Contestație decizie de concediere.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ECIZIA NR.234
Ședința publică din data de 27 februarie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.1094 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna P, sat Mărunțișu, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 20 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 27 februarie 2008, când a dat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică B, contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.81/19.01.2007 și a deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.157/12.02.2007, ambele emise de către intimată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot sau în parte a deciziei nr.81/19.01.2007, reintegrarea pe postul de mecanic utilaj ifronist în cadrul ocolului Silvic G sau pe postul de mecanic agricol în cadrul de de rasă Cislău, anularea deciziei nr.157/12.02.2007 în tot sau în subsidiar, în parte, cerând înlocuirea amenzii aplicate cu cea a avertismentului scris, precum și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale, majorate, indexate și reactualizate la zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, s-a arătat de către contestator că în privința primei decizii, având nr.81/19.01.2007 nu i-au fost comunicate toate documentele care au stat la baza acesteia, considerând că nu este vorba despre o reducere reală și efectivă a postului deținut de el.
S-a mai învederat de către contestator că intimata nu a respectat criteriile de selecție a personalului angajat, în măsura în care, în cadrul existau trei posturi de conducători auto și două posturi asimilate, respectiv de mecanic utilaj-operator ifronist, dintre toți angajații el având pregătirea profesională
cea mai bună, starea materială și familială cea mai grea și având, împreună cu alt coleg, vechimea cea mai mare.
S-a arătat în continuare că și în situația în care s-ar aprecia de către instanță că petentul era cel care trebuia să fie cel disponibilizat, acesta a depus două cereri, dintre care ultima a fost refuzată să-i fie înregistrată, prin care își exprima intenția de a ocupa un post de mecanic utilaj-operator ifronist, pentru care avea calificarea necesară, inclusiv carnetul de șofer, cu toate categoriile, pe care nu le dețineau colegi săi din cadrul Ocolului Silvic G sau aceea de a ocupa un post de mecanic-utilaj agricol, în cadrul Cislău.
În ceea ce privește decizia nr.157/12.02.2007, contestatorul a arătat că aceasta este lovită de nulitate deoarece deja contractul său de muncă încetase în baza deciziei anterioare începând chiar cu data de 12.02.2007 când, teoretic, nu mai era angajatul Direcției Silvice B, deci nu mai putea fi sancționat începând cu o dată ulterioară, măsura desfacerii contractului de muncă intrând în vigoare la data de 13.02.2007, fără să fie anulată decizia anterioară.
A mai susținut contestatorul că decizia este lovită de nulitate și pentru faptul că nu a fost respectată procedura cercetării prealabile și nu sunt indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de el, în conformitate cu prevederile art.268 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Totodată, intimata nu a ținut cont de activitatea contestatorului, de faptul că acesta nu a avut alte abateri disciplinare, de lipsa de gravitate a faptei, putându-se,cel mult, grada sancțiunea, prin aplicarea avertismentului scris.
S-a mai arătat de către contestator că nu a prejudiciat cu nimic pe angajator, din foaia de parcurs observându-se faptul că a respectat traseul impus, a transportat toate bunurile prevăzute, iar împrejurarea că a transportat o cantitate de lemne, care se cuvenea de drept, în baza contractului colectiv de muncă, odată cu transportul, la ordinul șefului său ierarhic superior, pe o distanță pe care oricum mașina mergea în gol și fiind asigurat că există aprobare pentru acest transport gratuit, conduce la concluzia că este vorba de o faptă a cărei gravitate este lipsită de importanță și pentru care putea fi, cel mult, sancționat cu avertisment scris.
Intimata Direcția Silvică Baf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătându-se că în urma reorganizării intimatei s-a întocmit documentația pentru disponibilizarea salariatului, ca urmare a reducerii postului de șofer, în sensul că prin aprobarea noii organigrame a regiei s-a desființat postul acestuia.
S-a mai susținut că pentru disponibilizare în sensul legii a fost aprobată desființarea postului potrivit Hotărârii nr.12/11.12.2006 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, cu respectarea prevederilor Codului muncii.
A mai arătat intimata că a fost vorba despre o concediere individuală, în temeiul art.65 Codul muncii, care a avut drept cauză reorganizarea regiei și s-au îndeplinit toate cerințele Codului muncii în ceea ce privește aplicabilitatea art.73 și 74 Codul muncii, comunicându-i-se contestatorului durata preavizului de 20 de zile, lista posturilor disponibile în cadrul regiei în vederea manifestării opțiunii de trecere pe un alt post, motivele care au stat la baza concedierii.
În termenul de opțiune pentru salariat, acesta a optat pentru un post în cadrul regiei, însă nu îndeplinea criteriile privind studiile de specialitate pentru a putea fi distribuit pe acel post și în cuprinsul deciziei s-a motivat de ce contestatorul nu poate fi distribuit pe acel post conform opțiunii acestuia.
De asemenea, în perioada de preaviz, care urma să se sfârșească la data de 12.02.2007, contestatorul a săvârșit o abatere disciplinară gravă, ceea ce a generat declanșarea cercetării prealabile și aplicarea unei sancțiuni, susținându-se că deși se afla în perioada de preaviz, contractul de muncă era în vigoare, iar Direcția Silvică a procedat corect, cercetându-l și acționând în consecință.
Cu privire la abaterea disciplinară comisă, s-a arătat că în data de 01.02.2007, contestatorul a efectuat un transport de material în mod nelegal, folosind în interes personal vehiculul de transport al unității deși în acea zi era programat să transporte lăzi pentru transportul iepurilor vii, iar în urma cercetării disciplinare efectuate și a notei de relații luate cu ocazia cercetării, s-a dovedit că acesta se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare.
Intimata a arătat că s-au îndeplinit cerințele art.267-268 Codul muncii privind desfășurarea cercetării disciplinare și referitoare la cerințele legale privind conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Pe baza probatoriilor administrate, cu înscrisuri, interogatoriul intimatei luat la solicitarea contestatorului și depozițiile martorilor și audiați în cauză la solicitarea contestatorului, prin sentința civilă nr.1094 din 28.11.2007 Tribunalul Buzăua admis contestația și a dispus anularea deciziilor nr.81/19.01.2007 și nr.157/12.02.2007 emise de intimată, reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă, respectiv șofer și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile individuale, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, intimata fiind obligată și la 400 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.81/19.01.2007 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului, având în vedere reducerea postului determinată de desființarea locului de muncă ocupat de acesta, ca urmare a reorganizării Direcției Silvice și ca efect al restrângerii activității.
S-a mai arătat că în perioada de preaviz contestatorul a săvârșit o faptă considerată de către intimată abatere disciplinară, ceea ce a condus la emiterea deciziei nr.157/12.02.2007, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului, în temeiul art.61 alin.1 lit.a din Codul muncii, începând cu data de 13.02.2007.
De asemenea, s-a arătat că potrivit precizărilor intimatei, decizia nr.81/19.01.2007 nu a fost retractată prin decizia nr.157/12.02.2007, însă un contract de muncă nu poate fi denunțat unilateral de două ori, în mod valabil, astfel că instanța a stabilit care dintre cele două decizii a produs mai întâi efecte juridice, reținând că prima decizie, având nr.81/19.01.2007 prin care, începând cu data de 12.02.2007, a încetat contractul de muncă al contestatorului ca urmare a reducerii postului de șofer, a produs aceste efecte, fiind prin urmare analizată.
Referitor la decizia nr.81/19.01.2007, s-a reținut că prin aceasta s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului conform art.65 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării Direcției Silvice, măsură luată în urma Hotărârii nr.12/11.12.2006 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, prin care s-a aprobat structura organizatorică și funcțională a Direcției Silvice
S-a mai arătat că în conformitate cu art.74 alin.1 lit. d din Codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează că opteze pentru a ocupa un loc de muncă în condițiile art.64, iar dispozițiile art.64 alin.1 și 2 din Codul muncii se aplică și în situațiile prevăzute la art.65 alin.1, soluție ce se întemeiază pe principiile bunei credințe și al garantării dreptului la protecție împotriva șomajului.
Totodată, s-a arătat că intimata nu a soluționat în mod favorabil cererea petentului, care a optat pentru un loc de muncă vacant, pe motiv că nu are studiile și pregătirea profesională corespunzătoare, fără a menționa în concret care ar fi acele studii, iar în cazul în care intimata nu putea să-și îndeplinească obligația de a propune contestatorului un loc de muncă vacant în unitate sau nu dispunea de un asemenea loc, aceasta trebuia să solicite sprijinul Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză, corespunzător pregătirii profesionale, ceea ce nu s-a întâmplat.
Așa fiind, s-a concluzionat că intimata a încălcat legea, decizia de concediere fiind lovită de nulitate absolută conform art.76 din Codul muncii.
Referitor la cea de a doua decizia având nr.157/12.02.2007, s-a reținut că aceasta este lipsită de eficiență juridică întrucât și-a produs efecte prima decizie și chiar și în aceste condiții, tribunalul a arătat că și cea de a doua decizie este lovită de nulitate deoarece potrivit probatoriilor administrate, la care s-a făcut trimitere, rezultă că în cauză nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, așa cum impun dispozițiile art.267 din Codul muncii, nerespectându-se nici dispozițiile art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii întrucât decizia de sancționare disciplinară nu cuprinde dispozițiile din statutul de personal, regulamentul intern sau din Contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, ceea ce se sancționează tot cu nulitatea.
În raport de toate aceste considerente instanța de fond a admis contestația în sensul celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică B, prin reprezentanți legali, a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.7 - 10 Cod procedură civilă.
Susține recurenta că în urma reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor - ROMSILVA - Direcția Silvică B s-a întocmit documentația în vederea disponibilizării intimatului-contestator întrucât, prin aprobarea organigramei, a fost redus un post de șofer la, intimatul fiind cel mai recent șofer angajat la acest ocol silvic, iar acesta având calificativul de satisfăcător în cursul anului 2006, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, de care prima instanță nu a ținut cont, respectându-se dispozițiile art.73 și 74 din Codul muncii și ale art.75 lit.d și f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2006 - 2007.
Se mai învederează că potrivit prevederilor legale, intimatului i s-a înmânat lista posturilor vacante, acesta exprimându-și opțiunea pentru postul de ifronist la G, cerere care i-a fost respinsă întrucât nu îndeplinea cerințele legate de pregătirea profesională necesară ocupării postului, diploma fiind cea de mecanic și nu cea de mecanic mașini și utilaje. În plus, susține recurenta din copia de pe carnetul de conducere al intimatului rezultă că acesta i-a fost emis la o dată ulterioară exprimării opțiunii pentru postul de ifronist, în acel moment carnetul fiindu-i expirat încă din anul 2002, aspect de care nu s-a ținut cont.
De asemenea, se arată că în conformitate cu art.9 lit.c din Metodologia privind încadrarea în muncă, ce face parte integrantă din Contractul colectiv de muncă, la dosarul pentru înscrierea la concursul de autogrederist se solicită diploma ce atestă studiile prevăzute la condițiile de participare, pentru toate aceste posturi cerându-se de către recurentă diploma de mecanic mașini și utilaje, aceasta fiind o cerință a Inspectoratului Teritorial d e Muncă.
Totodată, se susține că lista cu personalul disponibilizat a fost trimisă către pentru a lua măsurile care se impun în cadrul unei concedieri, respectiv înregistrarea acestora și căutarea unui loc de muncă.
Întrucât în perioada de preaviz intimatul, ce era încă salariatul recurentei, a comis o abatere disciplinară gravă, acest lucru a dus la emiterea deciziei nr.157/12.02.2007 prin care s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă al intimatului, care în ziua de 01.02.2007 a efectuat un transport de material lemnos fără a avea documente legale, pentru un alt salariat, ce a fost numit și martor de către intimat, nefiind vorba de lemn de foc, așa cum era prevăzut în Contractul colectiv de muncă în vigoare la acea dată, și chiar dacă era lemn de foc, tot ar fi fost necesare documentele legale de proveniență și taxarea mașinii ocolului conform art.173 lit.g din Contractul colectiv de muncă.
În urma cercetării disciplinare, ce s-a efectuat conform art.267, 268 din Codul muncii, a hotărârii Consiliului de Disciplină și a Notei de relații prin care intimatul a recunoscut fapta comisă, recurenta arată că s-a emis cea de a doua decizie în mod legal.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației, depunându-se la dosar și concluzii scrise.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, depunând la dosar și adresa nr.265/29.01.2008 prin care a fost invitat de către recurentă la sediul acesteia pentru punerea în aplicare a sentinței instanței de fond.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Recurenta invocă drept motiv de modificare a sentinței și dispozițiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, însă acest text de lege a fost abrogat prin art.I pct.1111din nr.OUG138/2000, punct introdus ulterior, prin art.I pct.49 din Legea nr.219/2005.
De principiu însă, în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel - ca în cazul de față, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, urmând a se avea în vedere în consecință, la soluționarea prezentului recurs, și aceste dispoziții legale.
Susține recurenta că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, intimatul a fost șoferul cel mai recent angajat la. și a avut calificativul satisfăcător pe anul 2006 încadrându-se astfel în criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere prevăzute la art.75 lit.d și f din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2006 - 2007 (fila 233 dosar fond). Această împrejurare nu poate justifica însă, prin ea însăși, admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurentă, altele fiind argumentele pentru care prima instanță a dispus anularea deciziei de concediere nr.81/19.01.2007 emisă de intimată.
Astfel, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA a comunicat Direcției Silvice B, cu adresa nr.9087/18.12.2006 (fila 203 dosar fond), structura organizatorică și funcțională a direcției respective, aprobată prin Hotărârea nr.12/11.12.2006 a Consiliului de Administrație al Regiei, însoțită de o serie de documente, expres enumerate în cuprinsul adresei, cu precizarea că decizia de concediere se va emite cu respectarea art.70 și 74 din Codul muncii, atenționare făcută tocmai în scopul de a nu fi încălcate aceste texte de lege, situație care ar atrage nulitatea deciziei de concediere, așa cum justificat a reținut și prima instanță.
În conformitate cu dispozițiile art.74 lit. din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64, în practica judiciară statuându-se în mod constant că în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 și 2 din Codul muncii, dispozițiile sale trebuie aplicate și în situațiile vizate de art.65 alin.1 din același cod întrucât relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credințe și al garantării dreptului la protecție împotriva șomajului, aspect, de asemenea, corect arătat de instanța de fond.
De menționat, că potrivit art.64 alin.2 din Codul muncii, în situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante conform alin.1, acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
În legătură cu opțiunea intimatului, pentru postul de ifronist la G, pe care recurenta nu a soluționat-o în mod favorabil pe motivul - indicat în decizia de concediere - că acesta nu a făcut dovada studiilor necesare pentru postul respectiv având calificarea de mecanic, se reține că potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al intimatului, depus în copie la dosarul de fond, acesta a fost angajat în cursul anilor 1986 - 1987 chiar pe postul de ifronist, iar permisul de conducere pe care-l deține intimatul, pentru mai multe categorii, este valabil până în anul 2017 (fila 67 dosar fond), intimatul lucrând în cadrul Ocolului Silvic, anterior concedierii, chiar pe postul de șofer.
Oricum, în situația în care recurenta-intimată nu putea să-și îndeplinească obligația de a propune intimatului-contestator un alt loc de muncă vacant compatibil cu pregătirea profesională a acestuia nedispunând de un asemenea loc, aceasta avea obligația, așa cum s-a reținut mai sus, de a solicita sprijinul Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea redistribuirii celui în cauză conform pregătirii profesionale și, contrar susținerilor recurentei, o asemenea dovadă nu a fost făcută în cauză.
În acest context, în mod justificat a concluzionat prima instanță că recurenta-intimată a încălcat legea, decizia de concediere nr.81/19.01.2007 fiind lovită de nulitate absolută în raport de dispozițiile art.76 din Codul muncii.
Referitor la cea de a doua decizie de concediere, având nr. 157/12.02.2007, decizie prin care intimatului-contestator i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă începând cu data de 13.02.2007, fără ca prin aceasta să fie retractată prima decizie având nr.81/19.01.2007, s-a arătat în mod corect de instanța de fond că este imposibil din punct de vedere juridic ca același contract de muncă să fie desfăcut, în același timp, atât potrivit art.65 din Codul muncii, ca urmare a reducerii postului de șofer în urma reorganizării Direcției Silvice, cât și potrivit art.61 alin.1 lit.a din Codul muncii, ca sancțiune disciplinară, iar recurenta nu a contestat practic, prin criticile aduse în recurs, această concluzie a primei instanțe.
Câtă vreme prin decizia nr.81/19.01.2007 s-a hotărât că începând cu data de 12.02.2007 încetează contractul individual de muncă al intimatului contestator, iar prin decizia nr.157/12.02.2007 s-a stabilit că începând cu data de 13.02.2007 se desface disciplinar contractul individual de muncă al intimatului-contestator, conform art.61 lit.a din Codul muncii, s-a concluzionat în mod just de către instanța de fond că prima decizie este cea producătoare de efecte juridice, decizia respectivă fiind lovită de nulitate absolută pentru considerentele mai sus-arătate.
Chiar și în aceste condiții, tribunalul a făcut referire în considerentele sentinței și la nelegalitatea celei de a doua decizii reținând în mod justificat că nota de relații dată de intimatul-contestator la data de 05.02.2007 și referatul la care se face trimitere în cuprinsul deciziei respective nu pot să conducă la concluzia că în cauză s-ar fi efectuat cercetarea prealabilă conform art.267 din Codul muncii, de către Comisia de disciplină, care ar fi trebuit să-l notifice, în prealabil, pe intimatul contestator precizând obiectul, data, ora și locul întrevederii, dându-i astfel posibilitatea salariatului să-și pregătească apărările și probele, în cunoștință de cauză.
De asemenea, în urma audierii, Comisia de Disciplină ar fi trebuit să încheie un proces-verbal în care să consemneze rezultatele cercetării, motivațiile pentru care apărările salariatului au fost înlăturate, propunerea de sancționare sau nu a acestuia, situație ce nu se regăsește în speță.
Totodată, în cuprinsul deciziei nr.157/12.02.2007 emisă de recurenta-intimată nu sunt cuprinse dispozițiile din statutul de personal, regulamentul intern sau din Contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, ceea ce se sancționează cu nulitatea deciziei respective, în raport de dispozițiile art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii.
Deși s-au invocat drept motive de modificare a sentinței atacate și dispozițiile art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă, se constată că acestea nu au fost dezvoltate prin motivele de recurs.
Oricum, sentința atacată cuprinde pe larg motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, motivarea răspunzând cerințelor prevăzute de art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, situație în care nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, după cum nici motivul de modificare a sentinței prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă nu este incident în cauză, neputându-se reține, în raport de soluția pronunțată și argumentele care au stat la baza acesteia, că instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale în raport de situația de fapt reținută.
De asemenea, în baza art.274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator, reprezentând onorariu avocat suportat de intimat în recurs, potrivit chitanței doveditoare nr.77/18.02.2008 depusă la dosar (fila 35).
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.1094 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna P, sat Mărunțișu, județul
Obligă recurenta la 400 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
--- - --- - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored. 2ex./21.03.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud.fond
-
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 656/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3650/2009. Curtea... → |
|---|
