Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Sentința 1017/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(7047/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința civilă nr.1017/
Ședința publică din data de 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta contestatoare și recurenta intimată AUTORITATEA FEROVIARĂ ROMÂNĂ -, împotriva sentinței civile nr.4054 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 39887/3/LM/2007, având ca obiect - contestație decizie modificare unilaterală contract individual de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta contestatoare, personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/11.02.2009 atașată la fila 14 dosar, recurenta intimată Feroviară Română -, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 11 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilierul juridic al recurentei intimate Feroviară Română -, arată că înțelege să nu mai susțină capătul de cerere privind suspendarea executării sentinței civile nr.1212/12.10.2007.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Avocatul recurentei contestatoare, depune la dosar concluzii scrise; susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind acordarea daunelor morale; fără cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al recurentei intimate Feroviară Română -, solicită admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea.
Avocatul recurentei contestatoare, solicită respingerea recursului formulat de intimata Feroviară Română -, ca nefondat.
Consilierul juridic al recurentei intimate Feroviară Română -, solicită respingerea recursului formulat de contestatoarea.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4054/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Feroviară Rămână-; s-a dispus anularea deciziei nr.1010/12.10.2007 de modificare funcție și a actului adițional la contractul individual de muncă al reclamantei-semnat la 12.10.2007; s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actelor susmenționate, sens în care a fost obligată intimata să reintegreze reclamanta pe funcția de șef Serviciu Financiar-Contabilitate și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale plătite corespunzător funcției de economist I și drepturile cuvenite corespunzător funcției de șef Serviciu Financiar-Contabilitate, pentru perioada 12.10.2007-data reintegrării efective; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a exercitat funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului Financiar contabilitate din cadrul intimatei, prin decizia nr.1010/188/12.10.2007, dispunându-se eliberarea acesteia din funcție și revenirea pe postul de economist I, în cadrul aceluiași serviciu.
Ulterior emiterii deciziei de eliberare din funcție, angajatorul a dispus cercetarea disciplinară a contestatoarei, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în funcția de șef serviciu, așa cum rezultă din convocarea nr.1060/184/15.10.2007, raportul de cercetare nr.1060/204/ 19.10.2007, nota nr.1060 205/19.10.2007, acte finalizate cu propunerea de sancționare a salariatei.
Prin întâmpinare, intimata a justificat măsura de schimbare a felului muncii prin existența forței majore, determinată de un dosar penal în care este cercetată salariata, aceasta din urmă având interes și ocazia, din funcția de șef serviciu, de a ascunde acte relevante pentru soluționarea cauzei penale.
S-a constatat că potrivit art. 41 alin.1 CM, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar art. 48 CM prevede situațiile excepționale în care angajatorul poate modifica felul muncii fără consimțământul salariatului: forța majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului.
Însă,arată Tribunalul că decizia de modificare a felului muncii nu conține motivul pentru care angajatorul a intervenit asupra unui element esențial al contractului de muncă, astfel că instanța nu poate analiza temeiurile invocate prin întâmpinare, care astfel completează și justifică măsura, la momentul aplicării nefiind motivată.
Pe de altă parte, desfășurarea cercetării penale a salariatei nu constituie o împrejurare externă imprevizibilă și de neînlăturat, care să poată fi asimilată situației de forță majoră, prevăzută de art. 48 CM ca excepție de la regula modificării contractului individual de muncă prin acordul părților.
În situația în care angajatorul a dispus măsura ca sancțiune disciplinară, era necesară menționarea motivelor în fapt și în drept în cuprinsul deciziei, care astfel să poată fi controlată sub aspectul legalității de instanță.
În decizie se menționează art.15 din Regulamentul, articol care stabilește competențele directorului general printre care și aceea de revocare a personalului de conducere.
Indicarea acestui articol, cercetarea disciplinară ce a urmat revocării din funcție și argumentele în apărare ale intimatei, au condus la concluzia că modificarea contractului de muncă nu a intervenit ca urmare a acordului părților. Semnarea actului adițional de către salariată nu constituie exprimarea liberă a consimțământului acesteia, din moment ce angajatorul dispusese deja eliberarea din funcție, prin decizia nr.1010/12.10.2007, urmată de o cercetare disciplinară care a condus la concluzia că schimbarea felului muncii a avut caracter de sancțiune disciplinară.
În lipsa acordului salariatei cu privire la modificarea contractului individual de muncă, și fără existența situațiilor prevăzute de art. 48 CM, instanța a constatat că măsura este nelegală, urmând să admită cererea de anulare a deciziei nr.1010/12.10.2007 de modificarea funcției și a actului adițional la contractul individual de muncă al reclamantei-semnat la 12.10.2007.
Prin anularea deciziei, părțile vor fi repuse în situația anterioară, sens în care a fost obligată intimata să reintegreze reclamanta pe funcția de șef Serviciu Financiar - contabilitate și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale plătite corespunzător funcției de economist I și drepturile cuvenite corespunzător funcției de șef Serviciu Financiar - Contabilitate, pentru perioada 12.10.2007-data reintegrării efective.
S-a apreciat în speța dedusă judecății că, contestatoarea nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu moral care să justifice obligarea intimatei la plata de daune, în condițiile art. 269 CM. astfel acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate pentru considerente diferite.
Recurenta-contestatoare critică sentința atacată referitor la modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor morale suferite de aceasta, ca urmare a schimbării ilegale din funcția deținută.
Arată recurenta că faptele culpabile ale angajatorului au condus la producerea unei stări de umilință și stress, ce a culminat cu un accident vascular cerebral, ce au determinat internarea pe o perioadă de 14 zile.
Tratamentul de recuperare a durat 2 luni de la ieșirea din spital, pentru care i s-a acordat concediu medical adecvat și continuă până în prezent. Suma de 5000 lei solicitată cu titlul de prejudiciu material susține recurenta nu va acoperi traumele și stressul prin care a trecut de la momentul destituirii din funcție și până în prezent, însă admiterea de către instanță va reprezenta o reparație morală, prin ea însăși necesară și întemeiată.
Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă Feroviară Română - critică sentința atacată în esență pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.
Se pretinde astfel că în mod greșit instanța de fond a calificat Decizia nr.1010/1988/12.10.2007 ca fiind o decizie de sancționare, deoarece angajatorul nu a făcut decât să elibereze pe contestatoare din funcția de șef serviciu din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate, prin degrevarea acesteia de responsabilitatea pe care o avea. Această degrevare a responsabilității a fost motivată de faptul că în urma verificării activității s-au constatat abateri grave în cadrul serviciului pe care intimata-contestatoare îl conducea în perioada ianuarie 2006-iunie 2007, abateri referitoare la înregistrările creanțelor, balanței de verificare, achiziții de bunuri și servicii.
Arată recurenta că decizie susmenționată a fost luată ca un caz de "forță majoră", iar eliberarea din funcție s-a realizat doar temporar, până la soluționarea dosarului de urmărire penală nr.15337/P/2007, în care este cercetată contestatoarea. De altfel prin semnarea Actului adițional la contractul individual de muncă nr.923, contestatoarea a fost de acord cu decizia nr.1010/1998 din 12.12.2007 prin care a fost eliberată temporar din funcția de conducere a Serviciului Financiar-Contabilitate.
Tribunalul nu a analizat diferența între funcție și post, dintre responsabilitatea funcției și felul muncii postului. Postul oferit contestatoarei după eliberarea din funcția de șef serviciu este postul de economist I, iar aceasta poate desfășura aceeași muncă și înainte și după emiterea deciziei, aceea de economist.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept aplicabile în cauză, Curtea apreciază nefondate recursurile pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii:
Prima instanță a soluționat corect capătul de cerere privind plata daunelor morale, în sensul respingerii sale.
Se vor avea în vedere în acest sens dispozițiile art.269 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din cauza angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale: existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă, precum și vinovăția.
Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea apreciază că recurenta-reclamantă nu a dovedit prin probele administrate pretențiile sale, prejudiciul moral suferit și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și măsura dispusă de unitate. Astfel, biletul de ieșire din spital 8665/3.12.2007 emis de Clinica de neurologie a Spitalului Prof Dr. atestă că maladia de care suferă reclamanta a debutat în urmă cu mai mulți ani neputând fi cauzată astfel de măsura modificării unilaterale a contractului de muncă, dispusă de recurentul angajator.
Drept urmare, criticile formulate de recurenta-contestatoare sunt neîntemeiate, sens în care recursul său va fi respins, ca nefondat.
Neîntemeiate sunt și criticile formulate de recurenta-pârâtă SC Feroviară Română-.
Astfel, decizia contestată în cauză, Decizia nr.1010/1998 din 12.10.2007 emisă de intimată prin care s-a dispus eliberarea contestatoarei din funcția de Serviciu Contabilitate și trecerea pe funcția de economist I este nelegală contravenind legislației muncii pentru mai multe considerente.
Prin această decizie s-a dispus, cum legal a statuat Tribunalul, trecerea contestatoarei pe o funcție inferioară ca salarizare și pregătire profesională și concretizează în fapt o măsură de modificare unilaterală a contractului de muncă, cu caracter definitiv, sub aspectul unor elemente esențiale funcția (postul și felul muncii) și salariul, în condițiile în care nu este incidentă nici una dintre situațiile de excepție care să permită angajatorului să modifice unilateral contractul de muncă al salariatului prevăzut de art.41-48 Codul muncii.
Ori, potrivit prevederilor art.41 alin.1 Codul muncii, poate fi modificat numai prin acordul părților, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă fiind posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute de Codul muncii (art.42 și 48 Codul muncii ).
În speța dedusă judecății nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de textul de lege menționat, în toate aceste cazuri măsura modificării contractului individual de muncă având caracter temporar și presupunând acordul părților.
În cauză un asemenea acord al salariatei cu privire la modificarea felului muncii și salariului nu a existat față de întocmirea actului adițional la contractul individual de muncă al salariatei nr.923/1988 din 12.10.2007, în aceeași zi a emiterii deciziei contestate. Acordul salariatului de a consimți la semnarea actului adițional la contractul individual de muncă trebuie să fie întotdeauna anterior motivului modificării, în cazul dat salariata nefiind încunoștiințată anterior acestei modificări despre intenția angajatorului cu privire la clauzele contractuale pe care intenționează să le modifice, încălcându-se inclusiv obligația de informare stabilită în sarcina angajatorului de prevederile art.17 alin.1 din Codul muncii.
Decizia contestată nu cuprinde nici o motivare în fapt, iar motivarea în drept nu poate fi încadrată în nici una dintre măsurile prevăzute de Codul muncii, ca justificând modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.
Se va avea în vedere că, instituția eliberării din funcție a unor salariați urmată de încadrarea acestora într-o funcție inferioară nu este reglementată legal, întrucât nici Codul muncii și nici actele normative speciale ce reglementează domeniul în discuție nu prevăd această formă de modificare a unor contracte de muncă. Totodată, sancțiunea retrogradării din funcție nu poate depăși o durată de 60 de zile, în condițiile în care salariații intimatei-pârâte nu beneficiază de un Statut profesional aprobat prin lege specială care să instituie un regim sancționator derogatoriu de la prevederile legislației muncii, potrivit prevederilor art.264 alin.2 din Codul muncii.
Angajatorul nu poate modifica felul muncii și salariul angajatei nici în situația necorespunderii profesionale, întrucât și în acest caz modificarea locului de muncă este posibilă numai cu consimțământul expres al salariatului cu privire la acceptarea noului loc de muncă propus (art.164 alin.3 Codul muncii ).
Legal a apreciat prima instanță că desfășurarea cercetării penale a salariatei pentru pretinse abateri grave în serviciul pe care-l coordona nu poate fi asimilată situației de "forță majoră" prevăzută de art.48 Codul muncii, cu titlul de excepție de la regula modificării contractului de muncă prin acordul părților.
Astfel, forța majoră se definește ca fiind o împrejurare de origine externă, cu caracter excepțional, care este absolut imprevizibilă și inevitabilă. Pentru ca un eveniment sau o împrejurare să fie calificate caz de forță majoră este necesar să îndeplinească următoarele trei condiții: să fie externă, imprevizibilă și inevitabilă. Sunt considerate astfel cauze de forță majoră catastrofe naturale (cutremure, secetă, inundații) criză gravă de materii prime, dificultăți în aprovizionare, deteriorarea utilajelor de muncă, etc.
Ori, evident cercetarea penală a contestatoarei pentru abateri grave în legătură cu activitatea sa nu se încadrează într-un caz de "forță majoră" în înțelesul textului susmenționat.
În această situație,angajatorul putea eventual să uzeze de dispozițiile art.52 lit. Codul muncii și să dispună suspendarea contractului individual de muncă la inițiativa sa până la soluționarea definitivă a procesului penal, nicidecum să emită o decizie de modificare a contractului de muncă unilateral, fără acordul salariatului.
Cum decizia contestată nu este motivată în fapt, iar motivarea în drept nu permite încadrarea măsurilor dispuse într-o prevedere legală care să fi permis Tribunalului analiza temeiniciei măsurii dispuse (sancțiune disciplinară, necorespundere profesională, etc.) corect s-a concluzionat că a operat în fapt o modificare unilaterală contractului individual de muncă al contestatoarei prin decizia contestată, modificarea nelegală în lipsa acordului salariatei și fără existența situației prevăzute de art.48 Codul muncii.
Nici ultima critică a sentinței recurate invocată prin recursul angajatorului nu poate fi reținută, respectiv că instanța de fond nu ar fi realizat diferența între funcție și post, critică ce nu are susținere juridică și faptică, sens în care nu poate fi reținută de instanța de recurs.
Diferența între funcția de Serviciu și postul de economist se remarcă atât prin felul muncii prestate, cât și prin diferențe substanțiale ale salariului încasat, angajatorul modificând astfel contractul de muncă fără acordul contestatoarei.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea apreciază nefondate recursurile formulate, sentința atacată fiind legală și temeinică, pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art.41 prin raportare la art.48 Codul muncii, cât și dispozițiilor art.269,270 Codul muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-contestatoare și recurenta-intimată AUTORITATEA FEROVIARĂ ROMÂNĂ -, împotriva sentinței civile nr.4054/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 39887/3/LM/2007.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
16.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 191/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 219/2010. Curtea de... → |
|---|
