Contestație decizie de concediere. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - cont.dec.de concediere -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 3: Ciută
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în R,-,.B,.30, județul S, împotriva sentinței civile nr.1793 din 19 octombrie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanta recurentă, apărătorul acesteia - avocat, precum și reprezentantul pârâtei intimate Banca Comercială Română SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează și faptul că la dosar s-a depus o cerere din partea intimatei, prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Instanța, având în vedere lipsa apărătoarei reclamantei recurente, a lăsat cauza la a doua strigare.
Cum nici la a doua strigare a cauzei părțile nu au răspuns, instanța a respins cererea de amânare depusă la dosar de către intimată, apreciind că este neîntemeiată și a rămas în pronunțare.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art.156 alin.2 Cod procedură civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 15 decembrie 2009.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - cont.dec.de concediere -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1665
Ședința publică din 15 decembrie 2009
Președinte - -
Judecător - - -
Judecător -
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, domiciliată în R,-,.B,.30, județul S, împotriva sentinței civile nr.1793 din 19 octombrie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosar nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2009, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art.156 alin.2 Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 15 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din 19.06.2009 petenta a chemat în judecată pe intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr.534/18.05.2009 emisă de intimată, reintegrarea sa în funcția avută anterior precum și obligarea intimatei să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate sau reactualizate de care ar fi beneficiat dacă nu era concediată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin decizia nr.534/18.05.2009 a fost concediată în baza art.61 lit.a) coroborat cu art.264.1 lit.f) din codul muncii pentru motivul că a săvârșit următoarele abateri disciplinare: validarea transferurilor între conturile clienților în lipsa documentelor justificative prevăzute în normele bancare și efectuarea de decontări între conturile sale curente și conturile curente ale unor clienți persoane juridice.
A mai arătat contestatoarea că măsura luată împotriva sa este una nelegală și netemeinică întrucât în ce privește prima abatere reținută în sarcina sa unitatea bancară nu a înregistrat din partea clienților în cauză nici o reclamație.
În ce privește a doua abatere reținută în sarcina sa petenta a arătat că operațiunile generate reprezintă sume nerelevante și au fost efectuate ocazional. În acest sens petenta a arătat că ordinele de plată pentru efectuarea tranzacțiilor au fost emise întotdeauna la solicitarea clienților și cuprindeau toate elementele legale, iar cele care nu purtau semnătura clienților au fost emise la solicitarea telefonică a acelor clienți.
Petenta a mai precizat că intimata nu a făcut dovada faptului că obligațiile pe care aceasta i le impută erau prevăzute în fișa postului sau în contractul individual de muncă.
A mai precizat petenta că nu a luat la cunoștință despre normele enunțate în decizie deoarece nimeni nu i le-a adus la cunoștință, iar motivele pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă nici măcar nu reprezentau sarcini principale de serviciu ale ei.
Petenta a mai arătat că cercetarea disciplinară a fost efectuată în mod formal iar decizia de concediere contestată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale.
Ulterior, prin precizările depuse la dosar la data de 13.10.2009 petenta a mai invocat faptul că decizia de concediere nu cuprinde descrierea faptei precizând în acest sens că faptele descrise în cuprinsul deciziei de concediere sunt enunțate în mod generic și nu sunt individualizate în concret.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
intimata Banca Comercială Română SA a depus la dosar întâmpinare arătând că solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării intimata a arătat că decizia de concediere ca sancțiune disciplinară a petentei a fost dispusă potrivit prevederilor legale și după efectuarea cercetării prealabile.
A mai precizat intimata că decizia contestată conține toate elementele legale de fond și de formă.
Intimata a mai arătat că prin abaterile săvârșite petenta a încălcat prevederile Normei metodologice nr.10/2006, ediția 2, privind activitatea de decontări cu și fără numerar - art.2.4.3, art.2.4.3.2, art.2.4.5.2, art.2.4.6.6 și art.2.4.6.15, prevederile de produs nr.70/2007 - ordinul de plată, pct.3 și 7 și prevederile Codului d e conduită al BCR, cap.III privind interdicția de a efectua tranzacții pentru sau în numele clienților prin intermediul conturilor salariaților băncii.
În dovedirea susținerilor sale intimata a depus la dosar înscrisuri și a solicitat proba cu interogatoriul contestatoarei.
Prin sentința civilă nr.1793 din 19.10.2009 Tribunalul Suceavaa respins contestația, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că decizia de concediere a petentei ca sancțiune disciplinară a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente domeniului.
Din acest punct de vedere s-a apreciat de către instanța de fond că cercetarea disciplinară s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art.267 alin.1 și 2 din codul muncii și că reclamantei i s-a oferit cadrul în care să-și formuleze toate apărările în favoarea sa.
De asemenea s-a reținut că decizia cuprinde suficiente elemente în raport de care să se verifice dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 alin.1 din codul muncii și că abaterea disciplinară, constând în nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau reclamantei în calitate de consilier zona rapidă este una de o gravitate mare, impunând aplicarea celei mai grave sancțiuni.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea acestora, arată că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale în înțelesul art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.266 - 268 codul muncii și totodată este netemeinică deoarece au fost ignorate probele administrate în dovedirea poziției sale procesuale.
Consideră recurenta că decizia contestată este lovită de nulitate absolută întrucât nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
În decizia de sancționare fapta este descrisă în mod general, aspect ce nu permite verificarea datei la care a fost săvârșită.
Mai arată că descrierea concretă a faptelor trebuie cuprinsă în textul deciziei de sancționare iar nu în alte înscrisuri și că raportat la înscrisurile care s-au depus la dosarul cauzei ar putea fi avut în vedere doar documentul din 18.12.2008.
termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de către angajator despre săvârșirea abaterii disciplinare conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
Motivarea instanței de fond în sensul că decizia contestată indică suficiente elemente care permit instanței să verifice dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 alin.1 codul muncii nu poate fi primită.
Susține recurenta că, atâta timp cât nu se indică punctual în cuprinsul deciziei de concediere care sunt actele materiale care realizează conținutul faptelor comisive imputate, această decizie este nul absolut.
Consideră recurenta că decizia contestată este nulă și pentru că nu cuprinde, așa cum prevăd dispozițiile art.268 alin.2 codul muncii motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile.
Simpla enumerare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările sale, fără precizarea apărărilor invocate, nu răspunde acestei exigențe.
Cât privește temeinicia sancțiunii aplicate, consideră recurenta că raportat la incidența dispozițiilor art.268 alin.1 din codul muncii nu ar putea fi reținută în sarcina sa decât abaterea constând în validarea transferului între conturile clienților în lipsa documentelor justificative prevăzute în normele bancare, în legătură cu operațiunea din 18.12.2008.
Legat de această operațiune susține recurenta că în calitatea pe care a deținut-o și în exercitarea atribuțiilor de serviciu a folosit ștampila nr.16 care nu apare pe ordinul de plată al persoanei care a inițiat operațiunea de decontare.
În privința celei de-a doua fapte imputate, efectuarea de decontări între conturile curente ale doamnei și conturile curente ale unor clienți persoane juridice, susține recurenta că aceasta nu constituie abatere disciplinară întrucât art.4 ultimul aliniat din Codul d e conduită BCR SA din 07.03.2008 sancționează efectuarea de tranzacții în numele terților prin intermediul conturilor angajaților băncii, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece tranzacțiile s-au efectuat în numele său propriu.
Prin ultimul motiv de recurs recurenta invocă faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de înlocuire a sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă cu o sancțiune mai puțin severă dintre cele prevăzute de art.264 alin.1 lit.a-e din codul muncii, proporțional cu gravitatea abaterii reținute în sarcina sa, existând toate premisele în favoarea adoptării acestei soluții.
Intimata a depus întâmpinare (fila 13) prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă al recurentei este temeinică și că a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de legislația muncii.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat.
În mod legal și temeinic instanța de judecată a respins excepția nulității deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă pentru nedescrierea faptei.
Deși nu s-a menționat pentru fiecare dintre fapte data exactă când a fost săvârșită, prima instanță a constatat că în cuprinsul deciziei de sancționare au fost indicate suficiente elemente care să-i permită să verifice dacă sancțiunea disciplinară a fost aplicată în termenul prevăzut de art.268 alin.1 din codul muncii.
Că este așa o demonstrează și faptul că pentru tranzacțiile efectuate în perioada 01.01.2008 - 18.12.2008 instanța a constatat că dreptul angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară s-a prescris.
Aprecierile instanței de fond referitoare la respectarea de către intimată a dispozițiilor legale privind cercetarea disciplinară prealabilă și cuprinderea în decizie a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei recurente sunt corecte.
Decizia contestată cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei, astfel că a fost asigurat în mod real și efectiv dreptul ei la apărare.
Articolul 268 alin.2 din codul muncii instituie în sarcina angajatorului doar obligativitatea menționării și nu distinge în privința amplitudinii pe care trebuie să o aibă această mențiune.
Sancțiunea nulității absolute impuse de art.268 alin.2 pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse la litera c s-a prevăzut în situația în care nu i s-a asigurat în mod real și efectiv dreptul la apărare al salariatului, ceea ce în speța de față s-a realizat.
Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și că nu pot fi reținute susținerile contestatoarei care arată că nu ar fi validat transferurile între conturile clienților în lipsa documentelor justificative prevăzute în normele bancare întrucât aceasta avea ștampila cu nr.16 iar pe ordinele de plată respective apare o altă ștampilă.
Instanța a avut în vedere faptul că ștampila care apare pe ordinele de plată respective aparține persoanei care a inițiat operațiunea și nu celei care validat-
Numele persoanei care a validat operațiunile în baza unor documente justificative informe apare în notele contabile atașate ordinelor de plată în cauză iar acesta este al recurentei.
Tribunalul a constatat de altfel că atât prin nota explicativă dată cu ocazia efectuării cercetării disciplinare cât și prin interogatoriul administrat în cauză, contestatoarea a recunoscut faptul că a validat operațiuni inițiate de alți colegi pentru care nu existau ordine de plată sau ordinele de plată nu erau la data efectuării operațiunii semnate de către emitenți, titulari de cont.
Reclamanta recurentă a recunoscut și faptul că a creditat din conturile sale curente conturile altor clienți, persoane juridice, care aveau de făcut diverse plăți dar nu aveau disponibil suficient.
Contrar celor susținute de recurentă, faptele acesteia au caracterul unor abateri disciplinare întrucât art.4 ultimul alineat din Codul d e conduită a BCR SA din 07.03.2008 sancționează efectuarea de tranzacții în numele terților, prin intermediul conturilor angajaților băncii, calitate pe care o are și recurenta.
Sancțiunea aplicată a fost corect individualizată având în vedere încălcarea gravă a disciplinei financiare de către recurentă, cu impact sever asupra riscurilor financiare precum și a celor de natură reputațională la care a fost expusă banca prin faptele săvârșite de către recurentă, astfel că nici acest motiv de recurs nu este dat în cauză.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, domiciliată în R,-,.B,.30, județul S, împotriva sentinței civile nr.1793 din 19 octombrie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 18.01.2010
jud.fond:,
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Ciută
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 10/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
