Contestație decizie de concediere. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.207
Ședința publică din 14 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. - -
JUDECĂTOR 1: Carmen Pârvulescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanții - recurenți și și pârâta - recurentă Nădlac SRL, împotriva sentinței civile nr.1261/05.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie concediere.
Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 12.02.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 14.02.2008, când
CURTEA,
Prin acțiunea civilă acțiunea civilă înregistrată la data de 30 mai 2007 reclamanții și au chemat în judecata pârâta SC" Nădlac" SRL, solicitând:
- constatarea nulității absolute a deciziilor de concediere nr. 38 din 2 mai 2007, nr. 36 din 2 mai 2007 si nr. 32 din 2 mai 2007 pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege;
- să se dispună anularea deciziilor de concediere si să se emită o nouă decizie cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC NĂDLAC SRL si la nivelul SA;
- să fie obligată unitatea la respectarea dreptului de preaviz prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în caz contrar să fie obligată unitatea să plătească despăgubire egală cu salariul indexat, majorat si reactualizat si celelalte drepturi salariale ce revin angajaților;
- să fie obligată unitatea la plata compensațiilor prevăzute în Planul social încheiat între SA și Federația Sindicatelor Libere, în Hotărârea Consiliului de administrație al SA, procesul de reorganizare al SA cât și în contractele colective de muncă; cu cheltuieli de judecată;
Prin sentința civilă nr. 1261 pronunțată de Tribunalul Arada fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva NĂDLAC Nădlac cu sediul în loc. Nădlac, Calea FN, jud. A și în consecință:
- a constatat nulitatea absolută a deciziilor de concediere nr.38/02.05.2007; nr.36/02.05.207 și nr.32/02.05.2007 pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege;
- a anulat deciziile de concediere și a dispus emiterea unor noi decizii cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul NĂDLAC și la nivelul A;
- a obligat unitatea la respectarea dreptului de preaviz prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în caz contrar obligarea unității la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat și reactualizat și celelalte drepturi salariale ce reveneau angajaților;
A respins capătul de cerere privind obligarea unității la plata compensațiilor prevăzute în Planul Social, încheiat între și Federația Sindicatelor Libere, în Hotărârea Consiliului de Administrație al, procesul de reorganizare al cât și în contractele colective de muncă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorii au fost salariații unității intimate, iar la data de 02.05.2007 a fost emisă de unitatea angajatoare Nădlac L decizia de concediere a acestora prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă a contestatorilor în temeiul art.65 Codul Muncii fiind concediați peste 10 salariați din totalul cuprins între 20 și 100 salariați ai unității intimate aplicabile sunt dispozițiile art. 68.din Codul Muncii concedierea fiind una colectivă. Unitatea intimată arată că motivul încetării activității îl reprezintă desființarea posturilor ocupate de salariați ca urmare a reorganizării activității, în cuprinsul deciziei se face referire la faptul că Nădlac nu dispune de posturi vacante compatibile cu pregătirea salariaților, iar la desființarea posturilor aferente criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere nu se pot aplica.
Tribunalul a reținut că nu s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art.70-71 Codul Muncii, referitoare la notificările adresate Inspectoratului Teritorial d e Muncă și aceasta atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere. A mai reținut că nu angajatorul nu a respectat prevederile art.54 din contractul colectiv de muncă încheiat între SNP SA și salariații reprezentați de care sunt aplicabile conform art.69 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Nădlac SRL.
Cu privire la plata compensațiilor acordate conform art.4 din Planul Social, pretinse de reclamanți, a reținut că acțiunea este nedovedită, nefiind depus acest plan la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și și pârâta Nădlac SRL.
Reclamanții și-au întemeiat recursul, generic, pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă și au criticat sentința ca neîntemeiată pentru greșita respingere a capătului de cerere prin care s-au pretins compensațiile prevăzute în planul social susținând că la dosar se află proiectul de concediere colectivă emis de SC SA și acest proiect prevede că în cazul salariaților cu o vechime între 5 și 15 ani se acordă 12 salarii medii brute.
S-a mai criticat sentința și pentru neacordarea unei indemnizații egale cu salariul cuvenit pe două luni pentru nerespectarea termenului legal de preaviz, drept prevăzut de proiectul de concediere colectivă și art.48 din contractul colectiv de muncă al SC SA și pentru neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA - 3 salarii medii nete.
Pârâta Nădlac SRL a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în tot și și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit s-a reținut că măsura concedierii s-a datorat problemelor financiare, în realitate având loc o reorganizare decisă de asociatul majoritar SC SA care a hotărât preluarea activității de distribuție a carburanților desfășurată de Nădlac SRL de către o altă societate SC Distribution SRL iar reclamanții nu au fost de acord cu transferul la această societate așa cum li s-a ofertat.
S-a mai susținut că prin decizia de concediere li s-a respectat dreptul la preaviz conform Codului muncii și totodată li s-au acordat 3 salarii nete compensatorii plus 2 salarii de bază ca indemnizație de concediere.
S-a mai susținut de către pârâta recurentă că la data emiterii deciziei de concediere contractul colectiv de muncă nu mai era în vigoare iar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de SC SA nu sunt aplicabile cele două societăți fiind distincte.
Prin concluziile scrise depuse de pârâta Nădlac SRL a solicitat respingerea recursului și preluând susținerile din propriile motive de recurs.
A mai susținut în plus că nu a avut loc o concediere colectivă.
S-au depus la dosar copii ale statelor de plată ale salariaților.
Reclamanții au depus concluzii scrise reluând întrutotul susținerile din motivele de recurs.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate pentru următoarele considerente.
Pârâta nu a făcut dovada, în fața instanța de fond că nu ar fi avut loc o concediere colectivă și nici că a respectat procedura impusă de dispozițiile art.70-71 Codul Muncii așa cum corect s-a reținut.
Prin urmare, s-a reținut în mod justificat că sunt incidente dispozițiile art.76 Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege fiind lovită de nulitate absolută.
Potrivit dispozițiilor art.78 Codul Muncii instanța a dispus, în mod corect, anularea deciziilor de concediere și cu privire la acest aspect criticile pârâtei nu sunt fondate.
Instanța, în raport de dispozițiile imperative ale Codul Muncii, era însă obligată ca odată cu anularea concedierii să oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Chiar dacă reclamanții nu au solicitat acest lucru prin motivele de recurs, fiind incidente dispozițiile art.38 Codul Muncii potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege din oficiu, instanța trebuie să dea eficiență dispozițiilor art.78 Codul Muncii.
Constatând acest aspect de nelegalitate, în baza art.3041, 312 alin.1 și alin.3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că pârâta va fi obligată la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți reclamanții recurenți de la data concedierii și până la data pronunțării prezentei decizii.
Recursul pârâtei este fondat pentru următorul motiv, constatat în temeiul art.3041Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art.78 Codul Muncii în cazul în care constată nulitatea concedierii sau netemeinicia ei instanța anulează decizia de concediere, obligă la despăgubiri egale cu drepturile salariale și la solicitarea salariaților va repune părțile în situația anterioară concedierii.
Reclamanții nu au solicitat repunerea părților în situația anterioară dar fără nici un temei legal au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de concediere și la respectarea preavizului, o asemenea obligație neputând fi impusă angajatorului.
Prin urmare, aceste capete de cerere au fost admise în mod nelegal și pentru acest motiv în baza art.312 alin.1 și alin.3 Cod procedură civilă va fi modificată sentința în sensul respingerii lor.
Criticile cu privire la inexistența unei concedieri colective formulate de pârâtă sunt nefondate, acest aspect nefiind invocat și dovedit în fața instanței de fond deși conform art.287 Codul Muncii angajatorul avea sarcina probei și obligația să depună dovezi în apărare până la prima zi de înfățișare.
Criticile cu privire la neacordarea compensațiilor sunt nefondate pentru următoarele motive:
Reclamanții au contestat legalitatea concedierii și totodată au solicitat despăgubiri egale cu salariul indexat majorat și reactualizat.
Aceștia nu pot însă beneficia și de plata salariilor ca urmare a anulării concedierii și de plata compensațiilor care se acordă tocmai în urma concedierii și pentru acest motiv va fi menținută sentința cu privire la acest aspect.
Pârâta a dovedit prin statele de plată depuse la dosar, plata a 3 salarii compensatorii și a îndemnizației de concediere astfel că acest motiv de recurs a rămas fără obiect.
În raport de cele reținut mai sus celelalte critici ale pârâtei recurente nu se impun a mai examinate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către reclamantul și reclamantul și pârâta Nădlac SRL împotriva sentinței civile nr.1261/05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat și reactualizat și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanții cu începere de la data desfacerii contractului de muncă și până la pronunțarea prezentei decizii - 14.02.2008.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de concediere și respectarea preavizului.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate. Compensează cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
Dr. - - - - - -
Pentru, aflat în
concediu medical,
semnează Vicepreședinte
GREFIER.
- -
Red./ 17.03.2008
Tehnored.: I/ 2 ex./24.03.2008
Prim inst.: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Florin Dogaru
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 319/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1072/2009. Curtea... → |
|---|
