Contestație decizie de concediere. Decizia 209/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5434/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.209R
Ședința publică din data de 15.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții și, împotriva sentinței civile nr.5819 din data de 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10649/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 30 dosar, și recurentul-contestator personal și asistat prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 31 dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-intimată, prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în dovedirea faptului că recurentul-contestator a fost convocat de mai multe ori în vederea reintegrării.
Deliberând, în temeiul dispozițiilor art.167 Cod procedură civilă, Curtea respinge cererea recurentei-intimate, apreciind că probele nu sunt relevante, ele aflându-se la dosarul de fond.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, și respingerea recursului formulat de recurentul-contestator ca neîntemeiat. Depune la dosar concluzii scrise, și solicită cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Recurentul-contestator, prin avocat depune la dosar concluzii scrise; solicită admiterea recursului său și modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul obligării intimatei la plata drepturilor salariale majorate actualizate, precum și a celorlalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit în calitate de salariat până la data reintegrării sale în postul deținut anterior. Cu privire la recursul formulat de recurenta-intimată, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței atașate la fila 67 dosar.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5819/9.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - - SRL și în consecință, a anulat decizia nr.1/04.02.2009, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei și a obligat intimata la despăgubiri reprezentând drepturi salariale indexate, majorate, reactualizate, cât și celelalte drepturi de care ar fi putut beneficia salariatul începând cu data de 23.01.2009 până la 09.07.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că angajatorul a încălcat prevederile art.268 al.2 lit.b și c din Codul muncii, prin neindicarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de către salariat și prin neprecizarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.3 din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea.
S-a reținut totodată, că adresele emise la 09.01.2009 și 15.01.2009 nu îndeplinesc condițiile prevăzute d eart.267 al.2 din Codul muncii, fapt ce atrage nulitatea în condițiile art.267 al.1 din același act normativ.
Prima instanță a considerat că înscrisurile depuse de angajator nu probează absența nemotivată a salariatului de la locul de muncă în perioada 05.01.2009-23.01.2009 și prin urmare, nu poate fi reținută în sarcina contestatorului săvârșirea faptei disciplinare menționată în decizia contestată.
În ceea ce privește obligația salariaților de a anunța angajatorul în maxim 48 de ore despre situația de boală și obținerea certificatului medical, instanța de fond a apreciat că nu rezultă obligativitatea salariatului de a înainta în termen de 48 de ore actul medical, în speță angajatorul cunoștea situația de boală a contestatorului în raport de actele medicale pe care acesta le depusese în luna decembrie 2008 și în aceste condiții instanța de fond a apreciat că în mod nelegal angajatorul a reținut absența nemotivată a contestatorului de la locul de muncă în perioada 19.01-23.01.2009.
A mai reținut prima instanță că angajatorul a emis decizia contestată la data de 04.02.2009, când avea cunoștință de incapacitatea temporară de muncă a salariatului și a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu 23.01.2009, dată care se situează în intervalul de timp în care contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă, încălcându-se prevederile art.60 al.1 lit.a din Codul muncii.
A fost înlăturată susținerea intimatei că printre salariații care urmau a-și efectua concediul de odihnă în lunile august și noiembrie-decembrie 2009 se afla și reclamantul, reținându-se că potrivit deciziei administratorului societății din 15.12.2008, contestatorul nu a fost planificat în nicio perioadă pentru a efectua concediul de odihnă în anul 2009.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen și motivate atât intimata - - SRL cât și contestatorul.
În motivarea recursului recurenta - - SRL a arătat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, menționând în acest sens că formulările contestatorului au fost improprii și nu au putut determina exact obiectul contestației, că instanța a cerut acestuia să-și precizeze obiectul cererii, respectiv să precizeze în ce drepturi salariale solicită să fie repus și perioada și să motiveze în fapt și în drept capătul de cerere vizând anularea deciziei nr.1/04.02.2009, că reclamantul nu s-a conformat acestor dispoziții, situație în care se impunea a fi suspendată în totalitate contestația în baza art.1551Cod pr.civilă.
Din punct de vedere al art.129 al.6 Cod pr.civilă, recurenta a arătat că instanța de fond a depășit limitele obiectului dedus judecății, acordând mai mult decât s-a solicitat ori ceea ce nu s-a cerut, atât timp cât contestatorul nu a înțeles să solicite în mod expres și integrarea în postul deținut anterior emiterii deciziei.
A apreciat recurenta și că reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior nu se impune, ținând seama că acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă, culpa aparținându-
În ceea ce privește motivarea instanței în sensul că decizia de concediere ar fi trebuit să cuprindă printre altele și prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de acesta în timpul cercetării disciplinare ori motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, recurenta a arătat că în decizia de concediere angajatorul a menționat că salariatul a încălcat prevederile legale și Codul muncii și că acesta nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară și nici la locul de muncă.
S-a referit recurenta la adresele trimise salariatului de către angajator la datele de 09.01.2009 și 15.01.2009, la faptul că în perioada 12-15.01.2009 administratorul societății a numit o comisie formată din 4 persoane care a constatat că salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă, rezultatele constatărilor comisiei fiind consemnate în procesele verbale de constatare nr.1/12.01.2009, nr.3/13.01.2009, nr.5/14.01.2009, nr.7/15.01.2009 și nr.10/23.01.2009, fiind întocmite de asemenea și referatele nr.2/12.01.2009, nr.4/13.01.2009, nr.6/14.01.2009 și nr.9/15.01.2009.
Recurenta a mai arătat că în mod greșit contestatorul a afirmat că în perioada 5.01-15.01.2009 ar fi efectuat concediul de odihnă pe anul 2008, iar prima instanță nu a verificat existența unei cereri pentru acordarea acestui concediu, care ar fi trebuit aprobată de conducerea societății; în realitate societatea a plătit contestatorului concediul de odihnă pe anul 2008, zilele de concediu de odihnă neefectuate în anul anterior neputând fi raportate în următorul an. Cât privește concediul de odihnă pe anul 2009, planificarea în acest sens s-a făcut în luna decembrie 2008, însă contestatorul nu și-a planificat concediul de odihnă pe anul 2009.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6,7,8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.
În motivarea recursului, recurentul-contestator a arătat că în data de 09.07.2009 ședințele de judecată, cel puțin aparent, nu s-au desfășurat, motivat de protestul magistraților și că acest termen a fost unul administrativ.
Sub aspectul aplicării art.61 lit.a din Codul muncii, de către angajator, prin decizia de concediere, recurentul a arătat că a comunicat în mod expres intimatei, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire starea sa de sănătate, precum și perioadele de concediu medical, că nu sunt incidente dispozițiile legale mai sus menționate, neexistând o încălcare a obligațiilor de muncă, că în perioada vizată de decizia contestată a fost în concediu medical, chestiune adusă la cunoștință intimatei, ceea ce exclude aplicarea art.61 lit.a din Codul muncii.
A mai arătat recurentul că decizia de concediere trebuie să cuprindă, potrivit art.74 al.1 din Codul muncii, motivele de fapt și de drept care determină concedierea și durata preavizului, ori, în decizia de concediere contestată nu sunt indicate motivele pentru care a fost dispusă măsura respectivă, situație de natură a atrage sancțiunea nulității, conform art.62 al.2 din Codul muncii.
Recurentul a menționat și că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă.
S-a referit recurentul și la faptul că independent de mențiunile din cuprinsul contractului individual de muncă, raporturile de muncă dintre părți au început la data de 16.12.2007, precizând însă că, datorită unor împrejurări de ordin personal nu a întreprins până în prezent nici un demers pentru reglementarea situației consemnate în evidențele societății.
Recurentul a arătat că modalitatea de calcul a sumelor plătite de angajator cu titlu de salariu ignoră dispozițiile speciale incidente în raport de situația sa concretă, determinată de starea de sănătate.
A precizat recurentul că data desfacerii contractului individual de muncă s-a situat în perioada incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul acordării drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat numai până la data d e09.07.2009, reținându-se în mod greșit că numai până la această dată ar fi solicitat expres prin cererea de chemare în judecată plata acestor drepturi. În realitate, prin acțiune, reclamantul a solicitat ca aceste drepturi să-i fie acordate "inclusiv până la pronunțarea sentinței și punerea în aplicare a hotărârii".
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta - - SRL, se apreciază că nu poate fi reținută susținerea privind încălcarea de către prima instanță a principiului disponibilității în raport de faptul că, astfel cum arată recurenta, formulările contestatorului ar fi fost improprii și nu ar fi putut determina exact obiectul contestației, întrucât prin acțiune, contestatorul a stabilit cadrul procesual dedus judecății prin indicarea obiectului cererii și a participanților la proces.
Astfel, reclamantul a precizat că înțelege să conteste decizia nr.1/4.02.2009 pentru motivele pe care acesta le-a inserat în cuprinsul contestației și în raport de care a apreciat că decizia de concediere este abuzivă, nelegală și netemeinică; totodată, a solicitat anularea deciziei și repunerea sa în situația anterioară emiterii acesteia, cerând "repunerea . în toate drepturile avute anterior datei desfacerii abuzive a contractului de muncă, precum și achitarea de către pârâtă a tuturor drepturilor bănești, inclusiv până la pronunțarea și punerea în aplicare a hotărârii ce se va pronunța".
Faptul că, contestatorul nu ar fi precizat, astfel cum instanța de fond îi pusese în vedere "în ce drepturi salariale solicită să fie repus și perioada", nu poate fi de natură a conduce la concluzia încălcării principiului disponibilității, având în vedere pe de o parte conținutul acțiunii la care ne-am referit în cele ce preced, iar pe de altă parte, prevederile art.78 din Codul muncii.
Din perspectiva celor arătate, susținerea recurentei-intimate în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să suspende contestația în totalitate în baza art.1551Cod pr.civilă, este nejustificată, cu atât mai mult cu cât suspendarea cauzei în temeiul dispoziției legale arătate este la latitudinea instanței de judecată și are caracter facultativ.
Nici încălcarea de către prima instanță a prevederilor art.129 al.6 Cod pr.civilă nu poate fi reținută, atâta vreme cât, așa cum deja am arătat, prin contestația dedusă judecății contestatorul a solicitat și repunerea în situația anterioară.
Este corectă reținerea primei instanțe în sensul nulității deciziei de concediere contestate, prin prisma nerespectării prevederilor art.268 al.2 lit.b și c din Codul muncii, întrucât, într-adevăr în decizia nr.1/4.02.2009 emisă de angajator nu au fost precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, referirea generică din decizie la "prevederile legale și Codul muncii " neîndeplinind cerința legii.
De asemenea, nu au fost indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.3 din Codul muncii, nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, o inserare în acest sens neregăsindu-se în decizia contestată.
Mai mult decât atât, astfel cum just a reținut instanța de fond, nu au fost respectate prevederile art.267 al.2 din Codul muncii, adresele din datele de 09.01.2009 și 15.01.2009 comunicate de angajator salariatului neîndeplinind cerințele impuse de acest text de lege, în condițiile în care nu a fost precizată data, ora și locul întrevederii în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile.
Ori, art.267 al.1 din Codul muncii, prevede sancțiunea nulității absolute a măsurii dispuse mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Așa fiind, nu prezintă relevanță susținerile recurentei-intimate vizând procesele-verbale de constatare și referatele întocmite de comisia constituită din dispoziția administratorului societății.
În raport de cele la care ne-am referit și care demonstrează nelegalitatea măsurii concedierii dispusă printr-o decizie lovită de nulitate, nu prezintă relevanță referirile recurentei-intimate la fapta reținută în sarcina salariatului, aceea de a lipsi nemotivat de la locul de muncă în perioada 05.01.2009-23.01.2009, precum nici susținerile în legătură cu efectuarea concediilor de odihnă pe anii 2008-2009.
Ceea ce se mai impune a fi reținut și în mod corect prima instanță a avut în vedere acest lucru, este faptul că prin decizia contestată s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre părți începând cu data de 23.01.2009, dată la care contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă, dovedită prin certificat de concediu medical, expediat angajatorului la 31.01.2009, astfel că au fost încălcate prevederile art.60 al.1 lit.a din Codul muncii.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.312 Cod pr.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - - SRL.
Referitor la recursul declarat de recurentul-contestator, se are în vedere în primul rând, că termenul de judecată din 09.07.2009 a fost stabilit de prima instanță la termenul anterior, din data de 10.06.2009, fiind așadar, acordat pentru judecarea cauzei și nefiind unul administrativ.
În ceea ce privește referirile recurentului-contestator la faptul că a comunicat în mod expres intimatei, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire starea sa de sănătate, precum și perioadele de concediu medical, că nu sunt incidente dispozițiile art.61 lit.a din Codul muncii, neexistând o încălcare a obligațiilor de muncă, că în perioada vizată de decizia contestată a fost în concediu medical, chestiune adusă la cunoștință intimatei, ceea ce exclude aplicarea art.61 lit.a din Codul muncii, se apreciază că aceste susțineri nu prezintă relevanță în cauză, față de cele deja arătate în analiza recursului declarat de recurenta - - SRL și care privesc nulitatea deciziei contestate.
Prevederile art.74 al.1 din Codul muncii, invocate de recurentul-contestator, nu-și găsesc incidența în cauză, în condițiile în care reclamantul nu face parte din persoanele vizate de art.73 din Codul muncii.
Cât privește sancțiunea nulității deciziei contestate, acest aspect a fost analizat pe larg în soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată, motiv pentru care, nu se impune reluarea considerentelor vizând aplicarea art.267 și art.60 al.1 lit.a din Codul muncii.
Referitor la debutul raporturilor de muncă dintre părți și la modalitatea de calcul a sumelor plătite de angajator cu titlu de salariu, care ar ignora, în opinia recurentului-contestator, dispozițiile speciale incidente raportat la starea sa de sănătate, se are în vedere că acestea nu fac obiectul prezentului litigiu, două dintre capetele de cerere formulate de contestator fiind disjunse la prima instanță, formându-se un dosar separat, în care acestea vor fi judecate.
Este întemeiată critica recurentului-contestator vizând data până la care s-au acordat drepturile salariale, indexate, majorate, reactualizate și celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, întrucât, într-adevăr, în raport de formularea inserată în contestație, de a-i fi acordate "până la pronunțarea și punerea în aplicare a hotărârii ce se va pronunța", acesta a solicitat acordarea drepturilor la care ne referim până la data efectivei reintegrări în funcția deținută anterior și prin urmare, instanța de fond a procedat greșit limitând acordarea drepturilor la momentul pronunțării hotărârii, respectiv 09.07.2009.
Pentru considerentele arătate, în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul declarat de recurentul-contestator și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga intimata la despăgubiri reprezentând drepturile salariale, indexate, majorate reactualizate și celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 23.01.2009 până la efectiva reintegrare.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.274 al.1 Cod pr.civilă, recurenta-intimată - - SRL va fi obligată la plata către recurentul-contestator a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat al căror cuantum va fi redus potrivit art.274 al.3 Cod pr.civilă, ținând seama de complexitatea medie a cauzei și de munca desfășurată de avocat, în condițiile în care în recurs au fost acordate două termene de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.5819 din data de 09.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10649/3/LM/2009, în contradictoriu cu recurenta-intimată - - SRL și cu intimații, și .
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Obligă intimata la despăgubiri reprezentând drepturi salariale indexate, majorate și reactualizate, cât și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data de 23.01.2009 până la efectiva reintegrare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurenta-pârâtă - - SRL.
Obligă recurenta - - SRL la 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus către recurentul-contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Opriș Daniela Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6485/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 749/2009. Curtea de... → |
|---|
