Contestație decizie de concediere. Decizia 191/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 191
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - împotriva sentinței civile nr. 1880 din 18.11.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul recurentei -, G, asistat de avocat și avocat pentru intimatul, lipsă fiind acesta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat pentru recurenta - depune la dosar. un număr de 3 înscrisuri. Arată că a comunicat setul de acte apărătorului intimatului și că intimatul nu a contestat această a doua decizie de concediere.
Avocat pentru intimatul arată că nu solicită termen pentru studiul înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen. Arată că nu au contestat această decizie deoarece nu mai erau interesați în păstrarea locului de muncă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta - solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. Precizează că decizia nr. 21 Înaltei Curți de Casație și Justiție arată că se poate dispune casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare în toate cauzele în care instanța de fond nu s-a pronunțat pe fondul cauzei. Instanța de recurs poate constatat că la fond nu a fost administrat probatoriul și că astfel nu a fost cercetat fondul. Mai precizează ca la fond instanța a respins toate probele solicitate de ei cu toate că codul d e procedură civilă arată că se poate admite probele daca nu se pricinuiește amânarea cauzei sau dacă acestea nu au fost cerute de către o persoană care nu a fost asistată juridic. Arată că intimatul are și el o parte socială în societate și că a recunoscut că ocazional primea sume de bani. Înscrisurile depuse din caietul societății sunt probe certe. Consideră că trebuia să se permită societății să administreze un probatoriu complex care să ateste că era o practică cu privire la ridicatul banilor. Mai arată că a fost la instanța de fond și un angajat al societății care susținea că și el ridica banii tot în aceeași manieră. Sunt sume importante de bani ce au fost ridicate de intimată. Au depus la dosar și înscrisurile depuse la Inspectoratul eritorial d e Muncă și Casa Județeană de Pensii. Indică faptul că administratorul a fost de bună credință și că s-au plătit toate contribuțiile către Inspectoratul Teritorial d e Muncă și Casa Județeană Pensii și există prezumția că s-au achitat și salariile. De asemenea există declarații ale intimatului prin care se arată că ridica bani în cursul lunii. În contractul de muncă este trecut că pe date de 30 ale lunii se primeau banii, dar angajatorul a fost de bună credință. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr.14 din 19.01.2009 în valoare de 300 lei reprezentând onorariu avocat.
Administratorul recurentei -, G, arată că caietul depus la dosar era al intimatului și solicită ca acesta să fie testat poligrafic.
Instanța arată reprezentantului recurentei că cererea nu face obiectul prezentei cauze.
Avocat pentru intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că recurenta vrea să dovedească un fapt peste înscrisuri cu martori și că nu știe cu ce titlu a luat clientul lui banii. Poate a cumpărat ceva pentru societate. Reaua credință este a administratorului și de aceea nu a solicitat să revină la societate și nu a mai atacat a doua decizie de concediere. Mai arată că acum vor să-l excludă pe intimat și din calitatea de asociat și că probele depuse de recurentă nu au relevanță. Precizează că dovada ridicării salariului se face cu statul de plată. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar o chitanța în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr- la data de 17.06.2009 reclamantul, în contradictoriu cu pârâta " " a contestat decizia nr. 1/09.06.2009 emisă de pârâtă, arătând că nu i s-au aplicat măsuri prin care să i se dovedească vinovăția. A fost anexată această decizie, în copie xerox.
În termen legal, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii arătând faptul că reclamantul a săvârșit mai multe abateri disciplinare; s-a formulat și o plângere penală având în vedere faptul că a sustras o serie de acte de la societate. S-au anexat o serie de acte în copie xerox.
Reclamantul a formulat completări la acțiune solicitând și obligarea pârâtei la plata salariului integral pentru perioada lucrată (începând cu luna mai 2008 până la data desfacerii contractului de muncă) precum și obligarea pârâtei la plata salariului pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate.
În motivare s-a arătat faptul că a fost angajatul pârâtei conform contractului de muncă nr. 379 369/08.05.2008, contract ce a fost desfăcut prin decizia 1/09.06.2009. În perioada lucrată reclamantului nu i s-au plătit drepturile solicitate.
La 23.07.2009 pârâta a depus la dosar decizia societății prin care s-a anulat decizia de încetare a contractului de muncă încheiat cu reclamantul (fila 39 dosar). Față de actul depus reclamantul a arătat că nu mai înțelege să invoce nulitatea absolută a deciziei (precizările depuse la dosar).
Prin sentința civilă nr.1880 din 18.11.2009 Tribunalul Iași admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " "
Obligă pârâta să achite reclamantului drepturile salariale aferente perioadei mai 2008 - 14.06.2009.
Obligă pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate de reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data 15.06.2009 și până la 31.07.2009.
Respinge cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei mai 2008 - iulie 2009.
Respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect anularea deciziei nr. 1/09.06.2009 și reintegrarea pe postul deținut anterior.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că între părți s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM la data de 08.05.2008. Conform acestui contract reclamantul a deținut funcția de vânzător la societatea pârâtă din data de 01.05.2008, contractul fiind încheiat pe perioadă nedeterminată.
Prin decizia 1/09.06.2009 pârâta a dispus încetarea contractului de muncă începând cu data de 15.06.2009 în temeiul prevederilor art. 61 lit.a Lg. 53/2003. Având în vedere faptul că, la data de 23.07.2009, pârâtă a emis o altă decizie prin care s-a anulat decizia 1/09.06.2009 și prin care reclamantul a intrat în toate drepturile legale conform contractului de muncă, instanța va respinge capetele de cerere privind anularea deciziei și reintegrarea pe postul deținut anterior.
În ceea ce privește plata salariului aferent perioadei lucrate începând cu luna mai 2008 până la data de 14.06.2009 (pe 15.06.2009 încetând contractul) instanța o va admite. Deși, la interogatoriu, pârâta a răspuns că i-au fost achitate reclamantului toate drepturile bănești, din studierea statelor de plată reiese faptul că acestea nu sunt semnate de reclamant
Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 156 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor. Astfel, salariul este prețul muncii prestate, exprimat în bani, iar potrivit Declarației Universale a Drepturilor Omului, cel ce muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către instanță că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către reclamant a drepturilor salariale restante cuvenite acestuia pentru perioada mai 2008 - 14.06.2009.
În ceea ce privește perioada 15.06.2009 - 31.07.2009 (raportat la cele două decizii emise de pârâtă), în baza art. 78 din Codul muncii, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În ceea ce privește cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei mai 2008 - iulie 2009, instanța o va respinge având în vedere dispozițiile art. 141 al.4 Codul muncii conform cărora ompensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai in cazul încetării contractului individual de muncă; acest articol preia, aproape identic prevederileDirectivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru, conform cărora înlocuirea concediului neefectuat cu o compensație financiară nu este permisă decât în cazul desfacerii contractului de muncă, chiar și în ipoteza în care concediul este reportat într-un an ulterior - Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prima cameră, cauza C-124/2005, Hotărârea din 6 aprilie 2006.
Atâta timp cât s-a revenit asupra deciziei de încetare a contractului de muncă, reclamantul are posibilitatea încă de a efectua concediul de odihnă pentru perioada solicitată conform dispozițiilor art. 141 al. 1-3 Codul muncii. Doar în cazul încetării contractului de muncă efectuarea concediului de odihnă nu mai este posibilă, motiv pentru care se naște dreptul salariatului de a primi o compensație în bani pentru zilele de concediu ce I se cuveneau proporțional cu perioada lucrată și pe care nu le-a efectuat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta -, prin reprezentant legal, considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenta că instanța nu a administrat toate probele solicitate (martori) în condițiile art.138 cp.civ și art.1191 combinat cu 1198.civil, probe cu care ar fi putut demonstra că intimatul - reclamant, asociat la societate, nu a semnat statele de plată, dată fiind relația în care se afla în cadrul unității. Cu toate acestea, intimatul și-a încasat salariile ce i se cuveneau, aspect ce rezultă din extrasele de evidență primară (listele cu banii luați de angajați în cursul fiecărei luni) scrise personal de către acesta.
Mai motivează recurenta că atât timp cât a achitat toate obligațiile către stat aferente salariului plătit reclamantului și cât timp instituțiile abilitate să efectueze controlul acestor contribuții au înregistrat statele de plată depuse, deși acestea nu erau semnate, semnarea statelor de plată nu era o condiție obligatorie pentru a dovedi plata salariului. În plus și certificatele fiscale dovedesc că societatea nu are datorii, iar primirea în mod constant și înregistrarea statelor de plată i-au creat convingerea administratorului că acestea sunt legal întocmite și nu a mai insistat în semnarea lor de către reclamant.
Motivează recurenta că menținerea sentinței primei instanțe ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, care, pentru aceeași perioadă ar primi o remunerație dublă, cu evidente consecințe negative asupra patrimoniului societății.
În recurs recurenta a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Problema litigioasă o constituie împrejurarea dacă reclamantul a încasat drepturile salariale ce i se cuveneau pentru intervalul mai 2008 - 31.07.2009 și probele cu care se poate dovedi această situație.
Dispozițiile art. 286, art. 287 și art. 288 din Codul muncii sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind termenele de judecată și modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la conflictele de muncă. Prin modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții, s-a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului la muncă.
În condițiile în care dispozițiile Codului d e procedură civilă nu vin în contradicție cu regulile speciale de procedură din Codul muncii, acestea se aplică, conform art.291 pr.civ.
În acest sens, Curtea notează că dispozițiile art.138 din pr.civ, invocate de recurentă, sunt incidente în condițiile în care se respectă principiul celerității soluționării cauzei și probele solicitate a fi administrate în aceste condiții sunt pertinente, concludente și admisibile din perspectiva normelor de dreptul muncii.
Cererea de suplimentare a probatoriului a fost formulată de societate, prin reprezentant legal, la data de 18.11.2008. S-a solicitat proba cu înscrisuri, care au fost primite de instanță la dosar, precum și administrarea probei testimoniale și cu interogatoriu. Din încheierea de dezbateri de la această dată rezultă că cererea de suplimentare a probatoriului se circumscrie cerințelor de formă prevăzute de art.138 la.1 pct.4 pr.civ. Curtea constată însă, că cererea de administrare a probei cu interogatoriu și testimonială nu era admisibilă raportat la teza probatorie indicată de apărătorul societății recurente.
Potrivit art.163 din Codul muncii "(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum și prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea plătii către salariatul îndreptatit.
(2) Statele de plata, precum si celelalte documente justificative se pastreaza si se arhiveaza de catre angajator in aceleasi conditii si termene ca in cazul actelor contabile, conform legii".
Astfel, potrivit textului citat singurele probe admisibile pentru plata salariului sunt statele de plată semnate sau "orice alte documente justificative". Or, însemnările dintr-o agendă, în care sunt consemnate niște nume, sume și date calendaristice, fără precizarea anului, nu se încadrează în noțiunea de documente justificative și nci nu pot fi reținute ca un început de dovadă scrisă. În privința plății salariului, textul art.163 din Codul muncii este de strictă aplicare, nefiind incidente dispozițiile art.1198 din Codul civil.
Prin urmare, în mod corect prima instanță nu a primit cererea de suplimentare a probatoriului cu interogatoriu și martori.
Curtea constată că prima instanță a reținut corect că pentru perioada mai 2008 - 14.06.2009, societatea, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit plata salariului către reclamant. Statele de plată depuse la dosar pentru lunile ianuarie 2009 - iunie 2009 nu poartă semnătura reclamantului. Dovada viramentelor către bugetul statului a cotelor de contribuții de asigurări sociale ori adresele către ITM nu conduc la concluzia plății efective a salariului, ci doar a plăților datoriilor aferente salariului.
Curtea notează că dovada plății salariului trebuie să fie clară și neechivocă, neputând fi trase concluzii din prezumții simple.
Pentru aceste considerente, Curtea constatând nefundat recursul, îl va respinge în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
Cum recurenta este în culpă procesuală, în sensul art.274 pr.civ, Curtea o va obliga la plata cheltuielilor de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta -, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1880 din 18.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta - pârâtă să plătească intimatului suma de 500 lei onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.- -
19.03.2010- 2ex.
Tribunalul Iași: I
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 258/2009. Curtea de... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
