Contestație decizie de concediere. Decizia 2027/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2027
Ședința publică din 11 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către reclamantul recurent și de către pârâta-recurentă - SRL A împotriva sentinței civile nr.1439/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 decembrie 2009, prin care a fost amânată pronunțarea pentru termenul de azi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1439/20.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul împotriva pârâtei - A SRL, a anulat decizia nr. 1107/29.06.2006, emisă de pârâtă, privind concedierea reclamantului, a anulat decizia nr. 1027/14.06.2006, emisă de pârâtă, privind suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, a anulat decizia nr. 1075/22.06.2006, emisă de pârâtă, privind menținerea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii sale disciplinare și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat în situația în care nu ar fi fost concediat, în cuantum de 41.418 lei, precum și suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei, iar în contextul dispariției unor sume de bani din portofelul angajatei, s-a organizat la societatea pârâtă o capcană criminalistică, cu sprijinul poliției, constând în introducerea unor bancnote marcate cu substanță fluorescentă în portofelul angajatei. Ca urmare a dispariției acestora, au fost sesizate organele de poliție și s-au făcut verificări, găsindu-se urme de substanță fluorescentă pe palma a reclamantului.
Ca o consecință a acestui fapt, contractul de muncă al reclamantului a fost suspendat, prin decizia nr. 1027/14.06.2006, și s-a procedat la convocarea sa în vederea cercetării prealabile de către comisia disciplinară la data de 19.06.2006, prilej cu care a fost audiat și a dat o notă explicativă.
Ulterior, prin decizia nr. 1075 din 22.06.2006, s-a menținut măsura suspendării contractului de muncă anterior dispusă, iar prin decizia nr. 1107 din 29.06.2006 s-a decis concedierea disciplinară a reclamantului, începând cu data de 29.06.2006, conform art. 61 lit. a din Codul muncii.
În decizia de concediere s-a reținut, în esență, că salariatul a fost implicat în dispariția valorilor din biroul al companiei, iar, ca urmare a capcanei criminalistice organizate, singurul test pozitiv a fost cel privitor la reclamant, găsindu-se pe palma sa substanță fluorescentă aflată pe bancnotele introduse în portofelul angajatei.
În drept, s-a reținut încălcarea art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă și a art. 42 alin. 16 din regulamentul intern al societății.
Contrar a ceea ce susține reclamantul în cererea introductivă, mai apoi precizată, fapta reținută în sarcina acestuia ca reprezentând abatere disciplinară este descrisă într-o măsură suficientă în decizia de concediere, astfel încât nu se impune constatarea nulității absolute a deciziei în discuție. Totodată, decizia de concediere cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
Ca urmare a cercetărilor penale, efectuate în dosarul penal nr. 5058/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus, prin rezoluția din 08.04.2008, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, iar prin rezoluția din 17 aprilie 2008, dată în același dosar, s-a dispus începerea urmăririi penale față de autori necunoscuți, rezoluție care a fost confirmată și prin rezoluția din 18.04.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 2 din Codul muncii, pentru ca o faptă săvârșită de către un salariat să poată fi calificată ca fiind abatere disciplinară, ea trebuie să întrunească cerințele de a fi în legătură cu munca, de a fi de natură să încalce normele și regulamentele prevăzute, expres de acest text legal, și de a fi săvârșită cu vinovăție.
Instanța de fond a apreciat că nu se poate susține, în condițiile date, că reclamantul ar fi autorul sustragerilor de valori din incinta societății pârâte, după cum nu poate fi reținută în sarcina sa nici săvârșirea abaterii disciplinare, pentru care s-a luat măsura concedierii sale disciplinare prin decizia contestată, în lipsa existenței vinovăției, astfel încât decizia de concediere, decizia de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului și decizia de menținere ulterioară a acestei măsuri apar a fi nelegale, impunându-se, în consecință, anularea lor.
Văzând dispozițiile art. 78 alin. 1 și 2 din Codul muncii, instanța de fond admis acțiunea reclamantului, a anulat deciziile contestate și a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, cu plata drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de41.418 lei, începând cu data concedierii: 29.09.2006 și până la reintegrare.
Cât privește cuantumul despăgubirilor, prima instanță și-a însușit calculul efectuat de către reclamant, ce a avut la bază veniturile brute ale acestuia, anterior concedierii sale (fila 19 dosar rejudecare), în condițiile în care pârâta nu a propus un contracalcul al acestora și nici nu a cerut efectuarea unei lucrări de specialitate în vederea stabilirii sale. Înscrisul depus la dosar de către pârâtă, în ședința publică din 20.10.2009, nu a fost luată în considerare, deoarece nu cuprinde modul de calcul al sumelor indicate cu titlu de salarii brute și, respectiv, salarii nete, de care, în opinia pârâtei, ar fi beneficiat reclamantul în situația în care nu ar fi fost concediat.
Cererea reclamantului vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 375.000 lei, reprezentând daune morale, a fost apreciată ca fiind întemeiată de principiu, față de dispozițiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 și ale art. 998 - 999 Cod civil, întrucât concedierea decisă de către pârâtă în condiții de nelegalitate este de natură a-i cauza reclamantului un prejudiciu moral, în contextul în care, potrivit susținerilor necontestate ale reclamantului, acesta a rămas fără un loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale, în urma concedierii, fiind nevoit să presteze inclusiv muncă necalificată, iar cercetarea penală care l-a vizat, ca urmare a sesizărilor efectuate de către pârâtă, i-a lezat imaginea publică și profesională.
Având în vedere faptul că reclamantul nu a indicat în raport de care criterii să-i fie evaluată solicitarea, admiterea în integralitate a cererii privind daunele materiale pretinse, criteriul echității și împrejurarea că în domeniul daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, tinzând la oferirea unui echivalent care să permită atenuarea prejudiciului creat prin fapta ilicită, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Reclamantul a formulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1439/20.10.2009 a Tribunalul Arad, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat de reclamant, respectiv de 375.000 RON, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că suma de 10.000 RON, acordată reclamantului de către prima instanță cu titlu de daune morale este insuficientă prin raportare la declanșarea cercetării penale a reclamantului din inițiativa pârâtei, precum și la stresul și neliniștea reclamantului cauzate de concedierea nelegală.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâta-intimată nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Pârâta - SRL Aaf ormulat, în termen legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1439/20.10.2009 a Tribunalul Arad, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției tardivității precizărilor de acțiune, depuse la dosar la datele de 18.07.2008 și 29.09.2009, în condițiile în care prima zi de înfățișare a fost la data de 30.08.2006, asupra excepției tardivității contestării deciziilor de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1027/14.06.2006 și nr. 1075/22.06.2006, precum și asupra excepției nulității absolute a deciziei de concediere nr. 1107/29.06.2006 și a deciziilor de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1027/14.06.2006 și nr. 1075/22.06.2006.
Recurenta susține că sentința atacată este lovită de nulitate deoarece nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, întrucât în cuprinsul sentinței nu există referiri la probele administrate în fața instanței judecătorești, reținându-se lipsa de vinovăție a reclamantului doar prin raportare la rezoluțiile de scoatere de sub urmărire penală și începerea urmăririi penale față de autori necunoscuți, deși procesul civil este guvernat de principiul nemijlocirii.
Din probele administrate în cauză, respectiv rezoluția Parchetului din data de 18.04.2008, declarațiile martorilor de la filele 101-103, răspunsul reclamantului la interogatoriu, declarația reclamantului în fața organului de poliție, procesul-verbal întocmit de organele de poliție și aflat la filele 8 și 9 din dosarul penal, coroborate cu probele obținute de comisia de cercetare disciplinară, care au fost inserate în procesul-verbal de cercetare prealabilă, rezultă vinovăția reclamantului. De altfel, reclamantul și-a depus și demisia de la societate.
Capătul de cerere privind acordarea unei despăgubiri în cuantum de 41.418 lei este prematur formulat față de prevederile art. 78 din Codul muncii, deoarece nu se cunoaște data până la care trebuie acordate drepturile salariale.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a luat în considerare înscrisul depus de către recurentă la fila 20 din dosarul de rejudecare și cererea reprezentantului recurentei de efectuare a unei expertize contabile pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, valorificând doar înscrisul denumit "fluturaș", emis la 1.01.1900, care nu poartă ștampilă și semnătură și nu indică persoana care l-a eliberat. El este o copie ce nu provine de la recurentă. În hotărârea atacată nu se precizează dacă suma de 41.418 lei reprezintă sumă brută sau sumă netă.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat plata tuturor sumelor actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Petitul privitor la obligarea recurentei la plata de daune morale nu este fondat, întrucât sesizarea organelor de poliție a fost făcută de către partea vătămată, iar după desfacerea contractului individual de muncă reclamantul s-a angajat imediat pe funcția de manager, conform răspunsului său la interogatoriu. Pe de altă parte, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii în vigoare la data de 29.06.2006, daunele morale puteau fi acordate salariatului doar în ipoteza în care erau prevăzute de lege, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, iar acestea nu le-au prevăzut.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Pârâta-recurentă a depus concluzii scrise, prin care a reiterat motivele de fapt și de drept invocate în cuprinsul cererii de recurs și copia interogatoriului reclamantului.
Reclamantul-intimat nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursurile părților prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, iar recursul pârâtei este întemeiat în parte pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității precizării de acțiune de la data de 18.07.2008, deși pârâta a invocat, prin notele de ședință depuse la primul termen de judecată după comunicarea precizării de acțiune, respectiv la termenul din 18.09.2008, această excepție.
Art. 132 din Codul d e procedură civilă distinge două categorii de cereri: de întregire și de modificare a cererii inițiale. Cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale, cum ar fi, de exemplu, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contră, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.
Distincția este importantă, deoarece, conform art. 132 și art. 134.pr.civ. cererea de modificare a acțiunii nu poate fi primită, fără acordul celorlalte părți, decât la prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii.
În speță, prima zi de înfățișare a fost la 19.10.2006, iar reclamantul a depus la dosar o precizare a acțiunii la data de 18.07.2008, dată la care a cerut și repunerea cauzei pe rol, întrucât judecata pricinii a fost suspendată la data de 7.02.2008, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Această precizare de acțiune reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, deoarece cuprinde pretenții noi, respectiv cele referitoare la constatarea nulității absolute a deciziei de suspendare contractului individual de muncă al reclamantului nr. 1027/14.06.2006, la anularea deciziei de menținere a suspendării contractului individual de muncă al reclamantului nr. 1075/22.06.2006 și la acordarea de daune morale în cuantum de 375.000 RON.
Totodată, ea cuprinde și o întregire a acțiunii, deoarece cuantifică despăgubirile solicitate de reclamant cu titlu de drepturi salariale neacordate, cu începere de la data de 29.06.2006, la nivelul sumei de 40.000 RON.
Prin notele de ședință depuse la primul termen de judecată după comunicarea precizării de acțiune, respectiv la termenul din 18.09.2008, pârâta a invocat excepția tardivității precizării de acțiune de la data de 18.07.2008, astfel încât, raportat la prevederile art. 132 și art. 134 Cod procedură civilă și la cele expuse mai sus, instanța de fond trebuia să admită această excepție și să respingă pretențiile reclamantului referitoare la constatarea nulității absolute a deciziei de suspendare contractului individual de muncă al reclamantului nr. 1027/14.06.2006, la anularea deciziei de menținere a suspendării contractului individual de muncă al reclamantului nr. 1075/22.06.2006 și la acordarea de daune morale în cuantum de 375.000 RON ca tardiv formulate, întrucât reclamantul era decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, iar pârâta s-a opus modificării acesteia.
Ulterior, casării cu trimitere, la termenul din 29.09.2009, reclamantul a depus o nouă precizare de acțiune, care cuprinde aceleași petite ca și cea din 18.07.2008, însă cuantifică despăgubirile materiale solicitate de reclamantul
Această precizare de acțiune este tardivă, întrucât a fost apreciată ca întemeiată excepția tardivității precizării de acțiune de la data de 18.07.2008 și deoarece a fost introdusă în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfășoară în limite precis determinate, în sensul dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs.
Pe cale de consecință, în speță, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar Curtea va admite excepția de tardivitate a precizărilor de acțiune, depuse la dosar la datele de 18.07.2008 și 29.09.2009, și va respinge pretențiile reclamantului referitoare la constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1027/14.06.2006 privind suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, la anularea deciziei nr. 1075/22.06.2006 privind menținerea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului și la acordarea de daune morale în cuantum de 375.000 RON ca tardiv formulate, întrucât reclamantul era decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată.
Având în vedere că excepția tardivității precizării de acțiune de la data de 18.07.2008 și a precizării de acțiune de la data din 29.09.2009 au fost apreciate ca fiind întemeiate, excepția tardivității contestării deciziilor de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1027/14.06.2006 și nr. 1075/22.06.2006, precum și excepția nulității acelorași decizii au rămas fără obiect. Totodată, nu se mai impune analizarea motivului de recurs, formulat de către pârâtă, privitor la greșita admitere a cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, precum și a recursului reclamantului referitor la neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat de 375.000 lei.
Susținerea pârâtei-recurente că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a deciziei de concediere nr. 1107/29.06.2006 este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a respins această excepție, apreciind că este nefondată, așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate.
Prin decizia nr. 1107/29.06.2006, emisă de pârâtă, s-a dispus concedierea disciplinară a reclamantului, începând cu data de 29.06.2006 în temeiul art. 61 lit. a și art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii.
În fapt, s-a reținut că reclamantul a fost implicat în dispariția unor valori din biroul al - SRL A, potrivit referatului nr. 9894, întocmit la data de 13.06.2006 de responsabilul cu securitatea:, și verificărilor efectuate de poliție, în urma organizării unei capcane constând în introducerea unor bancnote marcate cu substanță fluorescentă în portofelul angajatei. Conform acestor verificări, substanța fluorescentă s- găsit pe mobilierul de birou aparținând lui și, precum și pe palma a lui, deși au fost testate 12 persoane din departamentul și departamentele învecinate de către organele de poliție.
În drept, s-a apreciat că faptele săvârșite de către reclamant constituie încălcări ale art. 41 din contractul colectiv de muncă și art. 42 alin. 16 din regulamentul intern.
La baza emiterii deciziei de concediere a stat procesul-verbal nr. 1058/19.06.2008, întocmit de comisia de disciplină compusă din:, și, în cuprinsul căruia se menționează că, urmare a cercetării prealabile a faptelor sesizate prin referatul nr. 9894/14.06.2006, întocmit de responsabilul de pază, comisia a hotărât desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului cu începere de la data de 29.06.2006. În acest proces-verbal se menționează că, prin nota explicativă, reclamantul nu recunoaște acuzațiile aduse, susținând că nu poate explica modul în care substanța fluorescentă a ajuns pe mâinile și obiectele sale.
Procesul-verbal nr. 138/19.06.2006 nu este menționat în cuprinsul procesului-verbal de cercetare disciplinară nr. 1058/19.06.2008 sau în cuprinsul deciziei de concediere.
Prin rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, dată la 8.04.2008 în dosarul nr. 5058/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, în temeiul art. 249, art. 10 lit. d și art. 11 pct. 1 lit. c Cod procedură penală, și trimiterea dosarului la Poliția Municipiului A în vederea continuării cercetării față de autor necunoscut sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal.
În cuprinsul rezoluției se arată că, la data de 13.06.2006, organele de poliție s-au deplasat la sediul - SRL A, urmare a unei capcanări criminalistice pentru o sumă de bani, însă nu au întocmit un proces-verbal. Urmarea verificării cu lampa de ultraviolete a unui număr de 9 persoane, doar învinuitul a fost identificat ca având substanță fluorescentă pe mâna. Procurorul de caz a apreciat că proba nu este concludentă, întrucât învinuitul era coleg de birou cu partea vătămată și avea acces la biroul acesteia, astfel încât putea să ia contact cu substanța folosită la capcanare, iar substanța fluorescentă a fost găsită și pe martorei și a unei alte colege, al cărei nume nu a fost consemnat de organul de poliție și nu a putut fi identificată ulterior.
Reclamantul nu a contestat că pe mâna sa s-a găsit substanță fluorescentă, însă prin răspunsul la interogator și prin nota explicativă dată în fața comisiei de cercetare disciplinară a arătat că nu-și explică existența substanței fluorescente pe mâna și obiectele sale, precum și că substanța era împrăștiată pe trei birouri, precum și pe alte obiecte. La filele 28 și 29 din dosarele de fond nu se află declarațiile reclamantului în fața organelor de poliție. Aceste declarații și procesul-verbal al organelor de poliție, menționate în cererea de recurs, nu au fost depuse la dosar.
Martorii audiați în cauză, respectiv și, au declarat, în esență, că doar învinuitul a fost identificat ca având substanță fluorescentă pe mâna, că această substanță se afla pe biroul și obiectele reclamantului, precum și în sala de training în care a fost reclamantul.
Din coroborarea probelor administrate în cauză nu se poate conchide, în mod cert, că reclamantul a sustras sume de bani din portofelul colegei sale de birou, așa cum greșit a apreciat angajatorul prin decizia de concediere, întrucât urmele de substanță fluorescentă s-au găsit pe trei din birourile din cadrul, precum și pe diferite obiecte din cadrul, astfel încât reclamantul putea fi contaminat în mod accidental cu această substanță, fără să fi sustras sume de bani din portofelul colegei sale de birou.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul a formulat cerere de demisie la 30 iunie 2006, ulterior emiterii deciziei de concediere disciplinară, nu probează săvârșirea infracțiunii de sustragere a sumelor de bani din portofelul colegei sale de birou.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este incident în cauză, deoarece sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea hotărârii.
Având în vedere considerentele menționate anterior, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantului, a anulat decizia de concediere nr. 1107/29.06.2006 ca fiind nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, în temeiul art. 76-78 din Codul munciia dispus reintegrarea reclamantului pe postul ocupat anterior concedierii, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă.
Precizările de acțiune referitoare la cuantificarea despăgubirilor solicitate de reclamant, cu titlu de drepturi salariale neacordate, cu începere de la data de 29.06.2006, la nivelul sumei de 40.000 RON și, respectiv, sumei de 41.418 RON nu sunt tardive, față de prevederile art. 132 și art. 134 Cod procedură civilă, deoarece reprezintă o întregire a cererii de chemare în judecată, în sensul art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă.
Acest capăt de cerere nu este prematur formulat în raport cu dispozițiile art. 78 din Codul muncii, cum greșit susține recurenta, deoarece art. 78 alin. 1 din Codul muncii prevede că: "în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul".
Pentru cuantificarea acestor despăgubiri, reclamantul a depus la dosar un fluturaș de salariu, datat 1.01.1900, și contestat de către pârâtă, iar pârâta a depus la dosar o situație a salariilor cuvenite reclamantului pentru perioada iunie 2006-septembrie 2008, contestată de către reclamant. Părțile nu au solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru cuantificarea despăgubirilor materiale, așa cum rezultă din practicaua hotărârii recurate.
Văzând că părțile contestă reciproc cuantumul despăgubirilor materiale, cuvenite reclamantului conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii, și că nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea acestor despăgubiri, Curtea apreciază că se impune modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii reclamantului de cuantificare a despăgubirilor ce i se cuvin cu titlu de drepturi salariale neacordate, cu începere de la data de 29.06.2006, la nivelul sumei de 41.418 RON, cerere formulată prin precizarea de acțiune depusă în dosarul de fond la data de 29.09.2009, și al obligării pârâtului, pe cale de consecință, să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, cu începere de la data concedierii: 29.06.2006 și până la reîncadrare.
Având în vedere considerentele expuse anterior și dispozițiile art. 312 alin. 1 - alin. 3 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.1439/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, ca neîntemeiat și va admite recursul declarat de către pârâta-recurentă - SRL A împotriva aceleiași sentințe civile ca fiind fondat, va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va respinge pretențiile reclamantului referitoare la constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1027/14.06.2006, privind suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, la anularea deciziei nr. 1075/22.06.2006 privind menținerea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului, la acordarea de daune morale în cuantum de 375.000 RON și la cuantificarea despăgubirilor cuvenite reclamantului cu titlu de drepturi salariale neacordate cu începere de la data de 29.06.2006 la nivelul sumei de 41.418 RON, formulate prin precizările de acțiune depuse în dosarul de fond.
Totodată, va obliga pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, cu începere de la data concedierii: 29.06.2006 și până la reîncadrare, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate, în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii, anularea deciziei de concediere a reclamantului nr.1107/29.06.2006, obligarea pârâtei la reintegrarea reclamantului și neacordarea de cheltuieli de judecată.
Văzând că pârâta-recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.1439/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată - SRL
Admite recursul declarat de către pârâta-recurentă - SRL A împotriva sentinței civile nr.1439/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu reclamantul-intimat.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Respinge pretențiile reclamantului referitoare la constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1027/14.06.2006, privind suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, la anularea deciziei nr. 1075/22.06.2006 privind menținerea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului, la acordarea de daune morale în cuantum de 375.000 RON și la cuantificarea despăgubirilor cuvenite reclamantului cu titlu de drepturi salariale neacordate cu începere de la data de 29.06.2006 la nivelul sumei de 41.418 RON, formulate prin precizările de acțiune depuse în dosarul de fond.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, cu începere de la data concedierii: 29.06.2006 și până la reîncadrare.
Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.
Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./11.12. 2009
Thred./11.12.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 262/2009. Curtea de Apel... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 493/2009. Curtea... → |
|---|
