Contestație decizie de concediere. Decizia 3650/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 837/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3650R
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurentul-contestator și de recurenta-intimată " " -. împotriva sentinței civile nr.7246 din 20.11.2008 și împotriva încheierii din 03.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26145/3/LM/2008, având ca obiect-contestație decizie de concediere și recurs.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimata prin consilier juridic C ce depune delegație la dosar, lipsind recurentul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Se învederează faptul că la dosar recurenta-intimata a depus prin serviciul registratură la data de 15.05.2009 întâmpinare și set înscrisuri în 2 exemplare.
La interpelarea curții, recurenta-intimată prin consilier juridic arată că înscrisurile ce însoțesc întâmpinarea sunt depuse în combaterea acordării daunelor morale, acestea nefiind prevăzute în cuprinsul contractului individual de muncă și nici în cel colectiv.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, depune practică judiciară printre care și sentința civilă nr.7677/2008.
Curtea, deliberând, încuviințează pentru recurenta-intimată proba cu înscrisurle depuse.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-intimată prin consilier juridic solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat și respingerea recursului formulat de recurentul contestator pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7246/20.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins excepția prematuritatii invocată de intimată, ca nefondată.
A admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în
A anulat decizia nr.25/04.06.2008 emisă de intimată.
A obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la momentul angajării în iulie 2008.
A respins celelalte cereri ca nefondate.
A respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată
Prin încheierea de ședință din 3.11.2008 prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației formulată împotriva înștiințării de preaviz invocate de către intimată, apreciind că actul contestat reprezintă o decizie de concediere iar nu un preaviz.
Pentru a pronunța sentința recurată instanța de fond a reținut că intre contestator si intimata există raporturi juridice de drept al muncii, contestatorul ocupând postul de sef de șantier.
Prin decizia nr. 25/22 mai 2008 intimata a stabilit ca incepand cu data de 05.06.2008 contestatorul se afla in preavizul de 20 de zile lucratoare dupa expirarea căruia, la data de 03.07.2008, contractul sau de munca va inceta, motivul indicat fiind restrângerea activității incepand cu data de 01.07.2008. Se mai precizează ca societatea nu dispune de locuri vacante compatibile cu pregătirea sa profesionala.
Cat privește excepția prematuritatii invocata de intimata, s-a reținut ca salariatul are dreptul de a contesta orice măsura luata de angajator in legătura cu executarea contractului sau de munca, in termenul de 30 de zile calendaristice de la data comunicării acesteia, cf. art. 283 lit a Codul muncii. O astfel de decizie este si cea contestata prin prezenta, neputand fi reținuta lipsa unui interes actual, in condițiile in care actul primit de contestator se intitulează decizie, are un conținut ce nu poate fi asimilat unui simplu preaviz.
Pe fond, tribunalul a constatat ca decizia îndeplinește condițiile de forma impusa de lege, cuprinzând mențiunile prev. de art. 74 Codul muncii. Susținerea contestatorului in sensul ca nu sunt inserate toate mențiunile prev. de art. 62 alin 2 Codul muncii nu este întemeiata, având in vedere ca acest text este cuprins in secțiunea privind concedierea salariatului pentru motive ce tin de persoana salariatului, in timp ce in cauza este vorba de concediere care nu tine de persoana salariatului.
Angajatorul a comunicat salariatului ca nu exista locuri de munca disponibile compatibile cu pregătirea sa profesionala, aceasta cerința rezultând din aplicarea corespunzătoare a art. 64 Codul muncii, la care art. 74 lit d face in mod expres trimitere, astfel incat si acest motiv de nulitate este nefondat.
Potrivit art 65 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, dintre cele prevăzute la alin. (1)".
Tribunalul a considerat ca apărările contestatorului sub acest aspect sunt intemeiate. Astfel, prin procesul verbal al ședinței Consiliului de administrație din data de 22 mai 2008 s-au avut in vedere următoarele: asigurarea creșterii salariale in anul 2008 cu 30% de anul 2007, realizabila in 2 etape, valoarea de producție realizata pe primele 4 luni ale anului 2008, finalizarea șantierului Centrul informatic BRD in luna februarie 2008, raportul dintre personalul muncitor si personalul de conducere. Diminuarea producției de anul 2007 făcut ca majorările salariale sa devină mai greu se suportat, se mai arata in procesul verbal mai sus menționat, iar aparatul tehnic este supradimensionat de numărul de muncitori direct productivi, astfel incat se impune reducerea cheltuielilor de salarizare cu prima categorie de personal. Printre propunerile care au fost făcute in vederea îmbunătățirii situației, a fost reținuta desființarea unor locuri de munca.
Desființarea postului de sef de șantier al contestatorului a fost motivata de faptul ca șantierul pe care îl conducea a fost finalizat in februarie 2008.
S-a constatat ca justificările enumerate in procesul verbal din 22 mai 2008 nu pot reprezenta o cauza reala si serioasa a reorganizării, asa cum impune art. 65 alin 2 Codul muncii.
Anagajatorul invoca in motivarea reorganizării indeplinirea unor obligații contractuala asumate de salariații, si anume majorările salariale, sau mai exact, imposibilitatea indeplinirii acestor obligații, acesta fiind principalul aspect pe care s-a pus accentul in discutarea reorganizării, asa cum reiese din cuprinsul procesului verbal.
Existenta unui aparat tehnic de conducere supradimensionat a fost de asemenea raportata la cheltuielile necesare pentru salarizarea acestei categorii de personal, iar nu in scopul unei reale restructurării a acesteia pentru eficientizarea acitivitatii. De altfel, reducerea nu este semnificativa in raport cu personalul muncitor direct productiv, asa cum susține intimata, compararea celor doua procente fiind edificatoare in acest sens.
Desi in cuprinsul deciziei se menționează restrângerea activității, in cuprinsul procesului verbal nu se face vreo referire la aceasta împrejurare, din contra, muncitorii urmau sa fie repartizați pe alte șantiere.
de acestea, tribunalul a apreciat ca nu sunt indeplinite condițiile art. 65 alin 2 Codul muncii, decizia fiind nula.
In baza art. 76 si art. 78 alin 1 Codul muncii, a obligat intimata la plata unei despaguiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celalate drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la data angajării in alta unitate, in luna iulie 2008, astfel cum acesta a recunoscut la interogatoriu.
In privința cererii de plata a sumei de 38.000 lei pana la data pensionarii, instanța a apreciat că este nefondata deoarece plata drepturilor salariale este datorata numai in baza raporturilor de munca, in speța acestea nemaiexistand pentru viitor, contestatorul nesolicitand reintegrarea si devenind salariatul altui angajator. Nu exista vreun temei pentru plata acestor drepturi salariale pentru perioada menționata de contestator, cu atat mai mult cu cat obține venituri din salarii.
In legătura cu despăgubirile pentru prejudiciul moral, a constatat ca potrivit art. 269 alin 1 Codul muncii, salariatul poate solicita obligarea angajatorului si acoperirea prejudiciului de natura morala pe care l-a suferit din cauza conduitei culpabile a angajatorului. Pentru angajarea răspunderii intimatei, contestatorul are obligația de a face dovada anumitor condiții, si anume fapta ilicita, prejudiciul,raportul de cauzalitate, culpa angajatorului. Contestatorul nu a făcut dovada acestui prejudiciu de ordin moral, iar anularea deciziei reprezintă restabilirea legalității si o reparație rezonabila pentru contestator.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepția prematuritatii ca neîntemeiata, a fost admisa in parte contestația in sensul celor de mai sus.
A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecata solicitate de contestator, intrucat nu s-a făcut dovada efectuării acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recursuri motivate reclamantul și pârâta.
Recurenta pârâtă, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă, a criticat sentința și încheierea de ședință din data de 3.11.2008 ca netemeinice și nelegale, susținând că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 pr.civ).
În fapt, în aplicarea dispozițiilor art. 73(1) din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 74(2) din unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, care stabilește o durată a preavizului de 20 zile lucrătoare, " " - SA a emis o înștiințare de preaviz, sub forma deciziei nr. 25 din 04.06.2008, prin care contestatorul, șef de șantier în cadrul " - SA - Sucursala Grup Instalații Montaj", a fost preavizat cu 20 zile lucrătoare începând cu data de 05.06.2008, urmând ca la expirarea perioadei de preaviz contractul său de muncă cu unitatea să înceteze.
Prin decizia amintită, unitatea a stabilit, durata preavizului și dreptul salariatului de a absenta 4 ore pe zi de la programul unității pentru a-și căuta un loc de muncă și i s-a adus la cunoștința salariatului că societatea nu dispune de locuri de muncă vacante spre a-i fi oferite și că va întreprinde demersuri pe lângă Agenția locală de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii sale.
Decizia nr. 25 din 04.06.2008 conținând înștiințarea de preaviz a fost comunicată contestatorului data de 05.06.2008, sub semnătură; după expirarea perioadei de preaviz (03.07.2008) societatea a emis decizia de concediere nr. 30 din 04.07.2008 care a fost comunicată contestatorului prin executor judecătoresc, la data de 14.07.2008.
Reclamantul a contestat atât decizia de preaviz nr. 25 din 04.06.2008 soluționată prin sentința civilă recurată cât și decizia de concediere nr.30 din 04.07.2008, care a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului București Secția a VIII - a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 7677 din 10.12.2008 în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Hotărârea pronunțată în cauza este nelegală și netemeinică întrucât deși instanța a avut la dispoziție ambele decizii emise de unitate în legătură cu reclamantul - atât decizia de preaviz nr. 25 din 04.06.2008 cât și decizia de concediere nr. 30 din 04.07.2008 - fapt ce îi permitea să constate că acestea au conținut diferit, fiind neîndoielnic înțelesul fiecăreia dintre ele, cu toate acestea, instanța a schimbat natura actului dedus judecății și a considerat decizia de preaviz nr. 25 din 04.06.2008 ca o decizie de concediere propriu-zisă.
Nici faptul că cele două contestații formulate de reclamant au conținut aproape identic (referindu-se la situația concedierii) deși se referă la decizii diferite emise de societate (depuse la dosarul cauzei) nu a avut nici o semnificație pentru instanță, aceasta reținând aceleași motive atât pentru respingerea unei contestații la o decizie de preaviz cât și a unei contestații la o decizie de concediere. Astfel, concomitent cu contestația la decizia de preaviz formulată de contestator, instanța a fost sesizată și cu soluționarea contestației formulate de un alt salariat al " " - SA ( ), concediat în același timp și aceleași condiții cu reclamantul. Ambele contestații au fost soluționate în aceiași zi(20.11.2008),din lectura sentințelor pronunțate în cele două cauze, reiese că motivele reținute de instanță pentru luarea hotărârilor sunt extrem de asemănătoare (identice aproape) deși spețele sunt diferite.
Interpretând în mod greșit natura actului juridic dedus judecății, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică obligând societatea la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la momentul angajării în iulie 2008 însă Decizia nr. 25 din 04.06.2008 nu prevede o astfel de dată, și nici nu are cum să o prevadă, nedând o decizie de concediere ci doar o înștiințare de preaviz. Faptul că în înștiințarea de preaviz s-a prevăzut că la expirarea acestuia contractul de muncă urmează să înceteze, nu înseamnă că raporturile de muncă încetează automat; încetarea raporturilor de muncă trebuie constatată printr-o decizie emisă de angajator în mod expres,toate aceste elemente sunt conținute, cum este și firesc, în decizia de concediere a contestatorului, respectiv decizia nr. 30 din 04.07.2008.
Pe fondul cauzei, instanța face o interpretare greșită a situației de fapt și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 65(2) din Codul muncii reținând că motivul principal al reorganizării ar fi fost imposibilitatea îndeplinirii, de către angajator, a programului de majorării salariale pe anul 2008, fapt ce ar fi determinat desființarea unor posturi de conducere din structura sucursalei, printre care și cel ocupat de contestator. In același timp, instanța ignoră un aspect esențial al disponibilizării contestatorului și anume faptul că șantierul condus de acesta fusese desființat încă din februarie 2008,ca urmare a finalizării obiectivului pentru care șantierul fusese înființat (respectiv Centrul Informatic BRD). Acest aspect rezultă din cuprinsul procesului verbal încheiat în ședința Consiliului de Administrație al societății din data de 22.05.2008, ca și celelalte motive reale care au stat la baza măsurii dispuse de societate și anume:- în perioada analizată, sucursala a realizat o producție medie lunară mult inferioară celei preconizate;-măsura luată de societate este pe deplin justificată, având ca scop rentabilizarea activității de producție și micșorarea costurilor de producție, condiție sine qua non pentru existența și funcționarea societății;- această măsură a fost fundamentată pe necesitatea obiectivă a reorganizării și este efectivă, posturile în discuție fiind suprimate din structura societății (așa cum rezultă din organigrama depusă la dosarul cauzei).
Considerentele mai sus arătate reprezintă cauza reală și serioasă a reorganizării, așa cum impune art.65 al 2 din Codul muncii, măsura dispusă de unitate fiind legală și temeinică.
Prin recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 03.11.2008 recurenta a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.73(l) din Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, în practică, acordarea preavizului legal se poate face fie concomitent cu aducerea la cunoștință a dispoziției ce cuprinde măsura desfacerii contractului individual de muncă și motivele acestuia,fie printr-o înștiințare prealabilă, aducându-i-se la cunoștință că la o dată ulterioară urmează să se dispună desfacerea contractului său de muncă pentru vreunul dintre motivele prevăzute de Codul muncii, în acest caz, înștiințarea nu reprezintă o măsură de natură să modifice condițiile de încheiere sau executare a contractului individual de muncă ori să determine, în sine, încetarea raportului de muncă și prin urmare, nu poate da naștere unui litigiu de muncă, în sensul art. 283 lit."a" din Codul muncii. Legea română nu care nu constituie nici o îngrădire în exercitarea dreptului la muncă, a dreptului de alegere a profesiei și a locului de muncă și a dreptului la protecția socială a muncii. Dacă măsura dispusă este sau nu legală și temeinică constituie probleme de fapt și de drept a căror stabilire cade în competența instanțelor de judecată sesizate cu soluționarea litigiului de muncă izvorât din măsura efectivă de desfacere a contractului de muncă. În speță, acordarea preavizului s-a efectuat în cea de a doua modalitate, cu respectarea dispozițiilor legale în materie contestația formulată împotriva înștiințării de preaviz este lipsită de orice temei legal, fiind, pentru considerentele mai sus arătate, inadmisibilă.
Instanța a respins excepția inadmisibilității contestației la termenul de judecată din 03.11.2008, reținând că "actul contestat este considerat decizie de concediere și nu preaviz", o atare motivare echivalează, în opinia recurentei cu o lipsă de motivare, putând fi interpretată de asemeni ca o antepronunțare.
La rândul său recurentul reclamant a susținut că așa cum rezulta si din conținutul încheierii de ședința de 17.11.2008 prin care s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii, instanța a reținut in mod greșit obiectul cererii ca fiind "obligarea intimatei la plata sumei de 88.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale egale cu salariile - de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la momentul angajării in iulie 2008 si morale"
Astfel cum rezulta din analiza contestației ce reprezintă cererea introductiva s-a solicitat inițial, pe langa anularea deciziei contestate, si obligarea SA la plata sumei de 38.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentand salariul datorat de angajator pentru o perioada de 1 an de zile, timp ramas pana la pensionarea recuerntului. Ulterior, la termenul din 08.09.2008, s-a formulat o cerere de indreptare a erorii materiale prin care se arăta faptul ca sintagma "timp rămas pana la pensionarea subsemnatului" era rezultatul unei greșeli materiale, solicitând totodată sa nu seama de aceasta la momentul soluționării cauzei. Cu toate acestea, asa cum rezulta din conținutul hotărârii atacate, instanța nu numai ca a ignorat aceasta cerere dar a si motivat respingerea acestui capăt de cerere cu argumente referitoare la perioada rămasa pana la pensionarea recurentului.
De asemenea, la solicitarea instanței, s-a mai formulat o cerere precizatoare a perioadei pentru care s-a solicitat acordarea drepturilor salariale,din analiza acesteia nu rezulta ca s-ar fi solicitat aceste drepturi pentru o perioada cuprinsa intre data emiterii deciziei si data anagajarii - iulie 2008, asa cum, rezulta din reținerile instanței.
In ceea ce privește capătul de cerere privind prejudiciul moral, desi instanța recunoaște dreptul recurentului de a solicita obligarea angajatorului si la acoperirea prejudiciului de natura morala pe care l-a suferit din pricina conduitei culpabile a acestuia, totuși retine ca nu s-a făcut dovada acestui prejudiciu de ordin moral, considerând ca anularea deciziei reprezintă restabilirea legalității si o reparație rezonabila pentru contestator.
Principiul general in materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie statuează faptul ca victima prejudiciului va trebui sa faca dovada atat a prejudiciului, cat si a faptei ilicite, a raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si a vinovăției.
Alături de prejudiciul material suferit de recurent ca urmare a faptei intimatei de a emite o deciziei nelegala si netemeinica constând in sumele efective de bani pe care primite in calitate de angajat, recurentul a susținut suferirea unui prejudiciu de ordin moral, motiv pentru care se impune repararea acestuia.
Articolul 54 alin(1) al Decretului nr. 31/1954 include printre drepturile subiective nepatrimoniale care se bucura de ocrotire juridica si dreptul la reputație si prestigiul profesional. Ori tocmai aceste valori nemateriale au fost afectate grav prin emiterea deciziei atacate. Prin concedierea nelegala a recurentului s-a produs o serioasa atingere reputației si prestigiului profesional al acestuia,în cadrul celor 20 de ani de munca neintrerupta in cadrul aceleași unități acesta clădindu-și o reputație profesionala, care a fost știrbită prin actul concedierii nelegale săvârșit de intimata. Simplul fapt al concedierii și al justificării pe care recurentul a fost nevoit sa o dau familiei, cunoscuților, dar mai ales colegilor este cauzatoare de prejudicii morale.
Aceste prejudiciu are o natura psihica si nu poate fi dovedit prin nici un mijloc de proba ori, din analiza cererii de chemare in judecata reiese că recurentul a solicitat incuviintarea probei cu martori, instanța considerând insa ca nu este pertinenta si utila cauzei,în aceste condiții, motivarea instanței referitoare la nedovedirea prejudiciului nu poate fi reținuta.
In cadrul acestui proces de apreciere, judecătorul trebuie sa raporteze prejudiciul moral suferit la gravitatea, importanta si consecințele acesteia pentru persoana vătămata, simplul fapt al anularii deciziei nu poate reprezenta o reparație rezonabila pentru recurentul pus în situația ca dupa peste 20 de ani de munca in același loc, să-și găsească o modalitate de trai, neluand in considerare ceea ce presupune acest lucru din punct de vedere al demnității si prestigiului profesional.
Recurentul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca nefondat.
La dosarul cauzei s-au depus ca acte noi în recurs sentința civilă nr.7677/10.12.2008 a Tribunalului București și alte înscrisuri în copie.
Examinând sentința și încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca fondat recursul formulat de recurenta pârâtă și ca nefondat recursul recurentului reclamant pentru următoarele considerente:
Astfel, prin decizia nr. 25 din 4.06.2008, în conformitate cu dispoz.art. 73 al.1 Codul munciis -a dispus ca începând cu data de 5.06.2008 recurentului reclamant, în calitate de șef șantier în cadrul Sucursalei Grup Instalații Montaj să i se acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare, după expirarea cărora, respectiv la data de 3.07.2008, contractul de muncă al acestuia să înceteze.
Ulterior, prin decizia nr. 30/4.07.2008 recurenta-pârâtă a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant începând cu data de 4.07.2008, în temeiul art. 75 al.1 din Codul muncii, reținând că acesta a fost legal preavizat la data de 5.06.2008 iar unitatea nu dispune de locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a salariatului.
Analizând cele două decizii menționate mai sus,Curtea reține ca fondate susținerile recurentului pârât, în sensul interpretării greșite de către instanța fondului a naturii juridice și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al deciziei nr. 25/2008 cu a cărei contestare recurentul reclamant a investit prima instanță, aceasta având atât din punctul de vedere al conținutului său cât și sub aspectul anteriorității sale în timp față de decizia nr. 30/2008, natura unei decizii de preavizare,ce are ca efect juridic curgerea termenului de preaviz prevăzut de dispoz.art.73 din Codul muncii, iar nu încetarea raportului juridic de muncă dintre părți, în sensul dispozițiilor art. 65 și următoarele din Codul muncii, după cum eronat a reținut instanța de fond.
Curtea mai reține că de altfel prin sentința civilă nr. 7677/10.12.2008, Tribunalul București -Secția a VIII-a a respins ca neîntemeiată contestația formulată de recurentul reclamant împotriva deciziei de concediere nr.30/4.07.2008, aceasta fiind apreciată ca temeinică și legală,fiind fondate prin urmare criticile formulate de recurentul -pîrît.
Trecând la analiza recursului formulat de recurentul reclamant, Curtea reține, în raport de contestația prin care acesta a dedus judecății instanței fondului decizia de preavizare nr. 25/4.06.2008, ca nefondată critica referitoare la acordarea despăgubirilor corespunzătoare pretinsei concedieri doar pe perioada cuprinsă de la data concedierii și până la momentul angajării sale în iulie 2008, câtă vreme instanța fondului, în mod eronat, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii în cauză.
Potrivit art. 78 al.1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Prin urmare, decizia contestată în prezenta cauză, având ca efect doar preavizarea recurentului privind încetarea contractului său individual de muncă la expirarea termenului de preaviz nu erau aplicabile dispoz.art. 78 din Codul muncii și cererea accesorie urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind respingerea greșită de către prima instanță a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, câtă vreme după cum corect a reținut instanța fondului, recurentul reclamant nu a dovedit în conformitate cu dispozițiile art. 269 al.1 din Codul muncii suferirea unui prejudiciu moral, ca urmare a preavizării sale și nici a împrejurării că preavizul întocmit de fostul angajator în conformitate cu dispozițiile art. 73 din Codul muncii și art. 79 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național reprezintă o faptă ilicită de natură să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale a recurentului pârât.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul declarat de recurenta pârâtă, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată contestația, va menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției de prematuritate și a celorlalte cereri formulate de contestator, inclusiv privind cheltuielile de judecată; va respinge recursul formulat de recurentul reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă " " -. împotriva sentinței civile nr.7246 din 20.11.2008 și împotriva încheierii din 03.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26145/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul - contestator.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Respinge contestația, ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției prematurității și respingerea celorlalte cereri formulate de contestator, inclusiv privind cheltuielile de judecată.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.7246 din 20.11.2008,pronunțate de Tribunalul București - secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26145/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă " " -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/16.06.2009
Jud fond:
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie de concediere. | Contestație decizie de sancționare. Decizia 5120/2009. Curtea... → |
|---|
