Contestație decizie de concediere. Decizia 205/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 205R/22.02.2010
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, prin procurist, domiciliat în B, Calea nr. 228, - 1,. 2,. 70, jud. B și intimata - SRL, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 820/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în conflictul de muncă intervenit între părți, având ca obiect "CONTESTAȚIE DECIZIE CONCEDIERE" împotriva deciziiilor nr. 56/07.04.2009 și nr. 59/07.04.2009, ambele emise de societatea recurentă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurentul-contestator personal și asistat de procurist, lipsă fiind recurenta-intimată - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererile sunt la primul termen de judecată, legal motivate și scutite de taxă judiciară de timbru; recurentul-contestator a depus întâmpinare față de motivele de recurs ale societății recurente, cu duplicat pentru comunicare; pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a menționat că: "societatea recurentă nu are punct de lucru la adresa indicată", după care:
Curtea a legitimat recurentul-contestator în baza CI seria - nr. - din 02.10.2003 eliberată de Poliția Municipiului B, CNP -.
Reprezentantul recurentului-contestator apreciază lipsă de procedură cu societatea recurentă față de mențiunile de pe dovada de citare. Solicită acordarea unui termen în cadrul căruia să i se comunice duplicatul întâmpinării.
Curtea apreciază procedura de citare cu societatea recurentă legal îndeplinită având în vedere că din cererea de recurs societatea nu a indicat un alt sediu. Totodată, apreciază că întâmpinarea nu necesită a fi comunicată avându-se în vedere că sunt apărări pe fondul cauzei precizate și în motivele de recurs ale contestatorului. Dispune apelarea cauzei la ordine.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, a răspuns recurentul-contestator și procurator.
Reprezentantul recurentului invocă nerespectarea dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă de către societatea recurentă, aceasta a depus motivele de recurs direct la Curtea de Apel Galați și nu la instanța de fond, Tribunalul Brăila.
Deliberând, constată că față de dispozițiile deciziei nr. 737/2008 a Curții Constituționale nu reprezintă nulitate depunerea cererii de recurs direct la instanța superioară în grad, motiv pentru care respinge excepția invocată de contestator prin procurist.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Reprezentantul recurentului-contestator solicită admiterea recursului declarat de contestator, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere, cu obligarea societății la plata sumei de 1.200 lei lunar iar angajatorul să facă dovada că a onorat plata la sistemul de asigurări sociale.
Susține că prin probatoriul administrat a făcut dovada că salariul contestatorului era în cuantum de 1.200 ron și nu 720 ron așa cum a precizat societatea. Solicită admiterea recursului contestatorului potrivit motivelor exprimate în cererea de recurs.
Față de recursul declarat de societate solicită respingerea acestuia ca nefondat apreciind că acesta nu este motivat în drept. Hotărârea instanței de fond este legală iar solicitările formulate de către societate nu pot fi primite deoarece în mod just au fost anulate cele două decizii contestate, cu repunerea părților în situația anterioară. Solicită respingerea recursului urmând a fi avute în vedere apărările formulate prin întâmpinare.
Curtea, declarând închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 820/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, a fost admisă în parte contestația formulată contestatorul în contradictoriu cu intimata - SRL.
Au fost anulate deciziile nr. 56/07.04.2009 și nr. 59/07.04.2009 emise de intimata - SRL.
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară n sensul reintegrării contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
A fost obligată intimata să platească contestatorului 10 zile concediu de odihnă neefectuat în anul 2008.
A fost respinsă ca nefondată cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru perioada 20.03.2009 - 06.04.2009 și diferența salariu pe luna februarie.
A fost respinsă ca nefondată cererea privind constatarea cuantumului salariului lunar în sumă de 1200 lei.
A fost respinsă ca nefondată cererea privind obligarea intimatei de a face dovada achitarii drepturilor cuvenite în sistemul de asigurări sociale și alte obligații de plată stabilite de lege în sarcina sa sau de a fi obligată la plata acestora.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1991/105/28.07.2009, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziilor nr. 56/07.04.2009 și 59/07.04.2009 emise de intimata - SRL solicitând anularea deciziilor cu consecința reintegrării în muncă cu acordarea tuturor drepturilor bănești de la data desfacerii contractului de muncă până la data efectivei reîncadrări, inclusiv pentru perioada 20.03.2009 - 06.04.2009 în care contractul a fost suspendat; obligarea angajatorului de a face dovada achitarii drepturilor cuvenite la sistemul de asigurari sociale și alte obligații stabilite de lege în sarcina sa până la data desfacerii contractului de muncă iar în caz contrar obligarea intimatei la plata acestora; achitarea drepturilor salariale restante respectiv diferența de salariu neachitat pe luna februarie și plata celor 10 zile din concediul de odihnă neefectuat pe anul 2008.
În motivarea cererii contestatorul a aratat în esență urmatoarele: decizia nr. 56/07.04.2009 este lovită de nulitate absolută întrucât nu este indicată instanța la care poate fi atacat actul; a fost întocmită la data de 07.04.2009 și comunicată la data de 10.04.2009, dupa expirarea perioadei de suspendare; a fost luata în mod subiectiv și arbitrar, fără cercetare prealabilă și fără existența vreunui indiciu privind săvârșirea unei abateri disciplinare. Decizia nr. 59/07.04.2009 este lovită de nulitate absolută întrucât instanța la care poate fi contestat actul administrativ este indicată greșit; nu sunt descrise faptele pentru care s-a desfăcut contractul de muncă ci sunt enumerate succint, motiv pentru care decizia nu este motivată; cauza principală invocată pentru desfacerea contractului de muncă este neprezentarea la program începând cu data de 20.03.2009 deși de la acea dată contractul era suspendat; referatul maistrului care ar fi trebuit să reprezinte documentul declanșator al cercetării prealabile disciplinare este întocmit la data de 23.03.2009 în perioada de suspendare. Pe fondul cauzei actele de desfacere a contractului de muncă sunt lovite de nulitate absolută fiind întocmite cu încalcarea procedurilor de dreptul muncii. Motivele de cercetare disciplinară sunt contradictorii. S-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe o perioada de 12 zile în condițiile în care suspendarea nu poate depăși 10 zile lucrătoare. Actele întocmite în faza de cercetare disciplinară sunt nule și sub aspectul constituirii comisiei de cercetare, alcătuită din doi membrii care nu puteau lua o decizie legală întrucât comisia trebuia să fie constituită din 3 membri. În drept au fost invocate prevederile Codului muncii.
Prin cererea depusă la data de 19.06.2009 contestatorul a solicitat ca instanța să se pronunțe și asupra cuantumului lunar al salariului întrucât salariul real a fost de 1200 lei, negociat direct cu reprezentantul societății.
Prin întâmpinarea depusă la data de 06.08.2009 intimata a solicitat menținerea deciziilor nr. 56/07.04.2009 și nr. 59/07.04.2009 și respingerea cererilor referitoare la pretinsele drepturi salariale și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea întâmpinării intimata a arătat că cele două decizii s-au încheiat cu respectarea legii. Faptul că din eroare s-a indicat Tribunalul Ploiești în loc de Tribunalul Prahova drept instanța unde poate fi contestat actul administrativ nu constituie o cauză de nulitate absolută întrucât oricărei instanțe s-ar fi adresat contestatorul dosarul ar fi fost declinat instanței competente. În ceea ce privește netemeinicia referatelor maistrului acestea nu constituie motivul suspendarii și desfacerii contractului de muncă pentru a fi luate în considerare la aprecierea legalității celor două decizii. Prin cererea completatoare contestatorul a pretins drepturi bănești negociate direct cu reprezentantul societății, despre care intimata nu are cunostință.
Prin cererea intitulata "răspuns la întâmpinare" depusă la data de 20.08.2009 contestatorul a arătat că din extrasul de cont al cardului de salariu rezultă că salariul real a fost de 1200 lei iar nu de 620 lei. Decizia nr. 56/07.04.2009 este lovită de nulitate absolută întrucât nu este indicată instanța la care poate fi atacat actul precum și termenul în care se poate ataca; a fost întocmită la data de 07.04.2009 și comunicată la data de 10.04.2009, după expirarea perioadei de suspendare; decizia de suspendare a fost luată în mod subiectiv și arbitrar, fără cercetare prealabilă și fără existența vreunui indiciu privind săvârșirea unei abateri disciplinare; măsura suspendării a fost luată pe o perioadă mai mare de 10 zile; decizia de suspendare a fost întocmită și comunicată odată cu decizia de concediere după expirarea perioadei de concediere. Decizia nr. 59/07.04.2009 este lovită de nulitate absolută întrucât instanța la care poate fi contestat actul administrativ este indicată greșit; nu sunt descrise faptele pentru care s-a desfacut contractul de muncă ci sunt enumerate succint, motiv pentru care decizia nu este motivată; cauza principală invocată pentru desfacerea contractului de muncă fiind neprezentarea la program începând cu data de 20.03.2009 deși de la acea dată contractul era suspendat; referatul maistrului care ar fi trebuit să reprezinte documentul declanșator al cercetării prealabile disciplinare este întocmit la data de 23.03.2009 în perioada de suspendare; nu au fost respectate dispozițiile referitoare la preavizul obligatoriu pentru situația desfacerii unilaterale a contractului de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1537/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr- s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, formându-se astfel dosarul nr- al acestei instanțe.
În cauză a fost administrată proba cu acte.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut urmatoarele:
Între contestatorul și intimata - SRL au existat raporturi de muncă (contract individual de muncă 15-16 dosar nr- al Tribunalului Prahova ).
Prin Decizia nr. 56/7.04.2009 emisă de intimata - SRL ( 11 dosar fond) s-a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului în perioada 20.03.2009 - 06.04.2009 conform art. 52 alin. 1 lit. a din Codul muncii. S-a reținut că prin referatul înregistrat sub nr. 42/23.03.2009 se menționează ca domnul nu a dus la îndeplinire sarcinile de producție datorită greșelilor repetate de execuție conform planului de lucrări și că acesta a fost convocat la sediul firmei în data de 31.03.2009 ora 11.30 și în data de 06.04.2009 ora 11.30 pentru a fi efectuată cercetarea disciplinară prealabilă a motivelor care au dus la acumularea absențelor nemotivate iar contestatorul nu s-a prezentat la convocări, așa cum a rezultat din procesele-verbale întocmite de comisia de cercetare privind faptul că din data de 20.03.2009 nu s-a mai prezentat la serviciu fără să anunțe motivul și a lipsit de la locul de muncă, respectiv hala de producție, mai multe zile.
Prin Decizia nr. 59/07.04.2009 emisă de intimata - SRL ( 14 dosar fond) s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului conform art. 61 lit. a din Codul muncii. La art. 2 din decizie s-a menționat că în perioada 20.03.2009 până la 06.04.2009 contractul individual de muncă al contestatorului este suspendat conform art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii. S-a reținut că prin referatul înregistrat sub nr. 42/23.03.2009 se menționează că domnul nu a dus la îndeplinire sarcinile de producție datorită greșelilor repetate de execuție conform planului de lucrări și că acesta a fost convocat la sediul firmei în data de 31.03.2009 ora 11.30 și în data de 06.04.2009 ora 11.30 pentru a fi efectuată cercetarea disciplinară prealabilă a motivelor care au dus la acumularea absențelor nemotivate iar contestatorul nu s-a prezentat la convocări, așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de comisia de cercetare privind faptul că din data de 20.03.2009 nu s-a mai prezentat la serviciu fără să anunțe motivul și a lipsit de la locul de muncă, respectiv hala de producție, mai multe zile.
În ceea ce privește susținerea contestatorului în sensul că Decizia nr. 56/07.04.2009 (prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă în conformitate cu art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii ) este lovită de nulitate absolută întrucât nu este indicată instanța la care poate fi atacat actul, instanța a înlăturat-o întrucât, prin această decizie, contestatorul nu a fost sancționat disciplinar, pentru a fi aplicabile în cauză dispozitiile art. 268 alin. 2 Codul muncii.
Indicarea greșită în decizia de desfacere a contractului de muncă (nr. 59/07.04.2009) a instanței la care poate fi atacată nu este sancționată cu nulitatea absolută a deciziei. Articolul 268 Codul muncii sancționează cu nulitatea faptul că în decizie nu s-a indicat instanța iar nu faptul că instanța a fost indicată greșit, această mențiune necauzând prejudicii contestatorului.
Conform art. 264 alin. 1 lit. b Codul muncii "Sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt: " b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare" iar conform art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii: " Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii".
S-a reținut că prin Decizia nr. 56/07.04.2009 s-a dispus suspendarea contractului de muncă în perioada 20.03.2009 - 06.04.2009 în baza art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Din analiza textelor de lege menționate mai sus instanța a constatat că angajatorul nu poate dispune suspendarea contractului individual de muncă pe perioada cercetarii disciplinare pe o durata mai mare de 10 zile lucrătoare întrucât s-ar depăși perioada prevăzută de lege pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. Astfel, s-ar ajunge la situația ca angajatatorul să poată dispune suspendarea contractului pe perioada cercetării disciplinare pe o durata mai mare decât dacă ar aplica sancțiunea suspendării contractului, cu alte cuvinte măsura aplicată ar fi mai gravă decât sancțiunea care este prevazută de lege, ceea ce nu este posibil întrucât s-ar deturna dispozițiile legale de la finalitatea lor.
Față de cele reținute mai sus instanța a anulat Decizia nr. 56/07.04.2009 întrucât prin această decizie s-a dispus suspendarea contractului de muncă pentru o durată mai mare de 10 zile lucrătoare și anume 12 zile lucrătoare (20.03.2009 - 06.04.2009).
În ceea ce privește Decizia nr. 59/07.04.2009 emisă de intimata - SRL prin s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului instanța a constatat că și aceasta este lovită de nulitate.
Astfel, prin Decizia nr. 59/07.04.2009 s-a reținut că din data de 20.03.2009 nu s-a mai prezentat la serviciu fără să anunțe motivul și a lipsit de la locul de muncă, respectiv hala de producție, mai multe zile fiind încălcate prevederile Regulamentului Intern, ale Contractului Individual de Muncă și ale Postului.
S-a observat că numitul a fost sancționat întrucât a lipsit de la locul de muncă din data de 20.03.2009 deși intimata a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului pe perioada 20.03.2009 - 06.04.2009. În aceste condiții instanța a retinut ca acesta nu era obligat să se prezinte la locul de muncă cât timp contractul de muncă era suspendat. În ceea ce privește art. 2 din această decizie în care se prevede în perioada 20.03.2009 până la 06.04.2009 contractul individual de muncă al contestatorului este suspendat conform art. 52 alin. 1 lit. a Codul muncii instanța a constatat că se reiterează cele menționate în Decizia nr. 56/07.04.2009 motiv pentru care sunt valabile constatările făcute atunci când a fost analizată Decizia nr. 56/07.04.2009.
În conformitate cu art. 78 Codul muncii instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării contestatorului în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă și a obligat pe intimată să plătească contestatorului despăgubiri bănești egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
În ceea ce privește cererea privind plata concediului de odihnă neefectuat de către contestator în anul 2008 instanța a admis-o întrucât intimata nu a făcut dovada faptului că ar fi plătit contestatorului cele 10 zile de concediu pretinse deși în conformitate cu art. 287 Codul muncii avea această obligație.
Instanța a respins ca nefondată cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru perioada 20.03.2009 - 06.04.2009 și diferența salariu pe luna februarie 2009 întrucât din dovezile existente la dosar (borderou alimentare card salarii și extrase cont salariu) a rezultat că aceste drepturi salariale au fost primite de către contestator.
În ceea ce privește cererea prin care s-a solicitat de către contestator să se constate că salariul lunar era în sumă de 1200 lei lunar instanța a respins- Astfel, în contractul individual de muncă este prevăzut pentru anul 2006 un salariu în sumă de 330 lei brut lunar, salariu care a fost majorat în funcție de salariul de bază minim brut pe țară garantat iar forma scrisă a contractului individual de muncă este prevăzută "ad probationem", ontestatorul putând face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă decât dacă contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă.
Pe cale de consecință, întrucât a fost respinsă cererea prin care s-a solicitat de către contestator să se constate că salariul lunar era în sumă de 1200 lei lunar, a fost respinsă și cererea privind obligarea intimatei de a face dovada achitării drepturilor cuvenite în sistemul de asigurări sociale și alte obligații de plată stabilite de lege în sarcina sa sau de a fi obligată la plata acestora. Astfel dacă nu s-a constatat că salariul lunar era în sumă de 1200 lei, așa cum a susținut contestatorul, intimata nu putea fi obligată la plata obligațiilor stabilite de lege în sarcina sa pentru diferența dintre salariul plătit contestatorului și cel pretins de acesta (în sumă de 1200 lei).
Împotriva sentinței civile au declarat recurs intimata - SRL P și contestatorul.
Recurenta-intimată - SRL Par ealizat o scurtă prezentare a situației de fapt criticând hotărârea primei instanțe, invocând faptul că adevăratul motiv al desfacerii contractului de muncă al contestatorului este cel înscris în conținutul celor două decizii în cauză, respectiv comportamentul acestuia față de colegi, proasta execuție a sarcinilor de serviciu și refuzul repetat de a se prezenta în fața comisiei de disciplină.
A solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței civile cu menținerea deciziilor contestate și respingerea cererilor referitoare la pretinsele drepturi salariale.
Nu a indicat un temei de drept al motivelor de recurs invocate.
Recurentul-contestator a criticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea salariului real cuvenit, instanța de fond nu a cercetat voința reală a părților materializată prin acordul tacit între angajator și angajat.
Nu are cunoștință nici până în prezent de cuantumul salariului cu care figura încadrat la momentul desfacerii contractului de muncă în condițiile în care angajatorul nu a completat carnetul de muncă.
Încheierea contractului de muncă în formă scrisă este o cerință "ad validitatem", în lipsa acestuia neputându-se demonstra raporturile de muncă și proba cuantumul lunar al salariului.
Prin extrasul de cont a făcut dovada că salariul încasat în ultimele șase luni a fost de 1200 lei lunar, probă la care instanța de fond nu a făcut nici o referire.
În ceea ce privește obligarea intimatei de a face dovada achitării drepturilor cuvenite în sistemul de asigurări sociale, instanța de fond s-a aflat în eroare, solicitarea sa privind obligarea angajatorului la plata contribuțiilor izvorâte din contractul individual de muncă și nicidecum la achitarea diferenței între salariul real și cel contractual, acesta reprezentând un capăt de cerere fără legătură cu cel referitor la constatarea cuantumului lunar al salariului.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile în sensul admiterii și a capetelor de cerere privind constatarea cuantumului salariului lunar de 1200 lei și obligarea intimatei de a face dovada achitării drepturilor cuvenite la sistemul de asigurări sociale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale instanței ca fiind temeinice și legale.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de către intimatul-recurent solicitând respingerea recursului declarat de societate ca nemotivat, neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și ca neîntemeiat în condițiile în care referatul invocat, dacă există, a fost întocmit în scopul creării unei aparențe de legalitate, ca probă în susținerea măsurii care se dorea a fi luată.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Excepția de nulitate a recursului declarat de intimata - SRL P pe motiv că a fost depus direct la instanța de control și nu la instanța de fond a cărei hotărâre a fost atacată, respectiv Tribunalul Brăila, a fost examinată cu ocazia dezbaterilor, curtea respingând-o pe baza declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor art. 302 Cod procedură civilă care instituie o asemenea obligație prin decizia nr. 737/2008 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 562 din 25.07.2008.
În ceea ce privește motivarea recursului, în speță calea de atac are caracter devolutiv potrivit dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, iar recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În considerarea celor de mai sus, faptul neîncadrării în motivele de recurs stipulate de art. 304 Cod procedură civilă ori al nemotivării în drept a acestora nu constituie un motiv de nulitate, cu atât mai mult cu cât calificarea juridică a unei cereri și aplicarea dispozițiilor legale incidente acesteia reprezintă opera instanței de judecată.
Pe fond, ambele recursuri sunt apreciate ca nefondate pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod temeinic și legal cauzele de anulare a deciziilor emise de recurenta-intimată - SRL
În ceea ce privește decizia nr. 56/07.04.2009 prin care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului pe perioada 20.03.2009 - 06.04.2009 reținându-se ca temei dispozițiile art. 52 alin. 1 Codul muncii prin coroborarea acestora cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. b, măsura nu putea depăși 10 zile lucrătoare.
Măsura dispusă de recurenta-intimată în scop procedural a avut drept consecință o agravare a situației contestatorului, fiind mai severă decât însăși măsura suspendării contractului individual de muncă ca sancțiune disciplinară.
În ceea ce privește decizia nr. 59/07.04.2009, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 07.04.2009, potrivit conținutului acesteia fapta reținută o constituie neprezentarea la serviciu din data de 20.03.2009, ori tocmai recurenta-intimată a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului începând cu data de 20.03.2009.
Referirile recurentei-intimate la modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către contestator ca reprezentând adevăratul motiv care ar fi condus la desfacerea contractului individual de muncă nu pot fi primite față de conținutul deciziei de sancționare care cuprinde descrierea faptei reținută ca fiind abatere disciplinară în conformitate cu prevederile art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii (lipsa de la serviciu începând cu data de 20.03.2009).
Nici motivele de recurs formulate de contestatorul nu pot fi primite.
Potrivit art. 16 alin. 1 Codul muncii contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română.
Salariul reprezintă contraprestația muncii și fiind un element în contractul individual de muncă trebuie prevăzut în aceleași condiții.
Ca atare, încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă reprezintă o condiție "ad probationem", legea prevăzând și situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă prezumându-se că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă (art. 16 alin. 1 și 2 Codul muncii ).
În speță, din contractul individual de muncă cu nr. -/24.05.2006 rezultă exclusiv cuantumului salariului și a celorlalte drepturi convenite ulterior de părți (filele 15, 47 - 49, 52 - 60 dosar fond).
Valoarea probatorie a extraselor de cont invocate și depuse la dosar (filele 74 - 91 dosar fond) nu poate fi examinată în afara celorlalte înscrisuri, cu atât mai mult cu cât sumele virate ar putea reprezenta nu doar valoarea salariului net ci și alte drepturi, plata fiind prevăzută să se realizeze potrivit contractului individual de muncă și în acord.
Cererea privind obligarea intimatei de a face dovada achitării drepturilor cuvenite la sistemul de asigurări sociale are mai mult un caracter probatoriu decât petitoriu iar administrarea unui asemenea mijloc de probă nu este pertinentă față de obiectul principal al cauzei, cu atât mai mult cu cât disputa dintre părți vizează însăși întinderea veniturilor rezultate din raporturile juridice de muncă și față de care se calculează contribuția individuală de asigurări sociale.
În consecință, potrivit tuturor considerentelor arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de intimata - SRL P și contestatorul împotriva sentinței civile nr. 820/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de intimata - SRL, cu sediul în P,-, jud. P și contestatorul, prin procurist, domiciliat în B, Calea nr. 228, - 1,. 2,. 70, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 820/05.11.2009 a Tribunalului Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: - -/16.03.2010
: 4 ex.//16 - 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat: 2 ex.//17.03.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 165/2010. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 637/2008. Curtea de... → |
---|