care o au autoritățile în relațiile cu celelalte persoane fizice sau juridice.
Dispoziția de desfacere a contractului de muncă ca act al primarului emis în calitate de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale trebuia să fie adus la îndeplinire de către primărie în calitatea sa de structură funcțională cu activitate permanentă, motiv pentru care, în mod corect, contestatorul a chemat-o în judecată pentru a fi obligată să aducă la îndeplinire toate consecințele ce ar rezulta din desființarea actului contestat.
Recurenta a criticat modul de apreciere asupra gravității sancțiunii aplicată contestatorului în raport de gravitatea faptei disciplinare.
În aplicarea sancțiunii disciplinare trebuie să existe un raport de proporționalitate între fapta săvârșită de către angajat de natură să lezeze interesele angajatorului precum și sancțiunea disciplinară pentru ca aceasta să poată să-și atingă scopul.
Sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului colectiv de muncă, este cea mai severă măsură, fiindcă efectul acesteia constă în încetarea raportului de muncă din motive imputabile angajatului, motiv pentru care, instanța poate să verifice dacă operațiunea individualizării acestei sancțiuni s-a făcut într-un mod obiectiv.
Recurenta a motivat sancțiunea desfacerii contractului de muncă încheiat cu intimatul pentru motivul că nu a predat la serviciul contabilitate facturi de care avea cunoștință, omisiunea predării fiind de natură a bloca conturile primăriei.
La data de 15.12.2008, SC SRL, a solicitat în contradictoriu cu Rm. V instituirea unei popriri asiguratorii asupra contului aflat la Trezoreria Rm. V, având în vedere facturile evocate.
Prin încheierea pronunțată la 22.12.2008, s-a dispus înființarea popririi asiguratorii cu obligarea creditoarei să plătească o cauțiune în sumă de 50.000 lei, în baza art.597 Cod procedură civilă care presupune indisponibilizarea sumelor de bani sau titlurilor de valoare pe care debitorul le primește de la o terță persoană.
Potrivit textului de lege enunțat, poprirea asiguratorie este numai o măsură de conservare a patrimoniului care se dispune cu condiția existenței pe rolul instanței a unei acțiuni prin care creditorul să urmărească obținerea unei titlu executoriu împotriva debitorului, conform art.591 Cod procedură civilă.
Din textele de lege enunțate, rezultă că măsura înființării popririi asigurătorii trebuia să se dispună numai cu condiția existenței unei acțiuni în justiție care să aibă ca obiect plata sumei înscrisă în facturile neînregistrate în evidența contabilă, împrejurare ce presupune că intimata avea cunoștință despre existența acestora înainte de a se lua măsura asiguratorie.
Luarea măsurii popririi asiguratorii cu depunerea unei cauțiuni crea posibilitatea pentru recurentă să preîntâmpine o eventuală pagubă ca urmare a indisponibilizării contului prin folosirea garanției cauțiunii în ipoteza în care indisponibilizarea era abuzivă.
Toate aceste considerate trebuia avute în vedere de către recurentă la individualizarea sancțiunii disciplinare, astfel ca măsura aplicată să fie proporțională cu gravitatea faptei disciplinare și a consecințelor acesteia privind interesele angajatorului.
Soluția pronunțată de către instanța de fond prin înlocuirea măsurii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă cu aceea a reducerii salariului de bază cu 5%, a ținut cont de raportul de proporționalitate, astfel că pentru toate aceste considerente în baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de intimataPRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU, cu sediul în Râmnicu V, str.G-, nr.14, județul V, împotriva sentinței civile nr.547 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în com., sat -, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
-
Red.
/4 ex/02.12.2009
Jud.fond;
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 517/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 372/2010. Curtea... → |
|---|
